21 octombrie 1858
în Paris, un spectacol cu cancan
Dacă vă plac cancan-urile...
bucurați-vă că trăiți azi și nu în anul 1858 la Paris. E drept, acolo și atunci a urcat acest dans pe scenă, dar opinia publică nu a fost entuziasmată de fetele îmbrăcate provocator în rochii cu pene, care își aruncau picioarele în aer și își dezvăluiau cu generozitate... dedesubturile. Credem, totuși, că opinia publică masculină a savurat în secret spectacolul deși în public și-a arătat revolta pentru a-și asigura liniștea conjugală.
Orfeu în Infern, alții în Paradis
Spectacolul, considerat „șocant”, care a introdus cancan-ul în lumea artistică, a fost opera „Orfeu în Infern” a lui Jacques Offenbach. Operă bufă (o formă de operetă), aceasta are ca sursă de inspirație mitologia greacă, fiind o poveste despre puterea muzicii, poeziei și iubirii. Acțiunea se petrece pe Muntele Olimp și, ulterior, în Infern, acolo unde personajul principal merge să își caute soția, după moartea acesteia. În actul 2, scena 2, pe notele bucății „Galop infernal”, s-a desfășurat prima reprezentație de cancan pe o scenă mare. Opereta era mai lungă și mai muzicală decât alte spectacole de gen și era foarte libertină ca exprimare artistică, dorind să arate depravarea socială și morală precum și problemele police ale celui de-al doilea Imperiu Francez. Criticile vizau stilul provocator al scenariului și, mai ales, al dansului nou apărut, mulți membri ai „înaltei societăți” declarându-se „dezgustați”.
Paris a devenit buricul pământului în 1889, la Expoziția UniversalăExpoziția Universală de la Paris, din 1889, prezintă în premieră invenții istorice precum gramofonul și lansează în circuit una din marile vedete franceze: Turnul Eiffel
Bietul Offenbach, și-a propus doar să îi distreze pe oameni cu un spectacol plin de vitalitate și umor, e drept și cu multe critici sociale acide, care sigur nu erau pe placul unora și cu un dans care să aducă un plus de senzational pe scenă. Cu toate comentariile snobilor, dansul și-a găsit drumul spre succes, fiind din ce în ce mai mult acceptat și chiar promovat. La începutul anilor 1900, era deja foarte popular în Franța, acolo unde își avea, de altfel, originea, Anglia și Statele Unite. Astăzi cancan-ul este piesa de rezistență la nenumărate spectacole de cabaret. Galopul infernal al lui Offenbach s-a îndreptat în pas alert spre recunoașterea binemeritată, fiind direct asociat cu dansul care i-a adus necazuri la început.
Ce-i și cu Cancan-ul ăsta?
Cancan-ul e un dans energic, executat, de regulă într-o formație liniară și tot de regulă, de către femei. Azi, pentru că, la început era apanajul ambelor sexe. Au existat chiar bărbați care au făcut carieră dansând cancan între anii 1830 și 1860. Oricum, spectacolele susținute de dansatoare erau mult mai populare și e de înțeles. Mișcările picioarelor, cu cât mai înalte cu atît mai bine, rotirile și, mai ales celebra figură finală cu întoarcerea la public și ridicarea fustelor erau argumente serioase în favoarea prestațiilor feminine.
Numele provine dintr-o expresie franceză care are sensul de bârfă, scandal. Se crede că dansul a evoluat din figurile de cadril. Un alt aport la apariția sa pare să își fi adus și comediantul francez Charles Mazurier, cunoscut pentru acrobațiile de pe scenă.
Renoir, alături de alți impresioniști a redesenat arta din picturăRenoir, unul din cei mai importanți artiști impresioniști, a pictat sentimente și emoții, folosind culori, lumini și umbre pentru a ne oferi, prin artă, o stare de spirit
Reputația dansului a avut de suferit din cauza faptului că săriturile și ridicarea picioarelor în aer ofereau o vizionare cel puțin interesantă a zonelor de regulă ascunse de fuste și multe din primele dansatoare erau prostituate. La Moulin Rouge, în ciuda specificului localului, exista chiar un regulament care interzicea dansatoarelor să performeze cu lenjerie provocatoare sau prea sumară.
Pe la 1890, puteai deja să ai o carieră onorabilă ca dansatoare de cancan și starurile vremii, precum La Goulue sau Jane Avril erau foarte bine plătite pentru aparițiile lor de la Moulin Rouge sau de la alte localuri asemănătoare. Mișcările perfecționate de dansatoarele profesioniste au fost incluse de coregraful Pierre Sandrini în spectaculosul său „French Cancan”, pe care l-a pus în scenă la Moulin Rouge în 1920.
Cancan-uri din artă
Mulți compozitori au continuat „Galopul infernal” cu alte piese scrise special pentru cancan.
Franz Lehár cu a lui „Văduvă veselă” (1905) și Cole Porter cu musical-ul „Cancan” (1954), piesă care a stat apoi la baza fimului muzical cu același nume din 1960, cu Frank Sinatra și Shirley MacLaine. A fost folosit adesea în spectacole de balet precum cele ale lui Léonide Massine „La Boutique fantasque” sau „Gaîté Parisienne”.
Cancan-ul a devenit personaj principal în filmul lui Jean Renoir din 1954, „French Cancan”, cu Jean Gabin.
Festivalul de la Cannes, o istorie ca-n filmeFestivalul de film de la Cannes este un eveniment prestigios ce reunește profesioniști din lumea filmului de pe toate meridianele
Și pictorul francez Henri de Toulouse-Lautrec a avut o slăbiciune pentru acest dans s`au pentru cele care îl prestau, folosindu-le ca subiecte pentru multe din tablourile sale.
Cancan-ul, cu critici și aplauze, rămâne, se pare, o sursă de inspirație pentru unii, de admirație pentru alții și de transpirație pentru cei care se încumetă să îl presteze.
Referințe