28 iulie 1858

Nadar realizează prima fotografie aeriană

CaleidoscopBogdan

Pictura luminată

Fotografia s-a transformat dintr-o minune tehnică într-o creație artistică. Numeroși artiști își ilustrează viziunea despre lume cu ajutorul acestei tehnici moderne. Termenul provine însă din greaca veche și se înseamnă, literalmente, „a scrie (a picta) cu lumină”. Fenomenul de „scriere cu lumină” își are și el obârșia într-o epocă cu mult mai veche. Încă din antichitate, din secolul al III-lea î. Ch., Aristotel a descoperit faptul că dacă se decupează o gaură într-o cutie, pe peretele opus acesteia se va forma o imagine reală, dar răsturnată. E ceea ce denumim o cameră obscură. Însă abia în secolul al XIX-lea avea să ia naștere fotografia. Prima a fost făcută de către un fizician francez, Joseph Nicephore Niepce, în 1826. Nu după multă vreme, pe 28 iulie 1858, avea să se consemneze și prima fotografie aeriană. Astăzi, hărțile și imaginile luate din zbor au intrat în normalitate, dar premiera a stârnit, cum era de așteptat, senzație.

Tournachon devine Nadar

Autorul primei fotografii aeriane a fost tot un francez. Născut la 6 aprilie 1820, Gaspard Felix Tournachon, cunoscut mai degrabă sub pseudonimul Nadar, a fost fotograf, caricaturist, jurnalist, scriitor și pionier al aeronauticii, deci un personaj extrem de interesant.

Prima fotografie color, o revoluție în imaginiJames Clerk Maxwell, unul din cei mai mari fizicieni ai lumii, a realizat prima fotografie color pentru a demonstra cum procesează ochiul uman imaginile

Tatăl său, Victor Tournachon, a fost tipograf și librar. A cunoscut succesul, fiind primul care a publicat în Franța capodopera lui Giacomo Casanova, „Povestea vieții mele”. După moartea tatălui (în 1837), Felix a fost nevoit, din motive financiare, să abandoneze școala medicală, pe care o frecventa la Lyon. Poate că ar fi devenit un medic apreciat, însă, tot răul a fost spre bine, căci s-a îndreptat spre jurnalistică. Domeniul se preta mai bine unui individ cu o fire boemă, care a crescut înconjurat de cărți.

Ca să reziste financiar, s-a angajat la un micuț ziar local, pentru care scria scurte articole sau desena caricaturi. A fost momentul în care numele său a început să se transforme în renume. Mai întâi a folosit pseudonimul de Tournadar, pentru ca mai târziu să se oprească asupra formei mai scurte, Nadar.

Caricatură de Nadar

După un an de activitate, s-a întors la Paris, acolo unde a trăit alături de mama sa. În capitală avea să fie și mai apreciat. A scris diverse articole, abordând subiecte variate, de la artă la politică. De asemenea, a desenat și nenumărate caricaturi. Până la 30 de ani, pe lângă bogata activitate jurnalistică, a debutat în calitate de scriitor și și-a testat calitățile de comerciant, însă magazinul pe care l-a deschis a dat faliment nouă luni mai târziu.

Căsătorie și fotografie

În 1854, Nadar era deja un pseudonim recunoscut peste tot în Franța. Ba chiar înaltul, roșcatul și bărbosul jurnalist se bucura de o intensă viață socială, aflându-se mereu în anturajul unor cunoscuți artiști, actori și politicieni din Paris. În ciuda succesului, situația sa materială nu era grozavă. Chiar dacă veniturile erau însemnate, cheltuielile nesăbuite pe care le făcea, îl aduceau pe Tournachon în situația de fi mai mereu falit și de a locui încă cu mama sa! Salvarea a venit în acel an, 1854, când s-a... căsătorit! Toată lumea a fost șocată atunci de brusca hotărâre de a o lua de soție pe tânară normandă Ernistine Lefebvre, în vârstă de doar 18 ani. Prietenii săi l-au bănuit că ar fi fost vorba în primul rând de un interes material, căci fata avea o zestre frumușică. De altfel, imediat după căsătorie, Nadar a reușit să se mute de la mama sa. Timpul avea însă dovedească că „gurile rele” se înșelau, cei doi soți formând un fericit cuplu pentru aproape 60 de ani!

Felix Nadar alături de soție și fiul său Paul în 1865

Cam în aceeași perioadă, un prieten i-a sugerat să-și deschidă un studio foto și s-a oferit să și investească în afacere. Felix era prea ocupat pentru a porni într-o nouă aventură, însă a venit cu o altă idee. I-a plătit câteva cursuri fratelui său mai mic, Adrien, un pictor talentat, dar lipsit de ambiție. Apoi, cu ajutorul prietenilor, i-a deschis acestuia un studio fotografic. Noul business nu mergea grozav. Nadar s-a văzut obligat să intervină (din respect pentru investiția făcută de amicii săi) și a devenit un partener activ. „Am oferit tot ce-am putut: muncă, bani, relații personale și pseudonimul meu!”. Lui Adrien nu i-a picat bine această nouă situație și a decis să părăsească afacerea, deschizându-și un alt studio, pe care l-a numit chiar „Nadar Jeune” - „Tânărul Nadar”!

Fotografie pentru toți, grație peliculei flexibile inventate de EastmanGeorge Eastman, prin invențiile sale, rola flexibilă de film și aparatul de fotografiat Kodak a făcut ca pozele să devină parte din viața fiecărei persoane

Supărat pe o asemenea trădare, Felix și-a dat în judecată fratele. În timpul proceselor, a făcut o afirmație despre noua sa meserie ce avea să rămână memorabilă: „Teoria fotografierii poate fi învățată într-o zi, iar tehnica într-o oră. Ceea ce nu poate fi însă învățat e simțul luminii. Înțelegerea acestui fenomen necesită o percepție artistică”.

Până la urmă, Adrien a dat faliment, dar Nadar, în ciuda perioadei de mari neînțelegeri pe care au traversat-o cei doi frați, s-a simțit obligat să-l întrețină pentru tot restul vieții.

Fotograful starurilor

Portret Alexandre Dumas și Sarah Bernhardt realizate de Felix Nadar

Fratele mai mare s-a bucurat, însă, de un succes imediat. Cu ajutorul prietenilor săi celebri, a devenit aproape instantaneu principalul fotograf „portretist” al Parisului. Prin „camera sa obscură” au trecut mari personalități ale secolului, precum Alexandre Dumas-tatăl, Charles Baudelaire, Eugene Delacroix, Franz Liszt, Emile Zola, George Sand și Jules Verne, pentru a enumera doar câțiva.

Felix Nadar, prima fotografie aeriană

Ulterior, Nadar a susținut că ar fi reușit să fotografieze din aer încă din 1855, mai mult pentru a se asigura că nimeni nu-i va contesta întâietatea în domeniu. De altfel, mai târziu a obținut și câteva brevete (patente) pentru anumite aparate utilizate pentru fotografierea din balon. N-a uitat nici de cealaltă pasiune a sa pentru zbor, astfel că a inventat chiar un aparat de zbor cu care a străbătut distanța dintre Paris și Hanovra!

Prima poștă aeriană din lume a transmis „Complimente Kaiserului”

Pasiunile sale, fotografia și zborul, s-au împletit într-un mod fericit, iar Felix Nadar era convins că inovația sa va avea un rol covârșitor în multe domenii, ca de exemplu spionajul militar sau cartografie. Nu s-a înșelat, în scurtă vreme primind și dovada asupra interesului pe care l-a generat munca sa!

Huckleberry Finn și Tom Sawyer, capodoperele lui Mark TwainE mai bine să meriți laude și să nu le primești decât să le primești fără să le meriți. - Mark Twain

Pregătindu-se de războiul cu Prusia, Napoleon al III-lea i-a oferit 50.000 de franci pentru a crea un corp de armată care să se ocupe de fotografierea aeriană. Nadar, care nu prea l-a avut la inimă pe cel de-al doilea împărat al francezilor, a refuzat propunerea. A devenit activ abia după înfrângerea lui Napoleon al III-lea, atunci când prusacii au înconjurat Parisul! S-a folosit de baloanele sale pentru a vedea pozițiile pe care le ocupa inamicul la marginile orașului, dar și pentru a organiza un fel de curierat aerian, ce purta mesaje din interiorul taberei asediate. Într-unul din aceste raiduri, a profitat de situație pentru a-și face reclamă și în rândurile adversarilor. Mai precis, a lansat din aer peste tabăra germană carți de vizită inscripționate în felul următor: „Complimente Kaiser-ului Wilhelm și Monseniorului von Bismarck - Nadar!”.

În următoarele luni, un număr de 79 de baloane au părăsit Parisul ducând mai departe mesaje din partea locuitorilor asediați. Singura problemă era că răspunsurile nu puteau ajunge în capitală, căci nu era ușor de aterizat cu balonul la punct fix. Pentru a primi vești din exterior s-a recurs la porumbeii voiajori. Aceștia nu puteau transporta însă mai mult de o singură scrisoare. Rezolvarea a venit tot de la Nadar. Un alt fotograf parizian, Rene Dagron, dezvoltase o tehnică de a fotografia mai multe scrisori montate pe o placă. O singură rolă de microfilm putea conține peste 1.000 de scrisori și putea fi cărată de către un porumbel! Împreună cu echipamentul său, Nadar l-a expediat pe Dagron într-un balon afară din Paris. În scurt timp, poșta aeriană devenise cu mult mai eficace!

Frații Lumière, părinții invenției fermecate denumite cinematografFrații Lumière au patentat un aparat minunat, pe care l-au numit cinematograf și care a însuflețit imagini fotografice, construind o lume magică

Nadar a fost unul dintre cele mai interesante personaje pe care Franța le-a dat în secolul al XIX-lea. A fost unul dintre oamenii a căror viziune și-a făcut imediat simțită prezența. Fotografia aeriană a devenit într-adevăr indispensabilă în multe și diverse domenii, precum cartografia sau arheologia!

Referințe:

wikipedia.org lensrentals.com

Lecturi suplimentare

Folosim cookies-uri pentru personalizarea conținutului și altele. Continuând, acceptați folosirea acestora. Accept