Maitreyi și Mircea Eliade
Dragoste de poveste... literară
Dragostea a inspirat cele mai emoționate opere de artă din istorie, de la pictură la literatură, trecând prin muzică și dans. Poveștile despre îndrăgostiți au fost și vor fi preferate și de creatorii și de consumatorii de artă și cultură. Multe dintre ele pleacă de la întâmplări reale, dar au primit aura înfrumusețării poetice. Unele sunt adevărate, altele imaginare, cu toate, însă, ne oferă prilejul de a explora profunzimea sentimentelor umane, fiind mai importante ca metafore, decât ca adevăruri istorice. O pildă semnificativă în acest sens e povestea de dragoste trăită de doi scriitori, sensibili și pasionali, fiecare în felul său: Mircea Eliade și Maitreyi Devi. O poveste unică inclusiv prin faptul că beneficiază de două transpuneri literare, amândoi îndrăgostiții așternând pe hârtie propria versiune a întâlnirii lor (Maitreyi de Mircea Eliade, respectiv Dragostea nu moare, de Maitreyi Devi). Cât a fost adevăr și cât a fost creație artistică în cartea lui Eliade e dificil să discernem și nici nu contează prea mult, pentru că Maitreyi nu e o carte de memorialistică, ci una de dragoste. Ne rămâne povestea emoționantă și sensibilă a unei întâlniri între culturi, emoții, mentalități și viziuni diferite, dar fascinante.
Dragoste la a doua vedere
Povestea lui Mircea Eliade despre dragostea dintre el și tânăra indiancă Maitreyi, a fost cea care a devenit celebră în toată lumea, fiind și prima care a văzut lumina tiparului, în 1933. Cartea a fost scrisă de Eliade într-una din febrele creației caracteristice lui. Obișnuia să scrie intens, multe ore pe zi, câteva săptămâni, timp în care isprăvea o lucrare. A existat și o miză mai puțin romantică, și anume un premiu de 20.000 de lei, pus la bătaie în cadrul unui concurs literar al vremii. Evident, Eliade a câștigat atât premiul, cât și recunoașterea internațională cu volumul său.
Eugène Ionesco, autorul român care s-a afirmat la ParisCântăreața cheală, piesa care l-a consacrat pe Eugène Ionesco drept reprezentant al teatrului absurd, a fost inspirată din manualul de engleză pe care îl folosea autorul
Ca orice istorie bine scrisă a ajuns să fie considerată adevărată, o relatare fidelă a idilei exotice trăite. De fapt, cei doi tineri (Eliade - 23 de ani, Maitreyi, 16) au simțit fiorul iubirii, dar nu au mers cu relația atât de departe în realitate, ca în paginile cărții. Însă, generații întregi au trăit și retrăit emoțiile pasiunii lor, așa cum au fost povestite de Eliade. O relație care părea improbabilă și imposibilă, se transformă într-una din marile povești de iubire ale lumii, în relatarea scriitorului nostru.
Spre finalul anului 1928, proaspăt absolvent al Facultății de Litere și Filosofie din București, Eliade obține o bursă particulară și pleacă în India, la Calcutta, pentru a studia sanscrita.
Aici frecventează Biblioteca Imperială, unde este remarcat de intelectualii de elită ai vremii. Leagă o prietenie strânsă cu profesorul Surendranath Dasgupta, cu care începe să studieze sanscrita și yoga. În semn de prețuire, profesorul indian își invită învățăcelul să se mute în casa familiei sale, unde o va cunoaște pe fiica cea mare, Maitreyi Devi, în 1930.
Primul impact pe care tânăra l-a avut asupra marelui scriitor nu dădea speranțe pentru ca asemenea sentimente intense să apară. Din contră, așa cum avea să mărturisească Eliade ulterior, la început Maitreyi i s-a părut chiar urâtă, însă l-au cucerit aura de mister si spiritualitatea ei.
„Mi se părea urâtă ― cu ochii ei prea mari și prea negri, cu buzele cărnoase și răsfrânte, cu sânii puternici, de fecioară bengaleză crescută prea plin, ca un fruct trecut în copt. Când i-am fost prezentat și și-a adus palmele la frunte, să mă salute, i-am văzut deodată brațul întreg gol și m-a lovit culoarea pielii: mată, brună, de un brun nemaiîntâlnit până atunci, s-ar fi spus de lut și de ceară”.
Buddha, un lider spiritual universalGautama Buddha a oferit discipolilor săi și lumii un cod de conduită morală, care se regăsește în toate religiile și care poate oferi calea spre redescoperirea valorilor umane
Unde-s doi, povestea crește
Continuarea poveștii de dragoste dintre românul studios și indianca pasionată de poezie și filozofie este redată diferit în operele literare ale fiecăruia. Cert este că Maitreyi a fost chiar fiica unui învățat indian, studenta apreciată a marelui lor poet național, Rabindranath Tagore. Chiar în anul întâlnirii lor, Maitreyi avea să publice o carte de versuri cu prefața semnată de Tagore. Cei doi au început, într-adevăr, să petreacă din ce în ce mai mult timp împreună. Cum a perceput fiecare nașterea și evoluția unui sentiment de afecțiune diferă destul de mult, după cum reiese din scrierile publicate de Eliade la doi ani după ce a fost îndepărtat din casa profesorului, iar de Maitreyi, la 40 de ani după ce povestea lor a luat sfârșit.
Eliade relata că: „Aș vrea să mărturisesc de la început că niciodată nu m-am gândit la dragoste în cele dintâi tovărășii cu Maitreyi. O observam și mă lăsam prins de privirile ei, de acea voință fluidă, care nu are nimic de-a face cu ochii, deși pornește prin ei. Maitreyi e neînchipuit de senzuală, deși pură ca o sfântă. De fapt, acesta e miracolul femeii indiene: o fecioară care ajunge amanta perfectă în cea dintâi noapte. Cine ar fi crezut că, pe nesimțite, schimbări atât de mari se pot împlini...?” (Maitreyi)
În timp ce, la Maitreyi, sentimentele resimțite provocau o luptă intensă cu credințele ei cele mai profunde: „Mircea are 23 de ani, eu am 16. Dar amândoi suntem puțin prea serioși pentru vârsta noastră. În nopțile fără de somn, (...) o pâlpâire de teamă suie dinlăuntrul meu și arde totul din calea ei. (...) Oare frică să fie ? Îmi este frică de scandal și de disprețul celorlalți ? Numai de aceea sufăr eu ? La miezul nopții, pe când privesc stelele, înțeleg ca nu e așa. Ceva ce a crescut în spatele fricii, mai vast decât ea, a distrus-o la rându-i. Este dragostea indestructibilă, dragostea fără de moarte. Flacăra dragostei este cea care arde totul și începe să răspândească lumina. Lumina asta pătrunde în adâncul ființei mele, în cel mai ascuns colțișor al inimii și toate fundăturile oarbe începeau să se lumineze. Toate pretențiile mele, toate autodecepțiile mele se evaporau, dispăreau, am început să văd imaginea întreagă a credinței. Viața mea și-a dobândit un nou înțeles”. (Dragostea nu moare).
Orele petrecute împreună, în care ea îl învăța pe Eliade bengaleză, iar el o introducea în tainele francezei, au creat o legătură specială, prin care cei doi își construiesc o lume proprie. Scriitorul nostru decide să treacă la hinduism și să se căsătorească cu Maitreyi. Siguri de opoziția familiei, decid - în carte, cel puțin - să se logodească pe malul unui lac, printr-o ceremonie care a dat naștere uneia din cele mai înălțătoare și tulburătoare declarații de dragoste, prin cuvintele atribuite lui Maitreyi: „Mă leg de tine, pământule, că eu voi fi a iubitului meu și a nimănui altcuiva. Voi crește din el ca iarba din tine. Și cum aștepți tu ploaia, așa îi voi aștepta eu venirea”.
Planurile le sunt spulberate de intervenția conservatorului părinte, care îl alungă pe Eliade din casă și din viața lui Maitreyi, cu o scrisoare aspră: „Domnului M. Eliade, Dumneata ești străin și eu nu te cunosc. Dar, dacă ești capabil să consideri ceva sacru în viața dumitale, te rog să nu mai intri în casa mea, nici să nu încerci să scrii sau să vezi vreun membru al familiei mele. Dacă vrei să mă vezi personal, caută-mă la birou și dacă ai vreodată să-mi scrii, scrie-mi numai acele fapte pe care un necunoscut le poate scrie unui necunoscut, sau un funcționar superiorului său. Te rog să nu pomenești de această notă nimănui și rupe-o, după ce o vei citi. Rațiunea acestei purtări trebuie să-ți fie evidentă, dacă ți-a rămas cât de puțină minte în nebunia dumitale. Îți cunoști ingratitudinea și ofensa pe care mi-ai adus-o. Dasgupta”
Dragoste à la carte
Despărțirea lor, la fel ca și sentimentele care i-au unit, îmbracă forme diferite în paginile unde au fost descrise. Eliade încheie romanul cu perioada de asceză din Himalaya, unde „Sufeream cumplit. Sufeream cu atât mai mult cu cât înțelegeam că, o dată cu Maitreyi, pierdusem India întreagă. (...) Această Indie, pe care începusem s-o cunosc, la care visasem și pe care atâta o iubisem, îmi era definitiv interzisă. Nu voi putea niciodată dobândi o identitate indiană. Speranța noastră, a mea și a lui Maitreyi, că ne-am fi putut căsători, se urzise dintr-o iluzie. Mă lăsasem legat și fermecat de miraje și nu aveam altceva de făcut decât să sfârșii pânza țesută de Maya și să redevin liber, senin, invulnerabil.” (Maitreyi)
Maitreyi vede lucrurile într-o manieră spiritualizată, proprie culturii indiene: „Zac întrebându-mă de ce a distrus el această iubire, un dar al lui Dumnezeu. Și ce dacă el trebuia să plece ? Dacă am fi izbutit ca, în zece ani, să ne scriem câte o singura scrisoare, ar fi fost de ajuns. Cu această unică scrisoare, noi am fi trecut peste oceanele și continentele care ne despărțeau și am fi devenit „ardhanariswar”. Cele doua euri ale noastre ar fi redobândit desăvârșirea. Dar pot oare occidentalii sa înțeleagă toate astea? Pentru ei, desăvârșirea iubirii are loc în pat. Totuși, el știa, cu siguranță știa. Mă pot vedea din nou pe mine însămi, în brațele lui, în chenarul ușii. El îmi șoptește : «Nu trupul tău, Amrita. Eu vreau să-ți ating sufletul.»” (Dragostea nu moare).
Dragoste la nivel înalt, între Antoniu și CleopatraAntoniu și Cleopatra, o poveste de dragoste care a străbătut vremurile și lumile, din vechiul Egipt și puternica Romă până pe ecranele, scenele și cărțile zilelor noastre.
Fiecare a pornit pe drumul propriu au avut căsnicii, familii și realizări literare. Maitreyi a aflat de abia în anul 1972 că există un roman care îi este dedicat, moment în care a decis să scrie volumul - răspuns Dragostea nu moare. În primăvara anului 1973, în timp ce își redacta deja cartea, Maitreyi îl vizitează la Chicago pe Eliade, acolo unde ajunge cu o delegație de iezuiți. Se pare că întâlnirea a fost pusă la cale de un prieten comun.
Cu ocazia întâlnirii dintre cei doi, Eliade i-a promis lui Maitreyi că romanul care îi poartă numele nu va fi tradus în engleză în timpul vieții lui. Lucrul care s-a și întâmplat, romanul Maitreyi avea să fie tradus în engleză abia în 1993, la șapte ani de la moartea lui Mircea Eliade.
Referințe: