04 martie 1952
Ernest Hemingway ne dăruiește „Bătrânul și Marea”
Punct și de la capăt
La 4 martie 1952, Ernest Hemingway pune punct unei opere ce avea să îi devină carte de vizită, Bătrânul și marea. În aceeași zi, trimite manuscrisul editorului său, Wallace Meyer, cu cuvintele: „Știu că e mai bun decât tot ceea ce am scris până acum. Sper să scap de observațiilor criticilor, de care sunt sătul.” Criticii, de această dată, au fost de acord cu el. Bătrânul și Marea primea Premiul Pulitzer în 1953 și a fost pe lista creațiilor care au contribuit la Premiul Nobel pentru literatură, primit de Hemingway in 1954.
Real LIFE story
Povestea bătrânului pescar, considerată de unii nuvelă, de alții roman a venit după un deceniu în care Hemingway nu mai scrisese nimic semnificativ. Ultimul său succes literar, Pentru cine bat clopotele, apăruse în 1940. Cireașa amară de pe tort a fost pusă de criticile negative cu care a fost primit romanul său din 1950, Across the River and into the Trees (Dincolo de râu și între copaci). Deja se zvonea că Hemingway e terminat ca scriitor, că nu mai are nimic de spus. Dar el a arătat că mai are de spus ceva esențial. Deși a negat orice substrat alegoric din Bătrânul și marea, mulți o consideră o metaforă a luptei scriitorului de a-și afirma crezul artistic înfruntând presiunile de tot felul din jurul său.
Huckleberry Finn și Tom Sawyer, capodoperele lui Mark TwainE mai bine să meriți laude și să nu le primești decât să le primești fără să le meriți. - Mark Twain
Cartea a stat vreme de 16 ani la dospit în cuptorul creativ din mintea sa. În 1936, acesta a semnat un eseu pentru revista Esquire, iar unul din paragrafe relata despre un bătrân care pescuia singur într-o bărcuță, prinzând un pește spadă, care l-a târât în larg două zile. Pescarul a omorât peștele și a luptat apoi cu rechinii atrași de mirosul sângelui. Când bătrânul a fost găsit, în sfârșit „ceea ce rămăsese din pește, mai puțin de jumătate, cântărea peste 300 de kilograme”. Doi ani mai târziu, Hemingway a început să scrie Bătrânul și marea, dar a fost distras de cealaltă operă a sa, Pentru cine bat clopotele.
Revista Life a publicat un fragment din Bătrânul și marea în numărul său din septembrie 1952. Tirajul de cinci milioane de bucăți s-a epuizat în două zile.
Hemingway era oricum un subiect predilect pentru presă, atât literar cât și personal. O figură originală în breasla confraților, avea la activ patru mariaje și numeroase aventuri adevărate la partide de vânătoare și pescuit.
Viața ca la carte
Ernest Hemingway, născut în 1899, în Oak Park, Illinois, a început să lucreze ca reporter pentru Kansas City Star, la doar 18 ani. Când a izbucnit primul război mondial, s-a înrolat voluntar șofer de ambulanță penru Crucea Roșie.
Grav rănit pe frontul austro-italian, în 1918, în timp ce transporta un camarad rănit, a fost decorat și trimis acasă pentru recuperare. După doi ani, se căsătorea cu Hadley Richardson, a cărei avere le-a permis să se mute la Paris. Aici au întâlnit și alți scriitori americani, printre care F. Scott Fitzgerald, Gertrude Stein și Ezra Pound. Cu ajutorul și încurajarea lor, Hemingway și-a publicat primele volume de povestiri, în 1925, urmate The Sun Also Rises (Fiesta), în 1926, primită favorabil de critică.
Când și-a început activitatea ca ziarist, editorul de la Kansas City Star, i-a dat o listă cu câteva sfaturi de bază: „Folosește proproziții scurte. Folosește paragrafe scurte. Fii curajos în exprimare. Fii pozitiv, nu negativ”. Ulterior, Hemingway a afirmat: „Au fost cele mai bune sfaturi pe care le-am primit vreodată pentru meseria de scriitor. Nu le-am uitat niciodată”.
Într-adevăr, Hemingway și-a trăit viața la fel cum a scris, în tușe puternice și culori tari, de la băiețelul îmbrăcat în haine de fetiță, la masculul fioros, care era gata oricând să sară la bătaie. În copilărie, mama sa îl îmbrăca în haine de fetiță și îl striga „Ernestine”. Sperase mult să aibă o fiică și, dacă natura nu i-a îndeplinit dorința, s-a gândit să suplinească ea această lipsă, prin garderoba feminină a fiului și prin părul lung pe care scriitorul l-a purta până la șase ani. Testosteronul și-a luat apoi revanșa, micul Ernest devenind un băiat și apoi bărbat în toată firea, probabil cel mai masculin scriitor al secolului XX.
Legendarul boxer Jack Dempsey spunea că ar refuza un meci cu Hemingway, pentru că și-a dat seama că acesta ar lupta ca un nebun și ar trebui să îl rănească grav pentru a-l învinge. Oricum, Hemingway a avut parte de ceva lupte cu nume celebre, inclusiv cu Orson Welles în 1937. Se spune că totul a pornit de la o controversă dintre cei doi, pe tema unui scenariu scris de Hemingway și interpretat de Welles, pentru un film despre războiul civil spaniol. Alături de James Joyce își mai punea pumnii la bătaie, în partide de pahar, care se terminau prost. Joyce, mai firav, căuta de obicei adăpost lângă confratele său strigând „Ocupă-te de el, Hemingway, ocupă-te de el!”.
James Joyce l-a reconstruit pe Ulise în Odiseea contemporanăO carte-eveniment, Ulise, scrisă de James Joyce, ne înfățișează Odiseea lui Leopold Bloom, un personaj din mitologia zilelor noastre
Și criticii au gustat din iuțeala de mână a celebrului și impulsivului autor. Criticul Max Eastman a scris o cronică prea puțin favorabilă a romanului Death in the Afternoon (Moartea după-amiază), publicat în 1932. Nu atât contestarea scrierii sale, cât cea a masculinității, au stârnit furia lui Hemingway. Eastman avusese proasta inspirație ca în recenzie să pună sub semnul întrebării bărbăția autorului și să strecoare aluzii la părul „fals” de pe pieptul lui Hemingway. Câțiva ani mai târziu, ceasul nenorocos îi va aduce pe amândoi în biroul editorului lui Hemingway, Max Perkins. Scriitorul nu a stat prea mult pe gânduri, dornic să îi dovedească lui Eastman că s-a înșelat, a probat autenticitatea pilozității la modul cel mai concret, adică dezvelindu-și pieptul în fața ochilor adversarului său. Ca să fie sigur că a procesat informația, Hemingway l-a lovit cu un exemplar din cartea sa, doborându-l la podea. Critica rămâne, totuși, o meserie riscantă, în toate timpurile.
Dar nici Hemingway nu se dădea în lături din fața riscului, ci îl căuta de-a dreptul. Ultimii 20 de ani din viața scriitorului au făcut obiectul unui altfel de roman, scris de FBI, care se pare că îl monitoriza atent. S-a aflat apoi că Hemingway fusese recrutat de serviciile ruse de spionaj, în timpul celui de-al doilea război mondial. Deși nu s-a dovedit că le-a fi furnizat vreodată informații, avea nume de cod - agent Argo - și a făcut o călătorie în China, în anul 1941. În permanenta sa căutare de adrenalină, Hemingway a scăpat cu viață din patru accidente de mașină și două de avion. Accidentele de avion, produse în două zile consecutive s-au întâmplat chiar în 1954, anul când Hemingway a primit Premiul Nobel pentru literatură.
Premiile Nobel, răsplata realizărilor care fac lumea mai bunăPremiile Nobel, care recompensează performanțele și realizările umane la cel mai înalt nivel, s-au născut dintr-o eroare de documentare
Printr-o rezistență aproape supranaturală, autorul a fost expus la malarie și antrax și a supraviețuit, a trecut prin cancer de piele, pneumonie, diabet, hepatită. Nu a putut fi doborât de nimic, în afară de el însuși. Din păcate, a decis să facă cu mâna lui ceea ce nu au reușit toate celelalte afecțiuni, punându-și capăt zilelor la vârsta de 61 de ani, în 1961.
El continuă, însă, să fie viu prin tot ceea ce a scris, dar și prin omagiul care i se aduce anual la Key West, în Florida, unde are loc concursul de sosii Ernest Hemingway. În onoarea zilei de naștere a scriitorului (21 iulie) alintat „Papa”, bărbați cu barbă și chiar unele femei cu bărbi false se întâlnesc pentru a alege cea mai reușită copie a marelui original. Concursul este organizat de Hemingway Look-alike Society și se ține încă din 1981. La prima ediție, din juriu a făcut parte chiar fratele scriitorului, Leicester.
Viața lui Hemingway a ilustrat perfect afirmația care îi aparține: „Omul poate fi distrus, dar nu poate fi învins”.
Referințe:
history.com interestingliterature.com openculture.com mentalfloss.com