29 august 1911

este descoperit Ishi, ultimul indian sălbatic din America

Caleidoscop Monica

Ultimul mohican

În prima decadă a secolului XX, populația albă a pătruns atât de adânc pe întregul teritoriu al Americii de Nord, încât se credea că nu mai există niciun băștinaș care să nu fi fost asimilat, într-un anumit grad, de societatea așa-zis ”civilizată”. La 29 august 1911, această convigere a fost zdruncinată de apariția lui Ishi, descris ca ultimul nativ sălbatic, de pe teritoriul continental al Statelor Unite. Aproape mort de foame, se învârtea pe lângă un abator din Oroville, California, încercând să facă rost de ceva carne. Nu știa nimic despre modul de viață al albilor și nu vorbea boabă de engleză. Ishi (1861 - 25 martie 1916) era ultimul membru al familiei Yahi, din tribul Yana, de pe teritoriul Californiei de azi. Și-a trăit cea mai mare parte a vieții complet rupt de evoluția societății moderne, având deja 50 de ani atunci când a fost găsit.

Tristele plaiuri ale vânătoarei... de oameni

Visul îmbogățirii peste noapte a adus în California mii de mineri și coloniști, punând o presiune crescândă asupra populației băștinașe. Extragerea aurului polua rezervele de apă și omora peștii; vânatul a părăsit zona. Nou-veniții nu au sosit cu mâna goală, ci au adus cu ei boli precum vărsatul de vânt și pojarul, în fața cărora organismul indienilor era lipsit de apărare. Grupul Yana, care trăia în nord a dispărut, iar populațiile din centrul statului și din sud s-au diminuat dramatic. În căutarea hranei, intrau în conflict cu coloniștii. Aceștia au ajuns să ofere recompense pentru indienii uciși, pentru a eficientiza vânătoarea de oameni. Prețurile acestei sinistre negustorii erau de 50 de cenți pentru un scalp și 5 dolari pentru un cap.

Aurul a atras în Alaska nenumărați aventurieri dornici de îmbogățireFebra aurului din Alaska s-a transformat într-o adevărată epidemie, aducând înspre Yukon mii de visători în căutarea prețioaselor pepite, la fel ca cele găsite de George Carmack

În 1865, familia lui Ishi a fost decimată în timpul masacrului de la Three Knolls, în timp de dormeau. 40 de membri ai tribului au căzut victime ale acestor rușinoase atrocități, care au însângerat istoria americană. Deși 33 de oameni din familia Yahi au scăpat cu viață, reușind să fugă, jumătate au fost uciși de văcari. Ultimii supraviețuitori, inclusiv Ishi și rudele lui, au trăit ascunși vreme de 44 de ani. Se credea că tribul lor a dispărut complet. Înainte ca goana după aur dintre 1848 și 1855 să își întindă tentaculele peste California, populația Yahi număra 404 suflete, în acest stat, însă pe întreg teritoriul numărul lor să ridica la aproape 3.000.

După măcelul din 1865, se estimează că întregul grup care a aparținut culturii lui Ishi, Yana/Yahi, a fost redus la aproximativ 60 de indivizi. Între 1859 și 1911, lor li s-au alăturat și supraviețuitori din alte triburi, Wintun, Nomlaki sau Pit River.

Ishi [sursa imagine]

Anul 1879 a dat startul unei odioase acțiuni colective de anihilare culturală a indienilor. Sub pretextul civilizării și creștinării ”sălbaticilor”, copiii erau despărțiți de familiile lor, duși în școli unde li se interzicea să își folosească limba maternă sau numele tradiționale. Populației native i s-au furat pământurile strămoșilor, identitatea și obieciurile, fiind internați forțat în rezervațiile unde nu mai deranjau obrazul subțire al națiunilor ”evoluate”.

La finalul anului 1908, un grup de topografi a dat peste o tabără, locuită de doi bărbați (Ishi și unchiul său), o femeie de vârstă mijlocie și una în vârstă (sora și mama lui). Cei trei care erau mai în putere au fugit, însă mama lui Ishi era bolnavă și s-a ascuns, pentru a nu fi descoperită. După plecarea musafirilor nepoftiți, Ishi a revenit la tabără, unde mama lui a murit în scurt timp. Ceilalți doi membri ai familiei nu s-au mai întors niciodată.

Machu Picchu, un mister al Imperiului Inca, păstrat peste secoleCetatea incașă de la Machu Picchu, din Anzii peruani, a fost o minune ascunsă de ochii lumii, până la descoperirea sa de către arheologul Hiram Bingham

Ishi a mai petrecut trei ani în sălbăticie și singurătate. Nemaiavând resurse, la 29 august 1911, a pășit în lumea care îi distrusese universul.

Din singurătate, la Universitate

Autoritățile au luat în custodie misteriosul indian, afirmând că era pentru propria lui protecție. Oricum, sălbaticul personaj a intrat în atenția publciului și a presei. Antropologul Thomas Waterman de la Univesitatea Berkeley a fost, în mod deosebit fascinat de acest personaj. Punând cap la cap vocabularul cunoscut al dialectelor folosite de nativii din California, ai căror vorbitori aproape dispăruseră cu toții, Waterman a plecat la Oroville să îl întâlnească pe Ishi. După câteva tentative nereușite de a comunica cu el în mai multe dialecte, Waterman a încercat să utilizeze expresii din limbajul Yana. Unele au fost înțelese de indian și cei doi au putut închega un fel de dialog.

Ishi în 1914 [sursa imagine]

În luna următoare, Waterman l-a luat pe noul său prieten la Muzeul Universității Berkeley, lucrând în continuare cu el la îmbunătățirea abilității de exprimare. Ishi a fost cazat într-o clădire a vechii facultăți de drept, devenind atât temă de studiu pentru savanți, cât și angajat al instituției de învățământ, ca asistent pentru activitatea de cercetare. În 1915, s-a mutat pentru o scurtă perioadă de timp, acasă la profesorul Waterman, împărțind căminul cu familia acestuia.

Englezii și indienii au semnat pacea printr-o căsătoriePovestea de dragoste dintre Pocahontas, fiica unei căpetenii indiene și un colonist englez pleacă de la o întâmplare adevărată, petrecută în statul american Virginia

Atît Waterman, cât și Alfred L. Kroeber, directorului muzeului, l-au studiat atent pe Ishi, de-a lungul anilor și au purtat discuții lungi cu indianul, pentru a reconstrui, împreună, cele mai importante elemente ale culturii Yahi. Antropologul Alfred Kroeber i-a dat numele Ishi, care, în limba Yana înseamnă om, asta pentru că, din cauza vieții izolate, indianul nu primise un nume din partea alor săi.

Ishi a povestit despre modul în care funcționau familiile și a descris obiceiurile pe care și le mai amintea. Multe elemente, însă, îi rămăseseră și lui necunoscute, pentru că grupul în care crescuse nu avea prea mulți bătrâni care să transmită mai departe tradițiile. Le-a explicat care erau uneltele folosite și le-a arătat cum se făceau. Ishi a furnizat informații extrem de prețioase despre limba nativilor Yana. Relatările sale au fost înregistrate și studiate de lingvistul Edward Sapir, care lucrase anterior cu alte dialecte ale indienilor din zonele de nord.

De la stânga la dreapta: translatorul Sam Batwai, Alfred L. Kroeber și Ishi, fotografiați la Parnassus în anul 1911. [credit foto: UC Berkeley, Phoebe Hearst Museum of Anthropology]

Mutându-se la oraș, Ishi, al cărui organism nu avea imunitatea necesară pentru a rezista la bolile civilizației, se îmbolnăvea frecvent. Era tratat de un profesor de la Facultatea de Medicină din San Francisco, Saxton T. Pope. Pope a legat o prietenie strânsă cu pacientul său, care l-a învățat să facă arcuri și săgeți în stilul Yahi. Au devenit atât de apropiați, încât participau și la partide de vânătoare împreună. Ishi a învățat să se descurce în noua junglă - cea urbană - ajungând chiar să agreeze plimbările prin oraș, pe jos sau cu troleibuzul.

Werner von Siemens a lansat în circuit troleibuzul electricExistă un mijloc de transport în comun ieșit din comun. Ieftin, comod și, mai ales, nepoluant, și-a început cariera ca Elektromote și a ajuns troleibuz.

Din păcate, știința medicală nu a putut să îl ferească pe Ishi de ravagiile tuberculozei, care l-a răpus la 25 martie, 1916. Prietenii lui de la Universitate au avut intenția de a preveni efectuarea unei autopsii pe trupul indianului, ceea ce ar fi contravenit tradițiilor tribului. Nu au reușit să acționeze în timp util, astfel încât medicii legiști au apucat să preleveze creierul lui Ishi. Corpul a fost incinerat, iar ceremonia funerară a avut, în cele din urmă, și elemente specifice culturii Yahi.

Alături de rămășițele sale au fost așezate ”un arc, cinci săgeți, un coș cu făină de ghindă, o cutie cu mărgele și scoici, o punguță de tutun, trei inele și niște pietre”. Ishi și toate obiectele dragi lui se odihnesc la cimitirul Mount Olivet din Colma, lângă San Francisco. Creierul său a fost pus într-un vas indian Pueblo, învelit în piele de cerb și trimis la Institutul Smithsonian, în 1917, unde a rămas până la 10 august 2000. Atunci a avut loc înmânarea vasului către descendenții triburilor Redding Rancheria și Pit River.

Ziua lui Columb este aniversată în AmericaCristofor Columb a călătorit spre Vest, convins că va ajunge în India și Asia, dar a sfârșit prin a descoperi America

Astăzi, curtea de la Dwinelle Hall, din cadrul Universității California a fost redenumită Ishi, iar zona din nordul Californiei, unde trăiau strămoșii indianului, îi poartă numele, în semn de respect. Înregistrările efectuate de Kroeber și Waterman, cu vocea lui Ishi, care însumează 5 ore și 41 de minute de audiție, în timpul cărora nativul american a împărtășit cântece, povești, elemente de limbaj și tradiții ale neamului său, în limba Yahi, au fost introduse, cu aprobarea Congresului, în patrimoniul valorilor naționale. Din păcate, recunoaștem ceea ce e valoros, de regulă, după ce a fost distrus sau după ce a dispărut, de cele mai multe ori, tot din cauza oamenilor.

Referințe:

history.com wikipedia.org

Lecturi suplimentare

Publimix folosește cookies-uri pentru personalizarea conținutului și altele. Continuând, acceptați folosirea acestora. Accept