28 noiembrie 1582
William Shakespeare se căsătorește cu Anne Hathaway
Shakespeare in love?
În 28 noiembrie, 1582, un băiat de 18 ani, pe nume William și o fată de 26, Anne, au plătit un cec de 40 de lire pentru actul lor de căsătorie, în localitatea engleză Stratford-upon-Avon. Situația era ușor dramatică, pentru că, de sub rochia de mireasă a mai coaptei Anne, sarcina devenea ușor vizibilă, o problemă la acea vreme. Dar se pare că mirele avea deja o slăbiciune pentru situațiile dramatice, fiind vorba de William Shakespeare.
Totul e bine când se termină cu bine
Tradiția era ca intenția unui cuplu de a se căsători să fie anunțată de trei ori, dar, în cazul lor, anunțul a fost făcut o singură dată, la biserică. Graba era mare, având în vedere că focul dragostei le cam dădea acum bătăi de cap. La șase luni de la fericitul eveniment, Anne dădea naștere primului copil al familiei Shakespeare, o fetiță, Susanna, iar în 1585, apăreau gemenii familiei, Hamnet și Judith.
Nu există foarte multe informații despre căsnicia lor. După nașterea copiilor, marele Will a plecat la Londra, pentru a deveni actor, iar în anul 1592 era deja destul de înstărit și recunoscut ca autor dramatic. Anne nu s-a mutat la Londra și a rămas să locuiască în Stratford-upon-Avon, unde soțul său o vizita frecvent. Socrii săi erau destul de prosperi, dar adevăratul confort financiar a venit atunci când William a început să fie recunoscut ca un mare scriitor și autor al celor mai apreciate piese de teatru ale vremii. Uneori presta și ca actor, în reprezentanții speciale pentru familia regală.
Regina Elisabeta I a fost o conducătoare înțeleaptă, inteligentă și devotată AnglieiElisabeta I, regina care a condus Anglia timp de 45 de ani, a urcat pe tron după multe lupte și a reușit să ofere supușilor săi o perioadă de pace și prosperitate
Primele sale piese, inclusiv Comedia Erorilor și Îmblânzirea scorpiei, au fost scrise în prima parte a anilor 1590, aceluiași deceniu aparținând și tragedii precum Romeo și Julieta sau comedii cum ar fi Neguțătorul din Veneția. Marile sale tragedii sunt rodul inspirației din perioada de după 1600: Hamlet (1600-01), Othello (1604-05), Regele Lear (1605-06), Macbeth (1605-1606).
Anne era ceea ce am numi azi o femeie întreținută de soțul ei bogat. Succesul lui se răsfrângea și asupra ei, iar avantajele materiale erau evidente. În 1596, Shakespeare a cumpărat una din cele mai mari case din oraș, mutându-și familia acolo. El însuși a ales să petreacă în această casă ultima parte a vieții, fiind vizitat aici de nume mari ale vremii precum Ben Jonson sau Michael Drayton.
Shakespeare a devenit membru al popularei trupe de teatru, The Lord Chamberlain's Men, care s-a transformat ulterior în The King's Men. Grupul a înființat celebrul Teatru Globe din Londra, în 1599. Shakespeare a devenit acționar majoritar în cadrul trupei, ceea ce i-a adus câștiguri importante. Dintre zecile de piese și cele peste 100 de sonete, nimic nu a fost publicat în timpul vieții scriitorului. Sonetele au văzut lumina tiparului în 1609, iar piesele au apărut pentru prima data în 1623, în așa numitul First Folio, pus cap la cap de doi membri ai trupei de teatru care au colectat copii ale manuscriselor.
William Shakespeare și-a pus în scenă piesele la teatrul The GlobeThe Globe, primul teatru care a găzduit piesele lui William Shakespeare, pe vremea reginei Elisabeta I, a reintrat în circuitul artistic, fiind redeschis de regina Elisabeta a II-a
Uneori, așchia sare departe de trunchi
Nu se știe sigur, dar este foarte probabil John și Mary Shakespeare, părinții marelui Will, să fi fost analfabeți. În epoca elisabethană, marea majoritatea a populației așa era. Unii cercetători afirmă ca îndatoririle lui John, ca slujbaș al administrației l-ar fi obligat să știe carte, însă, pe toate documentele găsite, el se iscălea cu un semn, nu cu numele. Și-a dorit ca lucrurile să stea altfel pentru William, așa că aceste a urmat școala locală de gramatică, unde a învățat, alături de scriere și citire și limba latină. Pe de altă parte, soția lui, Anne, și cele două fetițe care au supraviețuit până la vârsta maturității, Susanna și Judith, se pare că au fost, la rândul lor, lipsite de bucuria educației, deși cea mare știa să iscălească.
Shakespeare avea cuvintele la el
William Shakespeare a influențat limba engleză mai mult decât oricare alt scriitor din istorie. A inventat sau, cel puțin a popularizat, cuvinte și expresii care sunt folosite și azi pe scară largă în conversația uzuală. Câteva exemple și piesele în care au fost folosite ar include: „la modă” („Troilus și Cressida”), „ipocrit” („Măsură pentru măsură”), „glob ocular” („Visul unei nopți de vară”), „insipid („Cum vă place”), „a trage concluzii pripite” („Othello”), „a intra în buculuc” („Furtuna”), „a vâna iluzii” („Romeo și Julieta”), „într-o clipă” („Macbeth”). Tot lui i se atribuie inventarea numelor Olivia, Miranda, Jessica și Cordelia. Se estimează că a îmbogățit limbajul cu peste 3.000 de termeni. Se spune că propriul său vocabular cuprindea impresionantul număr de până la 29.000 de cuvinte, cel puțin dublu față de orice vorbitor obișnuit.
Un epitaf anti-furt
William Shakespeare a murit la 23 aprilie 1616, la vârsta de 52 de ani, ceea ce nu era chiar rău pentru o perioadă în care speranța de viață era de 30 - 40 de ani. Cauza decesului nu este cunoscută cu exactitate, deși se pare că a fost precedat de o noapte udată cu cantități considerabile de alcool, alături de prietenul său, Ben Jonson.
Cu toate că s-a întâmplat pe neașteptate, se pare că poetul era totuși pregătit pentru că își scrisese deja epitaful. În Anglia acelor vremuri, jefuirea mormintelor se dovedea o îndeletnicire profitabilă, iar Shakespeare a dorit (și a reușit) să îi sperie pe cei care ar fi încercat să îi profaneze locul de veci. Sistemul său anti-furt, plasat pe piatra de mormânt, suna așa: „Prietene, de dragul lui Cristos/Nu profana țărâna de mai jos!/Slavă celui cu pietrele-mi cuminte,/Și bléstem cui se-atinge de-oseminte!”
Gaițele
Cele 200 de milioane de gaițe din America de Nord ar trebui să îi mulțumească lui Shakespeare pentru existența lor. Operele marelui poet englez conțin peste 600 de referiri la diverse tipuri de păsări, de la lebede și turturele, la vrăbii și curcani. Gaițele, originare din Europa și Asia de Vest, apar o singură dată, în piesa Henric al IV-lea, partea I. În 1890, un american, pe nume Eugene Schiffelin, fan înfocat al bardului, și-a propus să importe fiecare tip de pasăre menționat în opera marelui Will și care nu trăia atunci în Statele Unite. Ca parte din acest plan, a eliberat 60 de gaițe în Central Park din New York. 120 de ani mai târziu, această specie extrem de adaptabilă a preluat controlul aerian, devenind foarte invazivă și provocând exctincția unor specii native. Sunt responsabile chiar și pentru prăbușirea unui avion, în 1960, care a nimerit în mijlocul unui stol de 10.000 de asemenea păsări, unele intrând la motoarele avionului și blocându-le.
To be or not to be
Există voci care afirmă că Shakespeare ar fi fost un impostor și se întreabă cum ar fi putut un provincial de rând să devină unul dintre cei mai prolifici și expresivi scriitori din lume. Chiar de la începuturile carierei sale, poveștile lui Shakespeare dovedeau o cunoaștere aprofundată a politicii internaționale, a geografiei și istoriei europene, o familiarizare inexplicabilă cu obiceiurile de la curțile regale și din lumea aristocrației. Din aceste motive, unii critici au sugerat că unul sau mai mulți autori, care nu doreau să își dezvăluie identitatea, l-au folosit pe Shakespeare ca acoperire. Suspecții de serviciu erau: Edward De Vere, Francis Bacon, Christopher Marlowe și Mary Sidney Herbert. Majoritatea cercetătorilor rămân sceptici cu privire la aceste ipoteze, deși recunosc că este posibil ca poetul să fi colaborat cu alți dramaturgi.
Voltaire, pentru care libertatea tuturor era mai presus ca libertatea saAventurile literare și istorice ale lui Voltaire, care a susținut libertatea de exprimare pe tot traseul vieții sale, de la Bastilia până în Elveția și înapoi la Paris
Shakespeare forever
Controversele nu l-au împiedicat pe marele Will să își continuie traseul glorios prin posteritate. Oricare ar fi povestea din spatele poveștilor lui, acestea rămân niște opere etern valabile ale omenirii, bijuterii ale creației și imaginației. La aniversarea a 400 de ani de la moartea poetului, Google a creat un Doodle în cinstea acestuia și a pieselor sale. Care nu au fost deloc puține. Shakespeare a scris 37 de piese, 154 de sonete și mai multe poezii. Asta înseamnă că, din 1589, de când a început să scrie, a scris cel puțin o piesă și jumătate pe an!
Referințe: