25 noiembrie 1952
Agatha Christie deschide „Cursa de șoareci” la Londra
Misterul intră în cursă
La 25 noiembrie 1952, 453 de oameni au intrat de bunăvoie în „Cursa de șoareci” a Agathei Christie. Ambassadors Theatre din Londra găzduia premiera piesei care avea să se dovedească a fi cea mai longevivă din istorie. Se joacă și în zilele noastre și a adunat mai mult de 10 milioane de spectatori în cele peste 25.000 de reprezentații susținute până în prezent. Care e secretul? Mister...
Partners in crime
Când piesa își făcea debutul istoric, istoria însăși avea niște personaje interesante: Winston Churchill era primul-ministru al Marii Britanii, Stalin conducea URSS, iar Eisenhower era președintele american ales. Agatha Christie, care cunoscuse deja succesul ca autoare de romane polițiste, scrisese inițial piesa pentru Regina Mary, soția răposatului George al V-lea. Sub numele „Three Blind Mice” („Trei șoareci orbi”), a debutat ca piesă radiofonică de 30 de minute, la cea de-a 80-a aniversare a reginei, în 1947. Christie a dezvoltat subiectul, schimbându-i titlul în „The Mousetrap” („Cursa de șoareci”).
William Shakespeare și-a pus în scenă piesele la teatrul The GlobeThe Globe, primul teatru care a găzduit piesele lui William Shakespeare, pe vremea reginei Elisabeta I, a reintrat în circuitul artistic, fiind redeschis de regina Elisabeta a II-a
Acțiunea dramei se petrece la conacul „Monkswell Manor”, unde gazdele și oaspeții rămân înzăpeziți, pe fondul anunțurilor radio legate de o crimă al cărei autor bântuie împrejurimile. Curând, un polițist aduce vestea înfricoșătoare că, atât criminalul, cât și viitoarele victime se află sub același acoperiș, la conacul în cauză. Indiciile, pistele false, răsturnările de situație și identitatea neașteptată a personajelor cresc tensiunea și misterul. La final, cel dovedit în mod cu totul neașteptat a fi asasinul, vine în fața publicului, spunându-le că rămân „partners in crime” și cerându-le să nu dezvăluie altora deznodământul piesei, astfel încât suspansul să fie păstrat și la viitoarele reprezentații.
Actorul Richard Attenborough și soția sa, Sheila Sim, au fost primele vedete din „Cursa de șoareci”. De-a lungul timpului, peste 300 de actori și actrițe au apărut în rolurile celor 8 personaje ale piesei. David Raven, care a jucat personajul maiorului Metcalf de 4.575 de ori, a ajuns în Cartea Recordurilor pentru această performanță, în timp Nancy Seabrooke e menționată ca cea mai răbdătoare dublură, îndeplinind această sarcină cale de 6.240 de spectacole, timp de 15 ani, ca rezervă pentru Mrs. Boyle.
O piesă de bază
„Cursa de șoareci” nu este considerată neapărat cea mai bună realizare dramatică a Agathei Christie. Au fost chiar voci din lumea teatrului care afirmau că piesa „ar trebui abolită prin lege”. Cu toate acestea, popularitatea ei nu a avut de suferit. Întrebată ce crede despre succesul ei în timp, autoarea a răspuns: „E genul de piesă la care poți duce pe oricine. Nu e cu adevărat înspăimântătoare, nu are nimic îngrozitor și nu este o farsă. Totuși, are câte puțin din fiecare și satisface tot felul de gusturi diferite”. În 1974, după aproape 9.000 de spectacole, piesa s-a mutat la Teatrul St. Martin's, unde se joacă și azi.
Cu peste două miliarde de cărți vândute, Agatha Christie ne-a ținut pe mulți cu sufletul la gură și treji peste noapte, în dorința de afla cât mai repede deznodământul. Personajele sale legendare, în paginile tipărite și pe ecrane, Hercule Poirot și Miss Marple au fixat niște standarde greu de atins de detectivii din viața reală. Agatha însăși a fost un personaj la fel de interesant ca și cele care au trăit în cărțile ei.
Phileas Fogg și celebra sa călătorie în jurul lumiiOcolul Pământului în 80 de zile, cartea de mare succes a lui Jules Verne, ne prezintă o călătorie fascinantă în jurul lumii, făcută de Phileas Fogg
Viața ca la carte
Înainte de a deveni unul dintre cei mai bine vânduți autori ai lumii, Agatha era cât pe ce să rămână analfabetă. Mama sa nu era de acord ca fiica ei să învețe să citească înainte de împlini 8 ani, drept pentru care Agatha s-a descurcat singură. De asemenea, a refuzat să o lase să urmeze o formă organizată de învățământ, educând-o acasă și trimițând-o la o școală din Paris, de abia când a împlinit 15 ani. În adolescență a studiat muzica clasică, dar nu a urmat o carieră în domeniu, considerând că prestația live e mult prea solicitantă psihic.
Sora sa, Madge, a fost cea care a provocat-o să scrie prima carte, punând pariu că Agatha nu ar fi în stare să ducă asemenea sarcină la bun sfârșit. Madge avea să piardă un pariu din care noi toți ceilalți am avut doar de câștigat. Din ambiția de a dovedi surorii sale că are talent literar, s-a născut „Misterioasa afacere de la Styles”, prima carte semnată Agatha Christie, în care un militar în concediu medical se trezește implicat într-un ciudat caz de otrăvire. Nu întâmplător arma crimei este otrava. După ce a lucrat ca soră medicală în timpul primului război mondial, Agatha Christie devine asistenta unui farmacist, având acces la nenumărate substanțe toxice. „Din moment ce eram înconjurată de otrăvuri, era normal să aleg otrăvirea ca metodă criminală”, explica ea decizia de a include stricnina și bromura printre substanțele manevrate de personajele din primul său roman. Tot aici își face debutul celebrul admirator al „micilor celule cenușii”, Hercule Poirot.
Detectivul pare să fi fost inspirat de o persoană reală, un belgian pe care Agatha îl întâlnise la coborârea din autobuz și care o frapase cu aspectul său excentric. Poirot avea să dețină rolul principal în peste 40 de romane. Ca dovadă că oricât ai fi de bun, la un moment dat lumea te dă la o parte, și Agatha, la fel ca Arthur Conan Doyle înaintea ei, a decis să își scoată din scenă eroul, în romanul Cortina, din 1975, unde este descris sfârșitul vieții detectivului, tot prin descifrarea unei enigme. Reacțiile la „decesul” lui Poirot au fost atât de puternice, încât i s-a publicat un necrolog în The New York Times, pe prima pagină.
The New York Times, o publicație de calitateThe New York Times este azi unul dintre cele mai cunoscute ziare de pe glob, având o bună reputație pentru promovarea jurnalismului de calitate
Apariția primei cărți nu a fost lipsită de probleme, fiind respinsă de 6 edituri înainte de a vedea lumina tiparului, în 1920. Odată pornită, Agatha a fost de neoprit. A scris o carte întreagă într-un weekend, „Absent in the Spring”, sub pseudonimul literar Mary Westmacott. În total, a scris 6 romane de dragoste sub acest nume, Mary fiind cel de-al doilea prenume al ei, iar Westmacott, preluat de la niște rude. Tot de la rude se inspira și pentru unele personaje, de exemplu, Miss Marple semăna mult cu bunica ei.
Se pare că ideile cele mai bune îi veneau în timp ce mânca mere și făcea baie, singura problemă fiind că nu putea să și scrie acolo.
A practicat surfingul, a colindat lumea, a participat la săpături arheologice, a încercat să devină fumătoare și nu a reușit, a fost președinta unui club exclusivist de autori de romane polițiste și a fost bănuită că ar fi fost răpită de extratereștri. Fiecare experiență a hrănit imaginația sa debordantă, care ne-a lăsat moștenire zeci de volume, filme și seriale inspirate de scrierile sale și... mult mister în privința vieții ei personale.
Referințe: