03 august 1958
submarinul atomic Nautilus trece pe sub Polul Nord
Record la scufundări
La 3 august 1958, submarinul nuclear american Nautilus a reușit să încheie cu succes primul voiaj subacvatic pe sub calota polară din Nordul planetei. Nautilus a fost cel dintâi aparat de acest gen, care funcționa alimentat de energia nucleară. Pentru a ajunge chiar la capătul lumii, submarinul s-a scufundat la Point Barrow, Alaska și a parcurs peste 1.700 de kilometri pe sub gheața arctică. A revenit la suprafață lângă coasta islandeză, marcând astfel cea mai scurtă rută dintre oceanele Pacific și Atlantic. Călătoria sa epică fusese lansată la 23 iulie 1958, din portul Pearl Harbor, Hawaii, sub numele „Operation Northwest Passage”, însă proiectul începuse cu mai mulți ani înainte.
Energia atomică în acțiune
Construirea lui Nautilus a fost posibilă datorită succesului obținut de un grup de cercetători și ingineri de la Departamentul de reactoare nucleare din cadrul Comisiei pentru energie atomică. Echipa a reușit să pună la punct o instalație de propulsie nucleară, sub coordonarea căpitanului Hyman G. Rickover. Acesta era un eminent inginer american, de origine rusă (ironia sorții), care a fost cooptat în programul de cercetare nucleară, începând cu anul 1946. Din 1947, a devenit șeful programului de propulsie nucleară al marinei și a început să lucreze la realizarea unui submarin de acest tip. În ciuda numeroșilor critici, care îl considerau un fanatic, Rickover a reușit să finalizeze proiectul primului submarin nuclear din lume cu ani buni înainte de termenul prevăzut inițial.
Expediția Kon-Tiki, cu pluta din Peru, în PolineziaE bine sau e rău să fii dus cu pluta? Uneori, este extraordinar, așa cum au dovedit-o membrii expediției Kon-Tiki, care au străbătut Oceanul Pacific.
În luna iulie a anului 1951, Congresul a autorizat construirea acestei minuni tehnologice. Se pare că în marina americană există un puternic fan club Jules Verne, submarinul fiind cea de-a șasea navă a flotei care urma să poarte numele celebrului Nautilus. În luna iunie a anului 1952, președintele în exercițiu, Harry S. Truman asista la asamblarea structurii de rezistență, piatra de temeile a viitorului vas, la șantierul naval Electric Boat din Groton, Connecticut.
Nautilus intră la apă
Construcția a durat 18 luni, iar în ianuarie 1954, prima doamnă a momentului, Mamie Eisenhower, a avut onoarea de a sparge tradiționala sticlă de șampanie de bordul vasului, atunci când a fost lansat la apă. Recepționat oficial peste câteva luni, submarinul avea să își folosească puterea nucleară, în premieră, la începutul lui 1955.
Mult mai mare decât predecesoarele sale, acționate de motoare electrice sau diesel, Nautilus avea o lungime de 97 de metri și cântărea 3.180 de tone. Putea rămâne scufundat pentru un interval aproape nelimitat de timp, deoarece motorul său atomic nu avea nevoie de aer, iar cantitatea de combustibil nuclear necesară era infimă. Reactorul, alimentat de uraniu, producea abur care acționa, la rândul lui, turbinele de propulsie. Astfel Nautilus putea să se deplaseze sub apă cu o viteză de peste 20 de noduri (peste 37 de km/h).
Phileas Fogg și celebra sa călătorie în jurul lumiiOcolul Pământului în 80 de zile, cartea de mare succes a lui Jules Verne, ne prezintă o călătorie fascinantă în jurul lumii, făcută de Phileas Fogg
În dimineața zile de 17 ianuarie 1955, la ora 11 EST, ofițerul comandant de pe Nautilus, Eugene P. Wilkinson, transmitea ordinul care avea să marcheze un moment memorabil în istoria navigației: „Submersiune pe alimentare cu putere nucleară”. În anii ce vor urma, Nautilus, alimentat de reactoarele sale revoluționare, va depăși limite și va stabili noi și noi recorduri.
O călătorie spre capătul Pământului
Una din misiunile legendare ale submarinului este cea care a început la 23 iulie 1958, în portul Pearl Harbor, din Hawaii. Clasificată „top secret” și codificată sub numele „Operation Sunshine”, avea ca obiectiv prima traversare pe sub Polul Nord efectuată de un submarin.
Hawaii, paradisul din mijlocul Oceanului PacificJames Cook a pornit din Anglia pentru a descoperi comoara din Pacific, Arhipelagul Hawaii, considerat azi un paradis al iubitorilor de surf, plajă și nisip
116 oameni se aflau la bordul navei care pleca în acest voiaj remarcabil, inclusiv comandantul William R. Anderson. Din echipă făceau parte 111 ofițeri și membri ai echipajului precum și patru civili, oameni de știință. Nautilus s-a îndreptat spre Nord, prin Strâmtoarea Bering și nu a ieșit la decât la Point Barrow, Alaska, în Marea Beaufort. Singurul contact cu lumea de afară l-a avut prin intermdiul periscopului, scos la înaintare în zona Insulelor Diomedes, între Alaska și Siberia, pentru a verifica instalațiile radar. La 1 august, submarinul părăsea coasta nordică și pătrundea sub calota arctică.
Vasul a navigat la o adâncime medie de 150 metri, pe sub gheața a cărei grosime varia între 3 și 15 metri. Soarele arctic, prezent pe cer zi și noapte în această perioadă a anului, strălucea cu diverse intensități prin stratul inghețat care îi despărțea de suprafață. În data de 3 august 1958, la ora 11:15 p.m. EDT comandantul Anderson își anunța echipajul: „Pentru întreaga lume, pentru țara noastră și pentru Marină - trecem pe sub Polul Nord!”
Jacques Cousteau, o voce puternică în Lumea tăceriiLumea tăcerii, publicată de exploratul francez Jacques-Yves Cousteau, împreună cu filmele realizate de el, au adus minunile subacvatice mai aproape de oameni
Nautilus a trecut pe sub polul geografic din Nordul planetei, fără să se oprească. Următoarea „stație” din periplul său a fost tocmai în Marea Groenlandei, lângă Spitzbergen la 5 august. Două zile mai târziu și-a încheiat călătoria epică, în Islanda. Pentru succesul acestei traversări, președintele Dwight D. Eisenhower l-a decorat pe Anderson cu Legiunea de Merit.
Mii de leghe sub mări
În mai 1959, Nautilus a intrat în șantierul naval Portsmouth din Kittery, Maine pentru prima revizie generală - și prima din lume a unui submarin atomic. După o sesiune la spa și schimbarea celui de-al doilea nucleu de alimentare, submarinul a fost utilizat pentru o serie de cursuri de perfecționare, iar apoi s-a alăturat celui de-al șaselea detașament al marinei americane din Marea Mediterană.
Amelia Earhart, o viață dedicată zboruluiAmelia Earhart, prima femeie-pilot care a zburat peste Oceanul Atlantic, a dovedit că nimic nu este imposibil atunci când crezi în visele tale
Vreme de șase ani, Nautilus a luat parte la mai multe exerciții și aplicații, parcurgând peste 300.000 de kilometri sub mări, o distanță apreciabil mai mai mare decât omologul său din cărțile lui Jules Verne. În primăvara lui 1966, a intrat din nou în Cartea Recordurilor, înregistrând cifra nemaîntâlnită de 300.000 de mile (482.000 de km) de drumuri subacvatice străbătute. Timp de încă 12 ani, Nautilus a servit ca vas experimental pentru felurite programe de testare și dezvoltare a tehnologiei nucleare, făcându-și, în același timp, datoria alături de mai tinerele speranțe ale flotei, la perfecționarea cărora a contribuit.
Anul 1979, a marcat ultima călătorie a acestui veteran respectabil. Nautilus a pornit din portul Groton, Connecticut, în ultimul voiaj subacvatic, având ca punct terminus șantierul naval Mare Island din Vallejo, California, unde a acostat în 26 mai. A ieșit cu onoruri la pensie, în mod oficial, la 3 martie 1980, după o carieră glorioasă de 25 de ani și peste o jumătate de milion de mile la activ.
Bombard, un Robinson din zilele noastreAlain Bombard, un medic francez pasionat de navigație, și-a propus să demonstreze că un om poate traversa Oceanul Atlantic fără provizii
În semn de apreciere față de rolul de pionier în domeniul utilizării practice a energiei nucleare, Nautilus a fost desemnat simbol istoric național, din 1982. Din 1986, submarinul Nautilus a devenit un exponat de marcă al Muzeului de Navigație Subacvatică, unic în lume, oferind o valoroasă lecție de istorie despre treptele evoluției tehnologice, care ne-au adus în sofisticata lume de astăzi.
Referințe: