Ghid juridic pentru un divorț lipsit de peripeții
Poate că nu e de dorit și nu e plăcut, dar se întâmplă. Una din cinci căsătorii se termină cu un divorț. Putem lua partea bună a lucrurilor și să apreciem că închiderea unui capitol din viață înseamnă și șansa unui nou început. Pentru a trece cât mai lin peste partea administrativă a încheierii legăturii oficiale dintre două persoane, e bine să cunoaștem procedura divorțului, respectiv modalitățile de desfacere a căsătoriei, instituțiile cărora ne putem adresa, timbrajul și efectele divorțului.
Noul Cod civil ne spune care sunt tipurile de divorț și ce pași avem de urmat în fiecare caz. Căsătoria poate fi desfăcută prin acordul părților, în situația în care soții sunt amândoi de acord cu divorțul sau în contradictorialitatea părților, atunci când soții nu au ajuns la un acord cu privire la condițiile în care se desface căsătoria.
I. Prin acordul părților (soții sunt amândoi de acord cu desfacerea căsătoriei)
Soții care sunt de acord cu divorțul și nu au copii minori, născuți din căsătorie, din afara căsătoriei sau adoptați, se pot adresa:
- Ofițerului de stare civilă de la locul căsătoriei sau a ultimei locuințe comune. Acesta va acorda soților un termen de gândire de 30 de zile. Dacă, după expirarea acestui termen, soții își mențin cererea, li se va elibera un certificat de divorț, care va atesta desfacerea căsătoriei, fără motivarea culpei (vinovăției) vreunuia dintre soți;
- Notarului public. Acesta va acorda soților un termen de gândire de 30 de zile, iar dacă, după expirarea acestui termen, ambii soți își mențin cererea, va elibera un certificat de divorț, în care va atesta desfacerea căsătoriei, fără a se menționa culpa părților.
- În ambele cazuri, dacă după expirarea termenului de 30 de zile, soții nu s-au înțeles asupra unor aspecte (cum ar fi, de pildă, numele purtat în urma căsătoriei), ofițerul de stare civilă sau notarul vor elibera o dispoziție de respingere a cererii de desfacere a căsătoriei și îi vor îndruma să soluționeze această situație prin intermediul instanțelor judecătorești.
- În ambele cazuri, dacă după expirarea celor 30 de zile, nu se prezintă ambii soți, cele două instituții menționate (ofițerul de stare civilă sau notarul) nu pot să soluționeze cererea de desfacere a căsătoriei.
- Instanței de judecată. Ambii soți vor semna cererea de chemare în judecată, pe care o vor înregistra împreună. În fața instanței de judecată, cei doi soți se vor numi „petenți”, nu reclamant și pârât. La primul termen de judecată, instanța va verifica dacă soții doresc în continuare desfacerea căsătoriei în această manieră și va consemna acest lucru în declarații personale. Hotărârea va fi pronunțată fără motivare, constatându-se desfăcută căsătoria dintre petenți. Hotărârea este definitivă.
Soții care sunt de acord cu divorțul și au copii minori, născuți din căsătorie, din afara căsătoriei sau adoptați, se pot adresa:
- Notarului public. Soții vor conveni asupra tuturor aspectelor referitoare la numele de familie pe care să îl poarte după divorț, exercitarea autorității părintești de către ambii părinți, stabilirea locuinței copiilor după divorț, modalitatea de păstrare a legăturilor personale dintre părintele separat și fiecare dintre copii, stabilirea contribuției părinților la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională ale copiilor. În timpul procedurii, se va efectua obligatoriu ancheta socială cu privire la minori. Dacă din raportul de anchetă socială rezultă că acordul soților privind exercitarea în comun a autorității părintești sau cel privind stabilirea locuinței copiilor nu este în interesul copilului, notarul public va emite o dispozitie de respingere cererii de divorț și va direcționa soții către instanța de judecată.
- Instanței de judecată. Ambii soți trebuie să fie de acord cu toate aspectele menționate la aliniatul anterior.
II. În contradictorialitatea părților (soții nu au ajuns la un acord cu privire la condițiile în care se desface căsătoria)
Singura soluție în acest caz este instanța de judecată, indiferent dacă soții au sau nu copii minori. Instanța de judecată este singura în măsură să reglementeze situația contradictorie dintre părți.
În toate cauzele având ca obiect divorțul, instanța va fi învestită cu o cerere de chemare în judecată, privind următoarele aspecte:
Cerere principală:
- Desfacerea căsătoriei din culpa (vina) celeilalte părți sau a amândurora;
Cereri accesorii:
- După caz: Cereri privind exercitarea custodiei asupra minorilor, care se va dispune a fi exercitată în mod exclusiv de către unul dintre părinți sau în comun;
- După caz: Contribuția de întreținere a minorilor. Aceasta poate fi stabilită prin acordul soților sau (așa cum s-a instituit prin practica judiciară a vechiului Cod civil) raportat la veniturile nete ale celui obligat sau la minimul pe economia națională;
- După caz: Stabilirea locuinței minorului;
- După caz: Numele pe care părțile îl vor purta în urma pronunțării divorțului. Pentru a se menține numele din timpul căsătoriei, este necesar acordul soțului al cărui nume se poartă. În cazuri speciale, urmărind interesul prioritar al minorului, instanța poate dispune menținerea numelui purtat în timpul căsătoriei și fără acordul soțului al cărui nume se poartă;
- După caz: Obligația de întreținere a unui soț în favoarea celuilalt.
Cererea va fi motivată de împrejurările care au condus la situația divorțului.
În timpul soluționării cererii de divorț, se va efectua ancheta socială care va evidenția condițiile pe care le poate oferi copiilor minori fiecare părinte.
Pe tot parcursul procesului, părțile se pot împăca, iar instanța va lua act de acest incident și va închide dosarul, pronunțând o hotărâre judecătorească definitivă.
Prezenta părtilor este obligatorie la termenele de judecată, la orice variantă a cererii de divorț.
Exceptie fac următoarele cazuri:
- Dacă soțul/soția execută o pedeapsă privativă de libertate;
- Este împiedicat(ă) de o boală gravă;
- Este pus(ă) sub interdicție;
- Are reședința în străinătate;
- Este într-o situație care îi face imposibilă prezența.
În toate aceste cazuri, partea lipsă poate fi reprezentată de către un avocat, motivând prin probe lipsa pe motivele arătate.
În cazul lipsei nejustificate a reclamantului, cererea va fi respinsă ca nesusținută.
Competența teritorială a instanței
Revine instanței de la ultimul domiciliu comun al părților.
Timbrarea cererii de chemare în judecată
Este reglementată de art.15 din OUG 80/2013. Dovada achitării taxei de timbru se anexează cererii de divorț în momentul depunerii la instanță sau ulterior, la solicitarea de către instanța de judecată, în cadrul procedurii prealabile. Valoarea timbrajului variază în funcție de cererile părților:
- în cazul desfacerii căsătoriei prin acordul soților: 200 de lei;
- în cazul desfacerii căsătoriei din cauza unor relații grav vătămate: 100 de lei;
- în cazul divorțului bazat pe separația de peste 2 ani dintre soți: 100 de lei;
- pentru cererile accesorii: fiecare câte 20 de lei.
Instanța de judecată se va pronunța printr-o hotărâre judecatorească, în toate cazurile menționate anterior, ca intrând sub incidența soluționării de către aceasta.
Efectele hotărârii judecătorești se vor produce de la momentul la care aceasta a rămas definitivă. Hotărârea va fi comunicată de către instanță Serviciului de Evidență a Populației.
Modalitatea optimă de a evita toate etapele de mai sus, este să ne gândim de multe ori și să alegem o dată și bine, dacă se poate, înainte de a oficializa relația. Pentru că, se știe, principală cauză a divorțului este... căsătoria.
Referințe: