17 februarie 1904

Madame Butterfly este primită cu răceală

Artă și cultură Monica

Madame Butterfly, don”t cry

La 17 februarie 1904, Madame Butterfly pășea pe scena operei Scala din Milano, cu pași de gheișă. În sală, compozitorul Giacomo Puccini avea o senzație de déjà-vu. La fel ca și alte opere ale sale, nici Madame Butterfly nu a stârnit entuziasmul publicului. Așa fusese și la Boema, primită cu reținere și cronici amestecate și, mai ales, la Tosca, tocată mărunt de critici. Timpul are tratament pentru răceala contemporanilor și a repus dreptatea pe picioare. Astăzi, în topurile reprezentațiilor de operă din lumea întreagă, Boema ocupă locul 3, Tosca, 4 și Madame Butterfly, 6.

Fly, Madame Butterfly

Tânărul Puccini a decis să își dedice viața operei, după ce a văzut o reprezentație cu Aida lui Giuseppe Verdi, în 1876. Deși decizia a fost luată la tinerețe, a doua parte a vieții îi va aduce maturitatea artistică și inspirația ce aveau să îl ridice pe podiumul muzicii universale, prin opere ca: Boema (1896), Tosca (1900), Madame Butterfly (1904) și Turandot (rămasă nefinalizată, la moartea compozitorului, în 1906). Niciuna dintre ele nu a reprezentat un succes imediat.

Mozart a făcut din Nunta lui Figaro, nunta de aur a muziciiDeși împăratul Iosif al II-lea considera că muzica lui Mozart avea prea multe note, s-a dovedit că Nunta lui Figaro avea proporția ideală pentru a deveni capodoperă

Pe când superviza punerea în scenă a operei Tosca, în Londra, Puccini a văzut piesa Madame Butterfly, scrisă de David Belasco și bazată pe o povestire a lui John Luther Long. Compozitorul a fost fascinat de personajul feminin extrem de puternic pe care era centrată povestea. Actrița din rolul principal, miss Evelyn Millard, a interpretat cu multă dăruire personajul Cio-Cio-san, iar Puccini a fost fermecat, deși nu înțelegea boabă de engleză. Întors acasă, a început să gândească o versiune pentru operă. Pentru libret, a apelat la colaboratorii săi preferați într-ale scrisului, Giuseppe Giacosa și Luigi Illica. Muncită vreme de doi ani, cu o nedorită pauză de 8 luni, ca urmare a unui accident de mașină suferit de Puccini, opera și-a făcut debutul la Milano, în februarie 1904.

Puccini a apreciat mult interpreții români. Tenorul Grigore Gabrielescu a fost ales pentru premiera mondială a operei Edgar, iar Hariclea Darclée a interpretat rolul titular din opera Tosca. Soprana noastră a sugerat compozitorului introducerea unei arii pentru soprană în actul al II-lea, astfel născându-se celebra Vissi d”arte. [sursa imagine]

Puccini și autorii libretului s-au străduit să introducă elemente cât mai realiste în scenariu. Illica a călătorit până la Nagasaki, pentru o infuzie de culoare locală, iar Puccini a început să studieze muzica japoneză. A vizitat-o pe soția ambasadorului Japoniei în Italia, care i-a interpretat o serie de cântece tradiționale. Tot ea l-a ajutat să facă rost de partituri, pentru a le studia pe îndelete. Muzica pe care Puccini a compus-o pentru Madame Butterfly reflectă cunoștințele dobândite de compozitor cu privire la muzica din țara soarelui-răsare, existând chiar bucăți care trimit direct cu gândul la cântecele specifice acestei culturi. Pentru a contura personajele americane, sunt folosite expresii mai dure și mai directe, în contrast cu delicatețea tipic niponă.

Crizantema noastră cea de toate toamnele, o floare istoricăCrizantemele, florile de aur care împodobesc toamna cu zeci de culori, sunt plante cu un trecut glorios, fiind considerate simboluri imperiale în Japonia

Șocul primirii nefavorabile a operei de către public a fost cu atât mai mare cu cât munca depusă și atenția la detalii fuseseră semnificative. Poate diferențele culturale, greu de înțeles, poate timpul insuficient pe care îl avuseseră pentru repetiții (deși rolurile au fost atribuite unor mari voci ale vremii) sau delimitarea necorespunzătoare a momentelor acțiunii să fi contribuit la reacția ostilă. Fluierăturile și huiduielile la scenă deschisă l-au convins pe Puccini să retragă opera și să opereze în continuare modificări. A împărțit cele 90 de minute din actul al II-lea în două părți, a mai ajustat pe ici-colo și versiunea numărul 2 a văzut luminile rampei la Brescia, patru luni mai târziu. De această dată, a fost primită cu ovații și aplauze la scenă deschisă. Puccini a fost rechemat de 10 ori după căderea cortinei, datorită reacției entuziaste a spectatorilor, luându-și astfel revanșa pentru amărăciunea primei reprezentanții. În anii ce au urmat, Madame Butterfly a călătorit în lumea întreagă, fiind găzduită și aclamată la Londra, Washington, New York, Paris și Sidney. Se mai plimbă și azi prin lume, pentru că povestea este una emoționantă și profund umană despre iubire și demnitate.

Rosina Storchio, soprana italiană care a dat viață pentru prima data personajului Madama Butterfly, avea o prezență scenică strălucitoare, însă o voce mai puțin impresionantă. Din cauza lipsei de tehnică și suprasolicitării, și-a pierdut vocea prematur. Ultima sa apariție pe scenă a fost tot în Madama Butterfly, la Barcelona, în 1923. [sursa imagine]

Dragoste în stil japonez

În orașul japonez Nagasaki, gheișa cu nume de fluture (cio-cio, în japoneză înseamnă fluture, de aici englezescul butterfly) își întinde aripile către fericire, crezând că este iubită de cel cu care se căsătorește, ofițerul american de marină, B. F. Pinkerton. Viziunile matrimoniale ale celor doi sunt fundamental diferite. Ea este pregătită și chiar renunță la tot ceea ce o definește cultural, trece la creștinism și acceptă respingerea din partea familiei, pentru a se dedica omului pe care îl iubește. Pentru el, căsnicia e un divertisment exotic, în așteptarea unei partide mai bune, de preferat, din America. Consideră că legile japoneze care permit despărțirea unui cuplu în condiții destul de relaxate sunt un semn că nici profunzimea sentimentelor nu este o condiție a mariajului.

Muntele Fuji, un spațiu sfânt pentru japoneziMuntele japonez Fuji, inclus în patrimoniul UNESCO, este alcătuit din trei vulcani suprapuși și stă la baza multor legende din Țara Soarelui Răsare

Soprana Geraldine Farrar, în anul 1908, în rolul lui Cio Cio San. [sursa imagine]

În lumea ei ideală, Cio-Cio-San îl așteaptă trei ani nesfârșiți pe soțul plecat pe mare, dă naștere fiului lor și încearcă să trimită îndepărtatului ei soț această veste. Pinkerton, între timp, își găsește perechea visată, în persoane unei compatrioate. Deși cei din jur încearcă să îi dea veste lui Cio-Cio-san, aceasta continuă să fie convinsă că și bărbatul căruia i-a închinat întreaga existență este la fel de devotat relației lor. Cruda infirmare sosește o dată cu vasul american care îi aduce în port pe Pinkerton și noua lui soție.

Fără să își pună prea multe probleme de morală, ofițerul are intenția de a-și lua copilul, pe care proaspăta doamnă Pinkerton a fost de acord să îl crească. Ajungând la casa lui Cio-Cio-san, care în inocența ei a pregătit soțului rătăcitor o primire sărbătorească, realizează că japoneza are alte așteptări de la sosirea lui. Perfect bărbătesc, alege să fugă și să lase femeile să tranșeze problema. Din păcate, Cio-Cio-San, cu seriozitatea specifică japonezilor, o face la propriu, alegând un sfârșit demn, în locul unei vieți rușinoase.

În 2017, Teatrul Cort, de pe Broadway a reluat tema clasică a operei lui Puccini, cu un text adaptat, dovadă că marile opere traversează timpul și timpurile. [sursa imagine]

Cele trei acte ale operei alcătuiesc un singur mare act de curaj: curajul de a renunța la tot pentru iubire, chiar și la viață.

Referințe:

wikipedia.org history.com

foto creditartrix.co.uk

Lecturi suplimentare

Publimix folosește cookies-uri pentru personalizarea conținutului și altele. Continuând, acceptați folosirea acestora. Accept