21 iulie 1990
Pink Floyd pune zidul în scenă
Another Brick in the Wall
Întrebat adesea când va reveni pe scenă cu celebra sa operă rock The Wall, Roger Waters, muzician, compozitor, poli-instrumentist și membru fondator al formației Pink Floyd, răspundea: „Dacă vreodată vor dărâma zidul Berlinului, atunci voi pune în scenă opera chiar acolo, drept omagiu adus eliberării spiritului uman!”. Cum se spune, ai grijă ce-ți dorești, că s-ar putea să se împlinească, dorința lui Waters s-a împlinit mai curând decât se aștepta. Pe data de 9 noiembrie 1989 Zidul Berlinului, cea mai cunoscută parte a frontierelor fostei Republici Democrate Germane, a căzut. Muzicianul s-a ținut de cuvânt și concertul mult așteptat a fost organizat și susținut pe 21 iulie 1990, la mai puțin de un an de la evenimentul care a unit cele două Germanii.
Comunismul, pus la zid!
Anul 1989 avea să fie unul al transformărilor profunde în partea răsăriteană a bătrânului continent. Rând pe rând, Ungaria, cu cea mai liniștită revoluție, Polonia, cu primul ei guvern necomunist din Europa de Est, Estonia, Letonia și Lituania, cu al lor Lanț Baltic, au dat semnalul înlăturării Cortinei de Fier. Au urmat apoi Cehoslovacia, cu Revoluția de Catifea, Bulgaria și mișcarea ei Ecoglasnost și, în sfârșit, România, cu sângeroasa Revoluție din decembrie.
Roger Waters, un muzician completRoger Waters a scris istorie în lumea muzicii împreună cu trupa Pink Floyd dar și în cariera solo
În 1989, Waters avea ceva vreme de când nu mai făcea parte din formația pe care a fondat-o. Totuși, atunci când s-a pus problema reunirii pe scenă în vederea unui eveniment de o asemenea amploare, precum concertul ce urma să fie susținut la Berlin, au fost date uitării, cel puțin pentru moment, vechile animozități. După căderea Zidului, artistul englez s-a ținut de cuvânt și s-a pus imediat pe treabă, în vederea organizării spectacolului. „Am urcat în avion în dimineața imediat următoare și am zburat la Berlin. Ne-am plimbat de-a lungul zidului și am găsit un spațiu enorm și mi-am spus, aici vom face spectacolul - dacă îl vom face vreodată”, și-a amintit Waters.
Locul „ochit” de Roger, se afla în „no man's land”, între Postdamer Platz și Poarta Brandenburg. Alegerea pentru punerea în scenă a fost una pe măsura evenimentului și a avut o semnificație aparte. Terenul din jurul celebrei porți reprezenta, de fapt, un simbol al întemnițării după cel de-al doilea război mondial a 16 milioane de cetățeni est-germani.
Amplasamentul avea să dea o nouă semnificație și poveștii despre alienare și nihilism concepută cu mai bine de un deceniu mai devreme de fostul component al trupei Pink Floyd. S-a transformat din ceea ce a fost odată o meditație interioară despre barierele pe care oamenii le ridică în jurul lor, în ceva mult mai universal. Waters s-a arătat și el mirat douăzeci de ani mai târziu de această evoluție: „Este ciudat cum macro-ul și micro-ul se oglindesc deseori, astfel ca povestea unui om, a relațiilor sale nereușite, a rușinii și a problemelor sale pot reflecta un fel de situație globală-politică-religioasă, la nivel macro”.
„The Wall was too high, as you can see...”
Proiectul The Wall s-a născut în timp ce formația își promova, prin concerte susținute pe stadioane, albumul Animals. Roger Waters a clacat în fața succesului, având o altercație cu un fan prea entuziasmat, în timpul unei asemenea reprezentații, desfășurate la Montreal. În urma incidentului, muzicianul și-a promis că nu va mai călca vreodată pe un stadion, dar a rămas și cu o altă idee. A comparat gardul, care despărțea scena de public, cu un zid, sursă de inspirație pentru conceperea altui album: The Wall. Opera rock a fost lansată pe data de 30 noiembrie 1979. S-a bucurat imediat de succes și a bătut noi recorduri, albumul fiind vândut în 30 de milioane de exemplare, iar single-ul „Another Brick in the Wall, part 2”, fiind luni de zile numărul unu în Europa. Noul album a fost promovat printr-un turneu desfășurat între februarie 1980 - iunie 1981, ce a purtat numele The Wall Tour. Au fost susținute 31 de spectacole în orașe precum Los Angeles, Londra sau Dortmund. Show-ul a fost foarte apreciat atât de public, cât și de critici. În timpul acestuia, un zid de aproximativ 12 metri era construit treptat între public și band. Golurile existente permiteau spectatorilor să privească diferite scenete ale poveștii imaginate. Spectacolul a fost unul desăvârșit, căci până și The New York Times a titrat în numărul său din data de 2 martie 1980: „The Wall show va fi o bornă cu care toate viitoarele spectacole rock vor fi nevoite să se măsoare”.
Wish we were there...
Pregătirile pentru concert au fost și ele inedite și pline de neprăvăzut. Au luat parte la spectacol până și forțele sovietice, care treceau în paș de marș, transformând astfel evenimentul într-o poveste parcă smulsă dintr-un roman de spionaj al Războiului Rece. „Ziua în care am fost să repetăm a fost fascinantă, pentru că mergeam în Germania de Est, și mergeam ore întregi. Într-un final am ajuns într-o localitate și am întrebat oamenii: Există un sat al armatelor ruse în zona? Unde este? Nimeni nu vroia să ne zică. Spuneau: Nu există un astfel de sat. În cele din urmă, am găsit locul. În acea zonă erau aproximativ 20.000 de soldați ruși... Erau ușor precauți pentru că nu știau ce avea să se întâmple”.
Spectacolul a fost însă un eveniment grandios. Waters a fost acompaniat de o listă de invitați ce i-a inclus pe Scorpions, The Band, Marianne Faithful, Joni Mitchell, Cyndi Lauper, Bryan Adams, Paul Carrack și Sinead O'Connor.
De fapt, totul referitor la The Wall a avut proporții epice: de la cei 6,5 milioane de dolari cheltuiți pentru aducerea formațiilor, până la uriașa recuzită. Drept scenă, a servit un edificiu de 170 de metri lungime și 25 metri înălțime. Bineînțeles, într-un gest simbolic, zidul a fost dărâmat la finalul spectacolului. Apoi, păpuși gonflabile uriașe, fiecare dintre ele de dimensiunea unei clădiri cu șase etaje, planau deasupra mulțimii, în timp ce elicopterele armatei zburau peste capetele fanilor strânși în „no man's land”. Au fost mai mult de 350.000 de spectatori plătitori de bilet, dar chiar înainte ca show-ul să înceapă, porțile au fost larg deschise, astfel că numărul privitorilor a crescut cu cel puțin 100.000!
Concertul a fost transmis și în direct, prin satelit, în 35 de țări și redifuzat în alte 10. De asemenea, aproximativ 175 de posturi de radio au transmis și ele în direct, mărind astfel numărul celor care au participat, într-un fel sau altul, live la eveniment. Evident, la amploarea pe care a căpătat-o, spectacolul a produs emoții puternice și în rândul starurilor ce au urcat pe scenă. „Am fost atât de speriată încât am plâns înainte de a ajunge în fața publicului”, a declarat la cea vreme Cindy Lauper, în timp ce Paul Carrack a recunoscut că „De-obicei nu am emoții, însă de data aceasta m-am speriat”.
The Wall - Live in Berlin s-a bucurat așadar de un succes deplin. Concertul, pe lângă simbolistica pe care a avut-o, a servit și unei cauze nobile. A fost locul de lansare a unei organizații umanitare numită Memorial Fund for Disaster Relief, către care au fost donate o parte din veniturile obținute de pe urma evenimentului. Organizația a fost fondată de către Leonard Chesire, un erou al celui de-al doilea Război Mondial. Fostul soldat englez a deschis concertul organizat la Berlin, suflând într-un fluier folosit în războiul la finalul căruia Germania a fost împărțită între Est și Vest!
Referințe: