28 iunie 1820
Se dovedește că roșiile nu sunt otrăvitoare
Roșiile primesc undă verde
Suntem în plin sezon al roșiilor și, cu siguranță, nu v-ați gândit că vă paște vreun pericol atunci când savurați o salată proaspătă și răcoritoare. În secolul al XIX-lea, însă, oamenii nu se bucurau de acest privilegiu și considerau roșiile ca fiind otrăvitoare. Spre norocul gurmanzilor de pretutindeni a intervenit la timp, adică în 28 iunie 1820, un militant pentru drepturile tomatelor: colonelul Robert Gibbon Johnson. Militar fiind, nu îi lipsea curajul și a arătat acest lucru, luptând cu prejudecățile contemporanilor. Nu a dat crezare zvonurilor și a inghițit, în fața concetățenilor săi din Salem, New Jersey, o cantitate de roșii suficient de mare, ca să demonstreze că nu sunt nocive. Datorită faptului că Johnson a supraviețuit, roșiile s-au ales cu onoarea reparată, iar noi, cu bucuria de a degusta in voie aceste delicioase fructe. Am spus fructe?
Roșiile, fructul oprit
Da, roșiile sunt fructe, din punct de vedere botanic, pentru că reprezintă rodul copt care poartă semințele plantei. În 1893, Curtea Supremă din SUA a stabilit, totuși, că sunt legume, fiind consumate ca parte a felurilor principale din meniu și nu ca desert, asemenea fructelor. (În paranteză fie spus, azi știm că e mai sănătos să consumăm fructele cu o oră înainte de masă sau cu două ore după).
Albinele și mierea ne fac viața mai dulceLumea albinelor este fascinantă prin complexitate și organizare, la fel ca și produsele pe care le obțin, mierea fiind cel mai complex aliment cunoscut
Roșiile nu au fost primite cu brațele (sau gurile) deschise de coloniștii americani și de către europeni. Unii, amatori de senzații tari, le consumau fără probleme, în timp ca alții, mai precauți, refuzau să le facă loc pe masă, fiind convinși că îi vor ucide. Mai erau și cei care le atribuiau puteri vindecătoare, dar, ca orice medicament erau ingurgitate în cantități mici și doar după ce erau gătite.
Această opinie cu privire la efectul nociv al roșiilor nu era total neîntemeiată. Tomatele fac parte din familia Solanacee, care include și anumite plante otrăvitoare. Mai mult, tulpina și frunzele plantelor de roșii conțin sulf, ceea ce determină un miros neplăcut, care te duce cu gândul la un aliment otrăvitor. Unul din primii cultivatori de roșii, John Gerard, având dubla specializare de bărbier și chirurg și devansând cunoscuții cercetători britanici de azi, a concluzionat că fructele obținute au un procent toxic de tomatină chimică. Roșiile conțin, într-adevăr, glicoalcaloide, cu proprietăți fungicide, dar într-o proporție atât de redusă, încât nu sunt periculoase. De altfel, rudele apropiate ale roșiei, precum vinetele, cartofii, ardeii sau gogoșarii sunt nu doar comestibile ci și foarte apreciate de mâncăcioșii din lumea întreagă. Tot în familia Solanacee sunt incluse tutunul și petuniile.
Roşiile nu trebuie păstrate în frigider. Temperatura scăzută împiedică roşiile să se coacă şi le alterează textura. Pentru a-şi păstra gustul, păstrați roșiile la temperatura camerei.
Comoara incașă
Asemeni cartofilor, roșiile și-au început turneul culinar mondial, plecând din America Centrală și de Sud, unde erau cultivate în special de incași. Un anumit sortiment de tomate, Solanum lycopersicum, a ajuns în Mexic, fiind cultivat și consumat de băștinașii din zonă, printre care se numărau și aztecii. La origine, roșiile erau disponbile numai în varianta „cherry”, fiind niște fructe mici și rotunde, de culoare galbenă. Cuvântul „tomată” își are originea în dialectul Uto-Aztecan Nahuatl, termenul „tomatl” având semnificația „fruct umflat”. Aztecii și populațiile mesoamericane foloseau foarte mult roșiile în prepararea mâncărurilor tradiționale.
Tarta flambată alsaciană, un deliciu localFiecare zonă are mâncăruri tradiționale cu care se mândrește, iar Alsacia își delectează vizitatorii cu tarta flambată
Nu se știe cu precizie cine a făcut un bine europenilor, aducând pe bătrânul continent primul transport de roșii. Unii atribuie acest merit navigatorului spaniol Cortez, care ar fi revenit acasă cu suvenirurile aromate, după ce cucerise orașul aztec Tenochtitlan, în 1521. Alte voci spun că totuși, celebrul Christophor Columb ar fi luat cu el roșii, la revenirea în Spania, în 1493, după descoperirea Lumii Noi. Indiferent cine le-a adus, s-au răspândit cu repeziciune și nu doar în Europa. Marinarii spanioli au dus fructele în coloniile lor din Caraibe, apoi înspre Filipine și Asia de Sud-Est, de unde au cucerit întregul teritoriu asiatic.
Pentru că le mergea de minune în climatul mediteranean, au devenit populare în Italia, iar italienii, mai deschiși către aventuri culinare, le-au adoptat cu entuziasm. Cu spiritul lor artistic, le-au găsit și un nume pe măsură, „pomo d'oro” - adică, măr de aur. Roșiile au cucerit bucătăria italiană fără drept de apel, devenind inseparabile de mâncărurile specifice precum pizza sau pastele.
În stilul caracteristic, francezii le-au găsit niște proprietăți chiar mai valoroase decât gustul plăcut: cele afrodisiace. Așa se face că în țara lui Molière au primit, la început, cu romanticul apelativ de „pomme d'amour” - mărul dragostei.
Ghidul Michelin îți arată drumul către mâncăruri excepționaleStelele Michelin sunt azi o marcă a excelenței în domeniul gastronomic, dar au început ca un ghid pentru automobiliști
Englezii, mai reci, le-au preluat ca plante ornamentale și cu acest statut le-au reintrodus în America, prin intermediul coloniștior. Președintele Thomas Jefferson, însă, a fost unul din pionierii utilizării roșiilor în bucătăria americană. Nu avea mofturile tipic englezești în ceea ce privește mâncarea, așa că era mereu dornic să încerce noi specialități culinare. Nu doar a consumat roșii, dar le-a și cultivat, inclusiv la Casa Albă în timpul mandatului său. Istoria i-a dat dreptate și, de la plante otrăvitoare, roșiile au devenit astăzi vedete ale oricărei diete sănătoase. De ce? Dintr-o multitudine de motive:
Roșiile fac bine la ten
Tomatele conțin un nivel ridicat de licopen, substanță folosită în producerea cosmeticelor, mai ales a demachiantelor, datorită efectelor benefice asupra pielii. Se poate folosi miezul de roșie ca atare, pentru o mască naturală de curățire a feței. După 10 minute, pielea va arăta înviorată și proaspătă.
Roșiile previn mai multe tipuri de cancer
Numeroase studii indică faptul că banalele roșii, tot datorită licopenului, reduc riscurile de a dezvolta cancer de prostată, colon sau stomac. Licopenul e un antioxidant natural care încetinește dezvoltarea celulelor canceroase. Extraordinar este faptul că roșiile gătite au un conținut și mai ridicat de licopen, așa că nu faceți mofturi data viitoare când primiți o supă de roșii ca la mama acasă.
Roșiile mențin oasele puternice
... asta pentru că au în bagaj cantități considerabile de calciu și vitamina K. Ambele sunt absolut necesare în întărirea oaselor și chiar în refacerea țesutului osos.
Roșiile diminuează efectele negative ale tutunului
Roșiile mai repară din pagubele produse de oaia neagră a familiei din care fac și ele parte (Solanacee), adică de tutun. Nu, dacă mâncați roșii nu vă veți lăsa automat de fumat - deși ar fi indicat - însă măcar mai reduceți efectele negative. Substanțele care se găsesc în roșii protejează organismul de formarea carcinoamelor, care apar din cauza fumatului.
Roșiile conțin antioxidanți esențiali
Vitamina A, vitamina C și betacarotenul se găsesc din plin în roșii. Împreună acționează ca antioxidanți, neutralizând radicalii liberi responsabili de îmbătrânirea celulelor. Cu cât roșia are o coloare mai intensă, cu atât are un procent mai ridicat de betacaroten. Spre deosebire de licopen, care rezistă la gătire, vitamina C se distruge prin fierbere, așa că e bine să consumați și roșii crude.
Roșiile, un fruct de pus la inimă
Vitamina B și potasiul din ele reduc nivelul colesterolului și tensiunea arterială. Incluzând roșiile în dieta obișnuită, putem preveni accidentele vasculare, infarctul sau alte probleme cardiovasculare.
Roșiile mai au efecte benefice asupra rinichilor, fac părul să fie mai strălucitor, îmbunătățesc vederea, sănătatea danturii și reduc riscul de depresie. Sunt, cu adevărat, izvoare de sănătate, bune la gust și care - incredibil, dar adevărat - nici măcar nu îngrașă.
Referințe: