22 octombrie 1797
Primul salt cu parașuta
Parașutiști de geniu
Leonardo da Vinci a conceput ideea unei parașute în scrierile sale, francezul Louis-Sebastien Lenormand a creat un soi de parașută din două umbrele și a sărit cu ea dintr-un copac în 1783, dar primul suficient de nebun încât să execute un salt adevărat, de la o înălțime mare, a fost André-Jacques Garnerin. El a rezolvat spinoasa problemă a încetinirii unui corp în cădere, construind și testând parașuta cu care a sărit dintr-un balon cu hidrogen, de la aproape 1.000 de metri deasupra Parisului.
Un inventator aerian
Lui Garnerin i-a venit pentru prima oară ideea de a folosi rezistența aerului pentru a încetini căderea unui corp de la mare altitudine, pe când era prizonier în timpul Revoluției franceze. Deși nu a folosit o parașută pentru a evada din închisoarea maghiară în care a petrecut 3 ani, și-a păstrat în permanență interesul pentru construirea unui astfel de obiect. În 1797 chiar a reușit, finalizând prima parașută fără cadru rigid, cu un diamentru de 7 metri, atașată la un coș cu corzi de suspensie.
Nadar, a învățat arta fotografiei din zbor!Prima fotografie aeriană a fost realizată de un francez excentric, cunoscut sub pseundonimul jurnalistic Nadar, în timp ce zbura într-un balor cu aer cald
La 22 octombrie 1797, Garnerin și-a legat invenția de un balon cu hidrogen și a urcat la altitudinea de 1.000 de metri. S-a cățărat în coș și a desprins parașuta de balon. Deoarece a omis să includă o supapă pentru aer în partea superioară, a oscilat foarte mult în coborâre. Cu toate acestea, a aterizat teafăr și nevătămat la aproape 1 km de locul decolării. Problema oscilațiilor avea să o rezolve cu ajutorul unui astronom francez, Lalandes. Acesta a observat unul din salturile lui Garnerin și i-a sugerat să taie o gaură mica în partea superioară a parașutei, pentru a opri oscilațiile.
Garnerin nu s-a mulțumit cu săriturile proprii, și-a implicat și soția în acest sport, făcând din ea prima femeie parașutist. În 1802, Garnerin a efectuat un salt spectaculos de la 2500 de metri înălțime, în timpul unei expoziții din Anglia. Pasiunea i-a grăbit, din păcate și sfârșitul, el murind într-un accident de balon, în 1823, pe când se pregătea să testeze o nouă parașută.
Parașutele de ieri și de azi
Prima reprezentare în scris a unei parașute, o găsim în notițele lui da Vinci (l495). Vizionarul renascentist a imaginat o structură piramidală acoperită de un material textil. Deși nu a construit-o efectiv, îi revine meritul de a fi născocit conceptul unui decelerator care să permită oamenilor să ajungă în siguranță pe sol, prin încetinirea vitezei de coborâre.
Fauste Veranzio a construit un aparat asemănător cu cel din schița lui Leonardo și a încercat o săritură dintr-un turn venețian în 1617. Avea, însă, să treacă mai bine de un secol înainte ca alte îmbunătățiri saă fie aduse invenției de către Joseph și Jacques Montgolfier, cunoscuți pentru zborurile lor cu balonul. În 1783, au reușit să lanseze animale de pe acoperișuri sau din balon. Parașutele erau construite cu un cadru rigid, ceea ce îngreuna utilizarea lor. Fascinația pentru zbor care a însoțit omul de-a lungul istoriei s-a manifestat din plin în această perioadă, reușita lui Garnerin fiind precedată de o serie întreagă de încercări de sărituri de la mici înălțimi.
Avionul lui Traian Vuia ia succesul din zborInventatorul român Traian Vuia a deschis porțile cerului pentru întreaga omenire, reușind primul zbor cu un aparat mai greu decât aerul, cu motor propriu
În secolul următor, parașuta a fost privită mai mult ca o curiozitate, folosită la carnavaluri și spectacole de acrobație. Artiștii evoluau la un trapez legat de o parașută, făcând cascadorii în timp ce coborau. Parașuta era lansată dintr-un balon cu aer cald, de care era legată printr-o coardă, care se desprindea atunci când cineva sărea în coș, pentru un plus de spectaculozitate. După accidentul lui Robert Cocking, care și-a găsit sfârșitul în 1837, din cauza unui salt eșuat, opinia publică s-a declarat împotriva acestor încercări, considerate deja periculoase.
Următoarea inovație majoră a aparținut căpitanului Thomas Baldwin, care, în 1887, a venit cu ideea sistemului de hamuri, care să înlocuiască nu prea eficientul coș. Găselnița împachetării parașutei într-un container de forma unui rucsac, a fost dezvoltată de Paul Letteman și Kathchen Paulus în 1890. Tot Kathchen Paulus a demonstrat și utilitatea parașutei de rezervă.
Prima lansare dintr-un aeroplan este revendicată și de Grant Morton și de căpitanul Albert Berry în 1911 sau 1912. Morton a sărit cu o parașută de mătase, împăturată în brațele sale, pe care a aruncat-o din avion la momentul săriturii. Căpitanul Berry avea o parașută cu diametrul de 10 m, împachetată într-o carcasă metalică și prinsă sub fuselajul avionului, cu un trapez de care să se țină în timpul coborârii și al aterizării.
Amelia Earhart, o viață dedicată zboruluiAmelia Earhart, prima femeie-pilot care a zburat peste Oceanul Atlantic, a dovedit că nimic nu este imposibil atunci când crezi în visele tale
Prima săritură „liberă” a fost efectuată de Georgia „Tiny” Broadwick în 1914, dar militarii încă nu credeau că organismul uman poate rezista la presiunea coborârii, mai mult de câteva secunde înainte de a leșina. Scepticii au fost convinși, în 1919, de Leslie Irvin și Floyd Smith. Ei au demonstrat că salturile libere pot fi făcute și au dezvoltat ideea manetei de deschidere a parașutei. Trupele parașutate au devenit, de atunci, esențiale în ecuațiile militare prin care a trecut omenirea. Din fericire, parașutismul este astăzi folosit mai mult pentru sport și divertisment. De la apariția sa și până în prezent, parașuta a fost încontinuu perfecționată, pentru a spori siguranța și stabilitatea coborârii și pentru a oferi experiența zborului în condiții agreabile, cu riscuri minime.
Referințe: