Istoria cafelei - o poveste cu caimac

Alimentare Florina

Licoarea cu aromă de dimineață

Cafeaua, așa cum o știm azi, este mult mai mult decât o simplă băutură. La ibric, filtru sau espresor, cu sau fără caimac, dulce sau amară, băutura a devenit, în ultimele secole, un companion constant al civilizației umane. Caracterul ei universal nu mai trebuie probat. În fiecare zi, pe întreg mapamondul, se consumă 1,4 miliarde de cești de cafea și există șanse foarte mici ca, undeva pe glob, cineva să nu o cunoască. Cum se face că a vrăjit o lume întreagă?

Cafeluța, bob cu bob

Deși nu conține nutrienți indispensabili supraviețuirii, cafeaua se află la loc de frunte pe lista selectă a celor mai gustate ”opționale”, în strânsă legătură cu plăcerea pe care o oferă consumul ei. Care e secretul? Probabil faptul că e cel mai puțin nociv și totodată socialmente acceptabil stimulent al sistemului nervos central! Nu sună atât de romantic precum o invitație la cafea, dar, dacă privim dincolo de fascinația pe care o exercită, descoperim motivele concrete ale succesului acestei licori.

Cafeaua, o băutură de povesteCafeaua are o istorie fascinantă și este cea mai îndrăgită băutură din lume, fiind consumată pe toate continentele și într-o mare varietate de rețete

Principalele substanțe psihoactive din compoziția boabelor sunt cafeina și teobromina, completate de antioxidanți, minerale (magneziu, fier, mangan) și vitamine (A,E,B6). Cele două substanțe de bază ale cafelei au efecte biologice similare: stimularea sistemului nervos central, creșterea frecvenței cardiace și tensiunii arteriale, bronhodilatație, creșterea diurezei, stimularea peristaltismului intestinal (digestia) și diminuarea sau suprimarea apetitului.

Sunt aceste efecte adictive? Cercetătorii vorbesc de o formă ușoară de dependență în cazul cafeinei. Dacă bem peste o cană pe zi, pot apărea semne de sevraj la întreruperea consumului. Se pare că simptomele acestuia: cefaleea, iritabilitatea, durerile și redoarea (rigiditatea) musculară apar la 12-24 de ore de la întreruperea consumului și durează până la 9 zile.

Text lung: Cafeaua nu e singura sursă de cafeină din alimentația noastră. Ceaiul, băuturile energizante, nucile de cocos, boabele de cacao, unele analgezice conțin, de asemenea, cofeina noastră cea de toate zilele. [sursa imagine]

Efectele benefice au fost și continuă să fie studiate. Consumul pe termen lung pare că oferă o încetinire a declinului cognitiv determinat de îmbătrânire și o oarecare protecție împotriva anumitor forme de cancer.

La început, a fost cuvântul...

Cuvântul ”coffee” pătrunde în dicționarul limbii engleze în 1582, preluat din olandezul ”koffie”, traducere fonetică a termenului ”kahve”, utilizat în Imperiul Otoman. Originea tuturor acestor cuvinte este și azi subiect de dezbatere. Există trei presupuse surse care își dispută întâietatea: verbul arab ”qahwah”, care se traduce liber prin ”a face să dispară foamea”, substantivul arab ”quwwa” însemnând: putere, energie și numele provinciei etiopiene medievale Kaffa, de unde planta a fost exportată în Peninsula Arabică.

Se pare că arbustul de cafea își are rădăcinile în provincia Harar din Etiopia, aceasta fiind și scena primei istorii care relatează utilizarea aromatelor boabe. Se spune că, în secolul al IX-lea, păstorul etiopian Kaldi, observă cum caprele sale deveneau mai active și debordau de energie, după ce mâncau fructele roșii ale unui anume arbust. Kaldi gustă la rândul lui și, satisfăcut de rezultat, recomandă planta, evident în scop antreprenorial, călugărilor unei mănăstiri vecine. Aceștia, vexați de tentativă, dau foc boabelor de cafea, mirosul emanat atrăgând atenția altor monahi. Bineînțeles, aceștia macină boabele prăjite și le fierb, rezultând prima cafea din istorie!

În Etiopia, invitația de a lua parte la ceremonia cafelei este considerată o dovadă de prietenie, respect și ospitalitate. Ceremonialul este efectuat, de regulă de către o tânără, îmbrăcată în haine tradiționale, care prăjește cafeaua și o amestecă cu diverse mirodenii și este aproape obligatoriu în prezența unui vizitator, în orice moment al zilei. [sursa imagine]

Cele mai timpurii dovezi credibile despre cultivarea plantei de cafea și utilizarea boabelor pentru consum, apar în mănăstirile sufite din Yemen, la mijlocul secolului al XV-lea. Călugării folosesc băutura pentru a-și prelungi timpul de devoțiune. De asemenea, băutura este recunoscută ca un inhibitor al apetitului în perioadele de post.

De aici, traducerile manuscrisului lui Al-Jaziri, urmăresc drumul cafelei din Arabia Felix (Yemenul de azi) spre ilustrele Mecca și Medina iar mai apoi, spre cosmopolitele orașe orientale: Cairo, Bagdad, Damasc, Alep, Constantinopol, mai apoi, Istanbul.

În 1511, apare prima interdicție asupra consumului de cafea. Imamul conservator al curții teologice din Mecca incriminează efectele energizante ale băuturii. În 1524, Suleiman I ridică prohibiția, permițând răspândirea cafelei spre restul Orientului Mijlociu și al Imperiului Otoman.

Turcii au fost cei care au perfecționat rețeta cafelei, care a devenit băutura lor împânzind Imperiul cu faimoasele cafenele, loc de discuții și intrigi nesfârșite.

Cafeaua cucerește Europa

Din Orientul Mijlociu, cafeaua călătorește spre Italia de azi iar apoi, spre restul Europei. Se pare că prima stație europeană a cafelei a fost insula Malta, care încă nu era considerată parte a Europei, unde ajunge odată cu sclavii musulmani, care deja o cunoșteau si o consumau.

Cam în aceeași perioadă venețienii importă din Egipt boabele și planta de cafea. În 1591, Prospero Alpini, botanist venețian, publică primul tratat european despre planta de cafea. Anul 1645 marchează deschiderea, la Veneția, a primei cafenele europene.

Prima cafenea în Viena se deschide în 1683, folosind ca prim stoc de marfă captura rezultată din înfrângerea turcilor.

În 1683, puternica armată otomană, compusă din 300.000 de soldați, a înconjurat Viena, începând asedierea celebrului oraș. Dispunând de forța subțire a doar 33.000 de oameni, șansele austriecilor nu păreau grozave. Ajutorul a sosit sub forma unui tânăr polonez pe nume Franz Kolschitzky, care trăise în Istanbul și vorbea fluent turca. Îmbrăcat într-o uniformă a inamicului, a pătruns în tabăra turcească, reușind să adune destule informații, cât să poată fi organizat un atac surpriză, care i-a pus pe atacatori pe fugă. Și cum o bucurie nu vine niciodată singură, turcii au lăsat în urmă 500 de saci de cafea verde. [sursa imagine]

Ofițerul polonez Franz Kolschitzky a deschis prima cafenea vieneză cu marfa capturată de la turci. În plus, adaugă în băutură zahăr și lapte, pentru a o adapta gusturilor austriece. Melange este și acum forma preferată de cafea a Austriei.

Prima cafenea din Anglia își deschide porțile în Corhill, Londra. Până în 1675, nu mai puțin de 3.000 de cafenele se deschid în întreaga Anglie. În 1654, se deschide Queen”s Lane Coffee House, în Oxford, cafenea care mai există și azi. Se pare că este cel mai vechi local de acest tip,  care funcționează continuu de la deschidere.

Deschisă acum mai bine de trei secole de către un personaj numit Cirques Jobson, Queen”s Lane Coffee a fost locul preferat al multor scriitori, printre care se pare că s-a numărat și J.R.R. Tolkien. [sursa imagine]

Soleiman-Aga, ambasadorul otoman la curtea franceză, aduce cu el, în 1669, o rezervă consistentă de boabe de cafea, consemnând satisfăcut în scrisorile adresate lui Mehmed IV, convertirea aristocrației franceze la consumul licorii. La Paris, prima cafenea este inițiativa lui Francesco Procopio dei Coltelli, un sicilian, care deschide Le Procope în 1686. Beneficiind de deschiderea Comediei Franceze chiar ”vis-a-vis”, localul devine locul preferat de întrunire al elitei intelectuale pariziene.

Situată în inima Cartierului Latin, cafeneaua Le Procope a servit clienți iluștri precum Voltaire, Rousseau sau Diderot. Se pare că începuturile celebrei Encyclopédie, proiectul lui Diderot care i-a inclus aproape toți scriitorii francezi iluminiști importanți, au fost redactate pe mesele acestui local. [sursa imagine]

În Germania, primele cafenele apar în porturile de la Marea Nordului, Bremen și Hamburg, la mijlocul deceniului 8 al secolului al XVII-lea. La Berlin, primul stabiliment dedicat băuturii se deschide abia în 1721. Johann Sebastian Bach conduce, între 1723 și 1750, un ansamblu muzical la Café Zimmermann în Leipzig, timp în care compune celebra ”Coffee Cantata”.

Caffè Americano

Olandezii sunt cei care exportă planta de cafea în Indiile de Est și cele două Americi. Intrarea cafelei în Lumea Nouă s-a făcut prin Martinica, de unde s-a răspândit rapid pe alte insule din Caraibe.

Din Caraibe, planta ajunge în Isle of Bourbon (azi Reunion) în Oceanul Indian. Varietatea omonimă stă la originea celebrelor cafele Santos - Brazilia și Oaxaca - Mexic, de azi.

În secolele XVIII și XIX producția de cafea pe continentul american ia avânt, bazată în principal pe munca populațiilor indiene.

După Partida de ceai de la Boston, din 1773, când proviziile britanice sunt azvârlite în ocean, ca formă de protest a proaspetei națiuni americane în plină afirmare a independenței, consumul de ceai este catalogat ca nepatriotic. Cafeaua devine cea care menține trează conștiința americană în timpul Războiului de Independență. Thomas Jefferson, unul din părinții fondatori, o declară ”băutura favorită a lumii civilizate”.

În 1773, coloniști americani deghizați în indieni Mohawk s-au strecurat la bordul navelor britanice din portul Boston, aruncând în apele oceanului 342 de cufere pline cu ceai. Raidul, rămas în istorie drept ”Partida de ceai de la Boston”, reprezenta protestul coloniștilor împotriva actului votat de Parlamentul britanic, care instituia un monopol pe comerțul cu ceai, în favoarea companiei falimentare East India. [sursa imagine]

Lumea Nouă se dovedește un loc propice pentru cultura aromatei băuturi, iar Brazilia devine, în 1852, cel mai mare producător și exportator de cafea, statut pe care l-a păstrat până azi. În 1893, Brazilia exportă cafea chiar spre Tanzania și Kenya, țări aflate in vecinătatea Etiopiei, locul de origine al cafelei. Columbia ajunge și ea un mare producător, al doilea din lume, statut uzurpat de Vietnam în secolul XX.

India, Japonia și Coreea de Sud fac cunoștință cu cafeaua, prin secolul al XVII-lea. Apariția francizelor de tip Starbucks, în secolul 20, transformă aceste țări în consumatori de top.

Ai noștri iau o pauză de cafea

Primul băutor român de cafea cunoscut pare să fi fost Logofătul Ioan Tăutu (?- 1511), din Moldova.

Prima cafenea apărută în București este atestată documentar în 1667, în vremea domnitorului Radu Leon. Stabilimentul este proprietatea lui Kara Hamie, fost ienicer în garda palatului împărătesc din Constantinopol.

Cafenelele din Bucureștii Vechi, ai secolelor XIX și XX, reproduc în mare măsură romantismul epocii, cu două varietăți diametral opuse: una, imitând cafenelele occidentale, sofisticate și elegante și o alta, tributară spiritului balcanic și tradiției otomane, cu pereți înnegriți de fum și mese soioase. Ambele tipuri aduc împreună oameni care împărtășesc în spațiul comun bârfe, ultimele noutăți sau interese artistice, în special literare. Cele mai ilustre cafenele ale Bucureștiului au fost: Capșa, Otetelișanu, Regal, Imperial și Union.

Casa Capșa a fost mult timp centrul dezbaterilor literare. Arghezi spunea despre cei care frecventau localul: ”Capșistul este un individ inteligent și primejdios și critica reală se face la Capșa, nu în presa literară. Dacă ești prost la Capșa, e imposibil să fii deștept altundeva, măcar în scris”. [sursa imagine]

Spații de dezbatere și incubatoare pentru tinere talente, cafenelele erau în centrul vieții culturale, după cum atestă poetul  Virgil Carianopol: ”Ca să devii scriitor, trebuia să obții botezul Capșei, care, fără nici o firmă literară, era totuși redacția redacțiilor, nodul gordian al trecerii spre nemurire”. Mulțumim cafelei că a adunat în jurul său la povești nume precum Dan Barbilian (Ion Barbu), criticul Șerban Cioculescu, poetul Vlaicu Barna, scriitorii Liviu Rebreanu, Camil Petrescu, Corneliu Moldovan, Tudor Arghezi, Ionel Teodoreanu; Ion Minulescu și mulți alții care și-au găsit inspirația în adâncul ceșcuței aromate.

Referințe:

Lecturi suplimentare

Publimix folosește cookies-uri pentru personalizarea conținutului și altele. Continuând, acceptați folosirea acestora. Accept