11 septembrie
The Hope Diamond
O istorie sclipitoare
Povestea pietrei care e azi cunoscută sub numele de „Diamantul Hope” începe cu călătorul și comerciantul francez Jean Baptiste Tavernier, care a achiziționat, în secolul al XVII-lea, un diamant de 112 3/16 carate. Se crede că diamantul, descris de primul său proprietar ca fiind de un violet superb, provine din minele Kollur, situate în Golconda, India.
Tavernier a vândut diamantul regelui Ludovic al XIV-lea în 1668, împreună cu alte 14 diamante mari și alte câteva mai mici. O achiziție care urma să mai dea un plus de strălucire Regelui Soare. În 1673, piatra a fost tăiată din nou de bijutierul Casei Regale, Sieur Pitau, rezultând un diamant de 67 1/8 carate. În inventarul regal, era menționată ca având un albastru intens, culoarea dând și numele sub care a evoluat inițial „Diamantul albastru al coroanei” sau „The French Blue”. Era montat în aur și pus pe o bentiță pe care regele o purta la gât în timpul unor ceremonii.
Richelieu, un cardinal mai presus de regeCardinalul Richelieu, numit de Ludovic al XIII-lea în funcția de prim-ministru a fost, pe vremea lui, cel mai puternic om din Franţa
Talisman cu ghinion
Ludovic al XV-lea, în 1749, a cerut meșterului său Andre Jacquemin, să monteze piatra într-o bijuterie ceremonială, pentru Ordinul Lânei de Aur. În 1791, după încarcerarea regelui Ludovic al XVI-lea si a reginei Maria-Antoaneta de a părăsi Franța, bijuteriile coroanei au fost predate guvernului. La 11 septembrie 1792, în timp ce regele și familia sa erau întemnițați la Temple și Revoluția franceză aducea cu sine Regimul Terorii, un grup de hoți a pătruns în depozitul regal din hotelul Garde-Meuble de la Couronne și au furat cea mai mare parte a bijuteriilor coroanei, inclusiv vestitul diamant.
Bastilia, decădere și mărire într-o singură clădireBastilia, o clădire supusă capriciilor istorice, a fost construită ca fortăreață, utilizată ca închisoare și a ajuns, după demolare, simbol al libertății
Aventura engleză
În 1812, un diamant albastru, de aproximativ 45 de carate e menționat ca fiind în posesia negustorului englez de pietre prețioase, Daniel Eliason. Dovezi semnificative arată că piatra a fost tăiată din French Blue, aceeași cunoscută azi drept „Diamantul Hope”. Există indicii că diamantul ar fi fost cumpărat de regele George al IV-lea al Angliei, dar la moartea sa, în 1830, suveranul avea datorii atât de mari încât probabil piatra a fost vândută prin canale private pentru a acoperi aceste creanțe.
Prima referire la următorul proprietar o găsim în 1839, în catalogul lui Henry Philip Hope, un cunoscut bancher londonez. Catalogul nu menționează nici sursa nici suma de achiziție a bijuteriei.
Regina de diamant, Elisabeta a II-a, cea mai longevivă suverană britanicăO regină care a văzut venind și plecând de la Casa Albă 11 președinți și a asistat vreme de 60 de ani la importante evenimente internaționale, merita o sărbătoare pe măsură
După moartea lui Henry Philip Hope, în 1839, și multe procese între moștenitori, diamantul îi revine nepotului său, Henry Thomas Hope și apoi nepotului acestuia, Lord Francis Hope. În 1901, Lordul Francis Hope obține permisiunea Curții de Justiție și a surorilor lui de a vinde piatra, pentru a-și achita datoriile. Diamantul a fost cumpărat de un negustor londonez care îl revinde rapid către Joseph Frankels and Sons din New York City, care păstrează piatra la New York până când au, la rândul lor, nevoie de bani. Atunci o vând lui Selim Habib, care o scoate la licitație la Paris, în 1909. Nu a fost vândută la acea licitație, dar a fost cumpărată curând de C.H. Rosenau care a vândut-o, în același an, lui Pierre Cartier.
„A diamond is a girl's best friend”
În 1910 Diamantul Hope i-a fost prezentat doamnei Evalyn Walsh McLean, din Washington D.C., la sediul din Paris al firmei Cartier. Nu a fost chiar dragoste la prima vedere, pentru că nu i-a plăcut montura, drept pentru care a cerut refacerea acesteia, diamantul fiind montat într-un cerc de diamante albe, fiind adesea folosit ca medalion. Doamna McLean a păstrat diamantul până la moartea sa, în 1947.
Harry Winston Inc. din New York City a cumpărat întreaga colecție de bijuterii a doamnei McLean, inclusiv Diamantul Hope, în 1949. Colecția mai includea un diamant de 94,8 carate, Steaua Estului, diamantul Steaua Sudului, de the 15 carate, un diamant verde de 9 carate și unul de 31 de carate, care ai poarta numele McLean.
Grace Kelly, o fată frumoasă care și-a găsit prințul din visNunta lui Grace Kelly cu prințul Rainier de Monaco pare desprinsă din povești, chiar și astăzi, fiind o sursă de inspirație pentru cupluri din lumea întreagă
All we need is hope
Pentru următorii 10 ani, Diamantul Hope a călătorit prin lume, la expoziții și evenimente caritabile. La 10 noiembrie 1958, firma Harry Winston Inc. a donat diamantul către Institutul Smithsonian Institution, unde a devenit principala atracție.
Greutatea Diamantul Hope a fost consiuderată, pentru mulți ani, ca fiind de 44,5 carate. În 1974 a fost scos din montură și a reieșit ca are, de fapt, 45,52 carate. Este clasificat în categoria IIb, în care se situează diamantele semiconductive și fosforescente. La lumina razelor ultraviolet, diamantul are o culoare de un roșu puternic. Culoarea sa obișnuită, cea albastră, este atribuită conținutului de boron. Se consideră că s-a format în adâncurile Pământului acum 1,1 miliarde de ani.
Pandantul în care este montat, înconjoară Diamantul Hope cu 16 diamante albe, tăiate atât în formă de pară, cât și pătrate. Valoarea sa este estimată la o sumă între 200 și 250 milioane de dolari.
Referințe: