4 februarie 1194

Richard Inimă de Leu este răscumpărat regește

Caleidoscop Monica

Richard, un rege la mare preț

Pe vremuri, oamenii de valoare erau cu adevărat prețuiți. De exemplu, Richard Inimă de Leu a fost evaluat la prețul promoțional de 100.000 de lire de argint, la cursul bancar din 4 februarie 1194. Pe drumul de întoarcere de la cea de-a treia cruciadă, în 1192, Richard nu a avut foarte mult noroc. Serviciile maritime de transport funcționau prost și călătoria pe mare s-a finalizat cu un naufragiu. Nici deplasarea terestră nu a fost varianta câștigătoare (pentru el), ducându-l drept în brațele lui Leopold al V-lea, Duce de Austria, care l-a transferat, după un an în custodia lui Henric al VI-lea, Împărat al Sfântului Imperiu Roman. Cu pragmatismul tipic german, acesta s-a gândit să facă un ban cinstit, vânzându-l pe Richard propriei sale familii.

Richard, un scump pentru familia sa

Regele Richard I al Angliei (alintat, the Lionheart) s-a născut, deși nu s-ar zice, în zodia Fecioarei, la 8 septembrie 1157, în palatul Beaumont din Oxford, al treilea fiu și al patrulea copil din cei opt aduși pe lume de cuplul Henry al II-lea al Angliei și Eleanor de Aquitania. Educat, elegant, arătos, dovedind calități militare și politice, Richard a fost preferatul mamei (scriind poezii în limba occitană, din zona ei de origine și în franceză). John, mezinul familiei, era în grațiile tatălui și se crede că acesta l-ar fi dorit pe tron, în ciuda faptului că era cel mai mic dintre moștenitori.

Regina Elisabeta I a fost o conducătoare înțeleaptă, inteligentă și devotată AnglieiElisabeta I, regina care a condus Anglia timp de 45 de ani, a urcat pe tron după multe lupte și a reușit să ofere supușilor săi o perioadă de pace și prosperitate

În timpul domniei lui Henric al II-lea, Dinastia Angevinilor, din care acesta făcea parte, era foarte puternică și conducea Imperiul cu același nume, care acoperea jumătate din Franța, întreaga Anglie și zone din Irlanda și Țara Galilor. Ultima parte a domniei sale a fost marcată de dispute între moștenitori, încurajate, pe de o parte de Eleanor (care dorea ca Richard să fie rege), iar pe de altă parte, de regii Franței. Conflictul între generații era tranșat, pe atunci cu spada, nu prin tăierea banilor de buzunar. Henric Regele cel Tânăr, adică fiul cel mare, susținut de frații săi, Richard și Geoffrey, s-a revoltat împotriva tatălui, având binecuvântarea mamei. Până la urmă, ea a fost cea care a plătit oalele sparte, fiind pusă la păstrare de către soț, timp de 16 ani.

Regele Henric al II-lea era cel de-al doilea soț al reginei Eleanor, care fusese anterior căsătorită cu regele Ludovic al VII-lea al Franței. Din cauza neînțelegerilor cuplului regal, papa le-a acordat acceptul de a desface căsătoria, pe motivul cosangvinizării. Din păcate nici cea de-a doua căsnicie a reginei nu a fost cu noroc. Cu toate acestea, ea a fost o patroană devotată a culturii și artei, transmițând aceste principii și fiului său Richard, mare iubitor de poezie. [sursa imagine]

Bolile și turnirurile i-au răpus pe frații mai mari, așadar competiția s-a mutat între Richard și John. În 1189, regele en-titre, deja slăbit de vârstă și de un ulcer rebel (ca fiul său) se retrage din viața politică și, la scurt timp, din viață în general, lăsându-i drum liber lui Richard, care, la 3 septembrie 1189, în Westminster Abbey, își pune pe frunte coroana Angliei. Nu pierde mult timp cu probleme administrative, considerând că principala atribuție din fișa regală a postului este de a conduce cruciadele, politica internă fiind bazată, în principal, pe colectarea fondurilor necesare finanțării armatei. Delegațiile se făceau pe termen lung, iar Richard și-a petrecut cea mai mare parte a domniei jucând în deplasare.

Westminster Abbey [sursa imagine]

Cruciada, ediția a III-a

În vara anului 1190, Richard se pregătea să ia startul în cea de-a trei cruciadă, cunoscută și sub numele de Cruciada regelui (The King”s Crusade). Fiind un tip eficient, a delegat-o pe mama sa să îi rezolve problemele organizatorice legate de logodna cu Berengaria, fiica regelui Sancho al VI-lea al Navarrei și al soției sale, Sancha de Castilla. El era ocupat să anuleze o decizie greșită luată anterior, aceea de a se fi logodit cu ceva ani înainte, cu Alya a Franței, sora regelui francez Philip al II-lea. Richard și proaspăta sa logodnică s-au intersectat în Italia, unde nu au apucat să petreacă luna de miere, amânând ceremonia căsătoriei, pentru a porni către Țara Sfântă, cu corăbii diferite.

Richard I a devenit primul conducător cruciat, după anunțarea cuceririi Ierusalimului de către Saladin, dând exemplu capetelor încoronate ale Europei. Îl convinge pe prietenul și rivalul său Filip al II-lea al Franței, să pornească în cruciadă, iar împăratul Germaniei, Frederic Barbarossa, nu poate decât să li se alăture. [sursa imagine]

La numai două zile de la plecare, o furtună a lovit flota, încurcându-le planurile. Richard a ajuns cu bine în Creta, însă corabia pe care se afla Berengaria a naufragiat pe coasta Ciprului. Ca în filme, exact când erau pe punctul de a fi capturați de conducătorul insulei, Richard apare în toată splendoarea și salvează echipajul, cu logodnica inclusă. Pentru a fi siguri, se căsătoresc la 12 mai 1191, în Capela Sfântului George din Limasol, Cipru și pornesc, din nou, spre Ierusalim.

Ordinul Cavalerilor Templieri face ordine în istorieCavalerii templieri, confirmați de papa Honorius al II-lea, devin o putere internațională, cu cartierul general la Ierusalim, pe Muntele Templului

Cea de-a treia cruciadă a reprezentat o încercare a liderilor europeni de a smulge Țara Sfântă din mâinile lui Saladin, sultanul Egiptului și Siriei, lider militar al musulmanilor. Meciul s-a încheiat, însă cu un scor în favoarea gazdelor, cruciații reușind să cucerească doar orașul Acra, din Vestul Galileei, în 1191. Luptele cu sarazinii (triburile arabe musulmane) au sleit armata cruciată, iar Richard a fost nevoit să accepte un armistițiu de trei ani cu Saladin, prin care creștinii puteau păstra controlul asupra unor zone relativ mici de teren și aveau dreptul de a merge în pelerinaj la Ierusalim. Richard mai era presat și de știrile de acasă, care nu sunau bine deloc.

Posibil potret al sultanului Saladin, realizat de către Ismail al-Jazari, circa 1185. [sursa imagine]

În absența sa, regele Philip Augustus al Franței îi ocupase abuziv terenurile din Normandia, iar fratele lui, John, făcuse același lucru cu tronul Angliei. Mai mult, Richard îl insultase pe Ducele Leopold al Austriei, conducătorul trupelor germane participante la cruciade, aruncându-i stindardul de pe zidurile Acrei. Nu se avea mai bine nici cu Împăratul Sfântului Imperiu Roman, Henric al IV-lea, împotriva căruia se pare că ar fi complotat cu regele Siciliei, Tancred.

Richard decide să pornească spre casă pe mare, având în vedere că țările pe care ar fi trebuit să le traverseze pe uscat erau conduse de lideri care nu se aflau în lista sa de prieteni. Ghinionul îl urmărește și corabia naufragiază pe țărmul nordic al Adriaticii, în decembrie 1192, lăsându-l cu o mână de oameni, la sute de kilometri de locuri prietenoase. Fără variante ajutătoare, Richard e nevoit să pornească, deghizat, pe un traseu primejdios, prin Europa centrală. Inevitabilul se produce și este arestat lângă Viena, de către Leopold al Austriei, care oricum avea un dinte împotriva sa. Pentru că nu a scris nicio carte, Richard rămâne în închisoare, dar este transferat, după un an în custodia altui personaj care îl pândea la cotitură, Henric al IV-lea, conducătorul Sfântului Imperiu Roman. Deși papa ceruse ca participanții la cruciadă să nu fie atacați sau răniți pe drumul de întoarcere către casă, inamicii lui Richard nu au ținut cont nici de aceste solicitări, nici de amenințarea cu excomunicarea.

Detaliu din portretul lui Leopold I, în rolul lui ”Acis” în piesa ”La Galatea”, realizat de an Thomas van Ieperen în 1667. [sursa imagine]

Frate, frate, dar tronu-i pe bani

După un calcul sumar, Henric ajunge la concluzia că 100.000 de lire ar compensa bucuria de a-l ține prizonier pe Richard și trimite oferta către Eleanor. Fratele John face concurență neloială și oferă 80.000 pentru ca Richard să rămână în continuare închis. Cele 20.000 de lire în plus contează chiar și pentru un împărat, așa că acesta respinge varianta și primește banii de la Eleanor. Suma era enormă, mai mare de 2 sau 3 ori decât venitul anual al țării și numai ea și cei jumuliți știu cum au fost strânși acești bani. La 4 februarie 1194, Richard este achitat la propriu, iar regele Franței îl previne pe John: ”Ai grijă, diavolul e liber”.

Wilhelm Tell, arcașul care nu ratează niciodatăWilhelm Tell este un personaj legendar, care simbolizează curajul în lupta pentru independență și este considerat erou național în Elveția

Când Richard a ajuns în Anglia, în luna martie a anului următor, a găsit bugetul pe minus și pe fratele său foarte ocupat să îi ia locul. Până la urmă, sângele apă nu se face, iar Richard s-a întâlnit față în față cu John și l-a iertat. Mai mult, l-a numit succesorul său la tron, arătând că inima de leu are partea ei de sensibilitate.

”A fost o îmbălsămare extrem de complexă, extrem de elaborată”, a fost concluzia lui Philippe Charlier, coordonatorul echipei de cercetători care au realizat o analiză pe rămășițele inimii regelui englez Richard I, la peste 800 de ani de la moartea acestuia. Studiul a dezvăluit că a fost folosită o procedură de conservare inspirată de textele biblice. [sursa imagine]

Motiv pentru care monumentul ridicat acolo unde a fost păstrată, la Catedrala din Rouen, în Normandia e loc de pelerinaj și amintire.

Referințe:

unofficialroyalty.com

foto creditMerry-Joseph Blondel

Lecturi suplimentare

Publimix folosește cookies-uri pentru personalizarea conținutului și altele. Continuând, acceptați folosirea acestora. Accept