06 februarie 1928
„Anastasia” ajunge în Statele Unite ale Americii
Inflație de prințese
Familia Romanov, înlăturată de pe tronul Imperiului Rus în stilul definitiv și irevocabil al puterii sovietice, respectiv cu pușca, a reprezentat o sursă neîncetată de legende. Misterul care a învăluit sfârșitul ultimului țar, împreună cu rudele și cei apropiați, a fost, cu siguranță, un bun combustibil pentru alimentarea poveștilor. Așa se face că, între 1918 și 1928, pe piața prințeselor autentice s-a înregistrat o supraofertă a brandului Anastasia. Mai multe femei au pretins că întruchipează mezina familiei imperiale, despre care se credea că scăpase din focul plutonului de execuție bolșevic. La 6 februarie 1928, încă o persoană care pretindea că se numește Anastasia Tschaikovsky și că ar fi mezina familiei Romanov debarcă la New York.
Anastasia în rolul principal
Cu o strategie de PR mai bine pusă la punct decât contracandidatele ei, Anastasia Tschaikovsky organizează o conferință de presă la bordul vasului Berengaria (vaporul purta numele soției lui Richard Inimă de Leu). Explică jurnaliștilor și opiniei publice că a venit în America pentru a-și repara maxilarul, afectat de o întâlnire neprogramată cu un soldat sovietic, în timpul evadării ei de la locul execuției familiei imperiale, la Ekaterinburg, în iulie 1918. Tschaikovsky a fost întâmpinată la sosirea în America de către Gleb Botkin, fiul medicului de familie al Romanovilor, care fusese executat împreună cu pacienții săi.
Botkin i se adresa cu „Înălțimea voastră” și afirma că femeia este, fără îndoială, Marea Ducesă Anastasia, cu care se jucase în copilărie.
Un țar care nu a fugit de muncă, Petru cel MarePetru cel Mare, de pe tronul țarilor din Rusia, pe șantierele navale din Olanda și Anglia, a visat să stăpânească marea și să își includă țara în circuitul european
Având în vedere numărul celor care erau deja candidate la rolul principal din filmul Anastasia precum și de miza financiară aflată în joc, dacă ne gândim la averea țarilor, era firesc ca jurnaliștii să se îndoiască de afirmațiile nou venitei. Cu toate acestea, a fost tratată ca o celebritate în cursul șederii sale la New York, participând la petreceri în înalta societate și fiind găzduită la hoteluri demne de sângele albastru pe care pretindea că îl are. La una din vizite, înregistrându-se la hotel, a folosit numele Anna Anderson, care va deveni pseudonimul ei permanent în anii ce vor urma.
Mic ghid rusesc de alternanță la putere
În 1917, revoluția din Rusia îl obligase pe țarul Nicolae al II-lea să abdice de la tron. Țarul, împreună cu soția, cele patru fiice și un fiu au fost cazați la Palatul Czarskoye Selo, după care, trimiși într-un sejur obligatoriu la Ekaterinburg, în Munții Ural. În 1918 izbucnise războiul civil, iar bolșevicii se temeau că țarul ar putea fi salvat de susținătorii săi, drept pentru care au zis să rezolve problema, pronunțând sentința de condamnare la moarte pentru întreaga familie imperială.
După miezul nopții, la 17 iulie 1918, Nicolae, Alexandra și cei cinci copii ai lor precum și patru apropiați ai familiei, printre care și dr. Botkin, au primit ordinul de a se îmbrăca rapid și de a coborî în subsolul casei unde erau ținuți prizonieri. Li s-a spus să se aranjeze pe două rânduri, pentru o poză, dar în locul fotografilor, a intrat plutonul de execuție. Se spune că era imposibil ca cineva să fi scăpat cu viață din masacru. Corpurile au fost duse într-o mină abandonată la câțiva kilometri, arse, iar rămășițele stropite cu acid sulfuric, pentru a stârpi din temelii dușmanul de clasă.
La început, bolșevicii au afirmat că doar țarul fusese executat, soția și copiii fiind duși la adăpost. Ulterior a ieșit la iveală că întreaga familiei pierise, dar începuseră deja să apară zvonuri despre un copil, posibil Anastasia, care ar fi scăpat din carnagiu. Din acel moment, au început să apară și prințesele aferente, atrase de titlu, dar, mai mult, de conturile bancare ale familiei Romanov.
Muzeul Ermitaj, un paradis pentru colecțiile de artăColecțiile de artă din Muzeul Ermitaj, ale cărui baze au fost puse de împărăteasa Ecaterina, adăpostesc unele din cele mai frumoase opere de artă din lume
Anastasia - istoria & fantezia
În 1920, o femeie care aparent, intenționa să se sinucidă, a fost pescuită din canalul berlinez Landwehr. Gestul, completat de refuzul său de a-și dezvălui identitatea autorităților, i-a adus o internare la Dalldorf Asylum, unde a rămas o pacientă anonimă, timp de doi ani. În 1922, după un puseu de memorie, a anunțat brusc că este Marea Ducesă Anastasia.
La acea vreme, Europa era plină de exilați ruși, care nu fuseseră în mod special interesați să guste din binefacerile Revoluției bolșevice. Mai mulți simpatizanți ai familiei țariste au sărit în ajutorul tinerei, care, la prima vedere, era suficient de educată și de frumoasă, pentru a fi Anastasia. Corpul ei era plin de cicatrici, despre care afirma că reprezintă lovituri de cuțit primite în timpul execuției. Pretindea că unul din soldați, găsind-o încă în viață, o ajutase să scape și să fugă în Vest. La câteva luni după ce și-a făcut publică identitatea, a fost externată din clinică și a început să primească găzduire și sprijin de la mai mulți susținători.
