14 august 1864
Alexandru Ioan Cuza promulgă Legea rurală
Un domnitor care nu claca în fața boierilor!
„Claca este desființată pentru de-a pururea și de astăzi voi sunteți proprietari liberi pe locurile stăpânirii voastre!”. Așa glăsuia documentul semnat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, prin care a fost promulgată Legea rurală, la 14 august 1864. Prin acest act normativ, peste 400.000 de familii de țărani au fost împroprietărite cu loturi de teren agricol, iar alți 60.000 de săteni au dobândit locuri de casă și de grădină. A fost primul pas către începerea procesului de modernizare a României și a marcat sfârșitul economiei și structurii sociale de tip feudal. În același timp, era doar una din numeroasele reforme prin care Cuza avea să aducă tânărul stat român în rândul țărilor europene care țineau pasul cu progresele majore din secolul al XIX-lea.
„A pricepe este mai important decât a ști.” Alexandru Ioan Cuza
Cuza a priceput rapid că trebuie să își joace cărțile cu înțelepciune pentru a reuși să își împlinească planurile vizionare, care aveau să schimbe fundamental structura și funcționarea mecanismelor statului.
Ștefan cel Mare învinge turcii la VasluiȘtefan cel Mare, cel mai longeviv domnitor din Moldova, a înfrânt oastea trimisă de turcii supărați pe nesupunerea lui, în bătălia de la Vaslui
Născut la Bârlad, într-o familie de mici boieri, fiul Sultanei și al ispravnicului Ioan Cuza se va dovedi un conducător de toată isprava. A beneficiat de o educație europeană aleasă și a urcat în ierarhia militară a Moldovei, până la gradul de colonel. S-a căsătorit cu Elena Rosetti în 1844. În 1848, când întreaga Europă era cuprinsă de febra revoluționară, flacăra revoltei s-a aprins și în Principatele Române. În Moldova, a fost înnăbușită rapid, însă în Țara Românească, liderii mișcării revoluționare au preluat guvernarea în vara acelui an de foc. Tânărul Cuza a jucat un rol important în derularea evenimentelor, astfel încât și-a dobândit credibilitatea în rândurile junilor liberali, însă și-a pierdut libertatea, fiind trimis, ca prizonier, cu vaporul înspre Viena. A reușit să evadeze, cu ajutorul englezilor, revenind în Moldova, în timpul domniei prințului Grigore Alexandru Ghica. Numit ministru de război în 1858, a devenit un apărător înfocat al Unirii, susținându-și public punctul de vedere.
Când s-a pus problema alegerii de noi domnitori în principate, în lipsa unor principi străini corespunzători, Cuza a fost nominalizat drept candidat în ambele țări românești, din partea grupării pro-unioniste Partida Națională. A fost agreat și pentru că marea boierime îl considera lipsit de ambiții personale și ușor de manipulat. Se vor înșela amarnic.
Bardul din Mircești, nemuritorul poet al unirii românilorHora Unirii, creație a poetului Vasile Alecsandri, rămâne, peste secole, un simbol al sentimentului național, care a stat la baza înfrățirii dintre Moldova și Țara Românească, în 1859
Alexandru Ioan Cuza a fost ales Principe al Moldovei la 5 ianuarie 1859 și, după presiuni ale manifestanților ieșiți în stradă, și Principe al Valahiei, la 24 ianuarie 1859. Napoleon al III-lea al Franței și-a dat binecuvântarea pentru această numire, însă Austria și Imperiul Otoman nu au privit uniunea celor două principate cu prea mare entuziasm. După ce și-au exprimat dezacordul în cadrul unor conferințe internaționale, au acceptat, fără tragere de inimă, dubla alegere, însă cu condiția ca unirea Țărilor Române să fie valabilă doar pe durata domniei lui Cuza. De abia după 3 ani, noul stat, România, a fost recunoscut oficial, stabilindu-se capitala la București.
Reformă nu doar de formă
În decembrie 1863, se va forma un nou guvern, condus de Mihail Kogălniceanu, care îl va susține pe domnitor în toate demersurile lui de reformare a societății românești, înțepenite încă în tiparele fanariote și medievale. Desigur, schimbarea nu era dorită de marii proprietari de terenuri, de reprezentantții Bisericii și, în general, de toți cei care prosperaseră până atunci, prin metode mai mult sau mai puțin dubioase.
Cuza era, însă, dispus să își asume o confruntare cu aceștia și a deschis jocul atacând un adversar redutabil: averea Bisericii Ortodoxe. Domnitorul avea să afirme, pe bună dreptate, că „Unui călugăr nu-i trebuie palate, ci o chilie mică, în care să se culce jos, pe rogojină”. Pentru a le ușura drumul către această simplitate monahală, Cuza, împreună cu guvernul Kogălniceanu a trecut la secularizarea averilor mănăstirești. Astfel, Biserica va deveni o instituție cu aceleași obligații ca toate celelalte. Proprietățile funciare deținute de aceasta, aproape un sfert din terenul agricol al țării, au fost trecute în proprietatea țăranilor. O parte a veniturilor obținute de cler, din exploaterea terenurilor, erau trimise către Biserica Ortodoxă Greacă și către lăcașuri de cult precum cele de la Muntele Athos sau din Ierusalim. Cuza a oferit compensații conducătorilor Bisericii Ortodoxe din Grecia, dar patriarhul din Constantinopole, Sofronius al III-lea, a refuzat să negocieze. Drept urmare, după câțiva ani, Guvernul României și-a retras oferta și nicio sumă compensatorie nu a mai fost plătită.
Ion Creangă, un scriitor mare, cu suflet de copilBojdeuca lui Ion Creangă, un loc al poveștilor și amintirilor, împărtășite de scriitor cu prietenul său, Mihai Eminescu, și cu noi, toți cei care îl citim
Prin măsurile luate, veniturile la bugetul de stat au crescut semnificativ, fără majorarea taxelor și impozitelor. Încurajat de succesul secularizării averilor mănăstirești, Cuza, susținut de guvernul Kogălniceanu a făcut și următorul pas, promolgând Legea rurală, în 14 august 1864. Țăranii clăcași erau eliberați de obligațiile față de boieri și deveneau propietari de pământ, iar sarcinile feudale precum claca, dijma sau podvezile erau desființate. Loturile de teren au fost împărțite în funcție de numărul de vite deținute. Țăranii aveau, totuși, obligația de a răscumpăra terenurile, prin achitarea unei sume anuale, timp de 15 ani. Terenurile expropriate nu puteau să depășeasca două treimi din suprafața moșiei și nu puteau fi vândute timp de 30 de ani, decât către comună sau către un alt sătean. Noii proprietari deveneau automat contribuabili la bugetul de stat, rezultând astfel o lărgire a bazei de impozitare.
Legea rurală nu a fost un succes chiar pe toată linia, pentru că fragmentarea terenurilor și lipsa utilajelor agricole moderne au dus la o scădere a producției agricole în următorii ani. Însă, per ansamblu, s-a obținut o victorie importantă, prin repartizarea mai echitabilă a veniturilor din agricultură. Reforma agrară din 1864, a cărei aplicare s-a încheiat în 1865, a împlinit, în bună măsură, dorința țăranilor de a-și lucra propriile terenuri, desființând servituțile și relațiile feudale și rămânând unul din cele mai însemnate evenimente istorice ale României din secolul al XIX-lea.
Cuza nu se scuza, acționa!
Pregătindu-și terenul pentru schimbările majore care vor urma, Cuza dizolvă Adunarea Legiuitoare, și inițiază o nouă constituție și o nouă lege electorală. Se va crea Consiliul de Stat pentru pregătirea legilor interne, reprezentate mai ales de „decretele domnești”. Puterea legislativă era exercitată de cele două camere: Adunarea Electivă și Corpul Ponderator (Senatul). Această organizare a făcut trecerea de la sistemul parlamentar unicameral, la cel bicameral. Senatul avea 64 de membri, aleși, în cea mai mare parte, de către domnitor. Domnitorul guvernează pe baza „legilor organice”, respectiv a Statutului dezvoltător al Convenției de la Paris. Are grijă să își asigure susținerea populară, chemând oamenii la referendum, pentru a aproba noile acte normative.
La castelul Peleș regalitatea e la ea acasăCastelul Peleș din Sinaia, construit de regele Carol I, este unul dintre cele mai importante obiective turistice din România
Legea electorală stabilea două categorii de alegători: direcți și primari. Alegătorii direcți erau toți cei care știau carte, plăteau o contribuție de minim patru galbeni și împliniseră vârsta de 25 de ani. Alegătorii primari nu știau carte, dar plăteau o contribuție diferențiată pe categorii, de la 48 la 110 lei. Cei care nu aduceau nici o contribuție financiară, nu aveau drept de vot.
Ca orice conducător luminat, Cuza a realizat importanța educației în construirea unei societăți civilizate. Prin Legea instrucțiunii publice din 1864, se proclama obligativitatea și gratuitatea învățământului primar. Atunci a fost stabilită și structura clasică a învățământului, cu trei niveluri: primar, secundar și superior. Învățământul primar aducea o durată de patru ani, cel secundar, șapte ani, iar cel superior sau universitar, trei ani.
Prima universitate din țară ia naștere în 1860, la Iași și va purta numele domnitorului. A doua va fi cea din București, deschisă în 1864. Tot în capitală se înființează și Şcoala Națională de Arte Frumoase, sub conducerea pictorului Theodor Aman. Sunt inaugurate Școala de medicină veterinară, Şcoala Superioară de Ştiințe și Şcoala Superioară de Litere. De asemenea, se face trecerea de la ortografia chirilică la cea latină.
Justiția a fost și ea repusă în drepturi, fiind înființate judecătoriile de plasă, tribunalele județene, curțile de apel, curțile de jurați sau Curtea de Casație, care era și instanță de recurs. Administrația va fi, la rândul ei, supusă unui amplu proces de reformă. Județele și comunele erau administrate de consilii alese pe baza votului cenzitar. Mai multe comune formau o plasă, iar mai multe plăși un județ. În fruntea administrației județene era numit un prefect, iar plasele, erau conduse de subprefect. Primarii conduceau comunele.
Carol I, domnie de 48 de ani, fără reparațiiCarol I, deși german la origine, s-a dovedit un mare patriot român, obținând independența țării, prestigiul politic, progresul economic și cultural
În timpul lui Cuza se va naște, oficial, Armata Națională Română, cu menirea declarată de a apăra integritatea statului de orice atac străin. Tot atunci apar Ministerul de Război, Arsenalul Armatei și se pun bazele învățământului militar. Serviciul vamal este organizat, cursul monetar stabilizat și se pune la punct o linie de telegraf ce asigură legătura directă cu Rusia.
Multe au fost planurile și proiectele puse în practică de dinamicul și vizionarul Cuza. Evident, schimbările au deranjat mulți oameni politici, care nu s-au dezmințiti nici atunci, făcând tot posibilul să scape de acest „intrus” care le ruina paradisul vieții tihnite și îmbelșugate cu care erau obișnuiți. „Monstruoasa coaliție” a liberalilor și conservatorilor l-a obligat să abdice și să trăiască restul vieții în exil. Reformele lui, însă, au dat startul unui proces ireversibil către modernizarea țării. Din fericire, conducătorul care l-a urmat, regele Carol I, s-a dovedit devotat țării, câștingându-i independența și respectul pe plan internațional.
Referințe: