02 decembrie 1908

Împăratul copil Pu Yi urcă pe tronul Chinei

CaleidoscopMonica

Muncă de chinez

La numai 2 ani, Pu Yi trebuie să dovedească o răbdare de chinez bătrân pentru a trece cu bine prin ceremonia înscăunării sale în fruntea unui imperiu. În data de 2 decembrie 1908, înalți oficiali ai palatului imperial au venit să îl ia pe micul viitor suveran din pătucul lui, pentru că împărăteasa Dowager Cixi, pe patul morții, îl nominalizase ca succesor. Astfel, nepotul împărătesei devine Xuantong, ultimul împărat al Chinei.

Eu sunt mic, tu fă-mă mare...

La nașterea lui Pu Yi, dinastia Qing, căreia îi aparținea, era deja în declin. Țara începea să se clatine sub diversele presiuni exercitate de puterile străine. Împărăteasa Dowager Cixi îl trimisese pe împăratul Guangxu la închisoare, sub acuzația de conspirație. Guangxu, un nepot al împărătesei, fusese adoptat de aceasta ca fiu, dar se pare că nu s-a ridicat la înălțimea așteptărilor ei. De fapt, împărăteasa a domnit întreaga perioada în care fiul ei adoptiv era conducător doar de formă.

După instalarea pe Tronul Dragonului a lui Pu Yi, tatăl său, cel de-al doilea prinț Chun, a condus țara, ca regent. În 1911, deoarece revolta se extindea în întreaga țară, regentul a fost forțat să se retragă, iar micul împărat a abdicat, la 12 februarie 1912. La doar cinci ani, pierduse deja un imperiu.

Influența Dinastiei Ming a fost decisivă pentru ChinaDinastia Ming a condus China spre o perioadă de glorie și înflorire, lăsând moștenire Orașul Interzis și Marele Zid, ca dovezi ale fastului imperial

Numele tânărului împărat a fost preluat în engleză sub mai multe forme, „Puyi” sau „Pu-yi”. Acest fapt este în totală contradicție cu tradiția chineză, care considera că numele unui împărat este sacru și de neatins. Folosirea unui nume purtat de un împărat chinez sau chiar a unei litere din numele său într-un alt mod era considerată ofensă și pedepsită prin lege. După ce ultimul conducător chinez de sânge albastru și-a pierdut titlul imperial, în 1924, nimeni nu s-a mai formalizat și a fost preluat simplu, ca domnul Puyi.

Viața în Orașul Interzis

Chiar dacă Pu Yi nu mai era împărat, el a continuat să trăiască în partea nordică a Orașului Interzis, cu întreaga lui curte, care îl trata ca pe un zeu. Adulții se înghesuiau care mai de care să i se închine, ploconindu-se și stând întotdeauna cu privirea în pământ când el trecea. Înconjurat numai de oameni în toată firea, nu a întâlnit alți copii până la vârsta de 7 ani, când proprii săi frați au venit să îl viziteze. Chiar și atunci, efectele educației sale cu totul speciale erau vizibile. Se spune că, în timp ce se jucau, Pu Yi s-a supărat foarte tare văzând ceea ce el a considerat a fi căptușeala galbenă a hainelor fratelui său. Galbenul era culoarea rezervată exclusiv împăratului și nimeni altcineva nu avea voie să o folosească. Fratele său a fost nevoit să dea explicații oficiale, arătând că buclucașa căptușeală avea culoarea caisei, nu era galbenă.

Pu Yi în anul 1909, în vârstă de trei ani, stând în picioare în dreapta prințului regent Chun. (sursă imagine)

Titlul lui Pu Yi impunea niște standarde de viață foarte rigide. Fusese luat de lângă mama lui la trei ani și nu mai revăzut-o timp de șase ani. A fost crescut de cele patru consoarte ale împăraților de dinaintea sa. Cu toate că atâtea așa-zise mame se învârteau în jurul lui, nu a avut parte de afecțiune maternă adevărată.

Soldații din teracotă, armata secretă din China AnticăO armată compusă din mii de soldați de teracotă, în mărime naturală, fiecare diferit, păzește mormântul primului împărat chinez, cel care a început construirea marelui Zid

Mama sa biologică, Youlan, nu a fost lăsată să se implice în creșterea copilului. Din această cauză, se certa frecvent cu consoartele care se ocupau de creșterea micului împărat, nefiind de acord cu metodele lor. După o asemenea ceartă, a luat o supradoză de opiu și a murit, când Pu Yi avea 13 ani. Tatăl său îl vizita rar, o dată la două luni și atunci doar pentru câteva minute.

Singura prezență constantă în viața sa a fost doica pe care o avea și care l-a însoțit în Orașul Interzis încă de când a fost dus acolo pentru prima dată. Era singura figură familiară care l-a însoțit de-a lungul întregii copilării, în peisajul schimbător al oficialilor de la palat.

Privilegiile ultimului împărat includeau suita care îl urma peste tot, fiecare membru al ei fiind gata să îi îndeplinească orice dorință și să îi anticipeze orice nevoie. Bucătarii găteau încontinuu, pentru că Pu Yi nu avea ore fixe de masă, iar mâncarea trebuia să fie pregătită oricând ar fi dorit el să mănânce. Toate astea erau nimic, însă, față de viața împăraților de dinainte. În timp ce aceștia aveau peste 100 de feluri de mâncare din care să aleagă la fiecare masă, Pu Yi trebuia să se mulțumească „doar” cu 25 de sortimente la cele șase mese ale zilei: două mese principale, una cu produse vegetariene și trei pentru orez și prăjituri.

China ia pro-porții la McDonald'sCel mai mare restaurant McDonald’s din lume nu s-a deschis în America, ci tocmai la celălalt capăt al lumii, într-o țară în care mâncarea nu avea nicio legătură cu stilul Big Mac.

Back in business

La vârsta de 9 ani, Pu Yi a fost repus pe Tronul Dragonului, dar nu pentru mult timp. Noua sa domnie a însumat 12 zile. Războinicul Zhang Xun, care lupta de partea sa, a înconjurat capitala Peking, ceea ce i-a permis lui Pu Yi să emită un edict prin care anunța că e din nou împărat. În cea de-a șasea zi a proaspăt reinstauratei domnii, trei bombe au fost aruncate peste Orașul Interzis, fiind primul bombardament aerian din Asia. Restaurarea dinastiei imperiale nu a rezistat decât câteva zile, din cauza opoziției larg răspândite în toată țara și a intervenției unui alt războinic, Duan Qirui. A pierdut tronul din nou, dar viața lui a mers mai departe, relativ neschimbată, în mijlocul suitei sale imperiale.

De la împărat, la cetățean

A continuat să locuiască în Orașul Interzis până în 1924, când lovitura de stat condusă de Feng Yuxiang l-a obligat să se retragă la conacul tatălui său, împreună cu restul Curții, inclusiv soția și consoarta pe care le avea deja. Când împlinise 16 ani, anturajul său a hotărât că e momentul optim pentru însurătoare. I-au fost înfățișate pozele a patru fete de viță nobilă, iar el a ales o fată de 13 ani, pe nume Wen Hsiu. Sfetnicii săi au considerat că aceasta e prea urâtă pentru a deveni împărăteasă, așa că l-au convins să aleagă altă fată, Wan Jung, numită și Elizabeth, care venea dintr-o familie bogată și era considerată „acceptabilă”. Dar pentru că împăratul își exprimase deja interesul față de Wen Hsiu, era nepotrivit pentru ea să se căsătorească cu altcineva, așa că a devenit concubina lui Pu Yi.

La vârsta de 17 ani, Wan Jung a fost selectată pe baza unor fotografii să devină soția lui Pu Yi. (sursă imagine)

Până la evacuarea definitivă din Orașul Interzis, întreaga Curte trăia cu speranța reinstaurării imperiului și au considerat important să mențină legătura cu marile puteri europene. Drept pentru care i-au angajat tânărului împărat un educator britanic, cu ajutorul căruia a învățat limba engleză și a descoperit cultura apuseană. Și-a rugat chiar profesorul să îl ajute să își găsească un nume englezesc și au optat împreună pentru Henry. Profesorul său a fost primul care a remarcat că Pu Yi ar fi avut nevoie de ochelari. Neținând cont de obiecțiile consilierilor care considerau că acest accesoriu i-ar da un aer prea „vestic”, Pu Yi și-a făcut ochelarii care aveau să devină parte din imaginea lui restul vieții.

China, cu trenul rapid, intră în secolul XXIÎn China funcționează cea mai lungă cale ferată de mare viteză, pe care trenul acoperă peste 2.000 de kilometri în doar opt ore

Pu Yi, fostul împărat al Chinei, ulterior împărat al Manchuriei, sub numele de Kang Teh. (sursă imagine)

După ce japonezii au invadat Manchuria, în 1931, lui Pu Yi I s-a oferit un rol formal de împărat al acestei provincii. Era doar un om de paie, de fapt, japonezii fiind cei care luau toate deciziile. Aceștia au folosit Manchuria ca teritoriu de operațiuni și pe Pu Yi ca fațadă până la încheierea celui de-al doilea război mondial. Sovieticii au intrat în Machiuria și împăratul a fost nevoit să abdice din nou. Rușii au acceptat ca Pu Yi și opt persoane din suita sa să se poată refugia în Japonia. Împăratul nu a ales niciuna din soțiile sale, ci un frate, trei nepoți, doi cumnați, un doctor și un servitor. În loc să îl ducă în Japonia, rușii l-au dus în URSS, unde a fost ținut în arest la domiciliu, până în 1950, când i s-a permis să revină în China. Imediat după sosire a fost trimis într-o tabără de reeducare. Ca semn că a devenit un „om nou”, a renunțat la sigiliul imperial pe care îl purtase întotdeauna cu el. A petrecut nouă ani într-un lagăr de muncă, fiind eliberat în 1959, după ce a fost iertat Mao Zedong.

Pu Yi în lagărul de muncă (sursă imagine)

O statuie din hârtie pentru democrațieZeița Democrației, chiar dacă a fost construită din polistiren și hârtie, s-a dovedit mai puternică decât tancurile armatei, aprinzând flacăra libertății în China

Deja în vârstă de 50 de ani, a locuit în casa tatălui său și i s-a dat postul de grădinar la Institutul Academic de Botanică. În 1962, s-a căsătorit cu Li Shuxian, asistentă medicală la un mic spital din Beijing. A devenit chiar membru al Congresului Consultativ Politic al Poporului Chinez. Transformarea în cetățean responsabil al Chinei comuniste era de acum completă.

Referințe:

gbtimes.com gbtimes.com

Lecturi suplimentare

Folosim cookies-uri pentru personalizarea conținutului și altele. Continuând, acceptați folosirea acestora. Accept