28 aprilie 1947
Expediția „Kon-Tiki” pleacă la drum
Din Peru, spre Indonezia
Expediția Kon-Tiki a plecat la drum, peste Oceanul Pacific, din America de Sud, până în insulele polineziene, pe o plută din lemn de balsa și bambus. Conducătorul acestei excursii neobișnuite, era exploratorul și scriitorul norvegian, Thor Heyerdahl. Pluta a fost botezată Kon-Tiki, pentru a cinsti vechiul nume atribuit zeului incaș al Soarelui, Viracocha. Kon-Tiki a fost și titlul cărții pe care a scris-o Heyerdahl la întoarcerea din expediție, al filmului documentar care a câștigat premiul Oscar și al filmului artistic nominalizat la premiile Academiei Americane de Film, pentru cea mai bună producție străină, în 2012. Temerarii care au scris și au inspirat frumoasa poveste au pornit în îndrăzneața lor călătorie la 28 aprilie 1947.
Expediție pe bază de tradiție
Heyerdahl era convins că locuitori din America de Sud se stabiliseră în Polinezia, înainte ca europenii să ajungă în Lumea Nouă. Scopul expediției Kon-Tiki era să dovedească faptul că acest lucru fusese posibil, în perioada pre-columbiană. De aceea, și-au propus să ducă la bun sfârșit călătoria, folosind mijloace care ar fi fost disponibile și pentru băștinașii din Peru, în jurul anilor 1200. Aveau, ce-i drept, și câteva piese de echipament modern, precum radio transmițătoare, ceasuri, hărți, un sextant sau cuțite metalice. Heyerdahl a susținut, totuși, că acestea nu erau determinante în reușita călătoriei.
Bombard, un Robinson din zilele noastreAlain Bombard, un medic francez pasionat de navigație, și-a propus să demonstreze că un om poate traversa Oceanul Atlantic fără provizii
Expediția Kon-Tiki a fost finanțată din fonduri private și din donații de echipament din partea armatei Statelor Unite. Heyerdahl și mica lui echipă s-au dus în Peru, unde, pe un șantier naval pus la dispoziție de autoritățile peruane, au construit pluta, din lemn de balsa și alte materiale indigene, după un model folosit de băștinași, așa cum a fost înfățișat în desenele având ca temă debarcarea conchistadorilor spanioli. Azi, pluta originală este expusă la Muzeul Kon-Tiki de pe peninsula Bygdøy, din Oslo.
Heyerdahl și cei cinci membri ai echipajului au străbătut, cu această plută, 6.900 km, în cele 101 zile cât a durat călătoria peste Pacific. Au debarcat cu bine, la 7 august 1947, pe insulele Tuamotu și toți au ajuns apoi cu bine acasă.
Cartea scrisă de Thor Heyerdah a devenit bestseller. A fost publicată în Norvegia, în 1948, cu titlul: Expediția The Kon-Tiki: pe plută, peste mările Sudului. Edițiile ulterioare au purtat denumirea: Kon-Tiki: peste Pacific, cu pluta. A fost tradusă în engleză și în multe alte limbi, devenind un succes internațional. Filmul documentar având ca subiect expediția a fost realizat pe baza unui scenariu, scris de Olle Nordemar, care a pornit de la carte și a fost completat cu notițele echipajului din timpul călătoriei. În 1951, documentarul era distins cu premiul Oscar, fiind regizat de însuși Thor Heyerdahl. Voiajul a mai fost subiect și pentru o mini-serie TV, Omul Kon-Tiki: viața și aventurile lui Thor Heyerdahl, regizat de Bengt Jonson.
Robinson Crusoe, un personaj de povesteRobinson Crusoe e o carte de aventuri care a fascinat întreaga lume, inspirată din viața unui personaj real
Un echipaj plin de curaj
Povestea Kon-Tiki a avut șase personaje principale, cu toții norvegieni, mai puțin suedezul Bengt Danielsson.
Thor Heyerdahl, conducătorul expediției, autorul cărții și regizorul filmului ce avea să îi facă celebri în întreaga lume, studiase populațiile din America de Sud și Polinezia și credea că există o legătură între ele.
Erik Hesselberg, navigator și artist, a fost cel care pictat figura lui Kon-Tiki pe vela de pe catargul plutei. Cartea pentru copii, scrisă de el, Eu și Kon-Tiki, a apărut în Norvegia, în 1949, și a fost tradusă, de atunci, în peste 15 limbi.
Bengt Danielsson, a preluat rolul de steward, responsabil cu proviziile și porțiile zilnice. Suedezul Danielsson, era de profesie sociolog și studia teoria migrațiilor umane. De asemenea, îndeplinea și atribuțiile de translator, fiind singurul vorbitor de spaniolă din echipaj.
Knut Haugland, expert în domeniul radio, fusese decorat de britanici pentru acțiuni de sabotaj împotriva rezervelor de apă grea ale Germaniei, în cel de-al doilea război mondial, prevenind astfel fabricarea bombei atomice de către naziști.
Torstein Raaby, avea, și el, experiență în transmisiunile radio, grație activităților de spionaj pe care le defășurase în spatele liniilor germane, de unde transmitea aliaților informații referitoare la nava de război Tirpitz, ajutându-i să o bombardeze și să o scufunde. În timpul expediției, cei doi au ținut legătura cu stații din America de Nord și de Sud, din Canada și chiar din Oslo, reușind o transmisiune la o distanță de 16.000 de km.
Herman Watzinger, inginer, era specializat în măsurători tehnice și a fost primul care i s-a alăturat lui Heyerdahl pentru expediție. A adunat și înregistrat tot felul de informații despre călătorie și zona oceanului, care nu era foarte cunoscută pe atunci. În cele din urmă, dar nu în ultimul rând, mascota echipajului și membru de bază era un papagal pe nume Lorita.
Jacques Cousteau, o voce puternică în Lumea tăceriiLumea tăcerii, publicată de exploratul francez Jacques-Yves Cousteau, împreună cu filmele realizate de el, au adus minunile subacvatice mai aproape de oameni
Pluta pe valuri
Aceștia sunt oamenii care s-au aventurat pe cel mai mare ocean al planetei, ducând cu ei provizii de apă, nuci de cocos, cartofi dulci dovleci și diverse fructe și rădăcini comestibile, adică ce ar fi luat cu ei și exploratorii pre-columbieni. Pentru a testa eficacitatea metodelor tradiționale de a transporta apa, echipajul avea, pe lângă bidoanele contemporane cu apă, și tulpini de bambus umplute cu apă și sigilate. Bonus, dispuneau de niște provizii militare, dar au reușit să își diversifice meniul și pescuind.
Kon-Tiki a părăsit portul Callao, din Peru, în după-amiaza zilei de 28 aprilie, 1947. Pentru a evita traficul intens din zona de coastă, au fost remorcați 80 de km în larg de marina peruană, după care au pornit pe cont propriu, purtați către Vest de Curentul Humboldt.
Prima porțiune de uscat zărită de echipaj a fost atolul Puka-Puka, la 30 iulie, iar la 4 august, după 97 de zile de navigat, Kon-Tiki ajungea la atolul Angatau. Au intrat scurt în legătură cu locuitorii insulei Angatau, dar nu au reușit să debarce în condiții de siguranță. Calculele lui Heyerdahl de dinainte de plecare, indicau că 97 de zile ar fi fost intervalul minim de timp necesar pentru a ajunge în insulele Tuamotu, așa că se încadrau bine în plan. La 7 august, călătoria a luat sfârșit odată cu pluta, avariată de contactul direct cu un recif. Exploratorii au ajuns pe plaja unei insulițe nelocuite din atolul Raroia, parte din grupul insulelor Tuamotu. Echipa călătorise 6.980 km, în 101 zile, cu o viteză medie de 2.8 km/h.
După un sejur de câteva zile, în stil Robinson Crusoe, membrii echipajului au fost salutați de locuitorii de pe o insulă învecinată, care ajunseseră la ei în canoe, văzând resturile plutei care fuseseră luate de valuri și duse pe țărmul lor. Curajoșii navigatori au fost duși în sat, și tratați ca oaspeți de onoare, cu dansuri și festivități tradiționale. În final, au fost recuperați de nava franceză Tamara și repatriați.
Antropologia și călătoria
Heyerdahl credea că primii locuitori din Insula Paștelui veniseră din Peru. Susținea că statuile impresionante de aici, numite moai, semănau mult mai mult cu arta pre-columbiană din Peru decât cu orice model polinezian. Interpretarea sa cu privire la legenda din Insula Paștelui, care relata lupta dintre două popoare, Hanau epe și Hanau momoko, era de fapt istoria conflictului dintr băștinașii de pe insulă și peruanii care ajunseseră aici pe apă.
Studii genetice de dată mai recentă arată că ADN-ul nativilor Rapa Nui era 76% polinezian, 8% american și 16% european. Cercetările efectuate de specialiști de la Muzeul de Istorie Naturală din Danemarca au arătat că: „deși procentajul european poate fi explicat prin contactul cu navigatorii olandezi care au descoperit insulele în anii 1700, componenta genetică sud-americană este mult mai veche, datând din perioada cuprinsă între 1280 și 1495”.
Francis Drake, un pirat înnobilatSir Francis Drake a parcurs un drum lung, de la fiu de fermier, la pirat și negustor de sclavi, pentru a deveni apoi nobil și amiral al flotei engleze
De atunci și până în zilele noastre, expediția Kon-Tiki este o sursă de fascinație și inspirație, ce a servit drept model multor temerari. Au existat numeroase reluări ale expediției, în diverse formule, cu felurite plute, pe trasee diferite, unele chiar mai lungi decât cel inițial. Una din cele mai fidele replici a fost cea din 2006, care a utilizat o plută de tip nou, numită Tangaroa, la fel ca zeița mărilor din cultura Māori. Echipajul avea la comandă tot un norvegian, Torgeir Higraff și îl includea și pe Olav Heyerdahl, nepotul lui Thor Heyerdahl. Tangaroa a pornit la drum tot într-o zi de 28 aprilie, dar în 2006, și a ajuns la destinație în 7 iulie, cu 30 de zile mai repede decât expediția inițială. Oamenii învață din experiență și asta îi ajută să evolueze. Dorința de descoperi și de a depăși limite este, poate, una din cele mai frunoase însușiri ale umanității.
Referințe: