17 noiembrie 1558

Începe epoca elisabetană

Caleidoscop Monica

Cine râde la urmă... devine regină

Good Queen Bess, Gloriana, The Virgin Queen, după cum o alintau supușii sau Elizabeta I a Angliei, după cum o numesc istoricii, urcă pe tron la 17 noiembrie 1558 și dă startul unei perioade de aur pentru britanici. Decăzută din grațiile tatălui, sângerosul Henric al VIII-lea, declarată fiică ilegitimă, înlăturată de la succesiune de fratele ei vitreg, Edward al VI-lea, întemnițată de sora ei vitregă, regina Mary, Elisabeta a renăscut de fiecare dată, conducându-și apoi și țara înspre Renaștere.

Omor englezesc

Domnia de 45 de ani a Elisabetei a avut un preludiu lung, dar dureros. La 7 septembrie 1533, o mică prințesă se năștea la Palatul Greenwich, lângă Londra. Bebelușul a primit numele Elizabeth, după cele două bunici ale sale, Elizabeth Howard și Elizabeth of York. Era fiica lui Henric al VIII-lea și a lui Anne Boleyn, cea de-a doua soție a regelui. Micuța prințesă devenea, în mod clar, moștenitoarea tronului, având în vedere că Henric anulase prima sa căsătorie, cu Regina Catherine de Aragon, pentru a se căsători cu Anne. Ca urmare, sora vitregă a Elisabetei, fiica regelui din prima căsătorie, Mary, și-a pierdut dreptul de succesor legitim. Se pare, însă, că Henric nu era un adept al căsniciilor îndelungate și prefera divorțurile rapide, cel mai adesea cu sprijinul călăului. Anne Boleyn a fost executată la doi ani și jumătate după nașterea Elisabetei, care a rămas și fără mamă și fără titlul de moștenitor legitim, căsătoria părinților fiind anulată.

William Shakespeare și-a pus în scenă piesele la teatrul The GlobeThe Globe, primul teatru care a găzduit piesele lui William Shakespeare, pe vremea reginei Elisabeta I, a reintrat în circuitul artistic, fiind redeschis de regina Elisabeta a II-a

Regele se îndrăgostește din nou, o ia de nevastă pe lady Jane Seymour, care îl dă Angliei pe Edward al VI-lea, dar moare la scurt timp după naștere. Fratele vitreg al celor două surori îndepărtate de la tron conduce țara până la moartea sa, în 1553, ignorând pretențiile acestora și lăsând coroana unei verișoare, lady Jane Grey. Mary contraatacă și urcă pe tron, iar lady Jane urcă în Turnul Londrei, ca prizonieră, după numai 9 zile de domnie, fiind ulterior executată pentru înaltă trădare. Și Elisabeta a gustat din deliciile detenției, fiind acuzată de Mary, o catolică devotată, că ar fi complotat cu protestanții împotriva ei. Înainte de a muri, Mary a recunoscut dreptul surorii sale la succesiune, iar Elisabeta a ajuns suverană în 1558.

Henric al VIII-lea al Angliei (28 iunie 1491 – 28 ianuarie 1547), cunoscut mai ales datorită numărului mare de soții pe care le-a avut (șase), dar mai ales eforturilor de a anula căsătoria cu Caterina de Aragon. Punctele diferite de vedere dintre rege și Papa de la Roma asupra acestui subiect au condus în final la separarea Bisericii Anglicane de cea Catolică și auto-declararea lui Henric drept Conducător Suprem al acesteia. [sursa imagine]

Domnie, în sfârșit!

După atâta frig și ceartă, s-a arătat soarele și pe strada ei! Elisabeta a preluat conducerea, înconjurându-se de un grup de consilieri loiali, în frunte cu William Cecil, baron de Burghley. Una din primele decizii a fost instaurarea supremației Bisericii Protestante, regina devenind și lider religios, punând bazele a ceea ce avea să devină Biserica Anglicană și înlăturând subordonarea față de papă. Cu toate că orice regină care se respecta avea ca principal obiectiv măritișul și producerea unui moștenitor, Elisabeta a fost originală și la acest capitol. Și-a dezamăgit numeroșii pretendenți, dedicându-se treburilor politice și mândrindu-se cu virginitatea ei, rămânând astfel, ultima reprezentantă a Dinastiei Tudorilor.

Hotărârea cu care a preluat și a ținut frânele puterii timp de 45 ani au creat în jurul său un adevărat cult, care a alimentat literatura, pictura, teatrul și... bârfele.

Lucările la celebrul Turn al Londrei au demarat în 1080 și au fost finalizate în 1097. De-a lungul anilor, Turnul a fost reședință regală, închisoare, armurărie și, pentru o vreme, a găzduit chiar și o menajerie. Faima acestei clădiri, cea mai vizitată din Londra, este dată si de personajele ilustre care au fost închise aici, pentru multe dintre acestea fiind și ultima reședință... În zilele noastre, aici se păstrează o parte dintre bijuteriile Coroanei, podoabe purtate în timpul ceremoniilor, cele mai vechi datând din anul 1661. Legenda spune ca toate aceste obiecte de preț sunt păzite de fantome care bântuie turnul. De teama acestora, puțini sunt cei care se apropie de fortăreață după apusul soarelui. [sursa imagine]

Epoca de aur

Epoca elisabetană a adus Angliei pace și prosperitate. A fost o oază de bunăstare, într-un deșert istoric marcat de lupte aprige care au precedat si au urmat domniei înțelepte a reginei-fecioare. Influența britanică s-a extins mult dincolo de granițele țării, prin expedițiile de explorare (și îmbogățire) încurajate mai mult sau mai puțin deschis de regină. Poezia, muzica, teatrul au devenit parte din viața cotidiană și au cunoscut o dezvoltare fără precedent. Regina a investit serios în arta teatrală, a construit prima sală londoneză de teatru și a finanțat punerea în scenă a spectacolelor. Henric al IV-lea, prima creație dramatică a lui Shakespeare, a apărut în timpul domniei elisabetane, într-o atmosferă prielnică actului artistic. Unii poeți i-au dedicat reginei adevărate ode, cum ar fi ”The Faerie Queene” de Edmund Spencer. Pe merit, ce-i drept. Pe lângă gustul artistic, Elizabeta avea și un talent lingvistic remarcabil. Vorbea fluent italiană, franceză, latină, greacă, spaniolă, flamandă, galeză și chiar dialectul Cornish, cunoscut în prezent doar de vreo 2.000 de locuitori din ținutul Cornwall.

Invincibila Armada este numele flotei care, în anul 1588, a fost trimisă de regele Spaniei, Filip al II-lea, pentru a sprijini acțiunea de debarcare a armatei spaniole în Anglia. Bătălia navală care a urmat s-a înscris în contextul mai larg al conflictului dintre Spania și Anglia, determinat de lupta pentru exploatarea bogățiilor Lumii Noi. Atunci, Canalul Mânecii a fost scena unor lupte grele purtate de două flote renumite: cea a reginei protestante a Angliei, Elisabeta I, și cea a regelui romano-catolic al Spaniei, Filip al II-lea. Englezii au descris Armada drept ”cea mai mare forță navală pe care au văzut-o vreodată”. [sursa imagine]

William Shakespeare, poetul, actorul și familistulWilliam Shakespeare, cel mai mare poet englez, a fost când aplaudat, când contestat, dar operele sale sunt iubite și apreciate în toată lumea

Clase speciale

Societatea din acea vreme era împărțită strict în șase clase: monarhia (regina însăși), marea nobilime, mica nobilime, negustorii, meșteșugarii și lucrătorii. Legile stabileau chiar și culoarea hainelor pentru fiecare clasă socială, astfel încât să fie ușor de identificat. În schimb regina, aflându-se într-o categorie de sine stătătoare, își permitea să poarte ce dorea și chiar făcea asta. Se spune că avea peste 2000 de perechi de mănuși, adora rochiile sofisticate, avea multe ținute din țesături prețioase și bijuterii pe măsură.

Portretul ”Hardwick” este o odă dedicată ținutelor extravagante ale Elisabetei. Imprimeurile cu plante și animale sugerează diversitatea peste care se întindea stăpânirea sa. Gulerul de dantelă este o capodoperă în sine, dovadă a măiestriei celor care se ocupau de garderoba regală. Se crede că rochia era un cadou primit de la Bess de Hardwick, una din cele mai influente companioane ale suveranei, care a devenit cea mai puternică femeie din Anglia după moartea reginei-fecioare. [sursa imagine]

Metalele prețioase rămase de la rochii și bijuterii mergeau la fabricarea banilor. Nu existau bancnote, ci doar monede de aur sau argint, iar greutatea banului îi determina valoarea. Lirele (pounds), subdivizate în 240 de penny, reprezentau standardul monetar.

Mâncarea-i fudulia, băutura, temelia

Și pe vremea aceea, oamenii puneau mare preț pe ce băgau în gură, solide și lichide. Expedițiile în lumea nouă au colorat universul culinar britanic cu arome nemaiîntâlnite. Roșii, ardei, ciocolată, scorțișoară, avocado au apărut în farfuriile norocoșilor care au trăit acele frumoase vremuri. Frumoase, pentru că toți vedeau viața în roz, mai ales când o priveau prin transparența sticlelor de bere, vin sau cidru. Un lucru e sigur: nimeni nu consuma apă în timpul domniei elisabetane, nu atât pentru că se trăgea la genunchi, cât pentru că era contaminată cu tot felul de germeni și bacterii.

Halloween pe viu

Fantomele, vrăjitoarele și casele bântuite nu erau scoase de la naftalină doar în perioada de Halloween, ci erau parte din viața de zi cu zi a englezilor din secolul al XVI-lea. Superstițiile țineau locul cercetătorilor britanici de azi și hotărau ce e bun și ce nu pentru sănătatea omului de rând. Vrăjitoarele erau considerate chiar mai dăunătoare decât mâncărurile de tip fast food, dar, spre deosebire de acestea și de colegele vrăjitoare din alte țări, nu erau perpelite la foc mic, bucurându-se, în schimb, de onorurile unei execuții prin spânzurare, deschise publicului larg.

Halloween, o sărbătoare care ne duce într-o lume fantasticăHalloween-ul de la o sărbătoare păgână, preluată apoi de creștini, a devenit azi o adevărată industrie, care oferă lumii prilej de distracție

Pe mare, în stil mare

Pentru că nu consumau apă, englezii o foloseau din plin la navigație. Anglia a devenit cea mai mare putere maritimă a lumii, parafând acest statut cu victoria asupra temutei Armada, flota spaniolă, în 1588. Navigația și navigatorii erau de multe ori la limita legii. Cei onorați în țară cu titlul de exporatori erau considerați pirați de statele concurente. Ce-i drept, deseori navele engleze mai ofereau mici atenții, sub formă de obuze, vaselor întâlnite pe mările lumii, având o slăbiciune aparte pentru cele spaniole. Cum nimic nu se pierde, totul se transformă, bogățiile jefuite de spanioli de la băștinașii Americilor, se trasformau în surse de venit ale coroanei britanice. Motiv întemeiat ca regina să mai închidă ochii la năzdravăniile supușilor săi care colindau lumea, precum Sir Francis Drake sau Sir Walter Raleigh.

Francis Drake, un pirat înnobilatSir Francis Drake a parcurs un drum lung, de la fiu de fermier, la pirat și negustor de sclavi, pentru a deveni apoi nobil și amiral al flotei engleze

Și în navigație, și în politică, Elisabeta a aplicat principiul înțelept care i-a fost și motto ”Video et taceo” (”Văd, dar nu spun nimic”). După cum se vede, tăcerea e de aur, ca și perioada dominată de personalitatea fascinantă a unei femei care a avut curajul să scrie istorie.

Referințe:

history.com oureverydaylife.com ohfact.com

foto creditNational Portrait Gallery

Lecturi suplimentare

Publimix folosește cookies-uri pentru personalizarea conținutului și altele. Continuând, acceptați folosirea acestora. Accept