03 aprilie 1862
romanul „Mizerabilii” este publicat la Paris
Un roman mult așteptat
Apariția romanului Mizerabilii a fost așteptată cu mare interes, deoarece Victor Hugo era deja considerat unul din marii scriitori ai Franței, de la mijlocul secolului al XIX-lea. Ziarul The New York Times anunțase apropiata publicare a cărții încă din aprilie 1860. Hugo le-a interzis editorilor săi să povestească ceva despre conținutul cărții înainte de apariție sau să publice, așa cum se obișnuia, mici fragmente în avans. I-a instruit să construiască strategia de promovare pe succesul său anterior, printr-o abordare de genul: „Ceea ce a făcut Victor H. pentru lumea gotică prin Notre-Dame de Paris (Cocoșatul de la Notre-Dame), va face și pentru lumea modernă prin Mizerabilii”. O masivă campanie publicitară a precedat lansarea primelor două volume la Paris, în 3 aprilie 1862.
Nimeni nu e profet în țara lui
Volumele rămase au apărut la 15 mai 1862. Reacțiile criticilor au fost diverse și adesea negative. Unii considerau subiectul cărții profund imoral, alții, excesiv de sentimental. Au existat voci revoltate de simpatia pe care autorul părea că o afișează față de revoluționarii francezi. L. Gauthier scria în ziarul Le Monde la 17 august 1862: „Lectura tuturor detaliilor legate de planificarea revoltelor, pe care dl. Hugo le descrie, nu poate provoca decât dezgust”. Frații Goncourt au judecat romanul ca fiind „artificial și dezamăgitor”. Flaubert nu găsea „nici adevăr, nici măreție” în paginile cărții. Se plângea că personajele sunt stereotipuri, „vorbind toți foarte bine, dar în același fel”. Charles Baudelaire a apreciat efortul lui Hugo de a aduce în atenția publicului problemele sociale, deși credea că un asemenea tip de propagandă era opusul artei. Biserica Catolică a interzis cartea, punând-o pe lista lucrărilor interzise, așa numita Index Librorum Prohibitorum.
Cocoșatul de la Notre Dame, cartea care construiește o poveste nemuritoareQuasimodo și Esmeralda, personajele care, prin destinul lor tragic, l-au ajutat pe Victor Hugo să ofere o soartă mai bună catedralei Notre Dame
Publicul s-a dovedit mai deschis la suflet și la minte decât marii critici ai vremii, iar Mizerabilii a fost un succes comercial încă de la apariție. Exilat în Anglia, la scurt timp după publicarea cărții, Hugo a telegrafiat editorilor săi britanici un mesaj conținând un singur semn: „?”. Hurst & Blackett au răspuns sugestiv: „!”. Cartea a fost tradusă în engleză în același an, a apărut imediat după aceea și în italiană, greacă și portugheză, devenind populară nu doar în Franța, ci în întreaga Europă.
Mizerabili, dar străluciți
Victor Hugo a început să își schițeze ideile pentru Mizerabilii, cu aproape 20 de ani înainte ca romanul să fie publicat. La momentul apariției, circula un zvon care spunea că autorul a așteptat 15 ani pentru a găsi un editor care să îi plătească suma pe care o cerea.
Acțiunea cărții se desfășoară între 1815 și 1832, culminând cu revolta din iunie, de la Paris. Diverse personaje își intersectează destinele de-a lungul celor 5 volume, însă figura centrală rămâne cea a lui Jean Valjean, fostul pușcăriaș care luptă pentru a-și afla mântuirea.
Fiecare volum este împărțit în 48 de „cărți”, subdivizate, la rândul lor, în 365 de capitole. Capitolele sunt relativ scurte, unele doar de câteva pagini.
Privind prin lentila legii și îndurării, romanul abordează teme precum istoria Franței, arhitectura urbană pariziană, politică, morală, filozofie, antimonarhism, justiție, religie și tipuri de iubire, de la cea romantică, la cea familială. Mai bine de un sfert din conținutul cărții (aproximativ 955 din cele 2.738 de pagini) este dedicat unor eseuri care argumentează principiile morale ale lui Hugo sau îi expun cunoștințele de-a dreptul enciclopedice. Aceste fragmente sunt interludii în care acțiunea propriu-zisă stagnează, o metodă pe care autorul o folosise și în Cocoșatul de la Notre-Dame. Alte 19 capitole sunt dedicate bătăliei de la Waterloo și unei meditații asupra locului istoric al acestei confruntări. Scriitorul considera Waterloo ca un punct de cotitură în istorie, dar în niciun caz ca o victorie a forțelor reacționare. Victor Hugo vizitase în 1861 locul unde a avut loc lupta, finalizându-și romanul pe când se afla în acea zonă.
Waterloo, scena finală pentru împăratul francez care visa să stăpânească lumeaBătălia de la Waterloo, un meci cu istoria, pe care împăratul Napoleon Bonaparte l-a pierdut în fața adversarilor săi tradiționali, englezii, conduși de Ducele de Wellington
Asemenea personajelor, și subiectele trec prin diverse game: de la ordinele religioase din mănăstiri, la construcția canalelor Parisului, de la copiii nimănui de pe străzile capitalei franceze, la tinerii intelectuali care au pregătit mișcările revoluționare ce aveau să cuprindă întreaga Europă. A arătat o față a societății (și chiar mai multe), pe care contemporanii săi nu erau pregătiți sau dornici să o accepte. Cu toate acestea, azi face parte din marile opere literare ale lumii, fiind adaptată pentru scenă, televiziune și cinematografie.
Musical-ul londonez pus în scenă după Mizerabilii este cel mai longeviv spectacol de acest gen din lume. A avut 7.602 de reprezentații la The Palace Theatre, înainte de a fi transferat la The Queen's Theatre, pe a cărui scenă a debutat tot într-o zi de 3 aprilie, dar în 2004. Spectacolul a aniversat reprezentația cu numărul 12.000 la 25 octombrie 2014.
Acest musical a fost adaptat și pentru marele ecran, filmul din 2012, cu o distribuție de excepție, câștigând mai multe premii Globul de Aur, BAFTA și Oscar.
Romanul „Pe aripile vântului”, o istorie de viață din Atlanta, care străbate timpurile„Pe aripile vântului”, unicul roman publicat de Margaret Mitchell, a cucerit generații întregi, din paginile cărții sau de pe ecrane, prin nemuritoarea poveste a lui Scarlett și Rhett
Lupta cu destinul, cu prejudecățile și, mai ales, cu proprii semeni, subiecte preferate de Victor Hugo, rămân valabile indiferent de epoca sau țara în care trăim, pentru că aparțin naturii noastre umane și universale.
Referințe: