04 mai 1904
Începe construirea Canalului Panama
Canal de mare comunicare
Considerat una din cele mai mari realizări ale secolului XX, Canalul Panama asigură legătura între 160 de țări și 1.700 de porturi din întreaga lume. Această „scurtătură”, care nu e deloc scurtă, având 80 de kilometri lungime, e aur pentru navigatori. Îi scutește de traseul care dă ocol întregii Americi de Sud și le permite să facă o economie de peste 12.000 de kilometri. Canalul, care folosește un sistem de ecluze pentru a ridica vasele, a fost considerat, la vremea lui, cel mai mare proiect ingineresc. A fost demarat de Statele Unite ale Americii, la 4 mai 1904, împlinind astfel o idee veche de câteva secole...
Peisaj fără pasaj
În 1513, exploratorul spaniol Vasco Nunez de Balboa a fost primul european care a decoperit că Istmul Panama era doar o mică limbă de pământ între Oceanul Atlantic și Oceanul Pacific. Descoperirea lui Balboa a dat startul unor noi expediții, în căutarea unui curs natural de apă care să lege cele două oceane. În 1534, negăsind nicio variantă creată de natură pentru a trece dintr-o parte în alta, conducătorul Sfântului Imperiu Roman, Carol al V-lea, a ordonat efectuarea unui studiu pe teren, pentru a evalua posibilitatea de a construi un asemenea pasaj. Echipa care a ajuns la fața locului a ajuns și la concluzia că un proiect atât de amplu era irealizabil.
Ziua lui Columb este aniversată în AmericaCristofor Columb a călătorit spre Vest, convins că va ajunge în India și Asia, dar a sfârșit prin a descoperi America
În secolele ce au urmat, ideea de a construi o cale de legătură între cele două oceane a încolțit în diverse țări, dar nicio încercare serioasă nu a fost pusă în practică, până în anii 1880. În 1881, o companie franceză condusă de Ferdinand de Lesseps, un fost diplomat care a contribuit la proiectul Canalului Suez, a început săpăturile în zona Panama. Proasta organizare, problemele tehnice și bolile tropicale au fost doar câteva din obstacolele întâmpinate. De Lesseps planificase amplasarea canalului la nivelul mării, fără ecluze, așa cum fusese gândit și Canalul Suez, însă lucrările s-au dovedit mult mai dificile decât anticipase. Gustave Eiffel, creatorul celebrului turn din Paris, care îi poartă numele, a fost angajat pentru a proiecta ecluzele necesare. Din păcate, compania lui De Lesseps a intrat în faliment, după ce proiectul înghițise mai bine de 260 de milioane de dolari și se excavaseră peste 60 de milioane de metri cubi de pământ.
Eșecul tentativei de a realiza pasajul a provocat un scandal de proporții în Franța. De Lesseps, fiul său, Charles, împreună cu Eiffel și alți manageri au fost acuzați de fraudă și proastă gestionare a fondurilor. În 1893, au fost găsiți vinovați, condamnați la închisoare și amendați, deși sentințele au fost ulterior revocate. După ce apele s-au liniștit, Eiffel s-a retras din afaceri și s-a dedicat cercetării științifice, iar Ferdinand de Lesseps a murit în 1894. În același an, o nouă companie franceză a preluat ce mai rămăsese în urma falimentului, cu intenția de a continua proiectul Canalului Panama, însă a renunțat în scurt timp.
Panama - Nicaragua: 1 - 0
Tot în acea perioadă, Statele Unite, care își doreau foarte mult o legătură între cele două oceane, din motive atât economice, cât și militare, considerau Nicaragua o variantă mai bună decât Panama. Această viziune avea să se schimbe, însă, în curând, grație eforturilor unui inginer, Philippe-Jean Bunau-Varilla, care fusese implicat în ambele proiecte franceze din Panama. La sfârșitul anilor 1890, Bunau-Varilla a început o activitate de lobby pe lângă legiuitorii americani, pentru a-i convinge să achiziționeze acțiunile franceze din Panama. În același timp, arăta că în Nicaragua nu există condiții prielnice și din cauza vulcanilor activi.
Ursulețul de pluș, de la Teddy Bear la Winnie the PoohUrsulețul de pluș, devenit celebru printre jucării, sub numele Teddy Bear, a fost botezat așa în cinstea președintelui american Theodore Roosevelt
În 1902, Congresul a autorizat cumpărarea activelor franceze. În anul următor, Columbia, din care Panama făcea parte la acea vreme, a refuzat să semneze un document oficial prin care să autorizeze construirea canalului. Panamezii, încurajați de Bunau-Varilla și cu acordul tacit al președintelui Theodore Roosevelt, s-au revoltat și au declarat independența statului Panama. La scurt timp, secretarul de stat american, John Hay și Bunau-Varilla, în calitate de reprezentant al guvernului provizoriu panamez, au negociat Tratatul Hay-Bunau-Varilla, care conferea Statelor Unite dreptul de a utiliza o porțiune de teren de peste 800 de kilometri pătrați, pentru a construi canalul. În total, Statele Unite puneau la bătaie 375 de milioane de dolari pentru proiect, bani care includeau și 10 milioane ca plată către statul panamez pentru semnarea tratatului din 1903 și cele 40 de milioane necesare pentru achiziționarea activelor franceze.
La mai bine de un secol după finalizarea Canalului Panama, o legătură între oceane prin Nicaragua rămâne încă o posibilitate demnă de luat în calcul. În 2013, o companie chineză a anunțat că a încheiat o înțelegere cu guvernul din Nicaragua, urmând să plătească 40 de milioane de dolari pentru drepturile de a construi o asemenea autostradă acvatică.
China, cu trenul rapid, intră în secolul XXIÎn China funcționează cea mai lungă cale ferată de mare viteză, pe care trenul acoperă peste 2.000 de kilometri în doar opt ore
În anii ce au urmat finalizării canalului, au crescut tensiunile dintre americani și panamezi, legate de controlul regiunii. In 1964, panamezii s-au revoltat din cauză că li s-a interzis să își înalțe propriul steag lângă cel american, în zona canalului. Din acest motiv, Panama a întrerupt temporar relațiile diplomatice cu SUA, până în 1977, când președintele Jimmy Carter și generalul panamez Omar Torrijos au semnat tratatul prin care controlul asupra canalului era redat statului Panama, în etape, respectiv un control bilateral, până în 1999, după care era transferat integral „băștinașilor”. În același timp, tratatul dădea dreptul Statelor Unite de folosi forța armată împotriva oricăror tentative care amenințau neutralitatea canalului.
Un canal... mortal
Constructorii acestei căi de comunicație au avut de înfruntat obstacole serioase, inclusiv un teren neprietenos, clima caldă, chiar toridă, ploi abundente și boli tropicale. Primele încercări franceze s-au soldat cu moartea a peste 20.000 de oameni. Nici proiectul american nu a putut evita pierderile de vieți omenești: între 1904 și 1913, aproximativ 5.600 de muncitori au fost răpuși de boli sau accidente. Mulți au fost victime ale malariei și febrei galbene. Pe atunci, se credea că aceste boli sunt provocate de mizerie și de aerul poluat. La începutul secolului XX, medicii au început să înțeleagă rolul țânțarilor în răspândirea acestor maladii și, în consecință, să identifice modalități mai eficiente de prevenire. Au fost drenate zonele mlăștinoase, reducând astfel zona de împerechere a insectelor și au fost instalate plase împotriva țânțarilor, ceea ce a contribuit decisiv la reducerea numărului de bolnavi.
Canalul Panama - știri de ultimă oră
Între 13.000 and 14.000 de ambarcațiuni utilizează acest traseu în fiecare an. Cele mai numeroase sunt vasele americane, urmate de cele din China, Chile, Japonia, Columbia și Coreea de Sud. Fiecare vapor aflat în tranzit plătește o taxă, în funcție de dimensiuni și capacitate. Pentru cele mai mari se poate ajunge și la sume de peste 400.000 de dolari. Cel mai mic tarif plătit vreodată a fost de 36 de cenți, achitat în 1928 de aventurierul american Richard Halliburton, care a traversat canalul înot. Anual, canalul produce venituri de aproape 2 miliarde dolari.
Transfăgărăşanul o carte de vizită în vitezăTransfăgărășanul, chiar dacă e moftul unui dictator, a devenit uşor prilej de mândrie națională
În medie, traversarea durează între 8 și 10 ore, iar sistemul de ecluze ridică vasul la 25 de metri peste nivelul mării. Căpitanii nu sunt lăsați să facă manevre de capul lor, pentru că un pilot special pregătit preia controlul navigației și ghidează vasul. În 2010, Canalul Panama a fost traversat de nava cu numărul 1 milion, de la deschidere.
În 2007, o lucrare de mari proporții a fost demarată, pe baza unui proiect în valoare de 5,25 miliarde de dolari. Obiectivul: lărgirea canalului, astfel încât să poată găzdui și vasele uriașe ale prezentului, adică cele care depășesc dimensiunile ecluzelor, de 35 metri lățime și 300 de metri lungime. Se pregătea, astfel, terenul pentru nave care transportau de trei ori mai multă marfă decât cele mai mari de până atunci. Președintele panamez în exercițiu, Martín Torrijos, a lansat ideea în data de 24 aprilie 2006, arătând că astfel Panama va fi propulsată printrele statele de primă mână ale lumii. Proiectul a fost aprobat prin referendum național. Inițial s-a anunțat că va fi finalizat în august 2014, pentru aniversarea centenarului. Evident, termenele de finalizare nu sunt niciodată respectate, însă panglica variantei upgrade a canalului a fost, în cele din urmă, tăiată la 26 iunie 2016. Extinderea a dublat capacitatea canalului și a avut un impact semnificativ asupra comerțului maritim internațional.
Referințe: