08 decembrie 1609
liber la lectură în Biblioteca Ambrosiană
Cine are carte, are parte de...
Biblioteca Ambrosiană, un loc istoric remarcabil, într-un oraș pe măsură, Milano. Renașterea italiană nu a trecut neobservată prin viața iubitorilor de lectură. Cardinalul Federico Borromeo (1564-1631) și-a dorit să rămână în cărți și a reușit: a pus bazele bibliotecii (unul din primele spații de lectură din Europa) începând cu septembrie 1607 și a deschis-o pentru public, la 8 decembrie 1609. Acest centru de cultură și artă a primit numele celui care patronează orașul Milano: Sf. Ambrozie.
Ambrozie, pe placul tuturor zeilor
Sfântul Ambrozie, (339 - 397), a fost episcop, teolog și unul din cei patru părinți ai Bisericii Apusene, doctor al Bisericii. A făcut studii literare și juridice, a practicat câțiva ani avocatura, iar la vârsta de 34 de ani a ajuns guvernator al provinciilor Emilia și Liguria, din nordul Italiei, cu sediul la Milano, printr-un interesant concurs de împrejurări. În anul 374 Episcopul de Milano a murit, iar credincioșii s-au adunat să aleagă un nou episcop. Din cauza disputelor între creștini și arieni nu se putea ajunge la o decizie agreată de majoritatea celor prezenți. Intervenția guvernatorului Ambrozie în această problemă a făcut ca mulțimea să-l aleagă episcop și, cu toată împotrivirea sa, a fost numit episcop, de împărat și de episcopii apropiați. După consacrarea și înscăunarea sa, a studiat intens teologia, devenind un prelat foarte iubit și un administrator priceput al Bisericii. Prin inteligență, bunătate și delicatețe, prin darul de orator și geniul său politic, Ambrozie a rămas în memoria oamenilor ca o figură foarte îndrăgită, fiind ales protector al orașului. Toate aceste calități l-au determinat pe Cardinalul Borromeo să numească spațiul cultural pe care îl crease, Biblioteca Ambrosiană.
Gărzile Elvețiene, soldați de elită la VaticanGarda Elvețiană este un corp militar care asigură paza papei la Vatican, compus din soldații cei mai buni ai Elveției și ofițeri de elită
Un cardinal intelectual
Cardinalul Federico Borromeo era el însuși un filantrop și mare om de cultură, iar ideea bibliotecii a încolțit în mintea sa încă din perioadele petrecute la Roma. A gândit acest spațiu și ca un bastion al Bisericii Catolice, care, prin cultura și arta puse la dispoziția învățaților vremii, putea să ofere argumente puternice în rivalitatea cu credința protestantă. Și-a trimis reprezentanți în toate țările europene, în Grecia și chiar în Siria, pentru a căuta cele mai bune cărți și manuscrise. Pentru a găzdui cele 15.000 de manuscrise și de două ori mai multe cărți strânse de cardinal, construcția a demarat în 1603, sub îndrumarea arhitecților Lelio Buzzi și Francesco Maria Richino, care au contribuit și la ridicarea Domului din Milano. Când prima sală de lectură, Sala Fredericiana, și-a deschis porțile, la 8 decembrie 1609, era, după Biblioteca Bodleiană din Oxford, cea de-a doua bibliotecă publică din Europa. Una din inovațiile aduse era faptul că volumele erau păstrate în rafturi puse de-a lungul zidurilor, în loc să fie legate pe pupitre, așa cum se întâmpla în Evul Mediu și cum încă se mai procedează la Biblioteca Laurențiană din Florența. Biblioteca era mai mult decât o simplă gazdă a cărților și operelor de artă, era un spațiu educativ în sens larg, având anexată o mică tipografie și o școală pentru învățarea limbilor clasice. Pe lângă ea s-au dezvoltat și alte organisme culturale: Colegiul Doctorilor (1607), Galeria de Artă (Pinacoteca, 1618), Academia de Pictură, Sculptură și Arhitectură (1620), Colegiul Trilingv și Consiliul Absolvenților (1625).
Unele din cele mai importante achiziții au fost manuscrisele mănăstirii benedictine din Bobbio și ale bibliotecii lui Vincenzo Pinelli din Padova, ale cărui peste 800 de manuscrise au fost transportate spre Milano în 70 de cutii. Prețioasele înscrisuri cuprindeau faimoasa ediție a Iliadei, Ilia Picta, o versiune ilustrată, redactată pe pergament în secolul al V-lea, la Constantinopol.
Achizițiile constante și donațiile au condus curând la necesitatea extinderii spațiului. Borromeo a înființat o academie și o colecție de picturi, pentru care s-a demarat o nouă construcție, care va deveni nucleul Pinacotecii. Cardinalul și-a donat propria colecție de artă bibliotecii. După moartea sa, instituția pe care a creat-o a achiziționat 12 manuscrise ale lui Leonardo da Vinci, inclusiv Codex Atlanticus. În zilele noastre, biblioteca dispune de 12.000 de picturi și desene ale artiștilor europeni, începând din secolul al XIV-lea, până în secolul al XIX-lea. Unele manuscrise prețioase, inclusiv codicele lui Leonardo, au fost rechiziționate în timpul ocupației napoleoniene și doar parțial restituite, după 1815.
Clădirea a avut de suferit în timpul celui de-al doilea război mondial, când au fost distruse libretele operelor de la La Scala, dar a fost restaurată în 1952 și în perioada 1990 - 1997.
Richelieu, un cardinal mai presus de regeCardinalul Richelieu, numit de Ludovic al XIII-lea în funcția de prim-ministru a fost, pe vremea lui, cel mai puternic om din Franţa
De neratat
Printre cele 30.000 de manuscrise grecești, latine, ebraice, siriene arabe, turcești sau persane, pe care le are astăzi biblioteca, pot fi găsite Fragmentul Muratorian, un document din anul 170, cea mai veche listă a Cărților Vechiului Testament și manuscrisul original al tratatului de matematică De divina proportione scris de Luca Pacioli și ilustrat de Leonardo da Vinci. Printre vechi documente creștine și islamice, se găsesc tratate de medicină, o colecție unică de poezii musulmane din secolul al XI-lea și cea mai veche copie a primei cărți de gramatică a limbii arabe, Kitab Sibawayh.
Biblioteca Ambrosiană păstrează două manuscrise originale ale lui Giovanni Boccaccio, comentariile sale pe marginea lucrării lui Aristotel, „Etica nicomahică” și un întreg codex redactat de autorul italian. Din lucrarea lui Leonardo, Codex Atlanticus, dăruită bibliotecii de Marchizul Arconati în 1637, azi mai pot fi admirate aici 1.275 de pagini.
Gioconda, singurul tablou din Luvru care primește scrisori de dragosteMona Lisa, celebrul tablou semnat Leonardo da Vinci, a stârnit pasiuni aprinse, fiind adorată, furată, curtată și atacată, rămânând, în același timp, cea mai cunoscută operă de artă din lume
Alte piese extrem de valoroase ale bibliotecii sunt: corespondența dintre venețianul Pietro Bembo și Lucrezia Borgia, colecția numismatică a Marchizului Castiglioni, piesele de fildeș fosforescent din Senegal, fragmente din comedia „Vidularia” de Plaut, primele ediții din „Divina Comedie” (1353) și texte religioase precum „Cartea orelor”.
Pinacoteca include lucrări valoroase cum ar fi: „Portretul unui muzician” de Leonardo da Vinci, „Coșul cu fructe” al lui Caravaggio și cartonul lui Rafael „Școala din Atena”.
Nu ratați toate aceste minuni, dacă aveți drum la Milano și treceți pe lângă clădirea din Piazza Pio XI, nr. 2.
Referințe: