13 august 1624

Regele Franţei Ludovic al XIII-lea îl numeşte prim-ministru pe cardinalul Richelieu

Caleidoscop Bogdan

”Eminența roșie”, o eminență cenușie

Cu toții îl cunoaștem pe cardinalul Richelieu, cel puțin în felul în care ni l-a descris Alexandre Dumas în Cei trei mușchetari... Era ”un bărbat de talie mijlocie, cu ținută mândră și aleasă, cu ochi pătrunzători, cu fruntea largă, cu fața uscățivă, prelungită încă printr-un cioc ascuțit, pe care-l întregea o pereche de mustăți. Cu toate că bărbatul n-avea decât treizeci și șase sau treizeci și șapte de ani, părul, mustața și ciocul erau cărunte”. Cu siguranță,celebrul roman de capă și spadă a stârnit imaginația nenumărator generații de tineri ce au visat cu ochii largi deschiși că preț de măcar câteva ceasuri trăiesc în vremea muschetarilor și a duelurilor între gentilomi. Şi tot Dumas poartă principala vină pentru asocierea cardinalului Armand Jean du Plessis, duce de Richelieu, cu arhetipul personajului negativ, sclipitor de inteligent, veșnic pus pe intrigi și comploturi meschine. În realitate, la fel ca și în ficțiune, cardinalul Richelieu a fost mult mai mult decât un cleric. ”l”Eminence Rouge” sau ”Eminența Roșie” (apelativ datorat robei pe care o purta), a devenit unul dintre cei mai mari oameni de stat ai Franței, în secolul al XVII-lea. Puterea, dar și faima sa vor atinge apogeul, odată cu numirea lui Richelieu în funcția de prim-ministru, de către Ludovic al XIII-lea, pe 13 august 1624.

A dat sabia pe sutană!

Armand Jean du Plessis s-a născut la Paris, pe data de 9 septembrie 1585. A fost al patrulea din cei cinci copii ai unei familii ce făcea parte din mica nobilime din regiunea Poitou și, totodată, cel mai mic dintre cei trei băieți. A luat ulterior numele de Richelieu, după domeniul familiei sale. Tatăl său, Francois du Plessis, a fost soldat, iar mama, Susanne de la Porte, fiica unui faimos jurist. A rămas însă orfan de tată (care a cazut în luptele dintre catolici și hughenoți) foarte devreme, pe când avea doar cinci ani.

Bastilia, decădere și mărire într-o singură clădireBastilia, o clădire supusă capriciilor istorice, a fost construită ca fortăreață, utilizată ca închisoare și a ajuns, după demolare, simbol al libertății

La vârsta de nouă ani a fost trimis să studieze filosofia la Colegiul Navarra din Paris. După încheierea studiilor, Richelieu s-a arătat interesat să urmeze cariera armelor, aidoma tatălui său. În același timp, regele Henric al III-lea a dăruit familiei, în semn de prețuire pentru faptele de arme ale lui Francois, o parohie în Lucon. Susanne de la Porte și-a dorit atunci ca unul din fii săi să devină episcop de Lucon și l-a trimis pe Alphonse, cel de-al doilea frate, să urmeze studiile teologice. Acesta însă nu și-a dorit o funcție atât de înaltă și s-a călugărit. În aceste condiții, Armand a fost nevoit să renunțe la ambițiile sale militare (ceea ce nici nu era o idee atât de rea, ținând cont de constituția uscățivă și de firea sa bolnăvicioasă) și să se alăture clerului.

Planul mamei avea să prindă contur în 1606 când regele Henric al IV-lea l-a nominalizat pe Richelieu pentru funcția de episcop de Lucon. Totuși, din pricina vârstei fragede, a fost nevoie ca însuși Papa să dea o dispensă pentru ca tânărul în vârstă de 21 de ani să poată ocupa postul. Acest lucru s-a întâmplat în 1607, când a fost hirotonisit și ”uns” episcop. A fost poarta ce s-a deschis larg și i-a netezit lui Richelieu drumul către putere!

O ascensiune fulminantă

Administrarea diocezei din Lucon i-a permis lui Armand să-și demonstreze din plin abilitățile sale de bun organizator, dar și deschiderea sa, fiind primul episcop din Franța care a pus în practică hotărârile luate de Conciliul Tridentin (un sinod ecumenic, recunoscut doar de Biserica Catolică, ținut între 1545 - 1563, pentru a clarifica problemele apărute odată cu reforma protestantă). În 1614, a fost remarcat de către regina mamă, la acea vreme regentă, la o adunare a Stărilor Generale, unde a participat și a ținut un discurs memorabil. Maria de Medici avea să-l aducă la curte, în 1616. În același an a devenit secretar de stat, având în grijă politica externă și războiul.

Cosimo și Lorenzo patronii artelor la FlorențaFamilia Medici, prin Banca Medici, a susținut Renașterea italiană la marea artă și a transformat Florența în centrul cultural al Europei

Cariera sa a cunoscut însă un moment de cumpănă în 1618, atunci când tânărul rege Ludovic al XIII-lea a reușit să o îndepărteze pe regina mamă de la conducerea statului. A fost momentul când și Armand Jean a fost îndepărtat, fiind nevoit să facă un pas înapoi, pierzându-și funcția de secretar și fiind surghiunit la Avignon. Până la urmă monarhul s-a împăcat cu cea care i-a dat viață, iar tânărul prelat a fost chemat să poarte negocieri între cele două tabere.

Ascensiunea către putere a lui Richelieu avea să vină abia patru ani mai târziu. După ce Ludovic al XIII-lea îl nominalizase, pe 19 aprilie 1622, Papa Grigore al XV-lea îi acordă titlul de cardinal! Cum Franța se afla într-o permanentă situație de criză, mai ales din pricina rebeliunii hughenote, în scurt timp a devenit sfătuitorul regelui. Nu-i astfel de mirare că doi ani mai târziu, pe 13 august 1624, regele l-a numit în funcția de prim-ministru.

Galilei a pus Pământul în mișcare, împotriva voinței bisericiiGalileo Galilei, matematician, astronom și filozof din Pisa, a susținut teoria lui Copernicus, care contrazicea principiile bisericii cu privire la sistemul solar

Cel mai puternic om din Franța

A fost momentul în care cardinalul Richelieu a devenit cea mai puternică persoană din Franța. Avea să fie ori foarte iubit, ori detestat, nu exista cale de mijloc. Din dublul său rol, de șef al guvernului și cap al bisericii, ”eminența roșie” a putut controla fiecare aspect al vieții politice și sociale din Franța. În noua postură, a încercat în permanență să șubrezească puterea nobilimii, pregătind astfel terenul pentru monarhia absolutistă a ”Regelui SoareLudovic al XIV-lea, ce a urmat la scurtă vreme după dispariția sa. A reformat armata și a reorganizat marina franceză. A ajutat la înființarea unor noi colonii franceze în Africa și în Caraibe. Totodată, a sprijinit acțiunile de colonizare a Americii de Nord (Noua Franță formându-se încă de la expediția organizată cu un secol mai devreme de Jaques Cartier). Cardinalul a încurajat o coexistență pașnică a coloniștilor cu băștinașii, văzând în mariajele mixte o soluție pentru popularea zonei. De altfel, sub îndrumarea sa, regele Ludovic al XIII-lea a promulgat în 1627 o ordonanță prin care orice amerindian convertit la catolicism era considerat automat francez prin naștere! Tot activul om de stat a mai contribuit și la fondarea ”Compagnie de la Nouvelle France”, o societate ce avea să imite funcțiile și politicile economice ale mult mai celebre ”Companii Olandeze a Indiilor de Vest”.

Voltaire, pentru care libertatea tuturor era mai presus ca libertatea saAventurile literare și istorice ale lui Voltaire, care a susținut libertatea de exprimare pe tot traseul vieții sale, de la Bastilia până în Elveția și înapoi la Paris

De asemenea, Eminența Sa a fost un ocrotitor al artelor. A reconstruit Universitatea de la Sorbona și a fondat Academia Franceză. Datorită acestor realizări, mulți istorici francezi îl consideră ca fiind omul care a scos Franța din epoca medievală, deschizând drumul națiunii către glorie și civilizație.

Richelieu, un prelat diplomat

În ceea ce privește politca militară, trebuie spus că Richelieu a avut un rol decisiv în înfrângerea hughenoților (protestanții francezi), care la acea vreme constituiau, practic, un ”stat în stat”. După asediul principalului fief al acestora, orașul La Rochelle, hughenoții își pierd definitiv puterea militară. Deși pe plan intern s-a situat în evidentă opoziție cu protestanții, situația a fost diametral opusă atunci când a venit vorba de politica externă. Cum deviza ”Scopul scuză mijloacele” era una dintre favoritele sale, în plan extern Richelieu i-a sprijinit pe protestanți atunci când interesele sale au cerut-o. În Războiul de treizeci de ani, Franța s-a plasat în tabăra protestantă și a luptat (din 1635, când a intrat în război) împotriva papei și habsburgilor. În ciuda faptului că iluministul Voltaire a susținut că primul-ministru al Franței a pornit războaie doar pentru a se face indispensabil regelui, tactica sa avea să fie câștigătoare. La sfârșitul războiului (1648 - la șase ani după dispariția cardinalului), hegemonia habsburgică în Europa, dinastie care la acea vreme conducea atât Spania, cât și Sfântul Imperiu Roman de Națiune Germană, s-a prăbușit. În schimb, Ludovic al XIV-lea a devenit cel mai puternic suveran de pe bătrânul continent.

Ludovic al XIV-lea - Regele SoareLudovic al XIV-lea a fost un rege cu o personalitate puternică și a marcat istoria Franței și a Europei, prin realizări dar și prin excese

Din pricina ”politicilor” sale, cardinalul s-a ales cu foarte mulți dușmani. Au existat multe comploturi îndreptate împotriva sa, dar tentativele de asasinare au fost dejucate de puternica rețea de spionaj pe care o construise. Firesc pentru acele vremuri, și-a nimicit apoi fără milă adversarii politici. Până la urmă, a fost răpus de sănătatea sa precară, ce s-a deteriorat în 1642. Bolnav fiind, nu și-a lăsat afacerile în dezordine. Simțind că i se apropie sfârșitul l-a numit drept succesor pe unul dintre oamenii săi de încredere, cardinalul Jules Mazarin. N-avea de unde să o știe atunci, dar Mazarin avea să-l succeadă și în povestea imaginată de Alexandre Dumas două secole mai târziu, devenind personaj principal în romanul După douăzeci de ani, continuator al Celor trei mușchetari! Tot înainte de a se stinge, pe 4 decembrie 1642, și de a fi înmormântat la biserica din Sorbona, Richelieu i-a scris un scurt bilet regelui Ludovic al XIII-lea (ce avea să-I supraviețuiască doar câteva luni): ”Mă consolez la gândul că părăsesc regatul în cel mai înalt moment de glorie”.

Referințe:

wikipedia.org historychannel.com

foto creditwikipedia.org

Lecturi suplimentare

Publimix folosește cookies-uri pentru personalizarea conținutului și altele. Continuând, acceptați folosirea acestora. Accept