22 ianuarie 1506
Garda Elvețiană ajunge în Roma, la Vatican
Gărzi de precizie elvețiană
Pasând marmotelor responsabilitatea pentru învelirea ciocolatei în staniol, Garda Elvețiană s-a mutat în interesul serviciului la Roma. În serviciul papalității. Iulius al II-lea, un papă foarte războinic, avea nevoie de un corp de oameni devotați, care să știe ce înseamnă precizia și organizarea. Evident, aceste calități puteau fi întâlnite cel mai frecvent în Elveția. Încă din Evul Mediu, patria neutralității își câștigase un renume în seriozitate, chiar dacă era vorba de mercenari. Gărzile elvețiene ale papei au depășit acest statut și au intrat în liga detașamentelor militare de elită.
De ce să alegi o gardă elvețiană?
Nu doar papa ci și alte capete încoronate din Europa Evului Mediu și Renașterii au votat pentru gărzi din țara cantoanelor. De ce? Pentru că funcționau ceas. Soldații elvețieni, chiar dacă erau mercenari, adică plătiți pentru job-ul de a asigura paza diverselor personalități ale vremii, erau conștiincioși, serioși și loiali. Calități rar întâlnite în acele vremuri, când nobilii schimbau taberele mai ceva ca oamenii politici din zilele noastre partidele. Cu un nobil care jura credință, nu știai niciodată la ce să te aștepți, pentru că sărea în echipa adversarului când îți era lumea mai dragă. Gărzile elvețiene aveau o reputație solidă de a rămâne credincioase celui care le achita simbria și de a lupta cu vitejie pentru apărarea sa. De altfel, până azi, motto-ul lor este „Acriter et fideliter”, „Curajos și credincios”.
Fontana di Trevi, o vedetă celebră și bine plătită din RomaCând ești la Roma și ți-ai dori să revii acolo, aruncă peste umărul stâng o monedă în cea mai frumoasă fântână din lume, Fontana din Trevi, și visul se poate împlini
Papa Iulius al II-lea era un mare fan al corpului elvețian de elită care asigura paza regelui Franței, așa că a dat și el o comandă de 200 de bucăți soldați elvețieni nou-nouți, pentru a apăra Vaticanul și palatele papale. Din păcate, doar 150 de soldați erau disponibili pe stoc la vremea respectivă și acesta era primul detașament de gardă care pătrundea în Roma la 22 ianuarie 1506, sub comanda căpitanului Kaspar von Silenen, după un marș de trei luni. Ulterior, numărul lor va crește.
Aveau să fie curând puși la încercare.
În timpul marelui jaf prin care a trecut Roma la 6 mai 1527, din cei 189 de soldați, doar 42 aveau să supraviețuiască, apărându-l pe papa Clement al VII-lea. Părintele pontif a reușit să se refugieze în Castelul Sant” Angelo, escortat de soldații rămași în viață. În amintirea acestui act de curaj, noii recruți depun anual jurământul în data de 6 mai.
Un sacrificiu asemănător se pregăteau soldații din Garda Elvețiană să facă și în timpul celui de-al doilea război mondial, când forțele naziste, mult superioare numeric au pătruns în Roma. Garda elvețiană a ocupat atunci poziții defensive, hotărâtă să apere viața papei. În final, Hitler a ales să nu atace Vaticanul. Unitatea de elită a fost reorganizată în 1914, având un comandant cu rang de colonel, alți cinci ofițeri superiori, 15 ofițeri, un preot militar și 110 soldați. Alte reorganizări au mai avut loc în 1959 și 1976, iar în 1979, numărul lor a fost fixat la 100 (comandantul, 3 ofițeri superiori, 23 ofițeri, preotul, 2 toboșari și 70 de oameni în trupă).
În 1981, Garda Elvețiană a contribuit la apărarea papei Ioan Paul al II-lea în timpul unui atentat din Piața Sfântul Petru.
Ioan Paul al II-lea un papă de colecțiePapa Ioan Paul al II-lea a fost un îndrumător spiritual adevărat, deschis, tolerant și intelligent, dar, mai presus de toate, uman
Gardianul (îmbrăcat civil, pentru a se amesteca în mulțime) care a sărit să îl apere pe papă, Alois Estermann, a devenit erou și a fost avansat comandat al Gărzii în 1998. La câteva ore de la promovare, Estermann și soția lui au fost împușcați de un coleg mai mic în grad, care se considera nedreptățit și care s-a sinucis după ce a comis actul criminal. A fost singurul caz de crimă petrecut la Vatican, de la mijlocul secolului al XIX-lea încoace.
Gardă de onoare
Astăzi sunt 110 membri ai gărzilor la Vatican, recrutați din anumite localități elvețiene, care furnizează materie primă pentru acest corp militar spectaculos de mai multe secole.
Dar nu trebuie să ne lăsăm păcăliți de costumele renascentiste care ne iau ochii. Gărzile Elvețiene reprezintă o forță de intervenție modernă, cu atribuții importante în viața pontificală. De la complicate ceremonii oficiale pentru ocazii speciale sau pentru turiști, până la vigilența cotidiană pe care o impune paza unui asemenea personaj, rolul lor este determinant.
Fiind un detașament de elită, nu oricine se poate înrola, iar concurența e aprigă. Trebuie să ai între 19 și 30 de ani, să fii elvețian, catolic, bărbat, înalt (cel puțin 1,74), necăsătorit, să te bucuri de o reputație „ireproșabilă”, să ai minim studii liceale absolvite cu diplomă și să fi servit cel puțin doi ani în armata elvețiană. Și nu e o carieră pentru toată viața. Cei mai mulți rămân în acest serviciu doi sau trei ani, după care se întorc acasă, în Elveția. În trecut, recruții aveau obligația să arate că nu suferă de nicio diformitate fizică, iar ofițerii erau obligatoriu din familii nobile.
Sunt angajați ai Bisericii Catolice și depun jurământ de credință în fața papei, în cadrul unei ceremonii care se desfășoară la Belvedere Court.
Garda sus!
„Cea mai mică poliție din lume”, cum este adesea numită, Garda Elvețiană are o imagine plină ce culoare. Puține modificări au fost aduse de-a lungul timpului echipamentului lor, la crearea căruia se bănuiește (dar nu se știe cu certitudine) că ar fi contribuit artiști precum Michelangelo sau Rafael.
Michelangelo, un artist genial, între Florența și RomaMichelangelo Buonarroti, un gigant al Renașterii, sculptor, pictor, arhitect, poet, format la curtea lui Lorenzo di Medici, a împodobit arta universală cu opere nemuritoare
În zilele obișnuite, gărzile poartă berete și tunici albastre, dar la ceremoniile oficiale își îmbracă faimoasele costumații renascentiste, celebre în lumea întreagă. Sunt printre cele mai vechi uniforme (ca model), care sunt încă în uz. Tunicile sunt în dungi care au culorile familiei Medici: roșu, albastru închis și galben. Gulere albe și căști înalte, cu pene de struț colorate diferit în funcție de grad completează ținuta. Deși uneori poartă armură, halebarde și săbii, soldații din Garda Elvețiană știu să folosească și armamentul zilelor noastre.
Așadar, în completarea protecției divine, nu strică să ai parte de un corp de armată cu pregătire de specialitate, mai calificat uneori să lupte cu partea întunecată a forței umane.
Referințe: