11 august 106

Prima atestare documentară a provinciei romane Dacia

Caleidoscop Bogdan

Drumul de la romani la români începe cu Dacia!

Încă de pe vremea lui Cezar și Burebista, un conflict militar de amploare între romani, aflați în plină expansiune, și daci a devenit iminent. Pe întreg parcursul primului secol al erei noastre au avut loc ciocniri între cele două tabere, dar cucerirea Daciei de către italici avea să se petreacă abia la începutul veacului al doilea, sub conducerea marelui împărat Traian. Excelent conducător militar, suveranul născut în Peninsula Iberică a reușit să supună puterii sale un vast teritoriu aflat la nord de Dunăre în urma a două războaie desfășurate între anii 101-102 și 105-106. Bravul rege al dacilor, Decebal, deși a luptat cu îndârjire și curaj, nu a făcut față superiorității armatei romane și a fost învins. Imediat după triumful militar, o mare parte din ținutul stăpânit de daci a intrat în posesia romanilor. După propriul obicei, aceștia au reorganizat teritoriul într-o provincie, a cărei primă atestare documentară a fost consemnată pe 11 august 106. Diploma militară descoperită la Porolissum (azi Moigrad, județul Sălaj) este primul document scris care face referire explicit la transformarea Daciei în provincie. Așadar, până la acea data, cuceritorii transformaseră deja regiunea într-un teritoriu roman. Ca o dovadă în plus, tot în acest răstimp au început să fie bătute și emisiuni monetare cu legenda DACIA CAPTA, urmate de cele de tip DACIA AUGUSTI PROVINCIA.

Neamurile din provincie

Mai greu de determinat sunt însă granițele noii provincii, mai ales că izvoarele scrise sunt destul de sărăce, iar romanii n-au luat în stăpânire întregul regat dacic. Cert e că o bună parte a teritoriului se afla deja sub control imperial, înainte ca războaiele să se fi sfârșit. Banatul și zona vestică a Olteniei erau integrate, probabil, Moesiei Superior, în timp ce Muntenia, sudul Moldovei și sud-estul Transilvaniei se aflau sub autoritatea guvernatorului Moesiei Inferior. Dovadă stă și celebra Tabula Traiana, care consemnează faptul că împăratul Traian a dispus ”tăierea” unui drum prin stâncă în zona Cazanelor Dunării încă din anul 100!

Împăratul Traian sau gena imperială din ADN-ul românescÎmpăratul Traian, conducător al Imperiului Roman, și-a postat imaginile care înfățișează victoria în războiul cu dacii lui Decebal, pe columna care îi poartă numele

Principala sursă scrisă cu privire la frontierele provinciei este Tabula Peutingeriana, o copie din secolul al XIII-lea a unei vechi hărți romane, în care figurau drumurile și principalele orașe ale Imperiului Roman. Dar aceasta cuprindea doar o parte din teritoriul provinciei. În sprijinul informațiilor au venit însă cercetările arheologice. Ele urmăresc traseul limesurilor, dar este greu de stabilit niște limite fixe în condițiile în care frontierele au fluctuat în cei 165 de ani de dominație.

Singurele repere fixe sunt castrele de graniță ridicate de militarii romani. În vremea lui Traian, granița de vest era marcată de linia de vărsare a Mureșului și Tisei în Dunăre, de unde înainta spre răsărit, pe cursul Mureșului, până la Micia (Vețel, Hunedoara). Apoi urca spre nord-vest, înglobând Depresiunea Zarandului. Linia urmată prin Munții Apuseni nu se cunoaște, dar desigur că încorpora bogata zonă auriferă. Castrul Bologa (Cluj) avea rolul de a închide accesul dinspre Crișul Repede. ”Cheia de Boltă” a sistemului defensiv îl reprezenta Porolissum, care alături de castrele de la Tihău (Sălaj) și Ilișua (Bistrița Năsăud), marca limita nordică, ce despărțea civilizația romană de ”barbarii” daci liberi. Granița cobora apoi prin actualul județ Mureș spre sud-estul Transilvaniei, de unde trece Carpații prin pasul Bran. Apoi, prin câmpia Munteniei ajungea, aproape de Turnu Măgurele, pe Dunăre.

Cuvântul latin LÍMES desemna un sistem de apărare folosit de romani, care consta dintr-un zid de piatră sau dintr-un val de pământ, construit la granițele provinciilor. [sursa info: DEX '98]

În timpul lui Hadrian, urmașul lui Traian, părțile aflate sub autoritatea Moesiei Inferior sunt integrate provinciei, astfel că râul Olt formează o graniță naturală, întărită de ridicarea limes-ului Alutanus. Ulterior, Septimus Severus (193-211) a mutat granița la o distanță cuprinsă între 10 și 50 de kilometri est față de Olt, pentru a întări acest segment, ridicând un nou limes, numit Transalutanus. Dar după atacurile carpilor din anii 245-247, acest limes cade și, în vremea împăratului Filip Arabul, frontiera revine pe linia Oltului.

Romanii, organizatori... cuceritori

După cucerirea Daciei, împăratul Traian n-a părăsit imediat ”câmpul de luptă”, ci a rămas pe loc până în primăvara anului următor, ocupându-se personal de organizarea noilor teritorii. A transformat regiunea într-o provincie imperială, ce-i era, astfel, direct subordonată. Guvernatorul provinciei era numit de către Senat dintre membrii ordinului senatorial. Purta titlul de legatus Augusti pro praetor și, întrucât în provincie staționau trei legiuni, era de rang consular, adică era ales dintre foștii consuli. Guvernatorul avea atribuții militare și juridice, pe care le exercita în numele împăratului.

Hannibal, un mare strateg, în general!Generalul cartaginez Hannibal Barca, unul din cei mai străluciți strategi militari ai Antichității, i-a învățat pe romani că unde nu-i cap, vae victis!

Traian a plecat spre Roma să-și celebreze triumful abia în primăvara anului 107, dar în Dacia a rămas o puternică armată de ocupație, aflată sub comanda generalului Iulius Sabinus. Trei dintre cele 29 de legiuni care au participat la războiul cu dacii au rămas pe loc: I Adiutrix, III Flavia felix și XIII Gemina.

Prin 108-109, lui Iulius Sabinus i-a urmat la guvernare Decimus Terentius Scaurianus. În ”mandatul” său a fost fondată capitala Colonia Ulpia Traiana Sarmizegetusa. De asemenea, tot atunci, în provincie a rămas doar o singură legiune, XIII Gemina, cu sediul la Apulum. Colonizarea provinciei, după clasicul obicei roman, era în plină desfășurare. Pământul Daciei a devenit ager publicus și a fost atribuit unor cetățeni romani sau unor peregrini sosiți din toate colțurile imperiului (Italia, Panonia, Noricum, Siria, Pergam, Galatia, Frigia, Palmyra, Gallia, Thracia).

După moartea lui Traian (eveniment consemnat 11 ani mai târziu, pe 11 august 117, deci în urmă cu exact 1900 de ani!), pacea vremelnică de care beneficiaseră romanii a fost amenințată de sarmații iazigi din Panonia și de către sarmații roxolani. Hadrian, cel care i-a urmat pe tron învingătorului lui Decebal, a vrut chiar să părăsească Dacia. A fost însă împiedicat de către apropiați, iar Quintus Marcius Turbo, un militar de excepție care a preluat funcția de praefectus atât al Panoniei, cât și al Daciei, a pus imediat lucrurile la punct. Tot el a avut misiunea de a reorganiza provincia înființată de Traian. În anul 118 apare pentru prima oară o nouă structură, Dacia Superior, ce cuprindea cea mai mare parte a Daciei Traiane. Firesc, dacă exista o Dacia Superior, e logic că putem afirma că exista și o Dacia Inferior, ce cuprindea teritoriile nord-dunărene anexate în 101-102 de Moesia Inferior (estul Olteniei, sud-estul Transilvaniei, părți din Muntenia și sudul Moldovei). Apoi, din 123, e atestată și o a treia provincie, Dacia Porolisenssis, desprinsă din nordul Daciei Traiane. Există însă bănuieli că și această din urmă provincie ar fi fost creată tot în 118, deodată cu celelalte două.

Mărire și decădere

Din anul 166, Dacia a traversat o perioadă foarte grea, căci războaiele marcomanice au afectat serios regiunea. În fața pericolului reprezentat de coaliția triburilor germanice cu sarmații și dacii liberi, împăratul Marcus Aurelius a hotărât să unească cele trei provincii dacice sub autoritatea unui singur guvernator general, numit legatus Augusti pro praetore trium Daciarum. Apoi, pentru a mări capacitatea militară, în Dacia a mai fost adusă o legiune, V Macedonica, ce a fost așezată la Potaissa (Turda), într-o zonă afectată de incursiunile barbare.  Pacea cu marcomanii se va încheia abia în anul 175, sub ultimul și cel mai puțin vrednic împărat al fericitei dinastii a Antoninilor, Commodus.

Codul lui Iustinian, o lucrare fundamentală pentru dreptul din zilele noastreRomanii au intrat cu dreptul în istorie. Cu dreptul roman, ale cărui principii fundamentale se regăsesc în Codul lui Iustinian fiind preluate azi de multe state ale lumii

Următoarea dinastie, cea a Severilor, a adus prosperitate provinciei. Sub Septimius Severus urbanismul a luat un avânt deosebit. Numeroase localități (precum Napoca, Drobeta, Apulum, Potaissa, Porolissum, Ampelum, Tibiscum, Dierna sau Romula) au fost ridicate la rang de municipium sau colonia, în timp ce capitala Ulpia Traianaa primit chiar titlul de metropolis. Odată cu dezvoltarea orașelor, Dacia a traversat și o perioadă de dezvoltare economică și socială. Un rol important l-a avut împăratul Caracalla, care, în anul 212, prin edictul Constitutia Antoniniana, a acordat tuturor locuitorilor liberi din Imperiu cetățenie romană!

Constantin cel Mare, lider creștin și militarConstantin cel Mare, conducător al Imperiului Roman, a fost primul împărat convertit la creștinism, schimbând pentru totdeauna harta religioasă a Europei

Din păcate, faza de prosperitate n-a durat foarte mult, căci frământările pe care le-a cunoscut Roma în timpul perioadei de anarhie militară (235 - 285) s-au resimțit și în teritoriile de la nord de Dunăre. După anul 242, conflictele cu barbarii s-au înmulțit, iar împărații abia mai făceau față incursiunilor acestora. Până la urmă, s-a luat decizia de a abandona provincia. Conform istoriografiei recente, cel mai probabil, împăratul și-a pierdut  autoritatea asupra Daciei în timpul lui Gallienus (268), dar retragerea efectivă a instituțiilor și a unei părți a populației, îndeosebi din orașe, a avut loc sub Aurelian.

Afirmația lui Eutropius din Breviarum ab Urbe Condita, cum că Aurelian ”a golit provincia Dacia”, trebuie privită cu multă circumspecție. Există descoperiri arheologice care infirmă această teorie, ilustrând o continuitate a locuirii. Ţara nu a rămas pustie, deoarece o parte însemnată a populației a rămas pe loc. Din acești autohtoni avea să se nască, mai târziu, poporul român!

Referințe:

wikipedia.org

Lecturi suplimentare

Publimix folosește cookies-uri pentru personalizarea conținutului și altele. Continuând, acceptați folosirea acestora. Accept