31 august
Ziua Limbii Române
Mult e dulce și frumoasă...
„Pentru mine, limba română e distanța dintre inimă și umbra ei, care se numește suflet” spunea Fănuș Neagu. Pentru orice român, auzul cuvintelor rostite în propria limbă atinge coarda cea mai profundă a sufletului, indiferent pe ce meridian ar trăi sau ce profesie ar avea. Ziua Limbii Române se sărbătorește în România la 31 august. La aceeași dată, în Republica Moldova, încă din 1990, sub genericul Limba Noastră, se organizează o sărbătoare similară. Pentru a atrage atenția asupra importanței păstrării calității limbii române și pentru a-i ajuta pe românii din afara granițelor să-și păstreze cultura și identitatea națională, prin Legea nr. 53/2013, data de 31 august a fost proclamată Ziua Limbii Române.
Limba română în legea ei
Propunerea legislativă a fost lansată în 2011, de senatorul PNL Viorel Badea, fiind semnată de 166 de parlamentari, având diferite culori politice, dovadă că se poate. Inițiatorul legii și-a fundamentat proiectul afirmând că „importanța limbii române nu trebuie marginalizată de tendințele actuale către globalizare, deoarece limba română reprezintă fundamentul identității naționale, un punct deosebit de important pentru consolidarea unei societăți puternice și unite”.
Traian și Decebal, conducători militari de geniu, au câștigat bătălia cu istoriaDacia a devenit provincie a Imperiului Roman, după cucerirea teritoriilor aflate la nord de Dunăre de către Traian, iar amestecul celor două popoare a condus la nașterea națiunii române
Limba română face parte din grupul limbilor romanice, fiind cea de-a cincea din familia ei, după numărul de vorbitori. Surorile sale, mai răspândite prin lume sunt: spaniola, portugheza, franceza și italiana. Pe mapamond, limba română este vorbită de 28 de milioane de persoane, dintre care, pentru 24 de milioane este limbă maternă. 17 milioane se află în România, unde româna este limbă oficială și limbă maternă pentru mai mult de 90% din populație.
Istoria limbii române este la fel de controversată ca și cea a poporului român, atât din motive științifice, cât și din rațiuni politice. Din punct de vedere științific, lipsa de izvoare istorice, mai ales scrise, a dat naștere la diverse interpretări. Studiile care încearcă să descifreze originea și aportul diverselor culturi cu care ne-am intersectat au generat volume întregi de lingvistică comparată, lexicologie sau toponimie. Nimeni nu a putut să ofere un arbore genealogic clar și asta tocmai din cauza confluențelor și influențelor, nu foarte exact documentate. În privința aspectelor politice, aici au existat mereu interese și pretenții teritoriale, iar limba română a fost luată ca arbitru când de o parte, când de alta. Astfel, variantele de istorie a limbii române, se împletesc și se confundă cu versiunile de istorie a poporului român.
Vasile Alecsandri, considera zestrea lingvistică a unui popor, indiferent de modul în care s-a construit acea limbă, drept „tezaurul cel mai prețios pe care-l moștenesc copiii de la părinți, depozitul sacru lăsat de generațiile trecute”.
Istoria pe limba noastră
În conformitate cu majoritatea cercetătorilor, româna a evoluat din latina vulgară, vorbită de cuceritorii romani și limba vorbită de dacii baștinași, peste care s-au suprapus, de-a lungul vremii, mai multe influențe. S-a desprins de grupul limbilor romanice vorbite în partea vestică a continentului, între secolele al V-lea și al VIII-lea. Lingvistica comparată o numește daco-română, pentru a o deosebi de rudele ei cele mai apropiate, aromâna, megleno-româna și istro-româna.
Împăratul Traian sau gena imperială din ADN-ul românescÎmpăratul Traian, conducător al Imperiului Roman, și-a postat imaginile care înfățișează victoria în războiul cu dacii lui Decebal, pe columna care îi poartă numele
Forțele romane masive detașate în Dacia, au ocupat teritorii întinse și astfel poate fi explicată prezența a numeroși termeni militari, care au fost preluați din latină cu sensul lor inițial. Fenomenul, unic în familia limbilor romanice, oferă o bază solidă ipotezei că româna descinde din limba vorbită de soldații cantonați la fronitera estică a imperiului. Din acest punct de vedere, româna reprezintă un caz foarte interesant, dacă ne gândim că la celelalte granițe care mărgineau Imperiul Roman, elementele latine nu au rezistat în timp și nu avem azi popoare vorbitoare de limbi romanice. Printre termenii de acest tip se numără: coif, împărat, a împresura, a (se) (în)cumeta, a răpune, rost, sat, a supune, țară, cuvinte care nu se regăsesc, de pildă în aromână. Aceasta este considerată o dovadă a continuității latinității la nord de Dunăre, în ciuda conflictelor frecvente cu populații germanice, slave sau turanice (cum ar fi turcii sau ungurii).
Imperiul Roman s-a retras din Dacia între anii 271-272 d.Chr., lăsând provincia pe mâna goților. Istoria limbii vorbite în regiune între secolul al III-lea și secolul al X-lea, când a apărut proto-româna și a început dominația Imperiului Bizantin, rămâne destul de încețoșată. Încă se dezbate dacă proto-româna a apărut în cadrul populației romanizate de la nord de Dunăre, lăsate în urmă de retragerea aureliană sau s-a format în comunitățile vorbitoare de latină din sudul Dunării.
Bardul din Mircești, nemuritorul poet al unirii românilorHora Unirii, creație a poetului Vasile Alecsandri, rămâne, peste secole, un simbol al sentimentului național, care a stat la baza înfrățirii dintre Moldova și Țara Românească, în 1859
Evul Mediu marchează o perioadă de influență slavă și greacă în limba vorbită de populațiile de pe actualul teritoriu al României. De abia în secolul al XVI-lea va intra în istorie cu acte în regulă, fiind consemnată în documentele vremii.
Utilizarea denumirii de română și români precede apariția statului român modern. Deși, din punct de vedere administrativ, zonele erau divizate sub denumiri diferite, locuitorii își spuneau rumâni sau români, iar limba vorbită de ei era denumită rumână sau rumâniască. Mai mulți călători străini care au traversat regiunea au consemnat faptul că ardelenii (ungureni), moldovenii și muntenii (valahi) se recomandă frecvent ca „români”. Pierre Lescalopier nota în 1574 că cei care trăiesc în Moldova, Valahia și mulți din Transilvania, „se consideră adevărați urmași ai romanilor și-și numesc limba românește, adică romana”.
Cel mai vechi document redactat în limba română este Scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung, datată 1521. Pentru scrierea sa au fost folosite caractere chirilice, care au rămas în uz până în secolul al XIX-lea. Miron Costin, în De neamul moldovenilor (1687), notează că moldovenii, valahii și cei care trăiesc în regatul Ungariei au aceeași origine, observație care coincide cu concluziile lui Dimitrie Cantemir, din Descriptio Moldaviae (1714).
Ion Creangă, un scriitor mare, cu suflet de copilBojdeuca lui Ion Creangă, un loc al poveștilor și amintirilor, împărtășite de scriitor cu prietenul său, Mihai Eminescu, și cu noi, toți cei care îl citim
Procesul îndelungat și adesea dureros, prin care limba română s-a încetățenit la ea acasă a început în secolul al XV-lea și a fost desăvârșit în secolul al XVIII-lea, odată cu introducerea ei în ceremonialul religios. Prima gramatică a limbii române a apărut la Viena, în 1780. De atunci și până azi, limba română a crescut și s-a maturizat, a dat naștere unor bijuterii literare, a exprimat bucurii și tristeți, a însuflețit eroi și a scris istorie.
Slobod la limbă
Cu toate că a trecut prin încercări și momente grele, limba română nu și-a pierdut nici simțul umorului - din fericire - și nici pofta de joacă. Pentru iubitorii de curiozități lingvistice, româna oferă destule posibilități de delectare.
Cel mai lung cuvânt care conține o singură vocală are 14 litere: „abracadabrantă”, iar cel cel mai lung cuvânt care începe și se termină cu o vocală, iar în rest nu conține decât consoane este „înspre”. Limba română are și ea preferințele ei și se pare că are o slăbiciune pentru C, majoritatea cuvintelor începând cu această literă. Dicționarul explicativ al limbii romane cuprinde 19.750 de definiții pentru cuvintele care îl au pe „C” în frunte.
Carol I, domnie de 48 de ani, fără reparațiiCarol I, deși german la origine, s-a dovedit un mare patriot român, obținând independența țării, prestigiul politic, progresul economic și cultural
Cel mai lung cuvânt în care fiecare literă se repetă fix de două ori este „angionefrografie” (radiografie a sistemului vascular renal). Uneori vocalele intră în grevă și astfel ne pomenim cu singurul cuvânt care conține patru consoane la sfârșit: „kitsch”. Alfabetul începe cu ABC, însă, în vocabularul limbii române un singur cuvânt se poate lăuda cu aceeași performanță: „abces”.
Cea mai mare diferență de litere între forma de singular și plural o are substantivul „om” - „oameni”. Cel mai lung cuvânt din limba română are 44 de litere și poate fi găsit doar în dicționarele medicale, nu și în DEX: „Pneumonoultramicroscopic-silicovolcaniconioza” este denumirea unei boli pulmonare cronice, numită și „silicoză”. Cel mai lung termen din dicționarul explicativ este tot un termen medical: „electroglotospectrografie”. Cea mai lungă denumire de localitate din România formată dintr-un singur cuvânt este Constantinești, iar cea mai scurtă, Ip.
Nichita Stănescu, poetul care a schimbat cuvintele în necuvinteÎn 31 martie a venit pe lume Nichita Stănescu, poetul care a trăit în versuri, a respirat prin cuvinte și a deschis o nouă cale pentru poezia românâ.
Dincolo de istorii și curiozități, legi și reguli, cel mai mare serviciu îl aduc limbii române cei care știu să îi dezvăluie frumusețea. Unul din marii preoți care a slujit la altarul iubirii de cuvinte a fost Nichita Stănescu. Cea mai frumoasă odă a limbii române curge ca mierea din vorbele poetului: „A vorbi despre limba în care gîndești, a gîndi - gîndire nu se poate face decît numai într-o limbă - în cazul nostru. Frumusețea lucrurilor concrete nu poate fi decît exprimată în limba română. ... Ce patrie minunată este această limbă! Ce nuanță aparte îmi dau seama că ea are! Această observație, această relevație am avut-o abia atunci cînd am învățat o altă limbă. Nu spun că alte limbi, alte vorbiri nu ar fi minunate și frumoase. Dar atît de proprie, atît de familiară, atît de intimă îmi este limba în care m-am născut, încît nu o pot considera altfel decît iarbă. ... De aceea, pentru mine, muntele munte se zice, de aceea, pentru mine iarba iarbă se spune, de aceea, pentru mine izvorul izvorăște, de aceea, pentru mine viața se trăiește”.
Referințe: