Lecții de viață de la un maestru - Confucius

Artă și cultură Monica

”Viața este cu adevărat simplă, dar noi insistăm în a o face complicată.”

Cu mii de ani în urmă, un om enunța principii referitoare la viață, guvernare și ordine socială pe care nici după secole omenirea nu a fost capabilă să le pună în practică, în totalitate. Dacă am reuși, am atinge, probabil, cel mai înalt nivel de evoluție de la începuturile istoriei cunoscute. Confucius este unul din acele personaje care au schimbat  soarta lumii. Faima și recunoașterea sa sunt similare cu cele ale unor conducători precum Ramses al II-lea sau Alexandru Macedon. Spre deosebire de ei, însă, Confucius nu a condus nicio armată, nicio țară și totuși, a reușit să modeleze sufletul Chinei și să pună bazele unui sistem filozofic recunoscut la nivel mondial. Confucianismul a enunțat principii atât de solide, încât a ajuns să fie considerat chiar o religie, deși învățăturile marelui maestru chinez nu au conotații mistice, ci se referă explicit la natura umană. Cuvintele sale pline de miez străbat veacurile, oferind, pentru cine are urechi de auzit, lecții de o simplitate și profunzime fascinante: ”Cei ce conduc ar trebui să aibă idealuri înalte și să ofere ei înșiși exemplu de corectitudine, respectând principiile umanității, iubindu-și semenii ca pe proprii fii; astfel oamenii vor face tot ceea ce le stă în putință pentru a-și mulțumi superiorii.

”Natura ne aseamănă. Educația ne deosebește.”

Viața lui Confucius pare ea însăși o legendă, pe care personalitatea sa remarcabilă a alimentat-o în timp. Viitorul filozof a venit pe lume, în anul 551 î. Chr., într-o familie de origine nobilă, dar strâmtorată din punct de vedere financiar. Copilul se pare că a fost răsplata divinității la rugăciunile înălțate de mai vârstnicul său tată și tânăra sa concubină, având în vedere că soția titulară nu reușise să îi dăruiască un băiat. Chiar prenumele băiatului, K”ung s-ar traduce prin ”declarație de recunoștință pentru o rugăciune împlinită”. În zona sa de baștină (statul Lu, actuala provincie Shantung), dar și pe întreg teritoriul Chinei, circulă și azi povești despre profețiile care au precedat nașterea și despre ființele supranaturale care au vizitat leagănul bebelușului.

Ultimul împărat al Chinei, de la zeu, la om de rândViața ultimului împărat al Imperiului Chinez, Pu Yi, a fost marcată de schimbări radicale, de la luxul din Orașul Interzis, la lagărul comunist

Numele complet al nou-născutului era K”ung Ch”iu, iar evoluția ulterioară l-a îndreptățit la un upgrade al titulaturii, ajungând să fie cunoscut drept K”ung Fu-tzu (marele învățător K”ung). Aceasta a fost forma pe care misionarii creștini sosiți în China secolului al XVI-lea au latinizat-o, rezultând familiarul - azi - Confucius.

Nu există reprezentări vizuale ale lui Confucius, care să dateze din timpul vieții maestrului. Cea mai veche imagine a sa a fost găsită de arheologi în mormântul împăratului Liu He, din dinastia Han. Liu He a domnit numai 27 de zile, în anul 74 î.Chr., fiind înlăturat de la tron, se pare, din partea unui comportament nepotrivit cu statutul unui împărat. [sursa imagine]

Copilăria i-a fost marcată de pierderea tatălui și viața grea dusă alături de mamă, alungată și obligată să trăiască în sărăcie. A urmat cursurile școlii pentru oamenii de rând, dar a știut să asimileze tot ceea ce era mai valoros din învățăturile primite. Instruirea se baza pe principiile celor șase arte (pe care le va promova și el viitorilor săi discipoli): ritualuri, muzică, tragerea cu arcul, conducerea carului, caligrafie și matematică.

Cele mai valoroase lecții se pare că le-a învățat, totuși, la școala vieții. Dificultățile și lipsurile au contribuit la conturarea ulterioară a unei viziuni realiste și pline de compasiune pentru oamenii de rând. În același timp, i-au conferit tărie de caracter și demnitate. În ciuda originii nobile, micul Confucius a prestat diverse munci prea puțin compatibile cu rangul său, pentru a-și asigura existența. La 19 ani, s-a căsătorit și a intrat în breasla slujbașilor guvernamentali. Calitățile sale i-au adus și beneficii, dar și neajunsuri, nefiind omul care să accepte compromisuri și spunându-și deschis părerea, fără a-și linguși superiorii. A deținut funcții din ce în ce mai importante, ajungând până la rangul de ministru al ducelui de Lu. Între timp, formase deja un grup de discipoli, dornici să se familiarizeze cu principiile sale despre comportament și moralitate.

Cu privire la discipolii săi, Confucius ar fi afirmat: ”Cei care au primit învățăturile mele și le-au înțeles cu adevărat au fost în număr de 77. Aveau cu toții o capacitate extraordinară de învățare.” Se pare că maestrul ar fi avut, de-a lungul vieții, peste 3.000 de studenți, dar numai câțiva s-au ridicat la înălțimea cerințelor. [sursa imagine]

”Păstrează credința și sinceritatea ca principii primordiale.”

Așa a făcut și Confucius, drept pentru care, evident, nu s-a calificat pentru o continuare a carierei politice. În 497 î.Chr., la 54 de ani, drumurile lui și ale ducelui de Lu se despărțeau, dar înțeleptul pornea hotărât pe calea către nemurire. Cum știe orice chinez, o călătorie de o mie de mile începe cu un singur pas și călătoria lui Confucius către transformarea gândirii umane a debutat cu pasul făcut către co-naționalii săi. A parcurs întreaga țară, în încercarea de a-și răspândi învățăturile către oameni obișnuiți și conducători, deopotrivă. Se pare că a avut mai mare priză la cei dintâi. Încercările de a influența gândirea liderilor vremii s-au soldat adesea cu eșecuri, din cauza egoismului acestora, a dorinței oarbe de putere, nepăsării și lipsei de compasiune.

Marele Zid, o barieră de apărare făcută de împărați, cu prețul vieții oamenilor de rândMarele Zid Chinezesc, care străbate China și se întindea odată de-a lungul a 20.000 de kilometri e în pericol să dispară bucată cu bucată

Confucius a trecut în eternitate la vârsta de 72 de ani, cu o mare dezamăgire în suflet. Nu a avut privilegiul de a vedea rodind semințele pe care le răspândise cu profundă convingere. Însă valorile adevărate nu se pierd. Moștenirea sa a fost preluată de discipoli și dusă mai departe. Învățăturile sale au fost ulterior compilate sub forma unui set de reguli și practici, numite Analecte, de către numeroșii săi învățăcei. Nepotul său, Zisi și alți adepți ai doctrinei confucianiste, precum Mencius și Xun Zi (cei mai cunoscuți) au continuat să promoveze principiile formulate de maestru. Mulți dintre cei formați la această școală filozofică au ajuns să dețină funcții importante în administrația chineză, contribuind la răspândirea și implementarea conceptelor lui Confucius.

Analectele sau Învățăturile lui Confucius, datate în „perioada Dinastiilor Războinice” (475 –221 î.Hr) cuprind preceptele marelui filozof chinez expuse sub forma a diverse dialoguri cu discipolii săi. Publicația The Guardian o consideră a fi una dintre primele 10 cărți care au influențat omenirea. [sursa imagine]

”Modestia este fundația solidă a tuturor virtuților.”

Pentru că înțelegea să fie primul care își respectă principiile, crezând în puterea exemplului personal, Confucius era, cu adevărat, modest. Se caracteriza pe sine ca fiind ”un transmițător care nu a inventat nimic.” Afirma că nu este un inovator și că toate învățăturile sale sunt redescoperiri ale creațiilor și credințelor din trecut. Scopul lui era de a-i face pe oameni să gândească pe cont propriu, să evolueze, respectând principiile corectitudinii și moralității.

Din punct de vedere social, Confucius susținea că oamenii ar trebui să dovedească multă compasiune unii altora și să nu aplice semenilor tratamente pe care nici ei nu și le-ar dori (cu alte cuvinte, ce ție nu-ți place, altuia nu face). Pentru a-și cultiva compasiunea, recomanda ținerea sub control a orgoliului, simplitatea obiceiurilor și exprimarea cumpătată. Altruismul și auto-cenzura sunt, de asemenea, repere importante pe drumul evoluției noastre spirituale.

Cheia stăpânirii de sine era, în concepția lui Confucius, respectarea ritualurilor corecte. Dincolo de practici religioase, etichetă sau tradiții, Confucius arăta că în relațiile sociale, fiecăruia îi revin anumite obligații (părinte - copil, soț - soție, frați etc). Adoptarea unui comportament corect în aceste relații va garanta armonia familială, iar la nivel macro, va construi o fundație solidă pentru o societate stabilă.

Confucianismul nu are un simbol propriu, de aceea, mai multe caractere ale limbii chineze sunt utilizate pentru a-l desemna. Cel mai folosit este simbolul pentru apă, aceasta fiind considerată sursa vieții. Apa este unul din cele cinci elemente considerate fundamentale de către chinezi, alături de lemn, foc, pământ și metal. [sursa imagine]

Cu toate că relațiile de familie implicau și anumite cerințe de subordonare (copiii - părinților, soția - soțului), această obediență nu era absolută și era în legătură directă cu modul în care personajul aflat în poziție de superioritate își respecta, la rândul său, obligațiile.

În cadrul societății, Confucius recomanda respectarea unor anumite ritualuri precum majoratul, căsătoria, doliul, sărbătorile, discuțiile în familie. În opinia sa, toate acestea conduceau înspre dezvoltarea celor cinci virtuți considerate fundamentale.

Cele cinci virtuți promovate de confucianism sunt: Ren (bunăvoință, caritate, omenie), Yi (cinste, corectitudine, conștiinciozitate),  Zhi (cunoaștere, înțelepciune), Xin (loialitate, integritate, fidelitate), Li (comportament adecvat, politețe).

Dalai Lama, reîncarcarnarea zeului compasiunii în budhismCel de-al 14-lea Dalai Lama este un personaj charismatic, un lider spiritual foarte iubit și apreciat în întreaga lume.

”Buna guvernare cere conducătorului să fie conducător, ministrului, să fie ministru, tatălui, să fie tată și fiului să fie fiu”

Multe din învățăturile lui Confucius se referă la arta guvernării și la modul în care ar trebui să acționeze un conducător. Spre deosebire de Machiavelli, care a expus conceptul de guvernare amorală, unde totul se învârtea în jurul unor strategii de mistificare și amăgire a oamenilor, pentru a le câștiga încrederea, în timp ce măsurile reale vizau, de fapt, creșterea opresiunii, Confucius a susținut justiția reală și compasiunea ca instrumente ale conducerii. Cheia succesului, credea el, constă în îndeplinirea îndatoririlor de către fiecare, conform postului și poziției deținute.

O calitate esențială pentru un lider este, în mentalitatea înțeleptului, virtutea. Doar aceasta îi dă unui om dreptul de a ocupa o funcție superioară. Într-un mod cu adevărat remarcabil, pentru acele vremuri marcate de violență, Confucius afirma că liderul nu ar trebui să folosească forța sau pedeapsa în actul guvernării, explicând: ”Treaba ta e sa guvernezi, nu să omori.”

Exemplul personal era un alt aspect la care filozoful ținea mult. Un conducător poate fi o sursă de inspirație pentru cei din jurul său, dacă are un comportament corect și integru, dacă este primul care să respecte legile și ritualurile.

În 2011, cu mare fast, statuia lui Confucius a fost dezvelită în inima roșie a Beijingului, Piața Tienanmen, vis-a-vis de intrarea în Orașul Interzis. Regimul comunist al lui Mao Zedong a fost cunoscut prin aversiunea față de învățăturile maestrului, interzicând practicarea lor și distrugând multe temple confucianiste. Se pare că tarele comuniste sunt adânci și dispar greu, așa că statuia nu a rezistat în piață decât patru luni, după care a fost, în secret, mutată într-un loc mai puțin vizibil. [sursa imagine]

”Ignoranța este noaptea minții, dar o noapte fără lună și stele.”

Modul în care Confucius a reușit să influențeze istoria este unic. În timp ce majoritatea liderilor ar fi făcut orice pentru a supune oamenii propriilor viziuni, maestrul chinez proceda exact pe dos, adică îi îndemna pe oameni să gândească.

Educația și studiul erau considerate de el elemente fundamentale ale desăvârșirii personale. Convingerea sa era că: ”A învăța și a nu gândi este fără folos. A gândi și a nu învăța este periculos.”

Atunci când își pregătea învățăceii, Confucius nu le ținea prelegeri, ci mai degrabă le adresa întrebări și utiliza analogii cu textele clasice. Cu timpul, accentul pe care Confucius îl punea pe educație și credința sa că poziția și rangul ar trebui să se bazeze pe merite, a condus la crearea unui aparat birocratic imperial, în care accesul nu era determinat de origine, ci de rezultatul obținut de candidat, în urma examinării. Sistemul era admirabil și, cel puțin teoretic, a determinat recrutarea celor mai buni oameni, deși avea inerentele scăpări și imperfecțiuni.

Cu timpul, confucianismul a ajuns să fie considerat codul etic și politic oficial al țării. Este aproape imposibil să înțelegem cu adevărat cultura și civilizația chineză fără a înțelege contribuția lui Confucius la dezvoltarea ei.

Referințe:

confucius-1.com confucius-1.com

Lecturi suplimentare

Publimix folosește cookies-uri pentru personalizarea conținutului și altele. Continuând, acceptați folosirea acestora. Accept