30 martie 1858

este patentat creionul cu gumă de șters

Caleidoscop Monica

Fără glumă, doar cu gumă

Cei care fac rebus, se ocupă de sudoku sau elevii aflați în luptă cu figurile geometrice știu că e o inovație de neprețuit. Multe îmbunătățiri au fost aduse uneltelor de scris în ultimele sute de ani, însă una dintre cele mai folositoare este atașarea minunatei gume de șters la capătul creionului. Patentul pentru această născocire a fost obținut de Hymen Lipman din Philadelphia, la 30 martie 1858. Interesant era faptul că guma era încorporată în lemnul creionului, ceea ce permitea ascuțirea ambelor capete, și al celui pentru scris și al celui pentru șters. Un alt inventator, Faber, care venise cu ideea de a atașa guma de creion cu un inel metalic, a atacat acordarea patentului, motivând că nu reprezintă o inovație propriu-zisă, deoarece atât guma cât și creionul existau deja. Procesele au trecut, creionul a rămas. Mulți consideră în mod eronat că data de 30 martie 1858 coincide cu inventarea creionului, însă istoria acestui instrument este mult mai lungă și nu lipsită de peripeții.

Schiță în creion

Creionul, ca instrument grafic, apare cândva în secolul al XVI-lea. A fost precedat de penel, care era o pensulă foarte subțire, din păr de cămilă, folosită pentru scris sau pictură.

Marele Canion opera de artă a fluviului ColoradoMarele Canion, proclamat monument național de președintele Theodore Roosevelt este defileul fluviului Colorado, o minune a naturii, formată în milioane de ani

În jurul anului 1500, un depozit uriaș de grafit a fost descoperit în regiunea Cumbria, din Nord-Vestul Angliei. Grafitul de aici era extrem de pur și sub formă solidă, așa că putea fi ușor tăiat în bucăți. Depozitul din Cumbria rămâne până azi singurul care conține acest tip de grafit.

În regiunea britanică Cumbria, lângă Borrowdale, se poate intra în vechile mine de grafit cu o adâncime de peste 30 de metri. [sursa imagine]

Pe vremea aceea, chimia nu ieșise încă din scutece, așa că substanța găsită era considerată a fi o varietate de plumb.  Așa a și fost botezat - plumbago. Mulți mai cred și azi că mina creionului e făcută din plumb, iar denumirea cuvântului în mai multe limbi  (germană - Bleistift, irlandeză - Peann Luaidhe, arabă - qalam raṣāṣ), s-ar traduce prin peniță cu plumb. Și-a primit numele actual - grafit - de abia în 1789, din termenul grecesc ”graphein”, care înseamnă ”a scrie”.

Interesant este faptul că atât grafitul, cât și diamantul sunt forme ale carbonului pur, deși prima este una dintre cele mai moi materii solide, iar cea de-a doua se situează exact la polul opus, fiind printre cele mai dure materiale solide cunoscute.

Diamantul Hope, un talisman valorosDiamantul Hope, o piatră unică prin culoare și valoare, cu o istorie plină de evenimente

A fost nevoie doar de puțin timp pentru ca importanța grafitului să devină evidentă, mai ales în marcajele utilizate la producerea armelor și munițiilor. În consecință, Coroana britanică a preluat controlul minelor și le-a pus sub pază militarizată. Când au reușit să acumuleze provizii suficiente, minele au fost inundate, pentru a preveni furturile, până când aveau să fie exploatate din nou. Aceste măsuri au condus, cum era de așteptat, la o înfloritoare activitate de contrabandă.

Pentru că grafitul e moale, era nevoie de un fel de carcasă, pentru a-l putea folosi ca instrument de scris. Bucățile de grafit erau învelite, la început, în piele de oaie sau în sfoară. Curând, utilitatea acestor ”creioane” s-a răspândit prin lume, atrăgând mai ales atenția artiștilor. Pe la mijlocul secolului al XVI-lea, un cuplu italian, Simonio și Lyndiana Bernacotti au creat ceea ce ar putea fi considerat primul model de creion modern, încastrat în lemn. Versiunea lor era mai turtită și ovală, făcută dintr-o bucată de lemn de ienupăr, găurită la mijloc. La scurt timp, a fost descoperită o metodă și mai eficientă: două bucăți de lemn erau scobite, o bucată lungă și subțire de grafit era introdusă între ele, apoi părțile erau lipite. În linii mari, este aceeași metodă folosită și azi.

Cea mai veche descriere a unui creion cu carcasă din lemn, apare în cartea lui Konrad Gesner, din 1565: “Acest penel e făcut pentru scris, dintr-un soi de plumb, ascuțit la un capăt și cu mâner de lemn.” Pe post de gumă era folosită o bucată de pâine. [sursa imagine]

Anglia a continuat să savureze avantajele monopolului din acest domeniu, până când a fost găsită o modalitate de a reconstitui pulberea de grafit, dintr-un amestec de grafit, sulf și antimoniu. Prima încercare de a produce instrumente grafice folosind pulberea de grafit a fost făcută în Germania, la Nuremberg, în 1662.

Necesitatea e mama invenției

În timpul războaielor napoleoniene, creioanele englezești și germane au devenit imposibil de obținut pentru francezi. Din cauza blocadei impuse de Marea Britanie, Franța nu mai putea să importe grafitul din minele din Cumbria - singura sursă cunoscută din întreaga lume. Nici varietatea germană, de o calitate inferioară nu era disponibilă pentru ei. Un ofițer din armata lui Napoleon, Nicholas-Jacques Conté, care avea pregătire științifică, se pregătea să schimbe această situație. În 1795, Conté a descoperit a metodă de a amesteca pulbere de grafit cu lut, modelând materialul obținut în formă de batoane subțiri și rotunde, pe care apoi le cocea într-un cuptor pentru arderea cărămizilor. Schimbând procentele de lut și grafit din amestec, duritatea minei putea fi modificată. Această metodă, ulterior patentată de compania Koh-I-Noor, înființată de Joseph Hardtmuth, este folosită și în zilele noastre.

Waterloo, scena finală pentru împăratul francez care visa să stăpânească lumeaBătălia de la Waterloo, un meci cu istoria, pe care împăratul Napoleon Bonaparte l-a pierdut în fața adversarilor săi tradiționali, englezii, conduși de Ducele de Wellington

Creioanele englezești, cu o formă aparte, pătrată, au fost produse în continuare folosind grafitul natural, care le era la îndemână, până în anii 1860. Prima fabrică a fost deschisă în 1832 de către Cumberland Pencil Company. Creioanele Cumberland aveau o calitate extraordinară, pentru că grafitul folosit nu se fărâmița, nu lăsa praf, iar liniile trasate pe hârtie erau extrem de vizibile. Orașul Keswick, situat în apropierea minelor de grafit, încă mai produce creioane, iar fabrica adăpostește și exponatele din cadrul Cumberland Pencil Museum.

Cumberland Pencil Museum se mândrește cu cel mi mare creion colorat din lume, care are o lungime de aproape 8 metri și cântărește aproape o jumătate de tonă. [sursa imagine]

Avem azi creioane de diverse forme (pătrate, poligonale sau rotunde), în funcție de scopul pentru care vor fi folosite - de exemplu, tâmplarii nu își vor dori creioane rotunde, care să se rostogolească peste masa de lucru. Duritatea minei, de asemenea, are valori extrem de diverse, iar comercianții au stabilit un sistem de notare pentru aceste valori. Există 20 de gradații ale durității, de cea mai moale mină - 9B, până la cea mai tare - 9H, cu valoarea intermediară cea mai populară - HB. ”H” este simbolul pentru duritate, de la englezescul ”hard”, iar ”B”, de la ”black”, arată cât e de moale mina, cu alte cuvinte, cu cât valoarea lui ”B” e mai mare, cu atât va fi mai groasă linia trasată de creion. Există și notația ”F” de la ”fine point”, care indică faptul că respectivul creion e mai potrivit pentru scris decât pentru desen.

Dacă v-a chinuit vreodată întrebarea: ”Cât de lungă poate fi linia trasată cu un creion până i se consumă toată mina”, există cineva care a estimat răspunsul. Cu un creion de 15 cm, se poate trasa o linie de 2 mm pe o lungime de 1.178 de km. Spor la scris!

Referințe:

brainpickings.org pencils.com

Lecturi suplimentare

Publimix folosește cookies-uri pentru personalizarea conținutului și altele. Continuând, acceptați folosirea acestora. Accept