29 noiembrie 1775
Sir James Jay inventează cerneala invizibilă
„Domnului JAMES JAY
Cartierul general, Morristown, 1780
Stimate domn, lichidul pe care ați avut amabilitatea să mi-l furnizați pentru corespondența mea privată, s-a terminat. Deoarece s-a dovedit extrem de util, îmi îngădui să vă cer favoarea de a-mi mai trimite. Dacă e nevoie de ingrediente care trebuie procurate de la spitale din zona în care vă aflați, vă rog să le cereți în numele meu. Sper să îmi iertați deranjul provocat de această solicitare. Cu aleasă considerație, George Washington”. Iată cum se făcea pe vremuri aprovizionarea, nu cu toner de imprimantă, ci cu cerneală... invizibilă.
O invenție simpatică
Sir James Jay (1732-1815), medic și politician american, a fost fratele lui John Jay, unul din părinții fondatori ai Statelor Unite. La 29 noiembrie 1775 și la cererea lui George Washington, a scos pe piață o armă secretă, care a intrat în patrimoniul clasic al spionilor de pretutindeni: cerneala simpatică.
Utilizarea unor lichide invizibile pentru a scrie mesaje secrete nu era nouă în sine, însă ideea lui Jay a perfecționat metoda, acesta inventând două fluide, unul pentru scriere și altul pentru a face scrisul vizibil.
Există două categorii de materii prime invizibile pentru scris: fluide organice și cerneluri simpatice. Primele, le știm cu toții din copilărie: suc de lămâie, oțet, lapte, transpirație, salivă, suc de ceapă etc. Aceste lichide devin vizibile prin încălzire la flacără, cu călcătorul, cu ajutorul unui bec sau prin expunere la raze ultraviolete. Fluidele organice alterează fibrele din hârtie, așa că literele devin vizibile la o temperatură mai joasă decât cea de ardere a hârtiei, primind o culoare maronie și putând fi, astfel, descifrate.
Champollion, iubitorul de hieroglifeChampollion a reușit să descifreze vechile inscripții egiptene cu hieroglife, dezlegând unul din cele mai complexe sisteme de scriere din lumea antică
Cernelurile simpatice sunt amestecuri chimice mai complexe. Acestea conțin mai multe substanțe și necesită aplicarea unui reactiv (tot un compus chimic), pentru a fi „developate”.
Partea invizibilă a istoriei
Intrigile, spionajul și secretele au fost ingredientele adevărate ale cernelurilor invizibile. Istoria acestora pornește din Antichitate, de la vechii greci și de la romani. Prima mențiune despre o asemenea substanță o datorăm lui Pliniu cel Bătrân, care, în secolul I d. Chr, afirma că a folosit seva unei plante, pe post de cerneală invizibilă. Tot felul de lichide au fost folosite în timpul Renașterii, pentru a așterne pe hârtie tainele celor puternici. Nu întotdeauna, însă, hârtia era suportul. Giovanni Battista della Porta, un adevărat spirit renascentist, a ținut să confirme inventivitatea italienilor, din n(ou). La propriu. Formula sa de cerneală, alcătuită din o uncie de aluminiu și o jumătate de litru de oțet, se inscripționa pe coaja unui ou fiert tare. După puțin timp, pătrundea prin coajă și se întipărea pe albuș. Mesajul putea fi descifrat doar după decojirea oului.
După toate aceste rețete creative, a venit varianta profesională a lui Sir James Jay. În timpul Războiului de Independență, toate părțile implicate foloseau metode din cele mai diverse pentru a transmite mesaje secrete. Tabăra britanică folosea fluide organice și creneluri simpatice obișnuite. Maiorul John Andre, șeful spionajului englez, și-a pus agenții să noteze o literă în colțul scrisorii, pentru ca destinatarul să își dea seama care e metoda de descifrare: un „F”, dacă hârtia trebuia încălzită la foc sau un „A”, dacă era nevoie de un acid pentru a developa mesajul.
Dar George Washington dorea mai mult decât atât, o cerneală ce putea fi văzută doar după aplicarea unei substanțe unice, create în acest scop. Sir James Jay a răspuns provocării, reușind să obțină un lichid special pentru scriere și perechea sa, substanța specială care îl dezvăluia cititorului.
George Washington, părinte fondator și primul președinte al SUAPrimul președinte al Statelor Unite, George Washington, a refuzat să primească salariul ce i se cuvenea și considera că partidele politice fac mai mult rău decât bine țării
Sir James însuși a folosit cerneala pentru a transmite informații fratelui său, ascunse printre rândurile unor scrisori aparent inofensive, care nici măcar nu erau sigilate, astfel încât să nu trezească niciun fel de bănuieli. George Washington îi instruise pe toți cei care foloseau ceea ce el numea „cerneala albă”, fie să redacteze scrisori banale, iar printre rânduri să insereze prețioasele informații invizibile, fie să le noteze pe paginile albe de la sfârșitul agendelor sau diverselor publicații și broșuri care circulau în acea perioadă. Sub această formă, Sir James a putut să îl informeze pe fratele său că britanicii erau hotărâți să folosească forța pentru a obliga coloniștii la supunere și pe Benjamin Franklin de intenția generalului John Burgoyne de a invada Canada. Alți spioni care lucrau în serviciul coloniștilor americani și se aflau la Londra sau Paris, plecaseră având la ei prețiosul lichid și erau aprovizionați periodic. Printre cei mai cunoscuți erau membrii așa numitului „Cerc de spionaj Culper” (după numele conspirative folosite): Abraham Woodhull din Long Island (nume de cod, Samuel Culper) și Robert Townsend din New York City (nume de cod, Culper Jr.).
După război, mulți spioni se arată
Toate conflictele, dar mai cu seamă, primul și al doilea război mondial și apoi războiul rece au oferit teren prielnic pentru desfășurarea întregului arsenal de tehnici și tactici de spionaj, ducând imaginația dincolo de limite. De abia în zilele noastre, CIA a acceptat să facă publice dosarele de spionaj din timpul primului război mondial. Datate 1917 sau 1918, documentele fac referire la rețete pentru „scrieri secrete”, instrucțiuni pentru agenții forțelor navale de spionaj (CIA nu exista încă), despre cum să producă cerneală simpatică. Poate că asemenea metode par învechite azi, dar, odată, cerneala invizibilă era treabă serioasă, o unealtă de bază în dotarea oricărui spion respectabil.
Mata Hari, dansatoarea care a tulburat apele EuropeiMata Hari, considerată de unii cea mai mare spioană, de alții doar o curtezană, a fost un personaj legendar, cu o viață aventuroasă și plină de mister
Nu vom ști, poate, niciodată, câte guverne a răsturnat și câte destine a schimbat, dar strășnicia cu care agenția americană de spionaj i-a păzit secretele vreme de un secol, spune multe despre rolul pe care l-a avut în viața politică și militară a omenirii.
Referințe: