30 septembrie 1659
Robinson Crusoe eșuează pe Insula Disperării
Literatură și aventură
Prima emisiune de tip „Supraviețuitorul” a început cu mai bine de 300 de ani în urmă, la 30 septembrie 1659 când, după spusele lui Daniel Defoe, Robinson Crusoe a fost dus de furtună pe insula care avea să îl facă celebru, deși televiziunea nu se inventase încă. Romanul cu același nume, care inițial nu menționa autorul, lăsând să se creadă că aventurierul și-a istorisit propriile pățanii, a fost publicat la 25 aprilie 1719. Titlul care a apărut pe coperta primei ediții era la fel de răsunător ca și peripețiile relatate: Viața și aventurile ciudate și surprinzătoare ale lui Robinson Crusoe din York, marinar care a trăit 28 de ani singur pe o insulă pustie de lângă coasta Americii, lângă gurile marelui fluviu Orinoco; dus acolo de naufragiul navei sale, din care doar el a scăpat cu viață și cum a fost salvat de pirați.
Strămoșul lui Bear Grills
Robinson Crusoe, intră în viață și în literatură ca un personaj răzvrătit, plecând pe mare împotriva voinței părinților săi și în ciuda neîncrederii căpitanului navei în virtuțile sale marinărești. Trece prin furtuni, este luat prizonier, evadează, devine proprietarul unei plantații de trestie de zahăr în Brazilia, adică are deja un CV serios când pleacă în aventura ce avea să se transforme în legendă. Pornește cu un vas spre Africa, dar nava eșuează nu departe de coasta Venezuelei și Robinson este singurul supraviețuitor care ajunge pe Insula Disperării, unde va sta aproape o viață de om. Perioada de aproape 30 de ani din sălbăticie reprezintă pentru naufragiat o experiență care îl transformă, îl face să se descopere, să își pună în valoare resurse de care nu era conștient, să devină o persoană mai înțeleaptă.
Daniel Defoe, un scriitor cu o viață ca în cărți, care a scris pamflete și romaneDaniel Defoe, autorul lui Robinson Crusoe, a ajuns la stâlpul infamiei din cauza pamfletelor politice în care critica deschis conflictele dintre personajele puternice ale Angliei
Învață să se descurce cu resurse minime, să aprecieze ceea ce are și să înțeleagă adevăratele valori ale vieții. Descoperă religia, ține un jurnal, își dezvoltă abilități de constructor, de agricultor și chiar de profesor, educându-l pe Friday, negrul pe care l-a salvat din mâinile și, mai ales, fălcile canibalilor. După mai multe încercări de a părăsi insula, cei doi sunt, în sfârșit salvați de o navă și duși înapoi în Anglia. Povestea e frumoasă și te ține cu sufletul la gură, dar, în final, e doar o poveste. Daniel Defoe s-a inspirat din aventurile reale ale unui personaj care a trăit pe insula care poartă azi numele lui Robinson Crusoe. Alexander Selkirk, a fost un naufragiat scoțian, care a trăit patru ani pe o insulă din Pacific, numită „Más a Tierra”, acum parte din Chile și care a fost redenumită cu numele personajului lui Defoe în 1966, deși nu e aceeași insulă pe care autorul o prezintă în carte.
Viața bate filmul, dar bate și cartea
Alexander Selkirk s-a născut la Fife, Scoția, în 1676, al șaptelea fiu al unui cizmar. Copil rebel, a fugit de acasă la 19 ani și s-a îmbarcat pe o navă de pirați, Cinque Ports, care urmărea vasele spaniole pentru a le jefui. Pe parcursul expediției, Alexander s-a îmbolnăvit și a cerut să fie debarcat pe o insulă de lângă coasta chiliană. Cu toate că s-a răzgândit în ultima clipă și a cerut să fie reprimit la bord, căpitanul a refuzat și l-a abandonat pe insulă. Dar cine râde la urmă râde mai bine, corabia piraților scufundându-se ulterior. Pentru a supraviețui, Selkirk avea doar o pușcă, un cuțit, o secure, o carte de navigație, o Biblie și mâncare pentru trei zile. Stătea mai rău la capitolul echipament decât Robinson, care salvase mult mai multe lucruri de pe corabia eșuată. Dar Selkirk era foarte inventiv, și-a construit o colibă, a găsit rădăcini și plante comestibile și a făcut focul cu ajutorul unor bețe uscate.
Bombard, un Robinson din zilele noastreAlain Bombard, un medic francez pasionat de navigație, și-a propus să demonstreze că un om poate traversa Oceanul Atlantic fără provizii
Și-a găsit consolarea în studiul Bibliei, a dobândit o formă fizică de invidiat, prindea capre alergând pe stânci și a domesticit pisici, ca să îl scape de șobolani. Nu a întâlnit canibali, dar s-a ascuns într-un copac de un marinar spaniol care a venit la țărm să îl caute. În februarie 1709, după mai bine de patru ani petrecuți în sălbăticie, a fost salvat de Woodes Rogers și William Dampier, faimoșii pirați englezi, cu nava lor, The Duke. Aceștia l-au descris pe naufragit ca pe o creatură păroasă, mirosind îngrozitor a capră și care de abia mai putea să lege câteva cuvinte în engleză, din cauză că atâta timp nu avusese prilejul să vorbească. În ciuda aspectului ciudat, Selkirk i-a impresionat pe cei doi cu cunoștințele lui în domeniul navigației, fiind acceptat ca membru al echipajului. După aventuri care i-au adus sume frumușele de bani, în 1711, s-a întors în Anglia. Deși bogat, Selkirk nu a fost fericit, negăsindu-și locul în societate. S-a mutat într-o peșteră lângă casa mamei sale și după o vreme a plecat din nou pe mare. S-a stins în 1721 din cauza unei boli tropicale, iar la succesiune s-au prezentat două femei, ambele pretinzând că sunt soții legitime. Printre avantajele vieții de navigator se număra și faptul că puteai să ai câte o soție în fiecare port.
Moștenirea lui Robinson
Spre deosebire de personajul real, moștenit de două soții, de moștenirea lui Robinson se bucură o lume întreagă, încă o dovadă că oamenii preferă ficțiunea, realității. La sfârșitul secolului al XIX-lea, era cartea cu cele mai multe ediții și traduceri din literatura occidentală. Defoe a scris și o continuare, „Alte aventuri ale lui Robinson Crusoe”, în 1719, căreia i-a adăugat ulterior încă o parte, „Reflecții serioase asupra vieții și surprinzătoarelor aventuri ale lui Robinson Crusoe, cu viziunea lui asupra lumii cerești”. Nu a avut același success, dar cugetările lui Robinson din primul volum, ne arată că o experiență extraordinară ne face să privim viața cu alți ochi, să descoperim adevăratele valori și să devenim mai buni.
Expediția Kon-Tiki, cu pluta din Peru, în PolineziaE bine sau e rău să fii dus cu pluta? Uneori, este extraordinar, așa cum au dovedit-o membrii expediției Kon-Tiki, care au străbătut Oceanul Pacific.
„Mă gândesc cât s-ar reduce nemulțumirea oamenilor dacă s-ar compara cu cei care o duc mai rău decât ei și ar fi recunoscători, în loc să se uite tot timpul la cei care au mai mult și să se plângă”.
„Am învățat să privesc mai mult la partea frumoasă a existenței mele, și mai puțin la cea urâtă, să îmi aduc aminte ceea ce mi-a plăcut, în loc să mă gândesc la ceea ce mi-aș fi dorit; aceasta mi-a oferit o liniște interioară pe care nici nu o pot descrie și spun asta ca să atrag atenția celor nemulțumiți, care nu se pot bucura de ceea ce le oferă Dumnezeu, pentru că sunt prea ocupați să se plângă de ce nu le-a oferit”.
Să nu uităm că: „Nu e niciodată prea târziu să fii înțelept”.
Daniel Defoe, Robinson Crusoe
Referințe: