22 iulie 1456

Iancu de Hunedoara l-a oprit pe Mahomed Cuceritorul la Belgrad

Caleidoscop Bogdan

Pofta Cuceritorului, pusă-n cui de Iancu

Pe 29 mai 1453, simbolul creștinității orientale, Constantinopulul, a căzut în mâinile turcilor după un asalt condus de Mahomed al II-lea, căruia, acest mare succes militar, i-a adus renumele de Cuceritorul. Bizanțul a devenit imediat reședința sultanului, fiind transformat în capitală a Imperiului Otoman. Însă tânărul conducător nu s-a mulțumit cu izbânda obținută pe meterezele orașului fondat de împăratul Constantin cel Mare în anul 330. Mahomed al II-lea avea de gând să cucerească Europa, astfel că și-a îndreptat atenția și oștirea înspre bătrânul continent. La mijlocul secolului al XV-lea, mai bine de jumătate din Peninsula Balcanică se afla în stăpânirea musulmanilor, dar Nordul se afla încă sub stăpânirea creștinilor.

Astfel, la trei ani după căderea Constantinopolului, sultanul a ajuns cu oastea sa lângă cetatea Belgradului, oraș aflat la acea vreme în Regatul Maghiar. Planurile i-au fost însă date peste cap, iar mărețul conducător al otomanilor a fost nevoit să se retragă rușinos în urma unei înfrângerii pe care Iancu de Hunedoara i-a administrat-o, la data de 22 iulie 1456, sub zidurile cetății aflate la vărsarea Savei în Dunăre.

Constantin cel Mare, lider creștin și militarConstantin cel Mare, conducător al Imperiului Roman, a fost primul împărat convertit la creștinism, schimbând pentru totdeauna harta religioasă a Europei

Genealogie de mare strategie

Până să se transforme într-un adevărat apărător al creștinității, Iancu a avut de parcurs un drum lung, în care a deprins ca nimeni altul arta războiului. Viitorul voievod al Transilvaniei și regent al Ungariei s-a născut, cel mai probabil (căci sursele nu indică o dată certă) în 1406, la Hunedoara. Tatăl, Voicu, fusese un cneaz român înnobilat și răsplătit de regele maghiar Sigismund de Luxemburg cu castelul de la Hunedoara și moșia aferentă, pentru serviciile militare pe care le-a prestat. Mama, Elisabeta de Margina, făcea și ea parte din mica nobilime locală.

Castelul Hunedoarei, numit și Castelul Corvinilor sau al Huniazilor, este cetatea medievală a Hunedoarei, unul din cele mai importante monumente de arhitectură gotică din România. Castelul a fost ridicat în secolul al XV-lea de Ioan de Hunedoara pe locul unei vechi întărituri, pe o stâncă la picioarele căreia curge pârâul Zlaști. Este o construcție impunătoare, prevăzută cu turnuri, bastioane și un donjon. Castelul a fost restaurat și transformat în muzeu. [sursa imagine]

Despre copilăria sa nu se cunosc foarte multe date. Sigur e însă că o dată ajuns la vârsta potrivită a intrat, după obiceiul vremii, în serviciul unor nobili de la care a deprins mânuirea armelor. În 1429, s-a căsătorit cu Elisabeta Szilagyi, membră a unei importante familii nobiliare din regatul maghiar. Împreună cu aceasta, Iancu a avut doi copii, Ladislau și Matei (mezinul va urca pe tronul Ungariei în 1458).

Blazonul familiei Corvinilor este un corb care ține în cioc un inel de aur. Legenda acestui simbol al familiei spune că Ioan de Hunedoara era fiul nelegitim al lui Sigismund de Luxemburg cu Elisabeta, o frumoasă femeie din Țara Hațegului. Pentru a o feri de necinste, regele îi dă de soț pe Voicu, unul din vitejii săi, dar și un inel drept dar pentru copilul nenăscut, cu scopul de a fi recunoscut atunci când va crește și va ajunge la curtea regală. În timpul unei călătorii, poposind pentru a lua masa, familia lui Voicu uită inelul pe marginea ștergarului. Un corb, atras de strălucirea bijuteriei, fură inelul și își ia zborul. Ioan de Hunedoara, doar un copil pe vremea aceea, ia un arc și săgetează corbul, recuperând inelul. După ce crește și ajunge la curtea regală, povesteste această întâmplare regelui, iar acesta, impresionat, decide ca simbolul familiei hunedorenilor să devină corbul cu inel de aur în cioc.

După căsătorie, tânărul Corvin a intrat și el, după exemplul tătălui său, în slujba regelui Sigismund de Luxemburg, pe care l-a urmat în 1431 în Italia. A rămas o vreme la Milano, în serviciul ducelui Filippo Maria Visconti, acolo unde a deprins cele mai noi noțiuni de tactică și strategie militară de la renumiții condotieri.

Cosimo și Lorenzo patronii artelor la FlorențaFamilia Medici, prin Banca Medici, a susținut Renașterea italiană la marea artă și a transformat Florența în centrul cultural al Europei

În 1433, la Roma, Sigismund a fost uns și împărat al Sfântului Imperiu Roman, iar Iancu a revenit în anturajul său, fiind printre cavalerii aflați la curtea sa. Din această postură, în 1436, a participat la reprimarea revoltei husite din Boemia. Aceasta i-a oferit prilejul să studieze tactica răsculaților, ce se foloseau de căruțe legate cu lanțuri între ele pentru a-și ridica o baricadă improvizată pe câmpul de luptă. Ulterior această strategie a fost folosită și de către comandantul transilvănean în luptele cu turcii.

Carol cel Mare, părintele Europei de aziCarol cel Mare, primul împărat al tuturor francilor, a fost un cuceritor pe câmpul de luptă și în viața personală, dar și un conducător luminat, care a spijinit cultura și educația

Loialitate și regalitate

Sigismund a încetat din viață în 1437, iar în locul său pe tron s-a urcat ginerele său, Albert de Austria. Acesta i-a acordat lui Iancu prima demnitate politică, numindu-l ban de Severin. Însă, în 1439, Albert își găsește și el sfârșitul, lăsând de astă dată tronul fără un moștenitor sigur.

Sigismund de Luxemburg (15 februarie 1368 - 9 decembrie 1437) a fost Prințul elector de Brandenburg între 1378-1388, respectiv 1411-1415, Rege al Ungariei și Croației începând cu anul 1387, Rege al Germaniei din 1411, Rege al Boemiei din 1419, Rege al Italiei din 1431, devenind și Împărat al Sfântului Imperiu Roman timp de patru ani între 1433-1437. Sigismund, ultimul membru al dinastiei de Luxemburg, a fost liderul ultimei cruciade - Cruciada de la Nicopole din 1396. Ulterior a creat Ordinul Dragonilor pentru lupta împotriva turcilor. Era o persoană foarte educată, vorbim mai multe limbi (franceză, germană, maghiară, italiană și latina). A fost unul din susținătorii Conciliului de la Konstanz (1414-1418) care a decis încheierea Schismei apusene și adoptarea conciliarismului, dar care a condus și la Războaiele Husite, care au dominat ultima parte a vieții monarhului. [sursa imagine]

Văduva sa, Elisabeta, era la acea vreme însărcinată. Avea să nască un fiu, cunoscut ca și Ladislau Postumul, însă mica nobilime își dorea, ca în fața amenințării otomane pe tron să stea un rege în putere. S-au format atunci două tabere, căci marea nobilime ținea ca puterea să rămână în mâinile ei, preferând un rege minor. Iancu de Hunedoara s-a situat de partea celor care i-au oferit coroana regelui Poloniei, Vladislav al III-lea Iagello. Câștig de cauză au avut filopolonii, iar Iancu a fost răsplătit pentru loialitatea sa cu una încă două demnități, fiind numit voievod al Transilvaniei și comite de Timiș, păstrând totodată și titlul de Ban al Severinului!

În calitatea sa de voievod avea să dea piept cu turcii. În 1442, otomanii au pătruns în Transilvania, profitând și de situația politică nu tocmai liniștită din regatul maghiar. După câteva bătălii în care norocul le-a surâs musulmanilor, Iancu a reușit să-i respingă. Turcii au încercat apoi să-l pedepsească, trimițând o armată de aproximativ 80.000 de oameni împotriva sa. Voievodul transilvănean a obținut însă o răsunătoare victorie, în bătălia ce s-a dat undeva pe cursul râului Ialomița. Strălucitul succes l-a determinat pe regele Vladislav Iagello să organizeze o acțiune ce avea ca scop îndepărtarea otomanilor din Balcani și, implicit, din Europa. ”Campania cea lungă”, așa cum a fost denumită ofensiva pornită, i-a prilejuit strălucitului conducător de oști ocazia să se afirme din nou. A înaintat în teritoriul ottoman și a ocupat Nišul și Sofia, dar n-a putut ajunge la Adrianopol. Până la urmă a fost semnată o pace avantajoasă pentru monarhul maghiar.

Iancu de Hunedoara, în armură

Sub presiunea Papei, Vladislav decide în 1443 să nu respecte recentul tratat încheiat și organizează o nouă campanie. Din păcate, oastea sa nu era depășită numeric de cea a otomanilor, iar cruciada ce a urmat s-a dovedit a fi una devastatoare pentru creștini. Pe 10 noiembrie 1444, la Varna, însuși tânărul rege Vladislav al III-lea Iagello (avea doar 20 de ani) a picat pe câmpul de luptă. Iancu de Hunedoara a scăpat cu greu, mai mult datorită experienței sale militare.

Co-producție româno-maghiară

Regatul maghiar a rămas fără conducător după greaua înfrângere de la Varna, căci Ladislau Postumul era încă minor. În aceste condiții, pe 5 iunie 1446, dieta îl numește pe voievodul Transilvaniei guvernator (regent) al Ungariei. În noua ipostază, Iancu trece iarăși în ofensivă, organizând o nouă expediție antiotomană. În toamna lui 1448, a trecut cu 24.000 de oameni în teritoriul stăpânit de turci.

Statuia lui Gheorghe Castriotul ”Skanderbeg”, eroul Albaniei [sursă foto eRepublik.com]

Se baza însă pe ajutorul ce avea să vină de la Gheorghe Castriotul ”Skanderbeg”, cunoscutul luptător albanez. Din păcate, cele două oști n-au mai apucat să facă joncțiunea, iar Iancu a fost nevoit să accepte lupta. Bătălia s-a dat la Kosovo Polje (”Câmpia Mierlei”), iar creștinii au fost din nou învinși. Iancu a scăpat totuși cu viață din confruntarea cu turcii, însă în drumul său spre casă a fost luat prizonier de către despotul sârb Gheorghe Brankovic. Până la urmă a fost eliberat, în schimbul unei recompense de 100.000 de florini!

Richard și John, luptă frățească pentru un imperiuRichard Inimă de Leu a ajuns regele Angliei susținut de mama sa, Eleanor, și a condus armatele engleze către Ierusalim, în cea de-a treia cruciadă

Înfrângerea suferită i-a șubrezit guvernatorului poziția în regatul maghiar, astfel că în 1453 a renunțat la calitatea sa de regent. A primit în schimb de la tânărul rege Ladislau demnitatea de conte de Bistrița, fiind numit și căpitan general al regatului.

Pentru cine bat clopotele?

Cu toate că se retrăsese din prim-planul vieții politice, steaua lui Iancu avea să mai strălucească încă o dată în 1456. La trei după căderea Constantinopolului, Mohamed al II-lea amenința Europa. În fața primejdiei, organizarea apărării a fost lăsată tot în seama încercatului conducător de oști. Turcii, cu o armată formată, după estimări mai recente, din aproximativ 60.000 de ostași, au luat cu asalt Belgradul pe data de 4 iulie. Lupta s-a dat atât pe uscat, cât și pe apă. Pe Dunăre, Iancu a reușit să înfrângă blocada format de corăbiile otomane la data de 14 iulie. Victoria s-a dovedit esențială, căci, în acest fel, în cetate au putut ajunge trupe suplimentare și noi provizii.

Portret al Sultanului Mahomed al II-lea, realizat în 1480 de Gentile Bellini (1429–1507), aflat astăzi în incinta Galeriei Naționale de Portrete din Marea Britanie. [sursa imagine]

Asaltul final a fost dat de către turci pe 21 iulie, dar creștinii au reușit să contracareze. Pe 22 iulie 1456, armata condusă de Iancu a dat lovitura decisivă, alungându-i pe otomani de sub zidurile cetății. Dacă Belgradul ar fi căzut, porțile către Apus s-ar fi deschis larg în fața otomanilor. În acest fel, înaintarea turcilor a fost întârziată cu 70 de ani, căci atâția aveau să treacă până când Suleiman Magnificul va obține o răsunătoare victorie în fața maghiarilor, la Mohacs.

Harun al-Rashid, califul din poveștiHarun al-Rashid, califul din O mie și una de nopți, a fost un personaj istoric real, dar cu o viață de poveste

Reușita lui Iancu a făcut rapid înconjurul Europei. De atunci și până în zilele noastre, clopotele bisericilor catolice anunță, atunci când răsună la amiază, biruința pe care voievodul a dobândit-o împotriva musulmanilor. În zilele crâncenului asalt, Papa Calixt al III-lea a dat ordin ca fiecare biserică de pe bătrânul continent să tragă clopotele pentru a-i chema pe credincioși la rugăciune, în sprijinul celor care luptau pe meterezele cetății. Cum însă deznodământul luptei a venit mai repede decât era așteptat, chemarea la rugăciune s-a transformat în omagiu adus victoriei repurtate de bravul comandant de oști. De asemenea, a fost numit după izbânda sa, tot de către Papă, ”Atlet al lui Hristos”. Distincția a fost acordată doar de patru ori, ceilalți trei deținători ai titlului fiind regele Ludovic I al Ungariei, Gheorghe Castriotul ”Skanderberg” și voievodul moldovean Ştefan cel Mare.

Ștefan cel Mare învinge turcii la VasluiȘtefan cel Mare, cel mai longeviv domnitor din Moldova, a înfrânt oastea trimisă de turcii supărați pe nesupunerea lui, în bătălia de la Vaslui

Din păcate, la doar câteva săptămâni după răsunătorul succes, Iancu de Hunedoara avea să-și dea obștescul sfârșit, fiind răpus de ciumă. A murit la data de 11 august 1456, în tabăra de la Zemun. A fost înmormântat la Alba Iulia, în catedrala Sf. Mihail. Pe piatra sa funerară stă scris ”s-a stins lumina lumii”!

Referințe:

wikipedia.org wikipedia.org

foto creditlokal.hu

Lecturi suplimentare

Publimix folosește cookies-uri pentru personalizarea conținutului și altele. Continuând, acceptați folosirea acestora. Accept