De Dragobete, la cucerit de fete

Artă și cultură Ovidiu

An de an, dragostea plutește în aer cu precădere în luna Februarie, dacă ne referim la zilele speciale dedicate iubirii. La noi în țară, „încălzirea” se face în data de 14 a lui Făurar, cu sărbătoarea importată în România postrevoluționară din Occident, Valentine's Day. Dar, Ziua Îndrăgostiților autohtonă are loc zece zile mai târziu, la 24 februarie. Ziua de Dragobete este un excelent prilej pentru înamorați, după caz, fie de a-și clădi o nouă relație, fie de a și-o consolida pe cea deja existentă. Prin declarații, gesturi, scrisori sau diverse cadouri oferite cu iubire...

Când și unde a apărut Dragobetele

„Micul dicționar academic” atestă folosirea cuvântului Dragobete din 1774. Atestările documentare ale acestei sărbători în România datează din secolul al XIX-lea, dar, de fapt, Dragobetele ar fi fost celebrat încă din Evul Mediu, pe 24 februarie, în special în sudul și sud-estul țării noastre.

Dragobetele sărută fetele [sursa imagine]

Proveniența numelui

Personaj mitic, Dragobetele este descris de Romulus Vulcănescu în „Mitologia română” (din 1985) ca fiind un „tânăr voinic, frumos și bun”. Legenda spune că acest Cupidon din ținutul carpato-danubiano-pontic ar fi fost fiul Babei Dochia. Este descris ca fiind zeul dragostei și al bunei dispoziții, protector și aducător de iubire în casă și în suflet. Petrecerile organizate de ziua lui erau urmate, adeseori, de căsătorii.

Un adevărat simbol al iubirii și primăverii, Dragobetele are și alte denumiri: „Cap de primăvară”, „Logodnicul păsărilor”, „Năvalnicul”, „Dragomiru-Florea” etc.

Cum se sărbătorea în trecut Dragobetele...

Etnograful Marcel Lutic a remarcat faptul că Dragobetele tradițional se sărbătorea, ca și în prezent, pe 24 februarie, „în preajma zilelor Babei Dochia și a echinocțiului de primăvară”. Fetele și flăcăii, în straie de sărbătoare, se adunau în fața bisericii și porneau în căutarea florilor de primăvară, prin păduri și lunci. Fragii înfloriți găsiți în mijlocul naturii erau strânși în buchete și puși în apa cu care fetele se spălau pe cap. Pe la orele amiezii, fetele reveneau în sat alergând, urmărite de băieții care voiau să le cucerească, obicei numit „zburătorit”. Dacă pretendentul era un bun „zburător” și o ajungea din urmă pe aleasa sa, aceasta îl săruta în văzul tuturor, evident, în cazul în care îl plăcea pe băiat. Sărutul lor însemna logodnă, pentru că de Dragobete era cea mai potrivită ocazie de a-și exprima dragostea în public și de a-și „oficializa”, într-un fel, relația. Așa s-a născut și expresia „Dragobetele sărută fetele”, folosită ocazional și-n ziua de azi.

- Pentru ca flacăra iubirii lor să rămână aprinsă pe tot parcursul anului, tinerii care alcătuiesc un cuplu trebuie, conform tradiției, să se sărute de Dragobete...
- Se spune că bătrânii satelor le ofereau o atenție deosebită animalelor în ziua de Dragobete. Ei considerau că păsările își alegeau perechea în această zi și își construiau cuiburile. Și tot de Dragobete, sacrificarea animalelor era interzisă!
- Munca la câmp, croitul, țesutul și alte activități gospodărești dificile erau nepermise. Excepția făcea curățenia...

Referințe: Wikipedia

foto creditGettyImages

Lecturi suplimentare

Publimix folosește cookies-uri pentru personalizarea conținutului și altele. Continuând, acceptați folosirea acestora. Accept