18 noiembrie 1307
Wilhelm Tell dă lovitura la Apple
Tell me your name
Locuitorii Elveției nu au fost întotdeauna liberi, neutri și fericiți, înconjurați de marmote, ceasuri și bănci, așa cum se întâmplă în zilele noastre. Cu mult înainte de a gestiona finanțele lumii, erau ei înșiși prost gestionați de un tiran, pe nume Hermann Gessler, care le făcea viața mai amăruie decât ciocolata neagră. Cultul personalității e o boală veche și Gessler era și el contaminat: a ridicat o prăjină în piața publică, punând în vârful ei propria sa căciulă. A ordonat ca fiecare om care intră în oraș să treacă prin fața ciudatului monument și să se închine. Dar a existat cineva care a refuzat: numele său era William Tell, iar data, 18 noiembrie 1307.
Mărul discordiei
„Privește, tată”, spune un puști. „E o căciulă pe prăjina aia!” Fără să se arate impresionat, omul îi spune copilului că nu e mare brânză și trec mai departe. Și totuși, în țara brânzeturilor, acest răspuns avea să scrie istorie.
Scena se petrecea în orașul Altdorf din cantonul Uri, una din zonele împădurite din inima Elveției, în prima jumătate a secolului al XIV-lea. Uri, Schwyz și Unterwalden tocmai încheiaseră o alianță care prevedea rezolvarea disputelor dintre cantoane prin negocieri și nu prin lupte, precum și sprijin reciproc în cazul unor atacuri externe. Timp de secole, cantoanele fuseseră conduse de guvernatori numiți de împărații Sfântului Imperiu Roman, independența rămânând un vis inaccesibil pentru țăranii mândri care trudeau între munți.
Gărzile Elvețiene, soldați de elită la VaticanGarda Elvețiană este un corp militar care asigură paza papei la Vatican, compus din soldații cei mai buni ai Elveției și ofițeri de elită
William Tell este unul dintre acești adepți ai libertății și, de aceea, refuză să se umilească în fața autocraticului guvernator trimis de Viena. Un mercenar a observat gestul disprețuitor al lui Tell și l-a oprit la barieră, amenințându-l cu arestul. Walter, fiul lui Tell, fuge și aduce întăriri, formate din alți țărani care se aflau în oraș, iar cearta dintre soldat și susținătorii lui Tell e pe cale să se transforme în conflict. Guvernatorul își face apariția și cere să afle motivul agitației generale. Îl cunoștea pe Tell, după reputație, ca fiind un arcaș neîntrecut, ceea ce îi dă idei. Se gândește să îi mai taie din self esteem și îl obligă să accepte provocarea de a nimeri un măr de la 100 de yarzi. Singura problemă era că suportul mărului era chiar capul fiului său. Sub amenințarea de fi uciși amândoi, William Tell nu are încotro și acceptă. În timp ce se concentrează pentru a îndeplini cumplita probă, William mai scoate o săgeată și o pune la brâu. În tăcerea deplină care s-a lăsat, șuierul săgeții spintecă aerul și mărul în două. Spre dezamăgirea guvernatorului, arcașul devine eroul zilei.
Întrebat de Gessler la ce i-ar fi folosit a doua săgeată, Tell îl lămurește că îi era destinată chiar lui. Pentru această declarație insolentă și simțindu-se amenințat de îndrăzneala țăranului, guvernatorul ordonă să fie arestat și închis. În timp ce ambarcațiunea care transporta prizonierul traversa lacul Lucerna, s-a pornit o furtună puternică, ce amenința să răstoarne vasul. Amintindu-și că Tell este și un pilot experimentat, echipajul îi cere guvernatorului să îl elibereze pentru a prelua cârma. Astfel, arcașul-navigator preia comanda și îi duce în siguranță la mal, folosind ocazia si pentru propria evadare. Fugar de acum, William își organizează răzbunarea, plănuind să pună capăt odată pentru totdeauna cruzimii lui Gessler. Știind traseele pe care circula dușmanul său, se ascunde la marginea drumului și, la trecerea convoiului, săgeata sa merge drept la țintă: în inima guvernatorului și către independența Elveției.
Realitate sau ficțiune?
Un măr țintit pe capul unui copil, o evadare spectaculoasă, asasinarea unui tiran, subiecte prea interesante ca să nu fie exploatate de literatură. Friedrich von Schiller nu a ratat prilejul și drama sa vedea lumina scenei în 1804, la 500 de ani după ce se prespune că evenimentele au avut loc. Schiller s-a inspirat din scrieri redactate încă în secolul al XV-lea, care se pare că au la bază povestiri transmise prin viu grai, încă și mai vechi.
Richard și John, luptă frățească pentru un imperiuRichard Inimă de Leu a ajuns regele Angliei susținut de mama sa, Eleanor, și a condus armatele engleze către Ierusalim, în cea de-a treia cruciadă
Prima referire scrisă la William Tell e o baladă publicată în 1477, „Cântecul originii confederațiilor”. Patru din cele 29 de strofe, omagiază obținerea unificării și independenței Elveției, pornind de la povestea unui arcaș, obligat să nimerească uin măr de pe capul fiului său. Nu se menționează nimic despre guvernatorul tiran sau despre moartea sa. Aceste detalii se găsesc în altă operă, din aproximativ aceeași perioadă.
Cândva, între 1467 și 1474, mai multe povestiri istorice, transmise până atunci oral, de la o generație la alta, au fost adunate într-o colecție cunoscută sub numele „Cartea Albă”, datorită culorii pe care o avea coperta. Aici apare numele lui Gessler, deși funcția sa e de vătaf. În rest povestea corespunde, doar arcașul e numit Thall, nu Tell.
Cea mai veche și cea mai asemănătoare variantă a poveștii lui Tell este o povestire daneză din secolul al XII-lea, consemnată de istoricul Saxo Grammaticus. Aici, eroul, Toko sau Tiki este pus la încercare de crudul rege Harald I, cu aceeași probă ca și Tell. Toate celelalte detalii se repetă, de la săgeata de rezervă destinată tiranului, până la asasinarea acestuia de către arcaș.
Nemuritorul Tell
William Tell rămâne un simbol al curajului în lupta pentru independență și, chiar dacă existența sa fizică este pusă uneori la îndoială, spiritul său liber trăiește și este prezent peste tot în Elveția.
Magna Carta, certificatul de naștere al democrațieiMagna Carta, un document semnat în 1215 a pus bazele sistemului legislativ democratic modern și a inspirat luptătorii pentru drepturile omului timp de secole.
Vizitatorii pot vedea și azi malul stâncos al lacului, pe unde și-a croit drum fugarul William, drumul lângă care a pândit trecerea crudului conducător și, desigur, piața din Altdorf, unde s-a produs scena mărului.
În 1569, la două secole și jumătate de la întâmplările din poveste, pe locul unde Tell a ochit înspre capul fiului său, creștea un tei. Conform tradiției, Walter își privea tatăl de sub crengile acestui copac. De fapt, acesta era locul în care se judecau procesele pe vremea aceea. Documentele oficiale purtau mențiunea că fuseseră semnate „sub teiul din Altdorf”. Când teiul s-a uscat, a fost scos și în locul lui a fost construită o fântână. Deși simbolurile se schimbă, semnificația rămâne: libertatea nu poate fi îngrădită.
Referințe: