19 octombrie 1952
începe călătoria lui Alain Bombard peste Atlantic
Misiune imposibilă
Alain Bombard (1924 - 2005), medic, biolog și politician francez, născut la Paris, a ținut morțiș să demonstreze că un om poate supraviețui unei călătorii peste Oceanul Atlantic, într-o bărcuță gonflabilă, fără alte provizii decât cele pe care ți le oferă natura. Dorea să găsească, astfel, soluții pentru cei care ar fi putut cădea victime ale unor naufragii sau se rătăceau în timpul navigației. Deși părea imposibil, a reușit.
Naufragiat, de bună voie
La 19 octombrie 1952, Bombard își începe aventura pe cont propriu, dorind să traverseze Atlanticul și să ajungă în Indiile de Vest. Mai navigase de unul singur pe trasee din Atlantic și înainte, de la Tanger la Casablanca și de la Casablanca la Las Palmas. Planul inițial pentru marea călătorie fusese să plece însoțit de un prieten, englezul Jack Palmer, priceput în pilotarea yachturilor. Jack a abandonat, însă, cursa la Tanger. Bombard și-a continuat drumul în barca sa gonflabilă marca Zodiac, care fusese botezată l'Hérétique. Dimensiunile bărcii nu erau impresionante, doar 4,5 metri lungime, după cum nu erau nici proviziile - aproape nimic de mâncare, niște cărți, iar ca instrumente de navigație, un sextant și o pereche de vâsle.
Expediția Kon-Tiki, cu pluta din Peru, în PolineziaE bine sau e rău să fii dus cu pluta? Uneori, este extraordinar, așa cum au dovedit-o membrii expediției Kon-Tiki, care au străbătut Oceanul Pacific.
Dietă cu fructe de mare
Bombard povestește că a supraviețuit pescuind și folosind peștele atât ca sursă de hrană cât și de apă. Se descurca cu un harpon și cârlige meșterite chiar de el. Pentru a diversifica meniul, culegea plancton de la suprafața oceanului cu o mică plasă. A băut cantități mici de apă de mare o bună perioadă din călătoria sa. Medicul francez citise despre modul în care polinezienii obțineau apă potabilă din mare, făcând o incizie în corpul peștilor mai mari și consumând lichidul care se forma la baza inciziei. A făcut și acasă experimenete de acest gen și spunea că lichidul cu pricina are un gust plăcut. De asemenea, considera că aportul de vitamine îi era oferit de plancton.
Daniel Defoe, un scriitor cu o viață ca în cărți, care a scris pamflete și romaneDaniel Defoe, autorul lui Robinson Crusoe, a ajuns la stâlpul infamiei din cauza pamfletelor politice în care critica deschis conflictele dintre personajele puternice ale Angliei
Aventura și cultura
În cea de-a patra zi a călătorie, vela i-a fost luată de furtună și a fost nevoit să repare o pânză veche și ruptă, pentru a o folosi la navigație. La un moment dat, a făcut un calcul greșit, ceea ce l-a determinat să creadă că naviga mult mai repede decât o făcea de fapt. La 53 de zile de la plecare a întâlnit o navă, aflând de la echipajul ei că era cu o mie de kilometric în urmă față de planul său. După o masă adevărată oferită de cei de pe vas, Bombard și-a continuat călătoria. A ajuns în Barbados la 23 decembrie 1952, după ce a parcurs 4.400 de kilometri și a slăbit 25 de kilograme. Starea lui de sănătate era, însă destul de bună, el revenindu-și după o ușoară spitalizare. Aventura sa a făcut subiectul unei cărți, „Naufragé Volontaire”, publicată în 1953. Traducerea a fost primită cu mare entuziasm în Anglia, unde a fost apreciat și faptul că, printre puținele lucruri pe care Bombard le luase la bord, a fost și un volum de Shakespeare.
William Shakespeare și-a pus în scenă piesele la teatrul The GlobeThe Globe, primul teatru care a găzduit piesele lui William Shakespeare, pe vremea reginei Elisabeta I, a reintrat în circuitul artistic, fiind redeschis de regina Elisabeta a II-a
Idei nesărate
Concluziile lui Bombard au fost testate și contestate mai târziu de Hannes Lindemann, un medic german și el pasionat de navigație, deși afirmațiile francezului au mai fost confirmate de un echipaj taiwanez cu o experiență asemănătoare. Lindemann și-a dori să repete experimentul, pentru a dobândi o mai bună înțelegere a modului în care se poate supraviețui cu apă sărată și pește. Spre deosebire de Bombard, medical german afirma că a avut nevoie de apă dulce (obținută din apa de ploaie) aproape în fiecare zi și îl suspecta pe francez că își luase în secret provizii de apă. Observațiile lui Lindemann referitoare la modul în care te poți descurca cu reserve minime de apă stau la baza recomandărilor Organizației Mondiale a Sănătății pentru navigatori.
Cu privire la concluziile lui Bombard, acestea au fost adesea contestate de comunitatea medicală, care susținea că apa de mare afectează funcționarea rinichilor, citând și situații în care unii navigatori au consumat-o și au murit în chinuri groaznice. Bombard susținea că acei marinari au fost deshidratați, au băut prea multă apă de mare dintr-o dată și organismul nu a putut să o asimileze. El susținea că, dacă este consumată regulat în cantități mici, poate fi prelucrată de organismul uman. Medicul francez nu a găsit, însă, resursele financiare necesare pentru a-și continua studiile, consolându-se cu o carieră în politică, nu la fel de spectaculoasă ca și călătoria sa.
Jacques Cousteau, o voce puternică în Lumea tăceriiLumea tăcerii, publicată de exploratul francez Jacques-Yves Cousteau, împreună cu filmele realizate de el, au adus minunile subacvatice mai aproape de oameni
În ciuda dietei cu apă de mare și pește, Bombard a trăit în Sudul Franței până la vârsta de 80 de ani.
Referințe