Anturajul său de emigranți ruși era în creștere, iar ea a devenit tot mai apropiată de Gleb Botkin, fiul medicului care fusese ucis împreună cu familia țarului și cu care prințesa Anastasia petrecuse mult timp în copilărie. Între timp, multe rude și prieteni de familie, o interogaseră, fiind impresionați atât de asemănarea ei fizică cu prințesa dispărută, cât și de detaliile pe care le cunoștea despre viața Romanovilor. Pe de altă parte, nu își amintea evenimente importante din copilărie, iar cunoștințele ei de engleză, franceză și rusă, pe care mica Anastasia le stăpânea bine, lăsau de dorit la nou apăruta prințesă. Scepticii foloseau aceste minusuri pentru a dovedi că era o falsă ducesă, apărătorii ei puneau scăpările pe seama tulburărilor psihice care au determinat și câteva internări ale tinerei în clinici de psihiatrie.
Între timp, fanii devotați au început lupta pentru recunoașterea legală a prințesei Anastasia. Miza era uriașă: pe lângă averile țarilor din afara URSS, care i-ar fi revenit ca moștenitoare de drept, ar fi fost și un port drapel al luptei exilaților ruși împotriva puterii sovietice pe care sperau să o răstoarne într-o bună zi.
Unchiul Anastasiei, fratele mamei sale, Marele Duce de Hesse, era împotriva acestui demers și a angajat un detectiv particular pentru a determina adevărata identitate a Anastasiei Tschaikovsky. Detectivul a anunțat că femeia era, de fapt, Franziska Schanzkowska, o muncitoare germano-poloneză din Pomerania, care fusese dată dispărută în 1920. Schanzkowska avea un istoric de tulburări psihice și suferise mai multe răni într-o explozie la care fabrica unde lucra, acestea explicând cicatricile de pe corpul său. Afirmații investigatorului au fost publicate în presa germană, dar nu au fost dovedite clar.
Femeia, care devenise deja cunoscută sub numele de Anna Anderson și-a continuat lupta pentru recunoaștere oficială, dar a pierdut mai multe procese. Între timp, povestea ei pătrundea pe scenă și pe ecrane. O piesă franceză cu acest subiect a debutat în 1954, iar versiunea cinematografică a apărut doi ani mai târziu, cu Ingrid Bergman în rolul principal, care i-a adus și un premiu Oscar.
În 1968, Anne Anderson s-a căsătorit cu profesorul american de istorie J.E. Manahan și s-a mutat în Statele Unite. În ultimii ani ai vieții, a pierdut speranța de a fi recunoscută și, odată cu ea, și ultimele tranșe ale averii Romanovilor, care au revenit Ducesei de Mecklenberg.
ADN, prințesa noastră unde e?
Investigatori ruși amatori, folosind rapoarte guvernamentale referitoare la locul unde fuseseră înmormântați Romanovii au pornit o cercetare pe cont propriu, în 1991, identificând rămășițele familiei imperiale. Oameni de știință au studiat craniile, afirmând că și cel al Anastasiei se găsește printre ele, dar rezultatele nu erau concludente. De aceea, au apelat la celebrii cercetători britanici, pentru probe de ADN.
Watson și Crick au descoperit adevărata față a ADN-uluiFirul roșu al vieții se află în minuscula moleculă de ADN, străbătând oamenii, animalele și plantele deopotrivă, așa cum au descoperit cercetătorii Watson și Crick
Pe baza acestora, s-a concluzionat că osemintele proveneau de la cinci femei și patru bărbați. Apoi s-au testat legăturile de rudenie, rezultând că erau doi părinți (mamă și tată) și trei fiice. Restul provenea, probabil, de la trupurile servitorilor și celor apropiați familiei. Fiul Alexei și o fiică lipseau. Pentru a stabili identitatea celor îngropați aici, au fost colectate probe de sânge de la prințul Philip, soțul reginei Elisabeta a II-a și nepot al Alexandrei, mama Anastasiei. Comparația a dovedit că trupurile găsite aparținuseră membrilor familiei Romanov. Pentru a dovedi identitatea țarului, care provenea dintr-o altă familie, au fost exhumate rămășițele Marelui Duce George, fratele lui Nicolae, analiza dovedind, și în acest caz, că e vorba de capul familiei imperiale rusești.
O fiică a Romanovilor lipsea, totuși, de la locul înmormântării. Ar fi putut Anastasia să scape și să reapară ca Anna Anderson? În 1994, cercetători britanici și americani au decis să rezolve odată pentru totdeauna acest mister. Folosind o mostră de țesut a Annei, de la un spital din Virginia, echipa engleză a comparat-o cu probele de ADN ale familiei imperiale. Partea americană a făcut aceeași comparație, folosind o șuviță din părul pretinsei Anastasia. Ambele tabere au ajuns la aceeași concluzie: Anna Anderson nu a fost o Romanov.
Ulterior, au comparat ADN-ul Annei și cu cel al lui Karl Maucher, nepotul acelei Franziska Schanzkowska, de care vorbise detectivul german. Testul a dovedit că teoria acestuia, din 1920, formulată fără sprijinul analizelor sofisticate, fusese corectă. Unul din marile mistere ale secolului XX și-a găsit rezolvarea.
Referințe: