15 aprilie 1918
Bojdeuca lui Ion Creangă devine prima casă memorială literară din România
Casă, dulce casă
„În bojdeuca unde locuiesc eu, dorm afară și pe vremea asta, în 18 spre 19 septembrie. De aveți răbdare, că bunătate întotdeauna ați avut, veți întreba poate, unde-i bojdeuca mea? Vă voi răspunde respectuos: în mahalaua Ţicău, ce-i mai zic și Valea Plângerei, strada Ţicăul de sus, no. 4 (dacă se mai poate numi stradă o hudicioară dosnică, plină de noroiu păn” la genunchi, când sunt ploi mari și îndelungate, zise și putrede, și la secetă geme colbul pe dânsa). Iar bojdeuca de căsuță în care locuiesc eu de vreo 18 ani e de vălătuci și povârnită spre cădere pe zi ce merge, de n-ar fi rezămată în vreo 24 de furci de stejar și acelea putrede. Iarna dorm într-o odăiță toată hrentuită, iar vara într-un cerdăcel din dos, începând de pe la maiu și sfârșind pe la octomvrie, când este vremea bună cum îi acum. Așa m-am deprins. Răposatul Conta și Lambrior știau căsuța mea. Pompiliu, d-l. Nica și mai ales bietul Eminescu, de asemenea”. (Scrisoare a lui Ion Creangă către Titu Maiorescu, din 19 septembrie 1887).
Bojdeuca - muzeu
La 15 aprilie 1918, Bojdeuca din Iași a lui Ion Creangă a fost declarată muzeu, devenind prima casă memorială a unui scriitor din România. Ion Creangă a locuit aici din vara lui 1872, când stilul său de viață, mai puțin „ortodox”, i-a adus răspopirea. Ce-i drept, și el s-a străduit să o obțină. Om citit și deschis la minte era adesea revoltat de limitările impuse pe atunci de reprezentanții Bisericii. Își sfida superiorii mergând la teatru, trăgând cu pușca după ciori și degustând mai degrabă vinul din bodegile Iașiului decât pe cel de împărtășanie. Inimă largă, oferea cu dărnicie afecțiunea sa mai ales... sexului frumos. Participa cu entuziasm la discuțiile literare de la Junimea și „o cam rărea” de pe la altar. Însă lui Creangă nu i-a părut rău că a rămas în afara preoției. Oricum nu făcuse școala la „fabrica de popi” de la Socola, decât de dragul mamei lui, care își dorea atât de mult să îl vadă preot.
Mark Twain și povestea universală a sufletului umanMark Twain a știut să surprindă cele mai adânci trăiri omenești cu zâmbetul pe buze, reușind și azi să ne facă să medităm asupra adevărurilor fundamentale ale vieții
Deși imaginea lui nu a rămas asociată cu aventuri romantice, precum cea a bunului său prieten, Eminescu, Creangă a fost, se pare, mare crai. După o viață amoroasă intensă și-a găsit iubirea vieții, în persoana Ecaterinei (Tinca) Vartic, cea care avea să îi rămână alături până la sfârșit. Au locuit împreună în vestita bojdeucă, el în camera din dreapta, iar ea, în cea alăturată. Deși erau amândoi copii de țărani, cu respect față de tradiție, nu s-au luat „cu cununie”, dar s-au înțeles bine, fiind potriviți unul pentru celălalt.
Creangă era vestit pentru numărul mare de pisici - în jur de 30 - pe care le adăpostea la bojdeucă. Avea obiceiul să dea fiecărei pisici numele unui personaj real din viața sa. Tot timpul avea o pisică pe nume Mărioara, în cinstea mătușii văduvite de cireșe în copilăria scriitorului.
O căsuță din povești
Poveștile, Povestirile și Amintirile lui Creangă, toate au prins viață între zidurile văruite ale bojdeucii.
După părăsirea cinului preoțesc, Creangă a devenit „institutor”, adică învățător. Marea lui dragoste față de copii, l-a făcut un dascăl dedicat, foarte iubit de cei mici. În 1874, Creangă a avut parte de o inspecție memorabilă la clasă, făcută chiar de... Mihai Eminescu. Poetul preluase postul de revizor școlar și a fost încântat de metodele pedagogice ale humuleșteanului. Prietenia dintre cei doi s-a legat imediat, mai ales că a fost (con)sfințită de niște carafe cu vin la crâșma Bolta rece. În Viața și opera lui Ion Creangă, George Călinescu notează: „Creangă, îndrăzneț, duse pe Eminescu la Bolta Rece, ori amândoi se găsiră în vestita crâșmă și-și aduse aminte că se cunoșteau. La băutură poetul era expansiv și-și va fi desfășurat toată filosofia lui politică. Creangă, încântat de a fi luat seamă de un tânăr așa de învățat, vru să dovedească cum că nici el nu era de lepădat”.
Cei doi au petrecut multe nopți în bodegile ieșene, discutând la nesfârșit. Era o plăcere pentru ei să își petreacă timpul într-un mod simplu, într-o cârciumă modestă, la un pahar cu vin (sau mai multe). Adesea, se mutau dintr-un local în altul, pe măsură ce acestea se închideau, până la ceasurile dimineții. Într-una din discuții, Eminescu l-a lăudat pe Slavici pentru scrierile pe care le publicase în Convorbiri literare. Creangă, mândru, i-a spus că și el ar putea să scrie povești, într-o limbă moldovenească așa cum o vorbesc cei din Humulești. Eminescu era oricum fermecat de talentul de povestitor al prietenului său și l-a îndemnat să își aștearnă ideile pe hârtie. Așa s-a născut Soacra cu trei nurori. Eminescu, deja un nume la Junimea, l-a dus pe Creangă în fața scriitorilor adunați acolo, pentru a-și citi povestea. Speriat, Creangă și-a rugat prietenul să îi corecteze textul însă Eminescu i-a răspuns: „Tu n-ai nevoie să fii corectat de nimeni”. Deși avea mari emoții, țăranul humuleștean a cucerit audiența prin naturalețe și simplitate. „Cum începea să citească, toți eram captivați de farmecul povestirilor sale, așa încât o seară în care citea Creangă era o adevărată serbare pentru noi”, își amintește Iacob Negruzzi. Soacra cu trei nurori a fost publicată în Convorbiri literare la 1 octombrie 1875. Au urmat Capra cu trei iezi, Punguța cu doi bani, Danilă Prepeleac și Moș Nichifor Coțcariul.
Bardul din Mircești, nemuritorul poet al unirii românilorHora Unirii, creație a poetului Vasile Alecsandri, rămâne, peste secole, un simbol al sentimentului național, care a stat la baza înfrățirii dintre Moldova și Țara Românească, în 1859
Bojdeuca lui Creangă - o călătorie în timp
Bojdeuca face parte azi din cele 12 obiective care alcătuiesc Muzeul Literaturii Române din Iași, alături de Casa Vasile Alecsandri, Casa Vasile Pogor, Casa Dosoftei, Casa Memorială „Mihai Codreanu” (Vila Sonet), Casa Memorială „Otilia Cazimir”, Muzeul Teatrului, Casa Mihail Sadoveanu, Muzeul „Mihai Eminescu”, Casa George Topârceanu, Casa Nicolae Gane și Casa Negruzzi.
Casa are două încăperi mici și un cerdac larg, cu vedere înspre dealuri. Două ferestre străjuiesc ușa de la intrare. Deși casa a intrat în circuitul muzeal la 15 aprilie 1918, ea fusese vizitată, după moartea scriitorului, din 1890, de elevi, studenți, profesori și ziariști. De la inaugurare și până în zilele noastre, muzeul a fost restaurat și reorganizat de mai multe ori. Cea de-a doua restaurare, după cea din 1918, a avut loc între anii 1933 și 1934. Între 1965 și 1968, secțiunea documentară de la bojdeucă a fost transferată la Muzeul Ion Creangă din cadrul Bisericii Golia din Iași. O expoziție documentară având ca temă viața și opera lui Creangă a fost organizată chiar în interiorul căsuței. O încăpere adăpostea obiectele personale ale autorului. Între 1984 și 1989, bojdeuca lui Ion Creangă a trecut printr-un proces complex de restaurare și consolidare, a fost construit un amfiteatru în aer liber, cu 250 de locuri și o clădire dedicată expoziției „Viața și opera lui Ion Creangă”, precum și construcții auxiliare. Astfel, în interior au rămas doar obiectele personale ale scriitorului și familiei sale, cum ar fi tocul și călimara cu care a scris, tablouri, fotografii, ceasul și cutia pentru tutun etc. Bojdeuca Ion Creangă organizează anual patru mari evenimente: la 2 ianuarie (ziua când scriitorul a fost înmormântat), la 1 martie (când se aniversează ziua lui de naștere, deși data adevărată nu este cunoscută cu certitudine), 14 - 15 aprilie - Ziua bojdeucii și 31 decembrie (ziua morții scriitorului, când, tradițional se cântă colinde la bojdeucă).
Caragiale, un autor genial care a știut să pună viață în scenăPersonajele din piesele de teatru scrise de Ion Luca Caragiale sunt la fel de actuale azi ca și atunci când au fost gândite de genialul nostru dramaturg și sunt inspirate din viața reală
Societatea literară Ion Creangă reunește tineri scriitori din Iași și din alte colțuri ale țării. Întâlnirile lor au loc din două în două duminici, aceștia publicând volumul „Povestiri din bojdeucă”.
Iar nouă, „parcă ne saltă și-acum inima de bucurie” când deschidem cărțile în care Nică, ajuns om mare, își lasă sufletul de copil să se plimbe nestingherit și să ne strige peste timp: „Ieși copile cu părul bălai afară și râde la soare, doar s-a îndrepta vremea! Şi vremea se îndrepta după râsul lui”.
Referințe: