18 iunie 1815

Bătălia de la Waterloo, ultima carte jucată de Napoleon Bonaparte

Caleidoscop Adrian S.

Waterloo sau orice naș își are nașul

La 18 iunie 1815, pe colinele din apropiere de Bruxelles, Napoleon Bonaparte, cel care visa să stăpânească lumea și a reușit într-o bună măsură, avea să afle că gloria e trecătoare. La Waterloo, a primit cea mai dură lecție de viață, pornind pe drumul fără întoarcere spre ușa de ieșire a istoriei. Cel care a cules laurii victoriei a fost Ducele de Wellington, numit mareșal, după ce a zdrobit armata franceză, în fruntea trupelor sale alcătuite din militari britanici și prusaci. Bătălia de la Waterloo a fost ultimul act jucat de Napoleon în rolul de împărat, care i-a plăcut atât de mult.

Menage a trois

Forțele care aveau să se măsoare la Waterloo alcătuiau un tablou destul de pestriț, fiind diferite ca structură și motivație.

Napoleon, împăratul unui etern război între Franța și AngliaNapoleon Bonaparte a urcat toate treptele măririi, până a ajuns împărat al Franței și conducător al aproape întregii Europe, coborând apoi scara istoriei, la fel de vertiginos

Partea franceză avea mulți veterani devotați împăratului, o cavalerie bine pregătită și un mare contingent de artilerie. Se prezenta ca o armată omogenă și experimentată. Atu-ul cel mai de seamă era comandantul însuși, Napoleon, un mare strateg dar și un om disperat, decis să-și asume toate riscurile pentru a învinge.

Ducele de Wellington comanda trupe mixte, alcătuite din militari germani, belgieni, olandezi și englezi. Veteranii erau mai puțini la număr, însă printre ei erau unii care luptaseră pentru Napoleon cu un an înainte. Soldații Mareșalului Blücher erau prusaci, nemți și polonezi. Mulți intre ei proveneau din provincii aflate pe cursul Rinului, regiuni care fuseseră sub control francez în ultimele decenii.

Waterloo - greu la deal

După ce împăratul Napoleon a părăsit insula Elba, preluând din nou puterea din Franța, în martie 1815, o coaliție europeană masează trupe la granițele țării, cu scopul de a-l înlătura odată pentru totdeauna. Napoleon încearcă să întoarcă în favoarea sa raportul de forțe și plănuiește să își atace adversarii pe rând. Cele două armate inamice, cea britanică și cea prusacă, era, fiecare în parte, inferioară numeric cele franceze, așa că împăratul dorea să facă orice pentru a le împiedica să își acționeze împreună.

Fabry, ofițer în primul regiment de husari, veteran al războaielor napoleoniene, fotografie realizată în 1858 [sursa imagine]

Au loc confruntări pe data de 16 iunie 1815 în jurul localității Charleroi, urmate de bătăliile de la Ligny și Quatre Bras. Deși francezii și-au atins obiectivul de a opri forțele britanice să se unească cu cele prusace, rezultatul a fost mai degrabă o remiză, ceea ce a făcut necesară programarea partidei următoare, pe 18 iunie la Waterloo.

Cum au apărut metrul, secunda și gramul în viața noastrăUnitățile de măsură nu au fost întotdeauna așa cum le cunoaștem azi, fiind nevoie de multe minți luminate pentru a concepe un sistem unitar

Aici, câmpul de bătălie aflat în dreptul platoului Mont Saint-Jean avea pante ușor înclinate, dinspre hanul Gros-Caillou, cu înălțimi de până la 132 de metri. Pentru francezi, panta ce trebuia urcată pentru a întâlni inamicul, era destul de abruptă. În urma ploilor torențiale și a furtunii de pe data de 17, solul era moale și extrem de noroios, iar temperaturile, destul de ridicate.

Șah - mat la împărat

Bătălia de la Waterloo a fost ca un joc de șah jucat în trei. În fapt, mai multe minți contra uneia, o luptă inegală de forțe și informații. Confruntarea a început la ora 11 dimineața și s-a încheiat seara în jurul orelor 22. Pierderile umane au fost considerabile în ambele tabere. Napoleon a rămas cu 21.000 de oameni dintr-un total de 72.000. Oficial, au rămas pe câmpul de luptă 28.000 de soldați morți sau răniți, 8.000 au fost capturați și 15.000 au fost dați dispăruți.

Ioana d'Arc, drumul de foc de la erezie la canonizareIoana d’Arc, acuzată de erezie și arsă pe rug, a fost apoi beatificată și canonizată de Biserica Catolică, fiind azi un simbol al calităților omului simplu.

În tabăra adversă, aliații au avut 24.000 de victime, din care 4.700 morți, 14.600 răniți și 4.700 dispăruți, dintr-un total de 118.000. Ca urmare a înfrângerii de netăgăduit de la Waterloo, Napoleon s-a întors în grabă la Paris, unde a constatat că nu mai are susținere politică și a abdicat pe 22 iunie.

Până la încheierea unui armistițiu, armata franceză a continuat să mai lupte pentru o vreme împotriva trupelor Coaliției. Ostilitățile au fost încheiate prin semnarea de către ministrul francez de război, mareșalul Davout a unui armistițiu. În Franța a început ”A doua Restaurație”, prin întoarcerea la tron a pretendentului Casei de Bourbon, regele Ludovic al XVIII-lea.

După Waterloo, Franța pierde acțiuni la bursa istorică și economică

Se știe că familia Rotschild avea cea mai performantă rețea de spionaj și un sistem foarte organizat de curieri, în întreaga Europă. Astfel, când pe 20 iunie 1815, unul din curieri îl înștiințează pe Nathan Rotschild că francezii sunt învinși, el își vinde pe bursa londoneză acțiunile sale ”English Consul” pentru a da impresia că englezii ar fi pierdut.

Odată răspândit acest zvon, acționarii ”English Consul” își vând toate acțiunile ca să mai salveze ce se mai poate din preconizata pierdere. Panica creeată aduce cotația unei acțiuni la doar 5 cenți. În secret, Rotschild cumpără toate acțiunile la acest preț derizoriu. La apariția știrii oficiale despre învingătorii de la Waterloo, cursul acțiunii crește peste valoarea inițială și chiar mai mult. Diferența, însă, e în buzunarul lui Nathan Rotschild. Averea sa, și așa considerabilă, s-a multiplicat de 20 de ori.

Înfrângerea de la Waterloo i-a costat mult mai mult pe francezi, aceștia începând să se confrunte și cu greutăți financiare. Au fost nevoiți să se împrumute de la Banca Baring Brothers din Londra și de la Banca Ouvrard din Paris, evitând Banca Rotschild.

Primul mebru al familiei care a folosit numele de 'Rothschild' a fost Izaak Elchanan Rothschild, născut în 1577. Numele derivă de la expreisa 'zum rothen Schild' însemnând 'cu semnul roșu', referindu-se la casa în care familia trăise de câteva generații.

Cu suficient cash în conturi, frații Kolman și Jacob Rotschild au cumpărat un număr enorm din obligațiunile statului francez emise de băncile Ouvrard și Baring Brothers, cursul lor începând să crească simțitor. La 5 noiembrie 1818, au început să vândă aceste titluri pe toate bursele din capitalele europene creând iar o panică, astfel încât la 15 noiembrie 1818 prețul acestor obligațiuni era foarte scăzut. Guvernul francez a înțeles puterea influenței familiei Rotschild pe piața financiară franceză, fiind nevoit să lucreze de acum cu banca lor.

Napoleon, de la rege la pion

Împăratul Napoleon a fost nevoit să-și recunoască înfrângerea, însă nu dorea deloc să renunțe la luptă. Încearcă să convingă Parlamentul de necesitatea continuării luptei, dar reprezentanții forului legislativ francez îi cer să abdice. Napoleon refuză să recurgă la dictatură și să dizolve Camerele Parlamentului, și nici nu încearcă să le atragă de partea sa. La fel ca în 1814, când a plecat pe Insula Elba, abdică în favoarea fiului său, dar politicienii refuză să ratifice o astfel de succesiune.

Pălăria aparținând lui Napoleon Bonaparte, celebrul”bicorn”, a fost vândută la licitație în anul 2014 pentru suma de 1,9 milioane euro [sursa imagine]

Împăratul Napoleon dorește să emigreze în America, însă visul i se spulberă, fiind nevoit să se predea inamicilor săi de o viață, englezilor. Este transportat de vasul Bellerophone pe Insula Sfânta Elena din Oceanul Atlantic, unde își trăiește restul zilelor sub pază britanică. Moare la vârsta de 51 de ani, pe data de 5 mai 1821. Cauza morții este otrăvirea cu arsenic și cancer la stomac.

Specialiști în domeniul medicinei legale din Strasbourg și Luxembourg au făcut cercetări pentru a demonstra că împăratul a fost otrăvit. Toxicologul francez Dr. Pascal Kintz a făcut cunoscute la mai multe simpozioane internaționale rezultatele obținute cu privire la prezența arsenicului în șuvițele de păr ale defunctului, care sunt într-o concentrație de până la 38 de ori peste doza admisă. Adversarii ipotezei otrăvirii susțin contrariul, doza fiind externă și nu una ingerată și considerând că împăratul folosea arsenic pentru îngrijirea părului. Alții explică prezența arsenicului în părul lui Napoleon ca provenind de la amestecul cu care viticultorii spălau butoaiele în care erau puși strugurii la fermentat. Clarificarea situației ar putea fi elucidată prin exhumarea împăratului, solicitată de scriitorul Ben Weider în anul 2000, pe cheltuiala sa, atunci când guvernul și istoricii francezi își vor da acordul.

Batălia de la Waterloo încheie astfel o pagină de istorie, punând capăt războaielor napoleoniene și a perioadei de zbucium provocată Europei. Mulți au fost cei care au analizat cauzele înfrângerii. La fel ca după un meci de fotbal important, suporterii găsesc motive care să-i nu-i umilească foarte tare. De vină e terenul, vremea, arbitrul și în ultimul rând antrenorul și echipa. Însă întotdeauna adevărul e la mijloc, fără să existe un singur vinovat sau un singur învingător.

Waterloo loc de studiu

Aspectul câmpului de bătălie de Waterloo de astăzi diferă mult de cel de odinioară. Lucrări de excavație, începute în 1820, au fost demarate pentru a fi realizată o colină artificială care să marcheze locul unde a fost rănit Prințul de Orania.

Waterloo astăzi: câmpul unde a fost purtată bătălia și o planșă ce indică pozițiile combatanților [sursa imagine]

Astăzi ”Colina Leului” domină câmpul de bătălie. Zilnic sunt organizate tururi ale câmpului de bătălie pentru cei interesați. În apropiere, a fost construit un cinematograf unde pot fi urmărite filme tematice. Există și un muzeu unde sunt expuse figurile de ceară ale principalilor protagoniști ai momentului Waterloo și o sumedenie de artefacte. În zonă, pot fi vizitate case de epocă, precum: La Haye Sainte, Hougoumont, Mont Saint-Jean, Papelotte sau muzeele Panorama și ferma Gros Calliou.

La fiecare 5 ani, pe 18 iunie au loc manifestări și reconstituiri la care participă mulți spectatori, reprezentanții trupelor aliate și, mai puțin, cei ai francezilor. Gustul amar al înfrângerii e greu de digerat chiar și după sute de ani.

Referințe:

wikipedia.org historia.ro historia.ro dzr.org.ro

Lecturi suplimentare

Publimix folosește cookies-uri pentru personalizarea conținutului și altele. Continuând, acceptați folosirea acestora. Accept