11 aprilie 1814

Napoleon pleacă în exil pe insula Elba

Caleidoscop Monica

”De la sublim la ridicol nu este decât un pas.”

Afirmația lui Napoleon Bonaparte a fost adeverită chiar de propria sa mărire și decădere. La 11 aprilie 1814, Napoleon Bonaparte, împărat al Franței și unul dintre cei mai mari lideri militari din istorie, pornește în exil, către insula Elba. După ce trecuse ca o vijelie prin statele europene, acestea s-au unit împotriva lui. În 1813, în Bătălia Națiunilor de la Leipzig, Napoleon este învins de trupele Austriei, Prusiei și Suediei și se retrage în Franța. În martie 1814, forțele coaliției anti-napoleoniene cuceresc Parisul. Napoleon este obligat să semneze Tratatul de la Fontainebleau, care prevede exilarea sa pe insula Elba, de lângă coasta italiană a Mediteranei. Ca o palidă compensație, i se acordă suveranitatea asupra micuței insule. Soția și fiul îi sunt trimiși în Austria, marele împărat devenind regele de decor al unui stat de jucărie.

”Fiecare pas pierdut în tinerețe este o șansă de nefericire pentru viitor.”

De aceea, s-a străduit să nu piardă nicio oportunitate. Napoleon Bonaparte, născut la 15 august 1769, pe insula Corsica din Mediterana, a fost cel de-al doilea copil al cuplului Carlo Buonaparte, avocat, și Letizia Romalino Buonaparte. Deși părinții erau membri ai micii nobilimi corsicane, familia nu era bogată. Tânărul Napoleon, extrem de ambițios, a absolvit Academia Militară în Franța, devenind locotenent într-un regiment de artilerie din armata franceză. Și-a perfecționat cunoștințele de limba franceză, adaptându-și corespunzător și ortografierea numelui, din prea italianul Buonaparte în mult mai francezul Bonaparte.

Napoleon Bonaparte, la 23 de ani, locotenent în batalionul corsican al voluntarilor republicani. Portret realizat de Henri Félix Emmanuel Philippoteaux. [sursa imagine]

Revoluția franceză a început în 1789 și, într-o perioadă de numai 3 ani, revoluționarii au răsturnat monarhia și au proclamat Republica. În primii ani ai mișcărilor revoluționare, Napoleon a petrecut mai mult timp în Corsica, unde s-a alăturat Mișcării Iacobinilor, un grup politic pro-democratic. Mutându-se cu familia în Franța, Napoleon a revenit în serviciul militar activ și a intrat în anturajul lui Augustin Robespierre, fratele liderului revoluționar Maximilien Robespierre și el membru al iacobinilor. Acesta a fost unul din personajele - cheie din spatele Regimului Terorii, dintre 1793 și 1794, o perioadă de violență împotriva dușmanilor Revoluției. În aceste vremuri tulburi, Napoleon a devenit general de brigadă. După ghilotinarea fraților Robespierre, Bonaparte a fost arestat la domiciliu pentru legăturile pe care le avusese cu cei doi.

Waterloo, scena finală pentru împăratul francez care visa să stăpânească lumeaBătălia de la Waterloo, un meci cu istoria, pe care împăratul Napoleon Bonaparte l-a pierdut în fața adversarilor săi tradiționali, englezii, conduși de Ducele de Wellington

”Orice soldat poartă în raniță bastonul de mareșal”

Pornind și el de jos, a ajuns mult mai mult decât mareșal. În 1795, a pus umărul la înăbușirea unei insurecții a regaliștilor, reabilitându-se în fața guvernului revoluționar, care l-a promovat la gradul de general maior. În această calitate, a câștigat o serie de bătălii cu Austria, purtate pe teritoriul Italiei, care au avut ca rezultat dobândirea de noi teritorii pentru Franța, prin semnarea Tratatului de la Campo Formio.

Bonaparte inspectează prizonierii austrieci pe câmpul de bătălie, în timpul campaniei italiene din 1797. Ulei pe pânză, pictură semnată de Nicolas-Antoine Taunay, aflată în colecția de la Versailles. [sursa imagine]

Drept recompensă, Directoratul (un grup de 5 persoane care asigurau guvernarea în Franța din 1795), l-au numit conducător al preconizatei invazii franceze în Anglia. Napoleon și-a dat seama că că forțele navale franceze nu erau pregătite să lupte cu flota engleză, net superioară, și a propus, în schimb, o invazie a Egiptului. Obiectivul era blocarea căilor comerciale britanice spre India. Inițial învingător în luptele cu egiptenii, a fost învins, la rândul lui, pe apă de flota engleză venită în ajutor și a pierdut puncte prețioase pe uscat, prin asediul ratat al orașului Acra. A ales să revină în Franța, unde situația politică nu se arăta prea roz.

În 1799, în timpul campaniei lui Napoleon din Egipt, un soldat francez pe nume Pierre Francois Bouchard a descoperit Piatra de la Rosetta. Acest artefact s-a dovedit a fi cheia către descifrarea hieroglifelor de către Jean Francois Champollion.

Champollion, iubitorul de hieroglifeChampollion a reușit să descifreze vechile inscripții egiptene cu hieroglife, dezlegând unul din cele mai complexe sisteme de scriere din lumea antică

În noiembrie 1799, Napoleon lua parte la lovitura de stat care răsturna Directoratul și instaura în loc regimul Consulatului. Devenea astfel, prim-consul, adică lider al politicii franceze. Victoria de la Marengo, din 1800, în fața austriecilor, unii dintre adversarii tradiționali ai Franței, îi consolidează influența.

Napoleon a făcut demersuri pentru a restaura stabilitatea în Franța post-revoluționară. A centralizat guvernul, a instituit reforme în economie și învățământ, a susținut științele și artele. S-a străduit să îmbunătățească relația Franței cu papalitatea. Una dintre cele mai importante realizări a fost Codul lui Napoleon, care a trasat liniile directoare ale legislației franceze, stând la baza sistemului juridic actual din Franța. 

In 1802, devine consul pe viață, iar doi ani mai târziu se proclamă împărat. Această ascensiune a determinat o criză de furie a lui Beethoven un admirator al Revoluției franceze, care dedicase cea de-a treia simfonie lui Napoleon Bonaparte. Când Napoleon s-a proclamat împărat, muzicianul a rupt prima pagină din manuscrisul său și a șters numele lui Napoleon.

Beethoven a făcut din simfonie un regal muzicalLudwig van Beethoven, compozitorul care a creat muzică fără să audă, pentru ca o lume întreagă să se bucure de geniul său transformat în capodopere pe note

”În dicționarul meu, cuvântul ”imposibil” nu există.”

Între 1803 și 1815, Franța a fost implicată în ”războaiele napoleoniene”, o serie de conflicte cu diverse coaliții ale națiunilor europene. Pentru a aduna o parte din banii necesari în campaniile militare, Napoleon a vândut teritoriul francez din actualul stat Louisiana către SUA, cu 15 milioane de dolari.

Deși în octombrie 1805, englezii au făcut țăndări flota lui Napoleon în lupta de la Trafalgar, își ia revanșa terestră, dar împotriva Austriei și Rusiei, marcând una dintre cele mai strălucite victorii ale sale, la Austerlitz. Evenimentul a marcat destrămarea Sfântului Imperiu Roman și crearea Confederației Rinului. Se străduiește să înfrângă încăpățânarea anglo-saxonă, declanșând o blocadă economică împotriva comerțului britanic. Dorința de mărire fiind o boală la care puțini rezistă, Napoleon a reinstituit aristocrația franceză, decimată de Revoluție, împărțind cu dărnicie titluri nobiliare credincioșilor săi.

În 1810, Rusia a decis să se retragă din coaliția europeană anti-britanică, formată de Napoleon. Ca pedeapsă, împăratul a decis să intre în Rusia cu o armată de 600.000 de oameni. Doar 100.000 de mii aveau să supraviețuiască iernii rusești și tacticilor de hărțuire și pârjolire, tradiționale în Europa de Est. Retragerea este dezastruoasă pentru Napoleon, la fel ca și pierderea Peninsulei Iberice, în fața Portugaliei și Spaniei, sprijinite de Anglia.

Armata franceză, condusă de Napoleon a mărșăluit, în timpul retragerii din Rusia, prin zăpadă până la genunchi. Într-o singură noapte au pierit 10.000 de oameni, din cauza frigului. După bătălia de la Berezina, Napoleon a reușit să scape, dar mare parte din artilerie și echipament au fost pierdute. La 5 decembrie 1812, Napoleon și-a părăsit trupele, plecând într-o sanie. [sursa imagine]

După Bătălia Națiunilor de la Leipzig și cucerirea Parisului, Napoleon nu are altă variantă decât abdicarea și exilul pe insula Elba. Însă această bucată de pământ s-a dovedit mult prea mică pentru ambițiosul corsican. La nici un an de la plecare, însoțit de peste 1.000 de susținători, se întoarce la Paris, unde este primit cu urale de mulțime, în timp ce regele Louis al XVIII-lea fuge. Napoleon începe Campania de 100 de zile.

”Dacă vrei ca un lucru să fie făcut bine, fă-l tu.”

Napoleon Bonaparte a aplicat această deviză și pentru victorii, dar și pentru înfrângeri. Așa cum și-a construit gloria cu propria mână, tot așa și-a pavat și drumul spre ieșirea din istorie. Austriecii, englezii și prusacii, care îl considerau un pericol pe împăratul francez, au început pregătirile de război. Bineînțeles că nici Napoleon nu a stat cu mâinile în sân. Planul său era să lupte cu inamicii învingându-i pe rând, după care să îi zdrobească printr-un atac general. Sorții au fost de partea sa doar la prima confruntare, cea cu prusacii. Inamicii săi cei mai înverșunați, englezii, i-au venit din nou de hac, în celebra bătălie de la Waterloo, de la 18 iunie 1815. La 22 iunie, Napoleon a fost din nou obligat să abdice, primind un bilet doar dus pentru micuța insulă Sfânta Elena. Viața sa a început pe o insulă - Corsica și s-a sfârșit pe o alta - Sf. Elena.Astăzi, rămășițele sale odihnesc în Domul Invalizilor din Paris. Cu toate violențele care au marcat perioada în care a condus Franța, nu puține sunt și meritele sale: reformele juridice, economice, dreptul la vot pentru toți bărbații, încheierea perioadei feudale, sprijinul acordat educației, științei și literaturii. Codul lui Napoleon, care cuprinde prevederi legislative referitoare la drepturile și libertățile câștigate în timpul Revoluției, cum ar fi toleranța religioasă, rămâne și azi baza dreptului civil francez.

Referințe:

history.com history.com

Lecturi suplimentare

Publimix folosește cookies-uri pentru personalizarea conținutului și altele. Continuând, acceptați folosirea acestora. Accept