12 martie 1930
Mohandas (Mahatma) Gandhi începe Marșul Sării
Pentru libertatea dvs., evitați consumul excesiv de sare...
În anumite condiții, sarea poate fi dăunătoare. De exemplu, în condițiile în care, la 12 martie 1930, Mohandas Gandhi, cel care avea să devină Mahatma, pornea într-un marș de peste 300 de kilometri pentru a protesta împotriva taxelor britanice percepute pentru banala sare. Guvernul colonial englez instituise un monopol asupra folositorului mineral, interzicându-le indienilor să îl producă pe cont propriu și aplicând, pe deasupra niște taxe usturătoare la cumpărare. La plecare, Gandhi era urmat de 78 de adepți, pentru ca, la finalul călătoriei, pe țărmul Oceanului Indian, să fie înconjurat de zeci de mii de oameni. Ajuns aici, a comis infracțiunea simbolică pentru care venise. A ridicat un bulgăre de sare, spunând „Cu asta zgudui temelia Imperiului Britanic”.
Gandhi pune sare pe rană
Încă de la finalul anilor 1910, Mohandas Karamchand Gandhi a fost liderul mișcării indiene de eliberare de sub dominația colonială britanică, denumită The Raj. Fostul avocat, ascetic și subțirel a inițiat o mișcare civilă de protest pașnic împotriva administrației engleze, îndemnându-și conaționalii să nu cumpere produse britanice. A petrecut doi ani la închisoare, sub acuzația de instigare la revoltă. Conceptul său filozofic de protest social a devenit cunoscut drept „satyagraha” (forța adevărului) și susținea înfruntarea nedreptății cu mijloace non-violente. În timp ce englezii îl priveau cu suspiciune, indienii au început să îl venereze, numindu-l Mahatma, „marele suflet”.
La Congresul Național din ianuarie 1930, mulți se așteptau ca Gandhi să abordeze probleme considerate fundamentale pentru independența țării și echitatatea socială la care visau indienii. În loc să lanseze un atac frontal asupra nedreptăților evidente, Gandhi a preferat să aleagă problematica impozitelor pe sare, ca temă de protest. Aceste taxe, la rândul lor aberante, deveneau astfel un simbol al injustiției sistemului de guvernare britanic. Gandhi a realizat că discutarea tuturor problemelor existente ar fi fost un proces nesfârșit și ineficient, de aceea, a luat un subiect concret și l-a transformat în stindard al luptei pentru dreptate.
Mulți dintre camarazii săi au fost, la început, neîncrezători în șansele de reușită ale unei asemenea acțiuni. „Eram total nedumeriți și nu puteam concepe să coborâm lupta pentru libertate la nivelul unui drob de sare”, își amintește Jawaharlal Nehru,care avea să devină ulterior prim-ministru al Indiei. Un alt coleg a comparat demersul lui Gandhi cu încercarea de „a omorî o muscă cu un baros”. Cu toate acestea, pentru Gandhi, monopolul pe sare era un reper al modului nedrept în care Anglia administra țara, chiar și în cele mai mărunte probleme ale vieții de zi cu zi. Efectele acestui monopol afectau pe toată lumea, indiferent de clasă socială sau religie. La 2 martie, a trimis o scrisoare vice-regelui britanic, lordul Irwin, formulând o serie de solicitări, printre care și abrogarea taxei pe sare. Dacă aceste cereri vor fi ignorate, promitea că va lansa campania „ satyagraha”, forța adevărului. „Ambiția mea”, scria el, „este nici mai mult nici mai puțin decât să îi conving pe englezi în mod pașnic și să îi fac să înțeleagă răul pe care îl provoacă Indiei.”
Irwin nu a trimis niciun răspuns oficial, iar Gandhi s-a ținut de cuvânt. În zorii zilei de 12 martie 1930, și-a pus planul în aplicare. Purtând o haină simplă, țesută în casă și sandale, înarmat cu un băț și credința fermă că va reuși, a ieșit din ashram-ul său (casa de rugăciune) de lângă Ahmedabad, împreună cu câteva zeci de însoțitori. Pornea pe drumul de sute de kilometri către orașul Dandi de pe țărmul Mării Arabiei, din Oceanul Indian. Acolo, plănuia să sfideze interdicțiile legate de exploaterea sării, colectând mineralul direct din apa mării, fără a plăti impozitele absurde cerute de administrație. Gandhi se aștepta să fie arestat sau agresat dintr-o clipă în alta, însă englezilor le-a fost teamă de o reacție în masă a indienilor și nu au interzis marșul.
Drum condimentat cu proteste
În frunte cu liderul lor de 60 de ani, care, în ciuda vârstei a impus un ritm alert de deplasare, convoiul parcurgea aproximativ 20 de kilometri pe zi. Gandhi a poposit în zeci de sate de-a lungul drumului, pentru a vorbi oamenilorși pentru a condamna administrația britanică, inclusiv taxele aplicate pe bunuri mărunte, precum sarea. Îi încuraja și pe funcționarii guvernamentali să îmbrățișeze filozofia sa de a nu coopera cu sistemul, demisionând din slujbele pe care le aveau. „De ce e valoroasă o slujbă guvernamentală, în cele din urmă?” întreba el. „Nu face decât să îți dea puterea de a-i tiraniza pe alții”.
Pe măsură ce Gandhi și tovarășii săi înaintau spre coasta de Vest, mii de indieni li se alăturau, transformând micul grup de protestatari într-o procesiune care se întindea pe kilometri întregi. The New York Times și alte publicații au început să urmărească acțiunea de protest, citându-l pe Gandhi, care denunța taxa pe sare ca fiind „monstruoasă” și afirmând că englezilor le e „rușine” să îl aresteze. Pe lângă reproșurile la adresa conducerii britanice, Gandhi vorbea, în discursurile sale, și despre nedreptățile promovate de sistemul indian al castelor, care etichetau clasele inferioare, interzicând contactul celor „superiori” cu membrii acestora și nerecunoscându-le anumite drepturi. Pentru a-și susține afirmațiile prin fapte, Gandhi a făcut baie într-un loc destinat celor din clasele inferioare și i-a invitat la conferințele lui, refuzând să înceapă înainte ca ei să se alăture audienței.
Gandhi și echipa sa lărgită au ajuns la Dandi, în data de 5 aprilie, după ce au parcurs peste 300 de kilometri în 24 de zile. În dimineața următoare, mii de jurnaliști și susținători s-au adunat în jurul lui, pentru a-l asista în comiterea infracțiunii simbolice. După o baie în apele limpezi ale mării, Gandhi a pășit pe plaja unde existau bogate depozite de sare. Oficialitățile britanice încercaseră înainte să îngroape sarea în nisip, pentru a zădărnici eforturile lui Gandhi, dar acesta a găsit cu ușurință un bulgăre pe care l-a transformat în armă pașnică de luptă contra sistemului.
Gestul lui Gandhi a încurajat o mulțime de conaționali să se alăture mișcării „Salt Satyagraha”. În săptămânile următoare, suporteri din toată țara au venit pe malul mării pentru a colecta ilegal sare. Femeile au avut un rol crucial. Multe fierbeau apa, pentru a obține sarea, altele o vindeau ilegal în piețe sau pichetau magazinele „oficiale”. Aproximativ 80.000 de oameni au fost arestați pentru răzvrătire, închiși și agresați de forțele de ordine.
Gandhi însuși a fost ridicat de poliție, la data de 5 mai, după ce își anunțase intenția de a conduce un marș pașnic către minele de sare guvernamentale de la Dharasana. Mișcarea pe care a inițat-o a fost atât de puternică, încât a continuat chiar și când el se afla în închisoare. La 21 mai, 2.500 de oameni neînarmați, ignorând avertismentele poliției, au mărșăluit către depozitele din Dharasana. Jurnalistul american Webb Miller se afla la fața locului și a descris întâmplările. „Deodată, la comandă, forțele de ordine s-au năpustit asupra celor care mărșăluiau și i-au bombardat cu o ploaie de lovituri... Niciunul dintre protestanți nu a ridicat măcar o mână pentru a se apăra. Au căzut ca popicele”. Relatarea tulburătoare a lui Miller a circulat în presa internațională și a fost citită cu voce tare în fața Congresului american. Winston Churchill - care nu era un fan al lui Gandhi - a admis ulterior că protestele acestea și urmările lor au constituit cea mai mare rușine pentru englezi, de când au pus pentru prima dată piciorul în India.
Mahatma reprimit cu pâine și sare
Gandhi a rămas închis până la începutul anului 1931, însă, la ieșirea din închisoare, a fost primit ca un erou. Revista Time i-a acrodat titlul de „Omul anului” în 1930, iar ziarele din lumea întreagă se înghesuiau să îl citeze sau să povestească despre el. Lordul Irwin a acceptat, într-un final, să negocieze cu el în 1931, cei doi semnând Pactul Gandhi - Irwin, prin care se punea capăt mișcării satyagraha, în schimbul mai multor concesii din partea britanicilor, printre care și eliberarea a mii de deținuți politici. Deși prevederile referitoare la sare rămâneau, în linii mari, aceleași, totuși, indienii din zona țărmului au primit dreptul de a exploata sarea de mare.
A fost câștigată o bătălie, nu însă și războiul. Gandhi și susținătorii săi au mai organizat multe proteste între 1930 și 1940, iar independența țării a fost câștigată de abia în 1947. Însă Marșul sării a reușit ceea ce Mahatma își propusese încă de la început: să clatine temelia dominației britanice, să arate lumii întregi că dreptatea poate fi o armă pașnică. Martin Luther King Jr. avea să considere peste ani că Marșul sării a avut o influență decivisivă în formarea propriilor sale convingeri cu privire la revolta socială.
Gandhi și-a explicat filozofia și modul de viață în autobiografia sa: „Când mă cuprinde disperarea, îmi amintesc că, de-a lungul istoriei, calea adevărului și iubirii a învins mereu. Au existat tirani și criminali și, pentru un timp, păreau de neînvins dar, în cele din urmă, au căzut, întotdeauna”.
Referințe: