31 iulie 1703
Daniel Defoe e pus la stâlpul infamiei, pentru un pamflet politic
Politica dăunează grav judecății
Tatăl lui Daniel Defoe, un om obișnuit din pătura de mijloc a societății engleze, visa ca fiul său să intre în rândurile clerului. Progenitura i-a spulberat orice speranță în acest sens, optând pentru business și apucându-se de comerț. S-a dovedit, însă, că nu era lozul câștigător pentru el și, în scurt timp, a dat faliment. Tot răul spre bine, în acest caz, apucându-se de scris, pentru a-și asigura traiul. Politica se dovedea și pe atunci o nesecată sursă de inspirație, iar tânărul, înzestrat cu un condei plin de har, prin pamfletele în care ironiza ilustrele figuri ale vremii, a câștigat repede simpatia publicului. Chiar într-o măsură prea mare, după părerea oficialităților, care au decis că un mic sejur la stâlpul infamiei, l-ar determina pe junele rebel să își revizuiască atitudinea. Însă cititorii lui Daniel Defoe au stricat planurile autorităților, aruncând cu flori, în loc de pietre, atunci când autorul a fost expus oprobiului public, la 31 iulie 1703.
Cea mai scurtă cale spre închisoare
Pamfletul său, The Shortest Way with Dissenters (Cea mai scurtă cale pentru dizidenți) era un atac la adresa capilor Bisericii Anglicane, prezentând lucrurile ca din punctul lor de vedere, dar ducând argumentația până la limitele absurdului. Perioada era dominată de conflictul dintre anglicani și protestanții dizidenți care se opuneau intervenției statului în chestiunile religioase. Ambele părți s-au declarat ultragiate de lucrarea lui Defoe, luând pamfletul în serios. Revolta lor a atins cote maxime când au aflat că e vorba de o farsă literară, care i-a umplut de ridicol.
Robinson Crusoe, un personaj de povesteRobinson Crusoe e o carte de aventuri care a fascinat întreaga lume, inspirată din viața unui personaj real
Defoe a fost arestat pentru calomnie în luna mai a anului 1703. Închisoarea, se știe, este prielnică îndeletnicirilor literare, așa că tânărul nu a stat cu mâinile în sân așteptându-și sentința, ci a scris spiritualul său Hymn to the Pillory (Odă stâlpului infamiei). Însă, literatura de penitenciar nu avea, pe atunci, efectul magic al anulării pedepsei, așa că scriitorul s-a ales cu o condamnare la stâlpul infamiei. Obiceiul era ca nelegiuiții plasați în acest spațiu al rușinii să fie bombardați cu pietre și alte bunuri mai puțin apetisante de către oamenii de bună credință. Oamenii de bună credință s-au dat, de această dată de partea infractorului, considerându-l mai simpatic decât personejele politice de care își bătuse joc (nici nu era greu). Așa că, în 31 iulie 1703, spre surpriza generală, Defoe a fost acoperit de flori și glorie.
Pentru că nu obținuseră efectul educativ scontat, autoritățile s-au gândit că răzvrătitul mai are nevoie de o aprofundare a principiilor legislative, așa că l-au trimis la închisoarea Newgate. Spre norocul său, Robert Harley, viitorul conte de Oxford, a reușit să îi obțină grațierea. Va deveni patronul său, angajându-l ca scriitor și spion.
Viața bate cartea
Viața celui care a dat naștere unor personaje temerare ca Robinson Cruoe nu a fost cu nimic mai prejos decât lumea colorată din cărțile sale. Părintele romanului englezesc - cum a fost numit Defoe - a trăit cu intensitate fiecare moment. Negustor, fabricant, contabil, ziarist, agent politic, de multe ori ruinat, falit, închis, având la activ o bogată producție literară, ca poet, romancier, ziarist, pamfletar și istoric, economist și călător, moralist și romancier, istoria sa personală ar putea umple mai multe volume decât opera.
Născut cu numele Daniel Foe, și-a adăugat ulterior particula franceză de noblețe „De”, pentru a câștiga la capitolul prestanță socială. A supraviețuit epidemiei numite „Marea ciumă”, care a ucis peste 100.000 de oameni în 1665. Experiența s-a regăsit în scrierile lui, sub denumirea Jurnalul din Anul Ciumei, în care elementele de ficțiune se amestecă cu întâmplări reale. Nu a fost singurul episod dramatic traversat de el: un an mai târziu, în 1666, pe când avea doar 5 sau 6 ani (data nașterii lui este incertă), a izbucnit Marele Incendiu din Londra, iar micuțul Daniel era cât pe ce să fie victima flăcărilor. Din întregul cartier, doar casa lui și alte două locuințe au rămas în picioare.
La 20 de ani era deja un rebel declarat, luptând de partea celor care se opuneau regelui James al II-lea, în Bătălia de la Sedgemoor, din 1685. Armata regală a câștigat meciul, iar Daniel a fost norocos să scape de spânzurătoare ca prin urechile acului.
S-a gândit apoi că negustoria pare o profesie comparativ lipsită de riscuri și s-a lansat în comercializarea celor mai diverse produse: vinuri, ciorapi, cărămizi și țiglă etc. A încercat chiar să se afirme în exoticul domeniu al obținerii și distribuirii moscului, obținut prin recoltarea de la anumite specii de feline. Spre norocul felinelor, Defoe a dat faliment, hotărând că scrisul îi poate aduce veniturile necesare întreținerii numeroase sale familii: soție și opt copii, dintre care șase au supraviețuit bolilor copilăriei.
Jocuri de cuvinte
Aflându-se mai mereu într-o tabără sau alta, Defoe și-a folosit talentul literar pentru a susține unele cauze politice, sociale sau religioase și a le ataca pe altele. Timp de mai multe decenii materialele sale jurnalistice sau povestirile abordau subiecte precum: politica, infracționalitatea, religia, căsătoria, psihologia și chiar fenomelele paranormale. Își semna pamfletele politice cu diverse pseudonime: Un hoț convertit, Un suferind, Anglipolski de Lithuania, Anthony Anticomplot, Falitul, Hubble Bubble, Jeffrey Sing-Song, Jonathan Copilul-problemă, Lionel Mincinosul, sau Omul din Lună.
A activat o vreme ca spion sau agent guvernamental, colaborând și la cea mai vestită publicație a acestuia, Review, care a continuat să apară până în 1713. A scris articole pentru 26 de periodice diferite, pe probleme curente și afaceri externe, controverse religioase și conflictul politic dintre partidele Tory și Whig. În 1716, a preluat conducerea publicației lunare Mercurias Politics, care a apărut până în 1720, iar după 3 ani a lansat periodicul Daily Post.
Talentatul și întreprinzătorul Defoe nu și-a folosit penița doar pentru a-i împunge pe puternicii zilei, ci a realizat forța pe care o are scrisul în documentarea și distribuirea informației, atât pentru contemporani, cât și pentru posteritate. Una din operele notabile, dar mai puțin cunoscute ale lui Defoe este Furtuna (The Storm), scrisă în 1704, care oferă prima relatare științifică și detaliată a unui uragan care a lovit Anglia în 1703. Este posibil ca fenomenul să fie cel mai grav de acest gen din istoria cunoscută a Marii Britanii, numărul morților fiind estimat la 15.000. Daniel Defoe, el însuși la un un pas de a fi strivit în furtună, a căutat alți martori oculari afectați de furtuna care a bântuit țara și a inclus poveștile lor reale în varianta finală a cărții. John J. Miller, editor la The Wall Street Journal, afirma, în 2011, că The Storm reprezintă prima lucrare importantă a jurnalismului modern.
Pamfletele sale s-au transformat încet în romane. A început să publice lucrări mai scurte, de ficțiune, inclusiv unele cu caracter SF, despre un om care călătorește spre Lună (cu 150 de ani înainte de Jules Verne). Se apropia deja de 60 de ani când a apărut cea mai cunoscută operă a sa, Aventurile lui Robinson Crusoe. Portofoliul său include, însă, și alte romane, printre care: Moll Flanders (1722, Captain Singleton (1720), Memoriile unui cavaler (1720), Colonel Jack (1722) sau Roxana (1724). Deși Daniel Defoe a trecut în neființă în 1731, opera sa e la fel de vie ca atunci când rândurile au fost așternute pe hârtie. Robinson Crusoe, în special, a fost sursa a nenumărate ecranizări, puneri în scenă și călătorii temerare. Defoe, un prototip al scriitorului non-conformist este onorat de toți cei care îi citesc opera, dar și prin modalități inedite,cum ar fi ediția limitată de stilouri lansate pe piață în 2014 de compania de bijuterii de lux Montblanc, cu numele autorului.
Referințe: