14 iulie 1916
Apare manifestul DADA
Născut, prin absurd!
În anii de dinaintea Primului Război Mondial, Europa părea că-și pierduse simțul realității! Albert Einstein tocmai demonstrase că „totul e relativ”, în timp ce ideile lui Marx aveau să răstoarne în curând societatea cu susul în jos, aducându-i în frunte pe cei care până atunci stătuseră umili la coadă. Nici arta nu făcea excepție. Compozitorul Arnold Schonberg dăduse deja tonul în ceea ce privește muzica atonală, poetul Stephane Mallarme dusese curentul simbolist francez la următorul nivel al literaturii, în timp ce Pablo Picaso revoluționase pictura, dând naștere cubismului. Dar, peste toate acestea, s-au așternut ororile Marelui Război.
O tânără generație de artiști, refugiați din calea conflictelor în neutra Elveție, grupați în jurul scriitorului Tristan Tzara, avea să răspundă absurdului prin absurd. Se naște astfel o revoltă, un nou curent: dadaismul! Manifestul acestei noi mișcări avea să fie făcut public la cabaretul „Voltaire” din Zurich, pe data de 14 iulie 1916!
Eugène Ionesco, autorul român care s-a afirmat la ParisCântăreața cheală, piesa care l-a consacrat pe Eugène Ionesco drept reprezentant al teatrului absurd, a fost inspirată din manualul de engleză pe care îl folosea autorul
Se pune Tzara la cale...
Unul dintre „arhitecții” noii mișcări a fost Tristan Tzara. Poet și eseist, dar și jurnalist, critic de artă și regizor, Samuel Rosenstock, căci acesta a fost numele său real, s-a născut la Moinești, pe 16 aprilie 1896, într-o familie de evrei. De altfel, din această cauză, a devenit cetățean român cu drepturi depline abia după 1918!
La 11 ani, a ajuns la București pentru a-și desăvârși studiile. În 1912, pe când încă era în liceu, editează revista Simbolul, alături de alți doi tineri artiști români, prieteni ai săi, Marcel Iancu și Ion Vinea. În ciuda vârstei fragede, cei trei au reușit să atragă printre colaboratori nume importante ale curentului simbolist din România, printre care Nicolae Davidescu, Emil Isac și Ion Minulescu. Ba chiar în primul număr, gazeta a publicat o poezie a lui Alexandru Macedonski.
În această perioadă, Samuel Rosenstock va adopta pseudonimul de S. Samyro (o anagramă a numelui său), pe care mai târziu îl va schimba în Tristan Ruia. Din 1915, va semna însă cu Tristan Tzara, un joc de cuvinte „tălmăcit” ulterior de soția poetului Ilarie Voronca Colomba, ca însemnnând, trist în țară!
Nichita Stănescu, poetul care a schimbat cuvintele în necuvinteÎn 31 martie a venit pe lume Nichita Stănescu, poetul care a trăit în versuri, a respirat prin cuvinte și a deschis o nouă cale pentru poezia românâ.
Între 1914 și 1916, România ezită să intre în război, astfel că tânărul poet își va putea continua activitatea avangardist-literară. La acea vreme, Tzara și grupul său de prieteni își conturaseră deja ideologia, astfel că s-au alăturat curentului anti-război și anti-naționalist. Din 1914, s-a înscris la cursurile Universității din București, studiind matematica și filozofia. Primele poezii i-au fost publicate abia în 1915, anul emigrării sale. „Verișoara, fată de pension” a fost tipărită pe 28 iunie în „Noua revistă română”. Apoi, în toamnă, Chemarea, o altă gazetă editată de prietenul Ion Vinea, i-a acordat șansa de a mai publica alte două poeme. Se întâmpla cu puțin timp înainte ca Tzara să părăsească... țara!
Au spus „Dada” la „Cabaret Voltaire”!
La finalul anului 1915, Samuel Rosenstock a luat calea exilului. A ales ca destinație neutra Elveție, acolo unde se afla deja prietenul și fostul său coleg, pictorul Marcel Iancu, și el, tot un român de origine evreiască. La Zurich, grupul de artiști s-a împrietenit cu poetul anarhist german Hugo Ball. În orașul situat pe malul lacului omonim, Ball a închiriat în luna februarie a anului 1916 un club de noapte, „Cabaret Voltaire”, local ce avea să devină locul de naștere al unui nou curent artistic ce avea să străbată Europa și nu numai. Acesta se afla nu departe de apartamentul în care Lenin își croia la acea vreme planurile sale revoluționare!
„Cabaret Volataire” a fost imediat frecventat de artiști precum Hans Arp, Arthur Segal, Otto van Rees, Max Oppenheimer sau Marcel Slodki. Întrunirile dintre aceștia (prima s-a consemnat pe 5 februarie) au produs inedite acte artistice, precum interpretarea unor cântece africane, inventarea poemului simultan sau recitarea de poeme cu specific folcloric românesc. În această atmosferă avea să se nască dadaismul. N-a fost o „invenție” exclusivă a lui Tzara, dar „n-ar fi devenit niciodată ceea ce a devenit fără eforturile de popularizare și diplomația lui”, după cum spunea și Richard Huelsenbeck, un scriitor german, devenit și el dadaist.
Bardul din Mircești, nemuritorul poet al unirii românilorHora Unirii, creație a poetului Vasile Alecsandri, rămâne, peste secole, un simbol al sentimentului național, care a stat la baza înfrățirii dintre Moldova și Țara Românească, în 1859
Dată exactă a nașterii e greu de stabilit. Cert e că mișcarea a prins contur între lunile februarie și iulie ale anului 1916.
„Pe cai. Sau pe curând”...
Legenda spune că numele a fost inventat în data de 8 februarie. Există însă mai multe variante care circulă cu privire la originea denumirii. Hugo Ball a susținut că numele provenea din termenul afirmativ românesc Da, des folosit de inițiatorii proiectului. Richard Huelsenbeck a avut însă o altă opinie, spunând că numele a fost creat prin înțeparea cu un cuțit a unui dicționar francez-german, deschizând apoi cartea în locul pe care-l indicau înțepăturile.
O a treia variantă a fost susținută de Marcel Iancu și menționată de critici precum George Călinescu (în a sa monumentală operă Istoria literaturii române de la origini și până în prezent) și Marc Dachy (în lucrarea Dada revolta artei). Ipoteza spune că numele a fost ales prin hazard, dintr-un Larousse. Tristan Tzara a introdus un creion în marele dicționar francez, oprindu-se asupra cuvântului onomatopoeic dada. O explicație însă a oferit-o și Hugo Ball, în manifestul apărut pe data de 14 iulie 1916 (devenită astfel data oficială de naștere a Dadaismului): „Dada provine din dicționar. E îngrozitor de simplu. În franceză înseamnă căluț de lemn. În germană: cu bine, dați-vă jos de pe spinarea mea, la revedere pe altă dată! În română: Da, într-adevăr, aveți dreptate, așa este”.
Ion Creangă, un scriitor mare, cu suflet de copilBojdeuca lui Ion Creangă, un loc al poveștilor și amintirilor, împărtășite de scriitor cu prietenul său, Mihai Eminescu, și cu noi, toți cei care îl citim
„Dada se îndoiește de tot”...
În același manifest avea să fie expus și idealul spre care tindeau tinerii artiști avangardiști: „... Un cuvânt internațional. Doar un cuvânt, iar cuvântul ca mișcare. E pur și simplu groaznic. Dacă facem din asta o direcție artistică, ar însemna că vrem să evităm complicațiile... Cum putem scăpa de tot ce este lunecos și gazetăresc, tot ce e drăguț și cuminte, tot ce a fost moralizat, animalizat, cosmetizat? Spunând Dada. Dada este sufletul lumii. Dada este poanta, Dada este cel mai bun săpun din lapte de crin”.
În fapt, noua mișcare artistică, după cum o afirma Tristan Tzara, este „o căutare a unei extreme limite a divorțului dintre gândire și expresie, contrazice totul, neagă totul, ridicând nihilismul și mistificarea la rangul de principia supreme. ... dada pune înaintea acțiunii și înainte de tot: Îndoiala. Dada se îndoiește de tot”.
Așadar, dadaismul a prins viață ca o revoltă împotriva logicii, a rutinei, a gândirii în artă, aflându-se într-o permanentă căutare a originalității. Este de fapt un curent nonconformist și anarhic. A asociat elemente ale futurismului italian, cubismului francez și expansionismului german. De un negativism declarat, dadaismul cultiva arbitratriul total, neprevăzutul, abolirea formelor. De altfel, inițiatorul mișcării, Tristan Tzara, avea să descrie tehnica nonconformistă a creării poezilor: „Pentru a face o poezie dadaistă, luați un ziar. Luați o pereche de foarfeci. Alegeți din ziar un articol care să aibă lungimea pe care vreți să o dați poeziei voastre. Decupați articolul. Tăiați cu grijă toate cuvintele care formează respectivul articol și puneți toate aceste cuvinte într-un săculeț. Agitați-l încetișor. Scoateți cuvintele unul după altul, dispunându-le în ordinea în care le veți extrage. Copiați-le cuviincios. Poezia vă va semăna. Şi iată-vă un scriitor infinit de original și înzestrat, cu o sensibilitate încântătoare, deși, se înțelege, neînțeleasă de oamenii vulgari!”.
Cu (supra)realism, despre dadaism
După încheierea războiului, în martie 1919, o dată cu Tristan Tzara, mișcarea se mută la Paris. E locul unde se produce întâlnirea cu marii artiști francezi Andre Breton, Guillaume Apollinaire, Francis Picabia, Max Jacob sau Louis Aragon. Au loc spectacole ce se desfășurau după aceleași principii ca acelea produse în „Cabaret Voltaire” din Zurich. Dar după câțiva ani de strânsă colaborare, avea să se producă ruptura între grupul lui Tzara și cel al lui Breton. Cel din urmă avea să fie unul dintre fondatorii unui alt curent avangardist, suprearealismul. Treptat, dadaismul avea să se topească în el și în alte mișcări moderne, nu însă înainte de a-și fi adus importantul aport în arta secolului XX. La începutul anilor '20, dadaismul își avea reprezentanții săi în aproape toată Europa (Elveția, Franța, Olanda, România, Yugoslavia, Italia, Rusia). Ba chiar a existat un puternic grup de dadaiști și în Japonia!
Chiar dacă a avut și mulți critici, dadaismul a influențat multe dintre curentele și mișcările apărute ulterior. Ba chiar foarte mulți teoreticieni consideră că a fost de fapt începutul artei postmoderne. De la picturile abstracte ale lui Stuart Davis și până la creațile artistului pop Andy Warhol, aproape oriunde privești către arta modernă și contemporană vei zări noncoformismul pornit odată cu mișcarea Dada. Până și Andre Breton a recunoscut că suprearealismul său a apărut ca o mișcare descendentă din dadaism: „Fundamental, de la Dada”! Apoi a adăugat, nu cu multă vreme înainte să moară: „noi n-am făcut nimic”!
Referințe: