02 mai 1933
Legenda modernă a Monstrului din Loch Ness începe
The British and the Beast
Deși relatări despre o creatură ciudată, care trăia în lacul scoțian Loch Ness au existat de peste 1.500 de ani, legenda modernă a monstrului alintat Nessie începe cu adevărat la 2 mai 1933. Atunci a devenit ceea ce numim o vedetă mediatică, odată cu publicarea, în ziarul local Inverness Courier, a experienței unui cuplu din zonă care susținea că observase „un animal enorm plutind pe suprafața lacului”. Povestea „monstrului” (botezat astfel de editorul ziarului) a făcut senzație în presă, iar corespondenți din Londra și întreaga țară au dat năvală în Scoția pentru a încerca să surprindă bestia în acțiune. Un circ a oferit chiar o recompensă de 20.000 de lire sterline celor care ar fi reușit să o captureze.
Din lac, în puț
Loch Ness, situat în regiunea scoțiană Highlands, este lacul cu cel mai mare volum de apă dulce din Marea Britanie, cu o adâncime de peste 200 de metri și o lungime de 37 de kilometri. La asemenea dimensiuni, poate fi o gazdă primitoare pentru cel mai celebru monstru acvatic din bogata galerie de creaturi care populează legendele lumii: Nessie sau Monstrul din Loch Ness. Unii spun că e doar un mit; alții afirmă că e un dinozaur supraviețuitor sau chiar un șarpe de mare, care a ajuns în lac atunci când acesta comunica cu oceanul planetar. Real sau imaginar, Nessie a devenit un simbol scoțian alături de whisky, cimpoi și kilt.
Cei care au avut curiozitatea de a studia CV-ul lui Nessie au găsit mai multe posibile referiri la apariții observate încă din anii 500 d.Chr., când băștinașii picți, care populau zona pe acea vreme, au cioplit o creatură acvatică stranie pe pietrele care se ridicau în apropierea lacului. Cea mai veche mențiune scrisă despre Monstrul din Loch Ness apare în biografia Sf. Columba, din secolul al VII-lea. Acest călugăr și misionar este cel care a introdus creștinismul în Scoția. În 565 d. Chr., Columba pornise la drum pentru a-l întâlni pe regele picților din Nord, de lângă Inverness. Auzind de o bestie care ucidea oameni și care își avea sălașul în lac, sfântul s-a oprit acolo, pentru a înfrunta creatura. Se pare că intervenția lui sosea la fix, monstrul pregătindu-se tocmai de un nou atac. Cronicarii care i-au redactat biografia afirmă că misionarul a invocat numele Domnului și a ordonat fiarei să se întoarcă imediat de unde a venit. Se pare că strategia a avut succes, iar monstrul s-a conformat și s-a dat pe brazdă, nemaifiind înregistrate alte tentative de omor din partea sa.
În 1933, un nou drum a fost dat în folosință de-a lungul țărmului, trecătorii având astfel o panoramă mai clară asupra lacului. După apariția articolului din 2 mai, interesul stârnit de ceea ce ar putea ascunde apele adânci din Loch Ness a crescut constant. La scurt timp, un alt cuplu a pretins că a văzut creatura pe țărm, în timp ce traversa drumul. Ziarele scriau cam tot ce apărea pe subiect, inclusiv cele mari ca The Daily Mail, care l-a angajat chiar pe celebrul aventurier Marmaduke Wetherell să captureze vietatea legendară. După câteva zile de cercetări, Wetherell a afirmat că a găsit urme uriașe ale unui animal cu patru picioare. Pe baza acestei relatări, The Daily Mail titra dramatic: „Monstrul din Loch Ness nu e legendă, e realitate!”
Orson Welles a difuzat la radio o piesă care a băgat lumea în speriețiRăzboiul lumilor a fost un show radiofonic atât de realist încât americanii au crezut că o invazie reală a marțienilor avea loc în timp ce ascultau
Nenumărați turiști s-au grăbit să vină la fața locului, să urce în bărci sau pe puntea vaporașelor, așteptând ca bestia să își facă o apariție senzațională. Mulaje din ghips ale urmelor de picioare găsite au fost trimise la Muzeul Britanic de Istorie Naturală. Specialiștii de aici, spre dezamăgirea generală, au concluzionat că urmele aparțineau unui hipopotam, mai exact era urma unui singur picior de hipopotam, probabil unul împăiat. Urmele dovedindu-se o farsă, apetitul public față de monstrul scoțian s-a dezumflat temporar, însă poveștile despre alte apariții au continuat.
Imagini monstruoase
O fotografie celebră, din 1934, părea să înfățișeze o creatură asemănătoare unui dinozaur, cu un gât lung ieșind din apele întunecate. Poza făcută de un chirurg din Londra, pe nume Robert Kenneth Wilson, a fost considerată ani de zile cea mai clară dovadă a existenței lui Nessie. Această imagine i-a făcut pe unii să speculeze că monstrul ar fi fost unicul supraviețuitor din varietatea plesiosaurus a demult dispăruților dinozauri. Se consideră că aceștia ar fi pierit, împreună cu ceilalți dinozauri, în urmă cu 65 de milioane de ani. Loch Ness fusese înghețat bocnă în timpul ultimelor ere glaciare, așa că monstrul ar fi putut să își croiască drum până aici, pe râul Ness, venind din mare, doar cândva în ultimii 10.000 de ani. Iar plesiosaurii, având sânge rece, ca toate rudele lor, nu ar fi supraviețuit prea mult în apele răcoroase ale lacului. Alții susțineau că ar fi mai credibilă ipoteza unei balene primitive, cu gât de șarpe, despre care se credea că ar fi dispărut acum 18 milioane de ani. Scepticii erau de părere că, pur și simplu, formele văzute erau oscilații ale apei, provocate de fluviul care intra în lac și a cărui temperatură era mai scăzută, ceea ce determina o mișcare ondulatorie la suprafață.
Diverși amatori au investigat subiectul, iar în 1960, câteva universități britanice au lansat expediții pe lac, utilizând sonare pentru a cerceta adâncurile. Nimic relevant nu a fost găsit, dar, la fiecare expediție, sonarele au detectat sub apă anumite mase mari sau obiecte în mișcare, pentru care nu găsit explicații. În 1975, Academia de Științe Aplicate din Boston a decis să cerceteze străfundurile misterioase cu sonarul, dar și cu echipamente de fotografie subacvatică. Una din imaginile obținute după mărire părea să înfățișeze înotătoarea gigantică a unei creaturi care aducea cu un plesiosaur. Alte misiuni de cercetare care au utilizat sonarul, în anii 1980 și 1990, au obținut rezultate neconcludente, dar care lăsau loc de întrebări. În 1994, o dezvăluire publicat în ziarul The Daily Mail arăta că poza din 1934 a fost doar o farsă extrem de elaborată, pentru a dovedi publicului că există totuși o creatură misterioasă în apele lacului.
Jacques Cousteau, o voce puternică în Lumea tăceriiLumea tăcerii, publicată de exploratul francez Jacques-Yves Cousteau, împreună cu filmele realizate de el, au adus minunile subacvatice mai aproape de oameni
Nessie come home
In 2010, cercetările de arhivă au arătat cât de serios fusese tratată problematica monstrului de unii localnici. William Fraser, care se afla la conducerea poliției din Inverness, în anii 1930, a trimis o înștiințare către un oficial guvernamental, arătând că un londonez, pe nume Peter Kent, „a afirmat că are un armă specială cu harpon și că va veni împreună cu 20 de oameni experimentați să captureze monstrul”. Fraser a adăugat că îl avertizase pe Kent să nu încerce să vâneze creatura și se plângea că poliția nu avea mijloacele legale de a opri asemenea tentative. La fel ca în cazul altor monștri celebri, cei care credeau cu adevărat în existența lor au încercat să promoveze măsuri legislative de protecție. Există, desigur, o motivație puternică de a proteja monștri ca Nessie, fie și doar simbolic: turismul. Loch Ness este cea mai populară destinație turistică din această regiune a Scoției, iar atracția nu se datorează doar frumuseții naturale a peisajului, ci, în principal, reputației faimosului monstru.
Suprafața lacului a fost subiect pentru zeci de fotografii și filmări, mai mult sau mai puțin clare sau concludente, însă misterioasa făptură din adâncuri nu și-a făcut o apariție decisivă. Lacul însuși a fost studiat vreme de 70 de ani, cu toate mijloacele din dotare, de la scafandri la minisubmarine. În 2003, o echipă de cercetători, sponsorizați de British Broadcasting Corporation (BBC) a demarat cea mai detaliată analiză a lacului Loch Ness efectuată vreodată. Au „scormonit” apele cu 600 de sonare și sateliți de navigație. Unul din membrii echipei, Ian Florence, a fost citat BBC, într-un comunicat: „Am mers de la un mal la altul, de sus până jos, am acoperit întreaga suprafață a lacului și nu am găsit niciun semn al vreunui animal de mari dimensiuni care ar trăi acolo”. În același timp, nu au fost găsite niciodată fragmente dintr-un corp care ar fi putut să aparțină unei asemenea creaturi.
Deși poveștile despre Monstrul din Loch Ness au fost contaminate de farse și falsuri, multe relatări se bazează pe confuzii sincere ale unor oameni bine intenționați, dar care au văzut, de fapt, păsări, mamifere care traversau lacul înot, valuri sau bușteni. Pentru fiecare localnic care jură că a văzut bestia, se găsesc alții zece care să susțină că nu au văzut vreodată ceva. Cu toții, însă, sunt foarte fericiți să își ofere serviciile turiștilor care ajung în zonă și vor să se plimbe cu barca pe lac.
Expediția Kon-Tiki, cu pluta din Peru, în PolineziaE bine sau e rău să fii dus cu pluta? Uneori, este extraordinar, așa cum au dovedit-o membrii expediției Kon-Tiki, care au străbătut Oceanul Pacific.
Dacă nu aveți drum în curând prin Scoția, nu-i nimic, Loch Ness poate fi acum vizionat pe Google Street View, adică puteți explora vizual fiecare bucățică din căminul lui Nessie, la suprafață, dar și în adâncime, pe toată lungimea lacului.
Referințe: