Intimitate și stranietate

Artă și culturăLibrăria „La două bufnițe”

Un mic dejun intim

Romanul lui Don DeLillo, Arta corpului, recent tradus în română la Editura Polirom, prezintă o stranie și tulburătoare poveste de iubire. Romanul debutează într-un spațiu intim, avându-i ca protagoniști pe Lauren Hartke și soțul acesteia, Rey Robles, un regizor mult mai în vârstă. Discuțiile lor, atât cât sunt, se reduc strict la observații banale ori întrebări previzibile. Acțiunea este și ea redusă, cei doi fiind prezentați pregătindu-și micul dejun. De remarcat e faptul că, în ciuda minimalismului definitoriu al acestei prime părți, atmosfera pare a nu fi una monotonă, ci una cuprinsă în limitele normalității.

Cu atât mai enigmatic apare gestul regizorului, care își ia viața în apartamentul din Manhattan, al primei sale soții (Lauren fiind cea de-a treia), unde trupul său este găsit mai târziu în acea zi. Deși consistă în mai multe capitole, romanul lui Don DeLillo poate fi împărțit în trei mari părți.

Doliu la modul personal

Partea a doua creează un fel de ruptură, trecându-se la perioada imediat următoare sinuciderii regizorului Rey Robles. Lipsa unei descrieri a actului sinuciderii, precum și neprecizarea motivului care să fi stat la baza unui asemenea act contribuie la amplificarea suspansului. Este unul dintre atuurile romanului, cititorul fiind astfel invitat să reflecteze asupra gestului, să-și imagineze părțile eliptice. De asemenea, dificultățile prin care trece Lauren Hartke creează un soi de legătură cu prima parte a cărții. Neliniștea, grija și durerea pe care le resimte Lauren Hartke arată faptul că relația dintre cei doi nu a fost una distantă. Ea alege să își trăiască doliul într-un mod cu totul personal. Explorând timpul și spațiul propriilor trăiri, se concentrează asupra trupului în egală măsură cu dorința de a se desprinde de el.

Fascinația straniului

Poate că cea mai bizară parte este cea în care apare domnul Tuttle. Imaginea stranie a acestuia perturbă existența lui Lauren, dar și arta sa, tânăra fiind body artist. Se poate spune că toate schimbările survin în urma a două evenimente: unul este sinuciderea soțului ei, iar celălalt, apariția domnului Tuttle. Stranietatea acestui personaj ce apare imediat după moartea regizorului e dată de faptul că el vorbește uneori cu vocea lui Rey Robles, aspect ce o determină pe Lauren să creadă că soțul ei încearcă să comunice cu ea prin intermediul acestui necunoscut. Izolarea lui Lauren (alege să locuiască departe de locurile aglomerate), dar și acceptarea lui Tuttle în preajma sa reprezintă mecanismele prin care tânăra body artist încearcă să accepte realitatea, să se adapteze și să depășească aceste momente de impas.

Regizorul francez Benoît Jacquot a adus romanul pe marele ecran, prin pelicula À jamais (Never Ever), lansată în 2016, la ediția cu numărul 73 a Festivalului de Film de la Veneția și prezentată, în același an, în cadrul Festivalului de Film de la Toronto.

Despre autor

Donald Richard „Don” DeLillo este un romancier, dramaturg și eseist american. Volumele sale acoperă subiecte extrem de diverse precum televiziunea, războiul nuclear, sportul, complexitatea limbajului, artele spectacolului, Războiul Rece, matematica, era digitală, politica, economia sau terorismul. Recunoașterea sa pe scară largă a venit în 1985, odată cu publicarea romanului White Noise (Zgomotul alb), urmat în 1988 de bestsellerul Libra. DeLillo a ajuns de două ori în finala decernării Premiilor Pulitzer pentru Ficțiune (cu Mao II în 1992 și Underworld în 1998) și a câștigat Premiul PEN/Faulkner cu volumul Mao II, în1992. Activitatea sa publicistică a mai fost recompemsată cu PEN/Saul Bellow Award for Achievement in American Fiction în 2010, și cu Library of Congress Prize for American Fiction în 2013.