18 octombrie 1867

Statele Unite cumpără Alaska

CaleidoscopMonica

Rusia face afaceri bulgărești

La 18 octombrie 1867, Rusia vinde teritoriul regiunii Alaska Statelor Unite, pentru suma de 7.2 milioane de dolari, adică aproximativ 0,5 cenți pe metru pătrat. Suprafața achiziționată era de două ori mai mare decât cea a statului Texas. După numai 50 de ani, americanii au câștigat de 100 de ori mai mult din acest teren. Cum a fost posibil ca oficialii Imperiului Rus să încheie o asemenea tranzacție păguboasă?

Cu Unchiul Sam la cumpărături

Rusia își dorea să vândă Alaska, pentru că îl considera un teritoriu izolat, slab populat, dificil de apărat. A preferat să încheie tranzacția cu Statele Unite decât să își asume riscul de a pierde regiunea într-un război cu un rival puternic precum Marea Britanie. Negocierile au fost purtate de William Henry Seward, secretarul de stat al președintelui Andrew Johnson și susținător convins al achiziționării terenului din Alaska și ministrul rus delegat pentru relația cu SUA, Eduard de Stoeckl. Opinia publică americană nu a fost entuziasmată de perspectiva tranzacției, numind-o „grădina de urși polari a președintelui Johnson”. Cu toate protestele din ambele țări, Congresul a ratificat tranzacția, iar americanii și-au reconsiderat atitudinea când Alaska a început să își arate adevărata valoare.

Ultimul indian sălbatic din America de NordIshi, ultimul indian nativ de pe teritoriul american, găsit în California, a dovedit că civilizația e mult mai sălbatică decât tradiția

Alaska intră în istorie

În secolul al XIX-lea, Alaska rusească era un centru comercial international. În capitală, Novoarkhangelsk (astăzi, Sitka), negustorii vindeau țesături chinezești, ceai și chiar gheață, de care sudul Statelor Unite avea nevoie înainte de inventarea frigiderului. Se construiau vapoare și fabrici și a început extragerea cărbunelui. Se cunoșteau chiar și unele locuri de unde se putea extrage aur.

Comercianții ruși au fost atrași în regiune de fildeșul morselor (la fel de valoros ca și cel de elefant) și de blănurile de vidră, foarte scumpe și care putea fi obținute negociind cu băștinașii. Tranzacțiile erau efectuate prin Compania Ruso-Americană (Russian-American Company - RAC), o societate înființată de aventurieri - negustori, exploratori și antreprenori - în secolul al XVIII-lea. Compania controla toate minele și producția de minerale, putea să încheie în mod independent afaceri cu alte țări, avea steag și monedă proprie. Toate aceste privilegii au fost acordate companiei de guvernul imperial rus, care nu doar că încasa taxe uriașe, dar și deținea o parte importantă a acțiunilor, țarul și familia sa fiind printre principalii acționari.

Un țar care nu a fugit de muncă, Petru cel MarePetru cel Mare, de pe tronul țarilor din Rusia, pe șantierele navale din Olanda și Anglia, a visat să stăpânească marea și să își includă țara în circuitul european

Cel care coordona afacerile rusești în zonă a fost un comerciant cu mult talent, Alexander Baranov. A construit școli și fabrici, i-a învățat pe localnici să cultive napi și cartofi, a construit forturi de apărare și șantiere navale și a extins comerțul cu blănuri. Sub conducerea lui, RAC a atins profituri uriașe, de 1.000%. După retragerea sa din activitate, a fost numit la comandă căpitanul Hagemeister, care a transformat compania într-o structură militarizată, ceea ce a dus la declinul ei. Ofițerii și-au acordat salarii astronomice - dacă un ofițer obișnuit câștiga un salariu, considerat bun pe acea vreme, de 1.500 de ruble pe an, noii conducători ai companiei și-au fixat venituri de 150.000 de ruble pe an. Au coborât prețurile de achiziție pentru blănurile cumpărate de la localnici, ceea ce a obligat populațiile de eschimoși și aleuți să omoare aproape toate vidrele de mare, pentru a-și câștiga existența. Chiar și cu susținere financiară din partea statului, firma condusă de aceste personaje lacome și complet lipsite de spirit antreprenorial era pe marginea prăpastiei.

La izbucnirea războiului din Crimeea, când Anglia, Franța și Turcia s-au aliat împotriva Rusiei, a devenit evident că Alaska nu mai putea fi nici aprovizionată, nici apărată. Toate rutele maritime erau în mâna aliaților, drept pentru care Rusia se temea că Anglia ar putea bloca Alaska, lăsându-i cu buzele umflate. Tensiunile cu Londra erau în creștere, în timp ce relațiile ruso-americane erau mai cordiale ca niciodată. Ideea tranzacționării teritoriului din Alaska a venit aproape simultan din ambele părți, ca o soluție logică în acel context istoric.

Generalul George Pomutz (31 mai 1818 - 12 octombrie 1882), născut la Giula în Imperiul Austro-Ungar din etnici români (mama originară din Săcele, iar tatăl din Brașov), a fost consul al SUA la St. Petersburg în Rusia țaristă (între 1866 - 1870) și ulterior consul general (1874 - 1882), fiind implicat direct în negocierile pentru tranzacționarea teritoriului.

În timp ce oficialitățile negociau, opinia publică spumega, în ambele țări. „Cum putem renunța la un teritoriu în dezvoltarea căruia am investit atât de mult timp și efort, unde telegraful de abia a ajuns și au fost găsite mine de aur?” se întrebau gazetele rusești. În același timp, ziarele americane titrau „De ce are nevoie America de această cutie de gheață, unde 50.000 de eschimoși sălbatici beau ulei de pește la micul dejun?”.

Congresul american era în asentimentul presei și, cu toate acestea, părțile au încheiat înțelegerea prin care, pentru o sumă simbolică de 4,74 dolari pe km2, Alaska trecea în patrimoniul SUA.

Ceremonia oficială a preluării s-a desfășurat la Novoarkhangelsk. Soldații ruși și americani s-au aliniat lângă catargul drapelului, de pe care steagul rusesc a început să coboare, acompaniat de salve de tun. Însă, pe traseul său descendent, s-a împotmolit la jumătatea drumului. Un soldat a urcat să îl descâlcească și a aterizat din greșeală în baionetele rușilor. Semn de ghinion sau expresie a regretului rușilor pentru pierderea regiunii. Cu toate acestea, americanii au avut noroc cu Alaska. La scurt timp, febra aurului a cuprins „cutia de gheață”, aducând Statelor Unite milioane de dolari.

Aurul a atras în Alaska nenumărați aventurieri dornici de îmbogățireFebra aurului din Alaska s-a transformat într-o adevărată epidemie, aducând înspre Yukon mii de visători în căutarea prețioaselor pepite, la fel ca cele găsite de George Carmack

Alaska a devenit al 49-lea stat american la 3 ianuarie 1959 și este astăzi recunoscută ca o zonă extrem de valoroasă prin resursele sale. 25% din petrolul american și peste 50% din produsele alimentare marine provin din Alaska. Numele Alaska este derivat din cuvântul aleut alyeska, în traducere, „pământ grozav”. Cu adevărat grozav, prin bogăția și frumusețea sa neîmblânzită.

Referințe

history.com businessinsider.com