13 februarie 1633
Galileo Galilei față în față cu Inchiziția
Galileo intră pe mâna Inchiziției, dar și în conștiința posterității
În secolul al XVII-lea, Inchiziția din Roma reprezenta o companie prosperă, deși nu foarte agreabilă pentru clienții săi. Fiind permanent interesată de cucerirea unor noi segmente de piață, în domeniul ereziei aplicate, a abordat cu succes tagma oamenilor de știință, o categorie extrem de promițătoare. Printre ei, și Galileo Galilei, pe care mintea sa de matematician, astronom și filozof l-a dus până într-acolo încât să fie de acord cu opiniile astronomului polonez Nicolaus Copernicus. Spre disperarea Bisericii, ambii lipsiseră de la lecția cu tema „Crede și nu cerceta” și ajunseseră la concluzia că teoria heliocentrică, cea care punea in centrul sistemului nostru Soarele și nu Pământul, era corectă. La 13 februarie 1633, Galileo intra în Roma, pentru un meci prea puțin amical cu echipa coordonată de papa Urban al VIII-lea.
Greșeala recunoscută e pe jumătate abrogată
Galileo Galilei, fiul unui muzician din Pisa, a abandonat studiile religioase la timp pentru a-și pune întrebări și la insistențele tatălui său. La 16 ani începe să studieze medicina la Universitatea din Pisa, dar își dă seama că e mai atras de filozofie și matematică. Părăsește școala fără a obține vreo diplomă, dar cum meditațiile sunt o practică străveche, predă lecții în particular. Revine la Pisa ca profesor în 1589 și se concentrează asupra studiilor referitoare la viteza obiectelor în cădere. Având vestitul turn la îndemână, lăsa să cadă diverse obiecte de la înălțime, concluzionând că viteza unui obiect în cădere nu este proporțională cu greutatea, așa cum credea Aristotel. Devine apoi profesor de matematică la Padova, între 1592 și 1630. Aici a îmbunătățit performanțele telescopului, reușind să studieze craterele de pe Lună și să identifice principalii patru sateliți ai lui Jupiter, numiți, în onoarea sa, sateliții galileeni (Io, Europa, Ganymede și Callisto).
Datorită descoperirilor sale, în 1610 câștigă recunoașterea publică și postul de matematician al curții din Florența.
Îndreptându-și atenția mai mult către cer și mai puțin către opiniile slujitorilor acestuia pe Pământ, Galileo devine un susținător al muncii lui Copernicus.
Copernic a deschis porțile sistemului solar pentru omenireNicolaus Copernicus a pus planetele la locul lor în sistemul solar, dovedind că Pământul se învârte în jurul Soarelui și nu invers
Ideile formulate de astronomul polonez nu rimau cu cele ale învățăturilor Bisericii Romano-Catolice de pe acea vreme. În 1632, Galileo publică „Dialogul despre cele două sisteme principale ale lumii”.
Cu toate că a fost prezentat ca o discuție între prieteni, pe marginea ideilor lui Ptolemeu și Copernicus, Biserica l-a invitat pe autor la un altfel de dialog, cu Inchiziția romană. Având ca sursă de inspirație structura omonimă a Evului Mediu, organizația din Roma se îndeletnicea, printre altele, și cu interzicerea cărților care susțineau opinii contrare celor exprimate de învățăturile religioase. Verdictul a fost scurt, dar cuprinzător: erezie. Galileo a fost obligat să își retragă public afirmațiile. Pentru că și atunci închisorile erau foarte aglomerate (și datorită activității intense a Inchiziției), dar mai ales pentru că se căise public, lui Galileo i s-a acordat favoarea de a fi arestat la domiciliu. La reședința sa lângă Florența, pe care nu avea voie să o părăsească, își primea prietenii, printre care se numărau filozoful Thomas Hobbes și poetul John Milton. Tot aici a reușit să păcălească sistemul, scriind încă o carte, „Discursuri și demonstrații matematice despre două științe noi”, tratând subiecte din fizică și mecanică.
La fel cum Galileo Galilei și-a îndulcit pedeapsa recunoscându-și vina, și Biserica a încercat să își repare greșeala, prin gestul pontifului luminat, Ioan Paul al II-lea. Acest papă, cu spiritul său deschis, a inițiat o cercetare care a durat 13 ani, studiind condamnarea lui Galileo, iar în 1992 au fost recunoscute erorile comise în judecarea omului de știință și au fost formulate scuze oficiale din partea Bisericii.
Galileo, cu ochii pe cer
Denumit și „părintele astronomiei”, Galileo și-a dorit tot timpul să își privească progenitura cât mai de aproape. Nu a inventat el telescopul, dar, cu siguranță l-a făcut mult mai bun. Născocirea sticlarului olandez Hans Lippershey a ajuns la urechile lui Galileo și, fără să fi văzut aparatul, doar pe baza descrierilor, a construit unul pe cont propriu. Telescopul lui Galileo era de trei ori mai puternic decât cel construit de meșterul olandez. De-a lungul vieții, Galileo a îmbunătățit continuu performanțele telescoapelor, ajungând să construiască aparate care măreau de până la 30x. Și-a prezentat invenția în fața dogilor venețieni și a făcut din ea o afacere profitabilă, vânzând telescoape mai ales negustorilor care plecau pe mare.
Telescopul, fereastra noastră către cerTelescopul este un instrument care ne-a arătat locul pe care îl ocupăm în Univers și ne-a permis să vedem lumi îndepărtate, despre care nici nu știam că există
Pentru el și pentru lumea științei, descoperirile făcute cu ajutorul telescopului sunt de neprețuit: sateliții lui Jupiter, fazele planetei Venus, petele solare, planeta Saturn, munții și craterele de pe Lună, Calea Lactee cu stelele sale.
Galileo, părinte doar pentru unii
Deși astronomia nu putea să se plângă de părintele său, cei trei copii proprietate personală ar fi putut avea motive de nemulțumire. Rezultați din relația lui Galileo cu Marina Gamba, cu care nu s-a căsătorit, singura variantă pe care o aveau la dispoziție cele două fete a fost să devină călugărițe. Galileo mai încerca, poate, să se revanșeze față de Biserică. Virginia, fata cea mare, a devenit sora Maria Celeste și a păstrat legătura cu tatăl său, căruia îi făcea chiar mici servicii gospodărești din interiorul mănăstirii. El, în schimb, mai furniza provizii pentru mănăstire. Fiul lui Galileo, Vincenzo, singurul copil pe care l-a recunoscut oficial, a reușit să ducă la bun sfârșit studiile începute de tatăl său, terminând Facultatea de Medicină.
Galileo învârte lumea pe degete
Cum istoria le face, de regulă, dreptate celor care nu au avut parte de ea în timpul vieții, Galileo Galilei, cu sau fără voie, le-a arătat urmașilor degetul din mijloc, printr-un interesant concurs de împrejurări. Inițial îngropat într-o capelă laterală a Bisericii Santa Croce din Florența, în 1737, rămășițele savantului au fost deshumate, pentru a fi mutate la locul de cinste pe care îl meritau. Cu acest prilej, trei degete, o vertebră și un dinte au fost luate din sicriu. Două degete galileene, împreună cu dintele au fost păstrate de unul din admiratorii săi, care le-a transmis, cu sfințenie, din generație în generație, moștenitorilor. Se credea că relicvele sunt pierdute, însă au apărut în 2009 la o licitație, fiind imediat achiziționate de un colecționar privat. Pe baza unor documente istorice, experții au stabilit că îi aparținuseră, într-adevăr, lui Galileo. Între timp, cel de-al treilea deget - mijlociul de la mâna dreaptă - a fost găzduit de numeroase muzee din Italia, începând din secolul al XIX-lea. Vertebra furată a intrat în coloana oficială a comorilor de la Universitatea din Padova, unde Galileo a predat matematica mulți ani.
Galileo face naveta în spațiu
În 1989, NASA, împreună cu o echipă de cercetători germani, au lansat o sondă spațială purtând numele lui Galileo, de pe naveta Atlantis. Ajungând pe Jupiter în 1995, Galileo a devenit prima navă care a efectuat studii asupra planetei și a lunilor sale, pentru o perioadă mai mare de timp.
Jupiter, cel mai mare de pe cerSonda spațială Galileo a plecat într-o călătorie epică, din care a trimis pe Pământ informații prețioase despre planeta Jupiter și alte corpuri cerești
Sonda a găsit dovezi că există apă sărată sub suprafața a trei dintre lunile lui Jupiter, Europa, Callisto și Ganymede și a furnizat informații prețioase despre activitatea vulcanică de pe Io. La fel ca și ilustrul său înaintaș, Galileo a făcut descoperiri uimitoare și le-a spus lumii întregi. Din fericire, unei lumi mai bine pregătite să întâmpine noutățile universului și, mai ales, să le accepte.
Referințe: