12 octombrie 1492
Columb ajunge în Lumea Nouă
O lume minunată...
La 12 octombrie 1492, după ce a navigat peste Oceanul Atlantic, exploratorul italian Cristofor Columb, a văzut la orizont una din insulele Arhipelagului Bahamas, fiind convins că a ajuns în Asia de Est. Debarcând în aceeași zi, a revendicat teritoriul proaspăt descoperit pentru regina Isabella și regele Ferdinand ai Spaniei, care finanțaseră expediția pentru a găsi o cale mai ușoară, prin Vest, către Asia și comorile sale: condimente și aur. Avea să constate ulterior că Pământul era mai mare decât se credea și că o lume cu totul nouă li se dezvăluia.
Ziua lui Columb
Pentru a marca acest moment istoric, ziua de 12 octombrie este aniversată drept „Ziua lui Columb”, începând din anul 1792, când, câteva orașe americane au plănuit să sărbătorească 300 de ani de la debarcarea exploratorului. În acel an, Ordinul Columbian, o societate care avea să devină foarte influentă în viața politică, a condus manifestările dedicate evenimentului, la New York. Pentru ei, figura lui Columb și indigenii americani erau simboluri ale separării continentului de puterea europeană.
Vasco da Gama condimentează viața europenilor cu arome din IndiaPortughezul Vasco da Gama a fost primul european care a ajuns în India pe mare, după un voiaj incredibil pentru anul 1497 - peste 38.000 de kilometri străbătuți cu navele sale
În secolul al XIX-lea, Ziua lui Columb a devenit o sărbătoare importantă a comunităților italo-americane, aflate în plină dezvoltare, iar în 1893, Chicago a găzduit Expoziția Mondială dedicată lui Columb și celor 400 de ani de la sosirea sa pe pământ american. În 1937, președintele Roosevelt a proclamat Ziua lui Columb ca sărbătoare federală, iar în secolul XX, această zi a început să fie tot mai mult marcată și în țările din America Centrală și de Sud.
Columb, din (n)ou
Exploratorul s-a născut la Genova, în Italia, în 1451, începându-și activitatea maritimă din tinerețe. Ideile fixe i-au prins bine, fiind convins că poate găsi o rută mai bună, prin Vest, către China, India și insulele mirodeniilor din Asia. Pe vremea aceea, europenii nu cunoșteau o rută directă spre Asia de Sud, iar cea care mergea prin Egipt și Marea Roșie fusese blocată de Imperiul Otoman, la fel ca și multe rute de pe uscat. Existau, și pe atunci, minți luminate, care considerau că Pământul e rotund, dar majoritatea europenilor subestimau dimensiunile globului terestru, neștiind nimic de existența celor două Americi și a Oceanului Pacific.
Fiind convins că doar Oceanul Atlantic stă între el și bogățiile Orientului, Columb s-a întâlnit cu regele Portugaliei, João al II-lea, încercând să îl convingă să îi finanțeze călătoria. Fiind refuzat de acesta, s-a dus în Spania, condusă de Ferdinand și Isabella. Și regii spanioli l-au refuzat inițial, dar apoi, fericiți de victoria asupra maurilor și ocuparea Granadei, au fost de acord să îl sprijine pentru organizarea expediției.
Francis Drake, un pirat înnobilatSir Francis Drake a parcurs un drum lung, de la fiu de fermier, la pirat și negustor de sclavi, pentru a deveni apoi nobil și amiral al flotei engleze
La 3 august 1492, Columb a pornit de la Palos, din Spania, cu trei vase mici, Santa Maria, Pinta și Nina. La 12 octombrie, expediția a atins uscatul, probabil Insula Watling din Bahamas. Mai târziu în acea lună, Columb a zărit Cuba, despre care a crezut că e China, iar în decembrie, a debarcat pe Insula Hispaniola din Caraibe, convins că a ajuns în Japonia. Aici a lăsat o colonie mică, de 39 de oameni. Exploratorul s-a întors în Spania, în martie 1493, cu aur, condimente și așa-zișii „indieni”, numiți așa din cauza confuziei geografice, care îl făcea să creadă că ajunsese în Asia, respectiv în India. A fost primit cu mari onoruri la curtea Spaniei, fiind primul european care a explorat America, de când vikingii și-au întemeiat coloniile în Groenlanda și Newfoundland, în secolul al X-lea.
În timpul vieții sale, Columb a condus în total 4 expediții către Lumea Nouă, descoperind diverse insule din Caraibe, Golful Mexic, teritorii din America Centrală și de Sud, dar nu și-a atins niciodată scopul inițial - acela de a găsi o rută către Asia, prin Vest. Acest vis avea să fie dus la bun sfârșit de către Magellan, câțiva ani mai târziu. Columb a murit în Spania, în 1506, iar moștenirea sa avea să o transforme într-una din cele mai puternice și bogate state ale lumii.
Marea Barieră de Corali, un spectacol subacvatic unicMarea Barieră de Corali, una din minunile naturale ale lumii, atât de mare încât poate fi văzută din spațiu, este în pericol să fie distrusă de nepăsarea oamenilor
Pe lângă un teritoriu nou, Columb ne-a mai lăsat și un ou. Oul lui Columb reprezintă o metaforă pentru orice descoperire sau idee care pare foarte simplă după ce a fost realizată. Se povestește că, la o masă cu mai mulți nobili spanioli, lui Columb i s-ar fi spus că descoperirea sa nu e ceva ieșit din comun pentru că, mai devreme sau mai târziu, cineva tot ar fi făcut-o. Columb a cerut un ou întreg și i-a rugat pe comesenii săi să încerce să îl pună să stea pe unul din capete. Evident, nimeni nu reușit. Exploratorul a luat oul, l-a lovit de masă, spărgând un capăt și l-a apăsat apoi, oul rămânând astfel în picioare. Soluția e întotdeauna simplă, după ce e găsită.
Referințe: