13 iunie 2012
Femeile din Arabia Saudită cer dreptul de a șofa
Femeile bagă Arabia Saudită în viteză
La 13 iunie 2012, Manal al-Sharif își ia inima în dinți și stiloul în mână, pentru a cere în scris Regelui Arabiei Saudite să acorde femeilor dreptul de a conduce autovehicule. Deși pare ireal ca în secolul XXI să mai existe asemenea interdicții, una din cele mai mari țări producătoare de petrol ale lumii își rezerva, se pare, prețiosul combustibil doar pentru uz masculin. În lumea arabă, dominată de reguli stricte și restrictive cu privire la drepturile femeilor, scrisoarea activistei este un act admirabil de curaj și perseverență. Cu un an înainte, Manal al-Sharif a fost aruncată în închisoare, după ce postase un video pe YouTube, în care se filmase conducând o mașină pe străzile din Khobar. Pentru a-i demonstra că nu e singură, sute de femei arabe au semnat scrisoarea deschisă, care marca și împlinirea unui an de la lansarea campaniei online Women2Drive, inițiată de al-Sharif.
Women (horse) power
În 2011, un grup de femei, inclusiv Manal al-Sharif, au demarat o campanie pe Facebook intitulată „Învață-mă să conduc, ca să mă pot proteja” sau „Women2Drive”, al cărei mesaj era că femeile ar trebui să beneficieze de permisiunea de a-și conduce propriile autovehicule. Campania a strâns, în scurt timp, peste 12.000 de susținători în mediul online. Al-Sharif și-a calificat acțiunea ca fiind una de promovare și susținere a drepturilor femeilor, nicidecum un protest. Wajeha al-Huwaider, una din fondatoarele Asociației pentru protejarea și apărarea drepturilor femeilor din Arabia Saudită, impresionată de impactul campaniei, a decis să se implice, la rândul său. Nu era prima dată când o făcea.
Annie Londonderry, prima femeie care a făcut turul lumii pe bicicletăAnnie Londonderry, o femeie descurcăreață, care s-a dovedit capabilă să depășească toate obstacolele, pentru a finaliza călătoria în jurul lumii pe bicicletă
În 2007, strânsese 1.100 de semnături pentru o petiție cu un conținut similar, adresată Regelui Abdullah. De Ziua Internațională a Femeii, în 2008, s-a filmat la volan, câștigând atenția presei internaționale, după postarea pe YouTube. Inspirată de spiritul Primăverii Arabe, în mai 2011, o altă femeie din Arabia, Najla Hariri, a început să își piloteze mașina, afirmând: „Înainte de aceste evenimente, nu ați fi auzit de vreun protest în Arabia Saudită. Dar, după ceea ce s-a întâmplat în Orientul Mijlociu, am început să acceptăm că un grup de oameni poate ieși în stradă să își spună părerea cu voce tare”.
Așadar, al-Sharif, cu sprijinul lui al-Huwaider au trecut la fapte, prima conducând, în timp ce a doua filma. Clipul a fost postat pe YouTube și pe Facebook. În filmuleț, Manal al-Sharif explica, „Aceasta este o campanie de voluntariat, pentru a le ajuta pe fetele din țara noastră să conducă mașina. Măcar în situații de urgență, dacă, Doamne ferește, ar fi cazul. Ce s-ar întîmpla dacă șoferul care le duce undeva ar face un stop cardiac?”. Poliția religioasă nu a apreciat, se pare, utilitatea materialului, arestând-o pentru șase ore. Însă libertatea de exprimare nu a putut fi băgată la închisoare, așa că peste 600.000 de oameni au vizionat filmulețul în următoarele două zile.
Cenzură fără centură (de siguranță)
Devenind primejdios de popular, video-ul de pe contul de YouTube al lui al-Sharif nu a mai putut fi accesat, pagina de Facebook a campaniei a fost ștearsă, iar contul de Twitter, compromis. Suporterii au republicat materialul original precum și pagina de Facebook, împreună cu niște recomandări făcute de al-Sharif pentru derularea campaniei, pe un blog și în ziarul The New York Times.
O femeie a schimbat concepția despre contracepțieMargaret Sanger a luptat pentru drepturile femeilor de a hotărî singure când și dacă doresc să devină mame și a stat chiar la pușcărie pentru asta
După câteva zile, al-Sharif a fost arestată din nou, fapt care i-a determinat pe jurnaliști să îl chestioneze în legătură cu subiectul pe directorul general al Administrației Traficului. Acesta i-a îndemnat pe reporteri să își adreseze întrebările membrilor Adunării Consultative a Arabiei Saudite. Până una-alta, inițiatoarea campaniei a fost condamnată la 5 zile după gratii.
The New York Times a descris întreaga campanie drept o „mișcare incipientă de protest”, pe care guvernul saudit încearcă să o „înnăbușe din fașă”. Associated Press era de părere că autoritățile au acționat atât e drastic în cazul lui al-Sharif, văzând în demersul ei o „chemare periculoasă către tineretul dornic de schimbare, în contextul Primăverii Arabe”. Amnesty International a declarat că deținuta este închisă în mod injust, pentru exercitarea unui drept firesc la libertatea de opinie și exprimare, cerând eliberarea ei imediată și necondiționată.
Deși autoritățile intenționau să prelungească mandatul pentru menținerea ei în detenție, nu au putut ignora presiunile interne și internaționale și au eliberat-o condiționat, la sfârșitul lunii mai. Avocatul ei a dezvăluit că acuzațiile care i se aduceau erau „incitarea femeilor la șofat” și „instigarea opiniei publice”. Condițiile puse pentru a obține eliberarea includeau plata unei cauțiuni, disponibilitatea de a se prezenta la interogatorii, interdicția de mai conduce și de a vorbi cu reprezentanții presei. A primit amenințări cu moartea și a fost nevoită să își părăsească locul de muncă, din cauza marginalizării la care a fost supusă de angajatori.
8 martie și efortul global pentru emanciparea femeiiZiua Internațională a Femeii, sărbătorită la 8 martie, dincolo de flori și ciocolată, marchează lupta dusă de femeile din lumea întreagă pentru egalitate și echitate
Al-Sharif a depus cereri pentru a obține carnetul de conducere, însă solicitările ei, ca și ale altor femei, au fost respinse. Ea a continuat, însă să lupte, postând, în 2012, scrisoarea deschisă către rege, semnată de 600 de persoane. Cele două inițiatoare precizau: „Nu avem intenția de a încălca legile. Vrem doar să ne bucurăm de dreptul de a conduce, la fel ca femeile din întreaga lume. Este o necesitate pentru noi”. Solicitarea lor nu a primit, încă, o rezolvare oficială.
Drepturile femeilor, în cifre arabe
Să fii femeie în Arabia Saudită e o îndeletnicire destul de periculoasă, mai ales pentru reprezentantele temperamentale ale sexului frumos. În ciuda confortului financiar datorat petrolului, bucuriile doamnelor și domnișoarelor sunt mai sărace. Pe lângă restricțiile rutiere, acestora le este interzis să poarte „haine sau machiaje care să le scoată în evidență frumusețea”. În consecință, pe stradă nu prea ai cu ce să își delectezi privirea, majoritatea trecătoarelor fiind ambalate corespunzător în rochii lungi și purtând capul acoperit cu eșarfe. Lipsa de opțiuni face ca sesiunile de shopping să decurgă rapid și fără probleme, mai ales că și probarea hainelor în cabinele magazinelor nu este îngăduită. Fața nu trebuie obligatoriu ascunsă, însă poliția mai atenționează femeile care expun prea multă epidermă ori fac exces de make-up.
Emma Snodgrass și Harriet French, două fete cu necazuri în pantaloniEmma Snodgrass a fost prima femeie care a avut curajul să apară în Boston îmbrăcată cu pantaloni, fiind arestată pentru îndrăzneala ei
Interacțiunea dintre sexe nu e nici ea văzută cu ochi buni. Cele care apreciază compania masculină, trebuie să se mulțumească cu membrii propriei familii, comunicarea cu bărbați străini fiind acceptată doar în doze mici, fără efecte secundare. Instituțiile publice, bancare sau de învățământ au chiar intrări separate pentru bărbați și femei. Mijloacele de transport în comun, parcurile sau plajele sunt, de asemenea, împărțite pe echipe.
Dacă se întâmplă cu vreo tănără din Arabia să dovedească talent sportiv, e ghinion curat. Femeile nu au voia să concureze de capul lor, fără a fi însoțite de un „gardian” masculin. Imaginația legiutorului arab merge și mai departe de restricțiile obișnuite, interzicând femeilor să pătrundă în cimitire sau să citească reviste de modă necenzurate.
Regina de diamant, Elisabeta a II-a, cea mai longevivă suverană britanicăO regină care a văzut venind și plecând de la Casa Albă 11 președinți și a asistat vreme de 60 de ani la importante evenimente internaționale, merita o sărbătoare pe măsură
Totuși, lucrurile încep să se miște și aici, încet, dar deja vizibil. Regele Abdullah a acordat femeilor dreptul la vot și permisiunea de a fi numite în Adunarea Consultativă a țării. Succesorul său, Regele Salman, în 2017, a legiferat accesul femeilor la serviciile publice de educație și sănătate, fără a avea nevoie de acordul unui aparținător masculin. Mai rămân de depășit doar prejudecățile membrilor societății, care se despart cu greu de vechile convingeri, existând chiar multe femei care nu doresc schimbarea stării de fapt.
Referințe: