09 decembrie 1967

Nicolae Ceaușescu devine președintele Consiliului de Stat al RSR

CaleidoscopMonica

Ceausescu președinte - câți își mai aduc aminte?

La 9 decembrie 1967 începe o epocă nu atât de aur, cât de tristă amintire, fiind ales Președinte al Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România, Nicolae Ceaușescu. Din producțiile nereușite ale istoriei, intră pe marea scenă a țării și, ulterior, pe micul ecran, alături de nedespărțita sa pereche, Elena. Cu ajutorul celor din jur și în ciuda oricărui sistem de valori, cei doi au devenit cârmaci, doctori în științe, savanți și specialiști în orice. Ne-au lăsat cu ochii în soare și cu mentalitatea în umbră până la Revoluția din 1989.

Cine-i mic și dă din mână și-are patru la română?

Simțul umorului a ajutat poporul român să treacă mai ușor peste situațiile penibile întâlnite la tot pasul în perioada comunistă. Pentru cei cu noțiuni elementare de limba română, orice discurs al „iubitului conducător” era un stand-up comedy cu iz amar. Nu era prea vesel gândul că țara care i-a dat pe Eminescu și Brâncuși era condusă de un individ care folosea termeni precum „tutulor, muncipii sau pretini”, care avea dificultăți în simpla citire a unui text și ale cărui greșeli erau transformate în reguli (vezi schimbarea numelui lui Mircea cel Bătrân în cel Mare, o ștruțo-cămilă creată de încurcătura cârmaciului prin meandrele istoriei).

Limba română, clădită pe temelia dacă și romană e o oază de latinitate la marginea EuropeiLa 31 august, fiecare cuvânt are o valoare și mai mare: e ziua limbii române și orice spunem devine sărbătoare

Cu toate acestea, românii găseau resurse pentru a face haz de necaz și se refugiau în vestitele bancuri politice, pentru care puteai să te alegi cu un sejur la răcoare. Educația era departe de a constitui punctul forte al lui Nicolae Ceaușescu (în cazul în care ar fi avut vreunul). Studiase subțire de tot, patru clase (ca trenul, se spunea pe atunci), la școala din Scornicești, care nici ea nu reprezenta un mare așezământ cultural. Stagiile de pregătire prin închisorile vremii i-au desăvârșit pregătirea. Variantele oficiale din perioada comunistă îl prezentau ca pe un erou, care a fost închis pentru convingerile sale politice.

Casa părintească a lui Ceaușescu, din Scornicești (sursă imagine)

Legendele urbane vorbeau și despre slăbiciunea sa de a-și însuși bunuri care nu îi aparțineau și despre statutul său din închisoare, de deținut de drept comun. Preocupat de perfecționarea continuă, a încercat să deprindă tainele nobilei meserii de pantofar, dar tot o taină rămâne dacă a reușit sau nu. Cert este că, după ascensiunea lui în fruntea statului, nu se mai făcea referire la acest umil debut profesional, deși „clasa muncitoare” era, teoretic, la loc de cinste. Memoria colectivă, însă, nu i-a șters meseria din CV, fiind adesea alintat „Cizmărică”. În anumite condiții, desigur, și față de oameni de încredere, pentru că altfel, riscai să faci cunoștință cu Securitatea. Și, după cum aflam de la Radio Erevan, la întrebarea: „Ce este Securitatea?”, răspunsul corect era: „Inima partidului care bate, bate, bate...”.

Întâmplări din cele mai diverse alimentau un întreg folclor. Pozele cu portretul său, care se regăseau în toate încăperile oficiale, ieșiseră, în prima variantă, cu un semi-profil, în care era expus doar dintr-o parte, sursă nesecată de poante referitoare la faptul că liderul ar fi „într-o ureche”. În consecință, au fost eliminate toate acele fotografii și înlocuite cu portrete din față, să fie clar pentru toată lumea că „tovarășul” aude stereo. Și în imaginile filmate era obligatoriu ca președintele să dea bine, fără ca lumea să își dea seama că titanul din Carpați era mai scund decât majoritatea celor din jur.

Erau puse în scenă producții de trucare a realității care ar fi fost de râs, dacă nu ar fi fost de plâns. Pe unde trecea coloana oficială, erau aduse cele mai bune produse, cele mai frumoase animale, erau legate chiar fructe în pomi și vopsite funzele, pentru a arăta ce belșug aduce țării înțeleapta cârmuire. Evident că cei doi se complăceau în această poveste de adormit... conștiința. Nu doar producțiile agricole, ci și partidele de vânătoare erau „fake”. Animalele care urmau să fie răpuse de primul vânător al țării erau sedate. Oricum, prin boscheți erau ascunși lunetiști, care ar fi rezolvat stângăciile șefului. Nimeni nu avea voie să obțină performanțe mai bune decât el nici la vânătoare și nici în alte domenii.

Cultul personalității a anulat complet simțul ridicolului. După „alegerea” sa ca președinte, în ciuda atitudinii anti-monarhice fățișe, Ceaușescu nu a rezistat ispitei de a-și face un sceptru regal și de a se împăuna cu o imagine de conducător „adevărat”. Cum nimeni din țară nu îndrăznea să comenteze gestul, a făcut-o Salvador Dali, care a trimis un mesaj ironic, felicitându-l pe proaspătul conducător cu ocazia introducerii „sceptrului prezidențial”. Pentru că simțul umorului nu se număra printre păcatele sale, Ceaușescu s-a mândrit cu mesajul artistului, cerând să fie publicat și în Scânteia, astfel încât momentul penibil să fie deplin.

Transfăgărăşanul o carte de vizită în vitezăTransfăgărășanul, chiar dacă e moftul unui dictator, a devenit uşor prilej de mândrie națională

Cărți conferințe, sfaturi și indicații prețioase, izvoare de înțelepciune curgeau râuri-râuri din bruma de învățătura agonisită de cel mai bun fiu al patriei. Și mare noroc că nu era singur în aventura cunoașterii. O avea alături și pe EA.

Cine-i mică și zglobie / Și-are patru la chimie?

Elena Ceaușescu, născută Petrescu, nu a excelat nici ea cu studiul, rămânând la nivelul intelectual al viitorului soț, cu o pregătire superficială, dar scurtă, în cei patru ani petrecuți pe băncile școlii. Când l-a întâlnit pe EL, a devenit evident că e alesul, deși se pare că viața ei amoroasă a fost destul de îmbelșugată. Însă era păcat să rateze o asemenea oportunitate. Se spune că și-a falsificat chiar certificatul de naștere înainte de căsătorie, pentru a nu se vedea că e cu doi ani mai în vârstă decât ginerică. Un debut frumos pentru o căsnicie reușită. Gelozia ei devenise proverbială, fiind prezentă mai tot timpul în preajma lui și făcând tot posibilul să înlăture orice prezență feminină ce ar fi putut să îi primejduiască influența.

Elena Ceaușescu (sursă imagine)

Înțelegând probabil greșit vorbele lui Mark TwainNu am lăsat niciodată școala să îmi afecteze educația”, Elena s-a ferit și ea cât a putut din calea studiilor, încercând să culeagă doar roadele. Cu toate că de abia reușea să scrie, a devenit „savant de renume mondial” și publica lucrări de cercetare pe bandă rulantă. Alte minți luminate munceau în anonimat, iar „tovarășa academician doctor inginer” își punea numele pe copertă. Faptul că pentru ea, dioxidul de carbon se pronunța „codoi” devenise de notorietate. La conferințele internaționale, mergea însoțită de translatori care erau și specialiști în chimie, astfel încât să dea răspunsurile corecte, indiferent de prostiile pe care ea le debita (ceea ce se întâmpla frecvent).

Lipsa lor de cultură a generat și efecte pozitive. La un moment dat, năpădiți de nostalgia istoriei, le venise ideea că le-ar sta bine în Castelul Peleș.

La castelul Peleș regalitatea e la ea acasăCastelul Peleș din Sinaia, construit de regele Carol I, este unul dintre cele mai importante obiective turistice din România

Muzeografii, îngroziți, au încercat să anihileze din fașă această dorință, răspândind zvonul că o ciupercă extrem de dăunătoare sănătății oamenilor a fost identificată în castel. Cei doi, obsedați de grija pentru propriile persoane, au crezut și castelul a scăpat ca prin minune de prezența lor. Nu a fost singura minune din perioada păstorită de cuplul Ceaușescu, memoria colectivă păstrând o întreagă colecție.

Cele 7 minuni ale comunismului:

  1. Toată lumea avea de lucru.
  2. Deși toată lumea avea de lucru, nimeni nu muncea.
  3. Deși nimeni nu muncea, planul se făcea peste 100%.
  4. Deși planul se făcea peste 100%, nu puteai cumpăra nimic.
  5. Deși nu găseai nimic de cumpărat, toată lumea avea de toate.
  6. Deși toată lumea avea de toate, toți furau.
  7. Deși toți furau, niciodată nu lipsea nimic.

Nu putem spune decât: bine că s-a dus.

Referințe:

bancuri-online.net touristinromania.net elailiesi.ro

Lecturi suplimentare

Folosim cookies-uri pentru personalizarea conținutului și altele. Continuând, acceptați folosirea acestora. Accept