Iubirea, eterna poveste...
Dragostea a fost, este și va rămâne una din marile teme din istoria omenirii. Literatura, pictura, muzica, arta în general își găsesc în ea nesecate izvoare de inspirație. Însă iubirea și-a pus amprenta nu doar pe creația umană, ci și pe cursul istoriei, schimbându-l adesea. Întâmplări fascinante, trăite de cupluri celebre, personaje mitologice, împărați, regi și regine, artiști și oameni de seamă din diverse domenii sau simpli muritori au un numitor comun: dragostea. Unul din cuplurile a căror poveste a traversat veacurile, devenind tot mai captivantă cu fiecare generație, este cel alcătuit din generalul roman care a deținut, pentru o vreme, puterea militară a lumii și regina autoproclamată zeiță: Antoniu și Cleopatra.
În dragoste și în război totul e permis...
... pare să fie deviza sub care cei doi puternici ai lumii antice și-au trăit povestea de iubire. Ea, bogată, seducătoare, el, puternic, aflat în culmea gloriei. Vremurile, deși tulburi, păreau să le ofere celor doi aripa ocrotitoare a destinului favorabil. Întâlnirea lor memorabilă a dat naștere unei pasiuni mistuitoare care i-a purtat de la extaz la agonie, împreună cu lumile ale căror simboluri erau.
Împăratul Traian sau gena imperială din ADN-ul românescÎmpăratul Traian, conducător al Imperiului Roman, și-a postat imaginile care înfățișează victoria în războiul cu dacii lui Decebal, pe columna care îi poartă numele
În anul 41 î.Chr., după ce războiul civil declanșat de asasinarea lui Cezar se încheiase, Marc Antoniu și Octavian, în calitate de câștigători, își împărțiseră stăpânirea asupra întinselor teritorii ale imperiului. Marc Antoniu urma să vegheze asupra teritoriilor din Orient, așa că și-a propus să analizeze îndeaproape cel mai important obiectiv financiar, politic și militar al zonei: regina Cleopatra a Egiptului.
Cleopatra nu era o figură nouă în peisajul roman, dimpotrivă. Legătura ei cu imperiul era veche și, mai cu seamă, controversată. Iulius Cezar însuși, care își cucerise cu sabia în mână faima de mare conducător, fusese cucerit cu arma mai sofisticată a seducției mânuită cu dibăcie de urmașa faraonilor. În anul 48 î.Chr., la numai 22 de ani, Cleopatra era o tânără speranță a monarhiei egiptene, ocupând tronul cu trei ani în urmă,. Diferența de vârstă dintre ea și Cezar (30 de ani) nu a constituit un impediment, la fel cum nici detaliul căsniciei valabile a generalului roman cu Calpurnia nu le-a stat în cale. Iubirea a înflorit, dovadă stând fiul lor, Ptolemeu al XV-lea Filopator Filometor Caesar, zis și Cezarion.
Complet fermecat de frumoasa regină. Cezar o invită la Roma, unde îi ridică o statuie în templul zeiței Venus, aceasta fiind singura muritoare imortalizată într-un spațiu sacru dedicat zeilor romani. Evident, soția en-titre și senatorii care își vedeau amenințată puterea nu au fost entuziasmați de pasiunea conducătorului.
Vestitul complot soldat cu moartea lui Cezar, în anul 44 î.Chr., pune capăt acestei povești de dragoste, însă pregătește terenul pentru noul capitol închinat iubirii de regina Egiptului.
Tutankhamon, un faraon a cărui legendă e încă vieMormântul lui Tutankhamon rămâne una din cele mai mari descoperiri arheologice din lume, prin bogăția de obiecte și starea intactă a mumiei faraonului
Cum să îmbini utilul cu plăcutul
Marc Antoniu, proaspăt uns conducător al teritoriilor estice deținute de romani, lansează o invitație Cleopatrei, cu care urma să se întâlnească la Tarsus (în sudul Turciei de azi). Cleopatra era o femeie care știa ce înseamnă să îți faci o intrare în stil mare. Conștientă de atuurile sale, își planifică să ajungă la locul întâlnirii pe înserat, într-o corabie înmiresmată, luminată cu mult meșteșug, ale cărei pânze purpurii completau tabloul de grație și putere. Ea însăși era o prezență remarcabilă, înveșmântată asemeni zeiței Venus. Marc Antoniu, un bărbat care stătea bine la capitolul self-esteem, asemuindu-se el însuși cu Apolo, zeul Soarelui, a gustat din plin genul. Se spune că a fost, dacă nu dragoste, cel puțin o atracție irezistibilă, de la prima vedere. Părea că lumea întreagă li se așterne la picioare. Alături de Cleopatra, Antoniu vedea noua formulă a ordinii mondiale, cu două centre de putere: la Roma și la Alexandria. Puterea militară și capacitățile administrative ale Romei, susținute de bogăția Egiptului, se împleteau cu societatea și cultura elenistică, în care își afla originile și Cleopatra, ultima descendentă a dinastiei ptolemeice, din care au făcut parte cei care au condus Egiptul după moartea lui Alexandru cel Mare.
Alexandru Macedon, geniu militar și politic, a întemeiat cultura elenistică și a clădit un imperiuAlexandru cel Mare, pornind din Macedonia, nu a pierdut nicio bătălie și a construit cel mai mare imperiu cunoscut al vremii sale
O femeie fatală și o atracție la fel
Contrar opiniei populare, transpusă ulterior într-o serie de ecranizări, regina Cleopatra a Egiptului nu era de o frumusețe răpitoare. Reprezentările vremii o arată cu un nas pronunțat și buze subțiri, trăsături mai masculinizate, dar poate exagerate intenționat pentru a-i crește autoritatea. Avea, însă, un șarm aparte, care vrăjea orice bărbat din jurul său.
Când relația ei cu Antoniu a devenit de notorietate, Octavian (cel care avea să devină primul împărat roman) apus în mișcare o întreagă mașină de propagandă pentru a o defăima pe regină. Acuzată de moravuri ușoare, practici oculte, desfrâu și dezmăț sub toate formele, imaginea ei a fost grav afectată. În realitate, Cleopatra a fost una din cele mai mari conducătoare ale Antichității, o femeie educată, care vorbea fluent șapte limbi. Avea aptitudini politice remarcabile, era apreciată de supuși și neîndurătoare cu dușmanii. Desigur, totul altoit pe fondul unei dorințe de putere, pentru care a sacrificat-o inclusiv pe propria sa soră, ca să înlăture orice potențial pericol de a pierde tronul. Acest „cadou” i-a fost oferit chiar de Antoniu, căruia Cleopatra îi ceruse serviciul de a o sacrifica pe Arsinoë, sora ei, consfințind astfel într-un mod sângeros proaspăt înfiripata idilă.
Ca iubiți și aliați, Antoniu și Cleopatra au revenit la Alexandria, unde au dus o viață dedicată în principal răsfățului și desfătărilor. Se pare că au constituit un cult închinat zeului Dionisos, fapt care a alimentat bârfele romane referitoarele la dezmățul ce domnea la curtea egipteană. Dragostea celor doi a dat roade, sub forma a doi gemeni, un băiat și o fetiță, care au primit nume ilustre, de la prea puțin modeștii lor părinți: Alexander Helios (în cinstea Zeului Soarelui) și Cleopatra Selene (în onoarea Lunii).
Toate drumurile duc la Roma
Deoarece această expresie era la fel de valabilă și atunci, Antoniu a fost silit să își întrerupă sejurul de vis alături de Cleopatra să revină în capitala imperiului, din cauze nu atât naturale, cât politice. Situația era complicată de luptele pentru putere, Octavian devenind tot mai influent. Pentru a rămâne în cărți, Antoniu a fost obligat să accepte căsătoria cu sora lui Octavian, Octavia. A fost despărțit de adevărata sa iubire vreme de 3 ani, până când a reușit, în sfârșit să o revadă pe Cleopatra, în orașul Antiohia (la actuala graniță dintre Turcia și Siria), deși în umbra puterii crescânde pe care o exercita Octavian. Întâlnirea s-a soldat cu încă un copil al cuplului, viitorul Ptolemeu Philadelphus dar și cu extinderea puterii Cleopatrei asupra unor teritorii romane din est.
În 34 î. Chr., în ciuda eșecului înregistrat de Antoniu în campania din Parthia (finanțată și de Cleopatra în bună măsură), cei doi au sărbătorit cu mare fast așa-zisa victorie romană, pe străzile din Alexandria. Un bun prilej pentru Marc Antoniu să dea o proclamație prin care „dona” teritorii romane către Cleopatra și copiii săi și îl recunoștea pe Cezarion ca fiu legitim al lui Cezar. Se zvonea inclusiv că Antoniu s-ar fi căsătorit cu Cleopatra, lucru interzis de legea romană, potrivit căreia romanii nu aveau voie să se căsătorească cu străini. Suficient pentru a stârni spiritele și așa încinse la Roma de această poveste de amor. Octavian a convins Senatul să îi retragă toate onorurile lui Antoniu și să declare război Cleopatrei, pentru a nu da impresia unui război civil între el și fostul său coleg de guvernare.
Hannibal, un mare strateg, în general!Generalul cartaginez Hannibal Barca, unul din cei mai străluciți strategi militari ai Antichității, i-a învățat pe romani că unde nu-i cap, vae victis!
Dragostea învinge...
... doar timpul, nu neapărat și armatele după cum aveau curând să afle cei doi îndrăgostiți. Conflictul dintre cele două lumi - cea romană și cea egipteană - avea să culmineze cu bătălia navală de la Actium, în partea de nord-vest a Greciei. La 2 septembrie 31 î.Chr., forțele (compuse din peste 200 de corăbii și 50.000 de oameni) aruncate în joc de Antoniu și Cleopatra, în numele iubirii și puterii au fost zdrobite de flota lui Octavian, comandată de Marcus Vipsanius Agrippa.
La scurt timp, armata învingătorilor debarca pornind în marș triumfal spre Alexandria. Celor doi îndrăgostiți nu le rămâneau prea multe refugii. Cei doi discutaseră deja de varianta sinuciderii onorabile. Cleopatra, în încercarea de a-și deruta adversarii, se pare că a răspândit vestea propriei morți, știre ce a avut un efect exact opus celui scontat. Marc Antoniu, auzind zvonul și fiind, oricum, pe marginea prăpastiei după ce și oamenii lui se predaseră, a ales varianta onorabilă a morții romane, aruncându-se în tăișul propriei săbii. Cleopatra, amenințată de perspectiva de a fi târâtă la Roma și expusă oprobiului public, a ales o variantă mai specifică propriei culturi, lăsându-se mușcată de o cobră egipteană. Desigur, există și alte variante cu privire la modul în care s-a stins marea regină, inclusiv cele care afirmă că ar fi utilizat un amestec de otrăvuri pentru a-și pune capăt zilelor.
Povestea lor de dragoste, însă, nu s-a stins și a continuat să aprindă imaginația cuplurilor, să alimenteze creativitatea artiștilor și să umple călimara inspirației literare.
În funcție de epocă și mentalități, imaginea lor - mai ales a Cleopatrei - s-a transformat, dar nu s-a pierdut. În viziunea lui Chaucer, Cleopatra era o femeie virtuoasă, statornică și credincioasă iubirii, pentru care a făcut sacrificiul suprem. Dante a plasat‑o pe Cleopatra cea „desfrânată” în al doilea cerc al iadului, împreună cu alți păcătoși precum regina Didona din Cartagina sau Elena din Troia. Shakespeare a creat povestea unei iubiri obsesive, sortite pieirii, cu personaje complexe, umane și universale. Un profesor german care a avut răbdare să facă un inventar al operelor inspirate de cei doi îndrăgostiți a ajuns la concluzia că, între 1540 și 1905, au fost create 127 de lucrări dedicate acestui cuplu celebru (77 de piese de teatru, 45 de opere și 5 spectacole de balet). Desigur, azi, cel mai mare impact asupra noastră îl are cinematograful. De aceea, adesea asociem numele celor doi cu imaginea celor doi protagoniști din producția semnată de Wolf Mankiewicz în 1960, Richard Burton și Elizabeth Taylor. Și povestea lor din viața reală este la fel de antrenantă ca aceea a cuplului căruia i-au dat viață pe ecran, încă o dovadă că iubirea este combustibilul universal și inepuizabil care învârte roata lumii.